Dan Negru: ”M-am gândit în fiecare an din ăştia 16 că o să pierd”
Celebrul prezentator, după al 16-lea Revelion câştigat, trage linie, răspunde la întrebări şi o ia de la capăt
Dan Negru
Am acest obicei de a mă întâlni cu el în primele săptămâni din an. El are acest obicei de a câştiga cea mai importantă bătălie pentru audienţă, cea din ultima zi din an. Şi, împreună, avem acest obicei de a vorbi despre televiziune, despre celebritate, dar mai ales despre el. Deci, Dan Negru, despre obiceiurile sale.
Am tot făcut interviuri după Revelioane. La început abia aşteptam să te întreb despre manelişti. Încet, încet, mi-a trecut şi mie. Ţi-a trecut şi ţie...
Dan Nu mai sunt de mult manelişti, dar mi-a rămas ştampila asta după Revelionul din 2004, în care au fost manelişti de top la vremea respectivă, dar care au făcut o audienţă atât de mare, că uite, au trecut zece ani de atunci şi a rămas senzaţia asta. Am să-ţi spun şi de când nu-i mai chem, n-am spus-o niciodată. Nu-i mai chem de când au ajuns în emisiuni tabloide. De atunci nu mai sunt spectaculoşi, îşi vând prea uşor viaţa.
Nu mi se pare că prea uşor, cred că e pe bani mulţi.
Nu vorbesc financiar. De când au ajuns în zona aceasta, n-au mai fost intangibili. Pe vremuri, în anii 2002, 2003, nu veneau oricum şi oriunde. De aceea am rămas eu şi Teo cu această etichetă. Anul acesta am avut două manele în tot programul. Vremea manelelor a trecut.
De ce nu încerci şi invers?
Maia Morgenstern sau de cine zici?
De cei mai mari. Maia Morgenstern, Victor Rebengiuc, Horaţiu Mălăele, Piersic…
Păi, n-am făcut-o?
Cu toţi aceştia mari într-o ediţie?
Îi cam numeri pe degete. Nu pot să duc un Revelion de cinci ore. Sunt puţini, i-am avut, n-a remarcat nimeni.
Îţi e dor, Dane, de vremea când te bucura succesul?
Mă bucură de mă înnebuneşte şi acum. În noaptea de Revelion am dormit doar două ore.
Te-ai uitat la televizor?
Îl ştiam pe de rost, mergea aşa, în fundal. Anul acesta am stat acasă, cu copiii, ne-am jucat.
Sau te uitai la filmul de pe ProTV, că pe-al tău îl ştiai?
Nu. Mergea Antena 1 în fundal.
Care a fost pentru tine cel mai greu Revelion făcut de ProTV?
De departe, Vacanţa Mare.
Mi s-a părut că nu te mai bucură succesele astea.
Cum să nu? Tremur după ele. Dimineaţa, la nouă, când au venit cifrele, atunci m-am liniştit.
Te gândeai că poţi să pierzi Revelionul acesta?
M-am gândit în fiecare an din ăştia 16 că o să pierd.
Mă gândesc că şi asta să fie o treaptă a succesului. Să nu mai ai emoţii.
Am să-ţi spun un lucru important. Nu ProTV e principalul competitor de Revelion, n-a fost niciodată. TVR a fost întotdeauna.
Au ieşit pe trei.
Trei e un loc bun, dar el e pericolul. Există un public de TVR care încă mai caută programele de divertisment şi nu înţelege de ce nu le găseşte.
De ce ţi-e frică să pierzi? Oamenii au nevoie de o stabilitate financiară şi mai e şi e partea de orgoliu. Pe tine ce te mână?
E omul acela din presă despre care ţi-am mai spus şi care-mi dă an de an mesaj în care-mi spune că încă aşteaptă să dea titlul cu înfrângerea mea.
Şi dacă se întâmplă, ce dacă se întâmplă?
Ca şi cum ai întreba de ce mai joacă Barcelona fotbal.
Orgoliu sau bani?
Ambele sunt în ecuaţie şi la mine, ca-n orice business. Când nu mai ai motoarele acestea, ce rost mai are să faci business-ul?!
Din vremea în care-ţi doreai succesul şi nu-l aveai, ce-ţi aduci aminte?
Eram prea mic să-mi aduc aminte ceva. (râde) E complicat de spus succesul acesta. Cum îl cuantificăm?
În cifre. De multe ori oamenii importanţi fac cifre mici. Şi invers.
Să ştii că e posibil s-o ai invitată pe Maia Morgenstern şi a doua zi să vezi că succesul n-a fost atât de mare. Am dat un exemplu de actor important, la întâmplare.
Tu înţelegi întrebările mele?
Dar tu pricepi răspunsurile mele? (
)
Eu văd un om cu o viaţă rezolvată din ambele puncte de vedere. Cel al orgoliului, toată lumea te recunoaşte ca fiind foarte bun. 16 ani de succes.
Nu-i adevărat. E o prostie asta. E fum. Ţi-am mai zis-o de 1.000 de ori.
Orgoliul de a fi cel mai bun şi latura financiară, ambele sunt rezolvate.
Ca şi cum ne-ar mira de ce mai joacă Barcelona, repet. N-are logică ce-mi spui. Tu mă întrebi de ce mai fac Revelioane, nu?
Dintre oamenii de televiziune te desprind ca fiind un om de succes spre care privesc cei care se apucă sau s-ar apuca acum de asta.
Cea mai mare tâmpenie ar fi să mă ia pe mine drept reper. Eu am început să fac televiziune într-o perioadă în care abundenţa nu exista. Abundenţa acum e cenzură. Dai drumul la televizor şi nu mai ai repere. Esca, Negru, Răduleasca, în rest nu prea sunt repere. Dacă nu sunt repere, oamenii nu mai pot ajunge branduri. Dar asta e o lecţie pe care televiziunile din Spania, Franţa sau Italia au învăţat-o de mult. Din motivul acesta, moderatorii-repere sunt atât de bine cotaţi. În tot noianul acesta de prezentatori TV nu mai poţi să răzbaţi. Acum trăim într-o televiziune în care şi bucătarii sunt faimoşi. E foarte posibil să apară un format în care să descoperi care e cel mai bun paznic de noapte.
Păi, ştim cine e cel mai faimos paznic de noapte.
Borcea, cine?
Dan Capatos.
În nebunia asta n-o să mai găseşti repere. De aceea nu sunt un bun exemplu.
Mă gândesc, privind spre tine, că mi-aş permite luxul de a fi relaxat, de a nu mai avea emoţii. Şi tu-mi spui că ai în continuare emoţii. Asta e problema mea, ar fi trebuit să-ţi permiţi luxul de a nu-ţi mai fi frică de insucces.
George Lucas, când a lansat Războiul Stelelor, crezi tu că nu s-a gândit că poate nu va avea succes? S-a gândit omul. A nu te gândi la insucces înseamnă a nu te gândi la public.
Deci nu vrei să te demaşti.
Am frica asta.
Ai mers pe aceeaşi idee ca anul trecut, cu mascatul.
Dacă funcţionează, de ce s-o schimb?
A funcţionat într-un an, nu înseamnă că funcţionează în toţi.
Ţine de intuiţie.
De rutină îţi e frică sau îţi place?
În jobul meu, te omoară rutina, te scoate din joc. Dar să ştii: rutina nu e totuna cu clasicul! Lazarov îmi spunea o chestie foarte deşteaptă: „Dacă vrei să fii un prezentator de cale lungă, fii clasic!“, nu te duce în zona de curente. Curentele se schimbă.
În urmă cu un an mi-ai făcut o promisiune: mi-ai zis că vrei să faci un late night show.
Să ştii că n-am renunţat la asta, ţine-te bine, o să ai o surpriză.
O trecem anul ăsta în program?
Nu ştiu dacă neapărat anul ăsta, dar ţine-o bine. Nu pot să-ţi spun mai multe, îţi spun doar asta: am avut deja o întâlnire cu echipa care se pricepe să facă asta. Am avut deja nişte şedinţe pe tema unui late night.
Tu nu-mi spui mai multe, dar Dan Capatos ar vrea detalii, probabil.
Fii atent: nu trebuie nici să-ţi spun unde le-am avut. Că tu ai pronunţat nişte nume acum. Să ştii că piaţa e foarte mare.
Interesant.
Da.
Eu am auzit că salariul tău e mărişor.
Păi da, după 16 ani de Revelioane şi alte hituri. Dar nu trebuie să se pună întrebarea: „De unde bani pentru salariul meu?”. Ar trebui să se pună întrebările: „De unde bani pentru mulţi alţii? De unde bani pentru cei care nu trec de 2 share? Şi de unde atâtea televiziuni?”.
În schimbul a tot ce ai acum, familia pe care o ai şi succesul, la ce ai fi fost în stare să renunţi? La câţi ani din viaţă ai fi fost dispus să renunţi?
Exagerezi cu reuşita şi succesul, cu o singură excepţie: familia. N-aş fi dispus să renunţ la nimic. Nu neapărat că sunt un luptător, dar mai degrabă nu vreau să dau de la mine nimic. Mai degrabă sunt un zgârcit.
Peste un an, când ne vedem iar…
De când ne tot vedem după Revelioane, an după an am fost lider. Îţi zic de pe acum, în anul în care se rupe lanţul succeselor, nu mă mai văd cu tine. Ţi-o zic de pe acum. Şi-ţi zic şi de ce: din cauza SMS-ului ăluia.
Exact asta am tot încercat să-ţi explic. Nu cred că-ţi împuţinează în vreun fel succesul faptul că la un moment dat ai mai şi pierdut. Şi Ilie Năstase a mai pierdut meciuri.
Corect. M-ai convins. Hai, ne vedem anul următor.