Corina Caragea: „Nu-s aşa celebră, sunt un om normal“

Conservatoare, constantă, dar şi cu credite la bancă, Corina joacă rolul normalităţii din ipostaza de vedetă a ştirilor sportive. O recunoşti după zâmbet, prezintă fericită, de ani mulţi, ştirile din sport la PRO TV. Corina Caragea te lasă cu o stare bună: sportul cu zâmbetul pe buze. Vreau să vă spun că este fericită şi în realitate. Sunt oameni gândiţi să fie fericiţi. Le stă bine fericirea. Aşa e Corina Caragea. E bună la a fi fericită în viaţă.

Lucrezi de la 20 de ani la PRO TV. Corina 20 şi puţin. De la 22 de ani. Înainte am fost la un post de ştiri. Oricum, sunt mulţi. Eşti o persoană constantă. Să ştii că sunt. Şi maşina o am de 12 ani. Sunt constantă în tot. Şi Andreea Esca mi-a povestit asta. Merge la acelaşi serviciu, pe acelaşi drum. Da, e un conservatorism. E o viaţă safe. Când te-ai angajat acum mulţi ani la PRO TV, cu ce gânduri ai făcut-o? Cum te uitai spre viitor la 20 de ani? N-am visat şi nu mi-am propus să ajung la PRO TV. Drept dovadă, atunci când a venit propunerea, am crezut că e o glumă. Am zis: „Bine, bine, lasă, mai vorbim“. PRO TV-ul era deja ceva important.... Era o nebunie, de aceea mi s-a părut că n-aveau cum să mă fi sunat pe mine. Mi s-a părut că e unul care se dă drept Costi Mocanu. Eram în duş. Mi s-a părut că nici n-am auzit bine, dar m-am gândit că dacă e ceva, mă mai sună el. A mai sunat de trei ori.

Nu. Nu-mi propusesem, nu visam la asta. Apoi m-am gândit: „Oh, my God! Şi dacă e adevărat? Dacă n-o să fac faţă, dacă mă fac de râs?“. Dacă, dacă, dacă…

Un an de zile. Îmi amintesc că i-am zis lui Costi Mocanu atunci: „OK, dacă e adevărat şi eşti tu, dacă nu glumeşti, lasă-mă un an la oamenii aceştia, la Realitatea, că îmi e jenă să plec“.

Nu ştiai cum să le zici vestea?

Da şi mă ataşasem şi de colegi şi-mi părea rău. Voiam să mai rămân un an. Şi am rămas. După un an m-a sunat.

Da. Şi cred că şi şocat, îmi propunea totuşi PRO TV. Acum mă gândesc şi eu la fel. Atunci am vrut să fiu precaută. Realitatea TV a fost primul meu loc de muncă stabil.

Pe nesimţite.

Cu nişte ştiri false. Pe vremea aceea eu mergeam cu tramvaiul. Şi dimineaţa, trăgeam cu ochiul la ziarele celor care prezentau matinalul lângă mine. Şi era plin de invenţii odioase despre mine.

Nu, eu luam 41 de la mine, apoi schimbam cu metroul şi tot aşa.

Ştirile spuneau că eram combinată cu nişte unii.

Cu Robert Turcescu îmi amintesc că spuneau.

Nu, ştiam cine e. Lucram la acelaşi post de televiziune amândoi, dar nu ne prea întâlnisem pe acolo. Şi au mai continuat să mă asocieze şi cu alţi oameni. Oameni pe care nici nu-i întâlnisem în realitate. De exemplu, Cristi Chivu. Îl ştiam de la televizor. Mi se părea ciudat, mă suna lumea pe tema asta.

Nu, nu. În fine, au mai fost. Nu înţelegeam ce se întâmplă şi mi-a luat ceva timp să mă obişnuiesc.

Nu, m-a făcut să fug şi mai mult de asta. Şi întotdeauna mi-am ales iubiţii din rândul oamenilor care nu au legătură cu celebritatea. Am căutat să fie un om normal. Să-mi pot păstra picioarele pe pământ.

Există şi riscul ăsta. Există oameni de genul ăsta, dar mie nu mi s-a întâmplat. Nu a încercat niciun iubit să se folosească de asta. Din contra, toţi şi-au dorit să fie anonimi în continuare.

Atunci ce caut aici, nu?

La început nu-ţi dai seama. La 20 de ani nu te gândeşti. Pentru mine a fost pe nesimţite. N-am conştientizat nici atunci când m-a sunat PRO TV-ul ce super şansă am şi nici apoi în ce super loc sunt. Nu ştiam ce poate ieşi din treaba asta. Eu să prezint ştirile de la opt seara şi să mă vadă nişte milioane de oameni nu mi s-a părut atât de grandios atunci.

Da. „Uite-o pe asta, e nerecunoscătoare“. M-am obişnuit pe parcurs şi mi-am asumat treaba asta. Ca orice meserie, vine cu bune şi cu rele. Acum sunt OK, nu mă mai deranjează. Mă deranjează doar când cei apropiaţi sunt deranjaţi, când ei cred ce văd prin ziare. A fost alegerea mea, nu a lor, ca eu să apar la televizor.

Se mândresc cu mine, da. S-au obişnuit, dar tot mă mai sună să-mi spună ce au citit despre mine.

Nu, sunt un om normal.

Sunt fericită că am găsit un loc de parcare într-un final. Am învăţat o lecţie de la un om cu care am lucrat la început, un om celebru cu adevărat. Eu nu sunt chiar aşa. Nu eram la PRO TV, eram supărată rău înaintea unui direct, plângeam. Şi mi-a zis să mă adun, că intrăm în direct, că omul deschide televizorul să se distreze şi n-are nicio vină.

Eh, treaba mea! Cineva din faţă, care a trecut prin asta. Nu ştiu dacă vrea s-o menţionez. Cine ştie ce titlu pui apoi din ce am zis. Te-ai uita la cineva care-ţi apare la televizor trist?

Nu eram la ştiri atunci. Eram la Surprize, Surprize.

Da şi avea dreptate.

Dansam.

Am fost destul de puţin, vreo trei luni. Dar mi-a plăcut. M-am înţeles bine cu Andreea, cum de altfel mă înţeleg şi acum.

Să-mi propună altceva?

Nu. Şi nici nu mi-a trecut prin cap.

Nu.

Nu. Dar ce contează? Şi, oricum, nu cred că e frumos să spui pe cine ai refuzat.

Îmi pare că nu te-a încărcat deloc celebritatea asta, după ani de zile.

Dar nu sunt aşa celebră.

(râde) Poate. Oamenii celebri nu pot ieşi pe stradă. Domnul de la parcare nu m-a recunoscut. Nu-s aşa celebră, sunt un om normal. Am şi eu credite. Vedetele au credite?

Eu am credite, ştii? Sunt un om normal.

(râde) Am o casă cu două camere, pe 30 de ani credit. De ce-ţi pare rău?

Călătoresc mult şi primeam tot felul de mesaje, pe Facebook mai ales. Să spun cum a fost acolo, să recomand restaurante, hoteluri. Zilele trecute mă întreba cineva dacă poate merge cu copilul mic în Mauritius. Măi, dar n-am copii. De unde să ştiu? Erau tot felul de întrebări şi am zis să fac un blog unde să ne întâlnim toţi şi să povestim. E un blog de travel ca un răspuns la întrebările acestea.

E firească. Pentru toate există un final.

Mă bucur că m-ai întrebat. Că sunt aşa, în lumina reflectoarelor, la o audienţă mare. Şi treaba asta cu celebritatea pe mine mă duce cu gândul la responsabilitate. Sunt multe adolescente care-şi iau exemple de tot felul de le televizor. Mă îngrijorează unele dintre exemplele pe care le iau de la televizor. Sunt cele care încearcă să fenteze timpul, bătrâneţea şi semnele ei. Cu ele cu toţii ne confruntăm, mai devreme sau mai târziu, depinde de genetică. Dacă încerci să trişezi, s-o iei pe scurtătură, nu e prea frumos.

Foto: Sorin Stana; make-up: Ina RAICU; HAIRSTYLE: MIHAELA GERMAN; stilist: Madena; vestimentaŢie: UTERQÜE; ÎNCĂLŢĂMINTE: EPICA/MAGAZIN TEZYO, MINELI BOUTIQUE; ACCESORII:PANDORA; mulţumim pentru sprijin: kslf, str. monetăriei nr.14