Cătălin Căţoiu: „Jojo a găsit la soţul ei ceea ce lipsea la mine“

8 iulie 2010   Interviu

E tipologia omului care ştie să răspundă. Mizează pe umor şi pe şarmul părului cărunt. E un personaj şi ca orice personaj, dacă n-ar fi fost, ar fi trebuit inventat.

OK! De ce iubim femeile?

Cătălin Căţoiu Nu ştiu de ce le iubeşti tu. Eu le iubesc pentru căsunt frumoase.

Tot timpul. Sufăr din dragoste când n-o am. Sufăr când o am şi ajung să cred că nu pot s-o împlinesc. Da. Am suferit şi sufăr din dragoste.

Cel mai mare regret e că n-am reuşit să păstrez lângă mine partenere care sunt femei senzaţionale.

Nu e nici una, nici alta. Îmi e greu să spun c-aş fi cuceritor, pentru că asta ar fi presupus eforturi şi strategii. Nu e cazul meu.

Am crezut, în timpul relaţiei cu Jojo, că mă voi opri la ea. Din păcate n-am reuşit, cum spuneam mai sus, să ofer tot.

Vorbim despre regrete?

Da. Am spus de la început.

Că n-am reuşit. N-am cum să fac altfel, pentru că nu am desfăşurătoare şi strategii.

Când nu mai există interesul de-a fi împreună, în momente specifice. De exemplu, când plăcerea de-a pleca în vacanţă cu partenerul dispare. Cu Jojo, simţeam această bucurie.

Nu, nu cred. Din punctul meu de vedere, nu. Prejudecăţile tradiţionale sunt cele care ne-au făcut să terminăm relaţia.

Atunci pentru soţul ei reprezinţi un contracandidat.

Dimpotrivă. Faptul că ea şi-a găsit liniştea lângă acest bărbat dovedeşte clar că a găsit la el ceea ce lipsea la mine.

Eram amândoi mult mai tineri, ea chiar foarte tânără. Relaţia noastră a ars dincolo de chestiunea personală, a ars şi din punct de vedere profesional. Şi cu ea am rămas bun prieten şi acum se fac 18 ani de când ne-am despărţit. Am fost colegi de secvenţă în „Aniela“.

Depinde cum faci dragoste cu ea. Dacă faci o dragoste vinovată, ulterior vor fi nişte probleme.

Pe umor. Am senzaţia că acesta e unul din atuurile pentru care o fată începe să mă placă.

Diana Munteanu e o altă femeie cunoscută despre care s-a vorbit, în relaţie cu tine. Se spunea că ai fost primul ei bărbat.

Nu mi se pare elegant să vorbesc despre asta. Eu pot spune că a fost un moment minunat pentru mine. Ea era mică pe-atunci. Ne-am cunoscut la „Cerbul de Aur“. Ea era încă elevă în Braşov, iar eu am făcut naveta cumva. Ea fiind la Braşov şi eu la Bucureşti, era greu să spui că am fost împreună. A trebuit să fac nişte drumuri acolo, pe care le poţi considera o strategie de cucerire. Ştiu că eu am reprezentat un impuls pentru viaţa ei profesională. Am ajutat-o să decidă în activitatea ei de după „Şcoala Vedetelor“, când s-a hotărât să dea la ATF. Cam atât.

Din păcate, nu. Dar lucrez la asta.

Mai multe