Dani Oţil: „Sper că sunt bărbatul Marlboro“

Prezentatorul emisiunilor „Neatza“ şi „X Factor“ ne-a destăinuit, cât s-a putut, din preaplinul vieţii lui, cea trăită dincolo de notorietate.

Prezentatorul emisiunilor „Neatza“ şi „X Factor“ ne-a destăinuit, cât s-a putut, din preaplinul vieţii lui, cea trăită dincolo de notorietate.

Nu ştiu de ce le este antipatic bărbaţilor şi indiferent femeilor. Mie mi se pare, pur şi simplu, adorabil, mai ales când vorbeşte despre Mihaela Rădulescu, fără să-i pronunţe numele, ca despre singura femeie din viaţa lui. Singura femeie pentru care culege, an de an, la 1.500 m altitudine, brânduşe mov. Singura femeie pentru care băiatul Marlboro nu va înceta vreodată să scoată fum.

Ştii c-am plâns o dată din cauza ta?

Dani Oţil Provocat sau inspirat?

Inspirat.

Ce-am făcut? Plângeam şi eu?

Cam aşa ceva.

Eşti superficială atunci! Plânsul la televizor e ca vomitatul. Când vezi pe cineva că vomită în apropierea ta, involuntar, îţi vine şi ţie să vomiţi. N-aş fi zis că eşti superficială dacă ai fi plâns la ceva ce am spus fără să am lacrimi în ochi. De multe ori, la „Neatza“, se spun lucruri intense, dar ele sunt digerate foarte greu, deoarece omul nu e obişnuit să trăiască intens dimineaţa. E greu de pus la pământ sentimental. Multe lucruri care l-ar impresiona seara sunt trecute cu vederea di­mineaţa, la opt, când am eu emisiune. Au fost doar două momente în care am avut lacrimi în ochi la „Neatza“: unul care viza nişte copii cu probleme, dar nu te impresionează copiii, mă îndoiesc că te referi la acel moment, şi altul care are legătură cu lectura unui fragment intitulat „Studiu despre tine“ (n.r. fragment din cartea Mihaelei Rădulescu). Mi-a fost citit de un actor profesionist ochi în ochi cu mine. Deşi credeam că sunt un om bine protejat de cortine, mi-am dat seama c-am fost tomografiat perfect în doar 50 de rânduri. O să le recitesc în seara asta. Nu le-am mai citit de-atunci.

Ai mai plâns de-atunci?

Să plângi înseamnă să-ţi descarci creierul, sufletul, timp de câteva minute, într-o pernă, într-un colţ de faianţă, într-o cască de motor, ducând mâna la ochi şi făcând „Ohoho!“, ca Moş Crăciun. N-am făcut de mult dintr-ăstea. A fi impresionat de ceva şi a vărsa nişte lacrimi, care pot fi – atenţie! – de fericire, înseamnă altceva. Sunt emotiv, dar e şi-o chestie de familie la mine. Suntem o familie de găini. Am trăit la ţară, am muncit pământul, nu ne-am mângâiat pe creştet prea des. Dar îmi aduc aminte că, la celebrul „No­rii negri“ sau la seriale foileton, tata, care este cel mai dur dintre noi, avea lacrimi în ochi. Nu puteam să-mi fac un raport în creier între tata de la munca câmpului sau de la birou şi tata privind nişte imagini într-o cutiuţă, numită, pe atunci, televizor pentru export. Bănuiesc c-am moştenit chestia asta, care nu întotdeauna e o calitate.

Există poveşti adevărate de dragoste fără lacrimi?

Eu n-am cunoscut până acum oameni care să nu-şi umezească măcar ochii când e vorba de ceva serios.

De câte ori a fost vorba, în cazul tău, de ceva serios?

De foarte puţine ori. Un număr care tinde la 1. Dacă ştie cineva ce înseamnă… Am fost tocilar. E destul de greu să-i iei interviu unui tocilar şi să înţelegi tot ce-a vrut să zică.

Vrei să pari băiatul rău, dar am senzaţia că eşti mai mult băiatul bun…

Sper că sunt băiatul Marlboro. Mi-a zis mie o co­legă de clasă, la un moment dat, că ăla e bărbatul. Deşi, probabil, are cancer deja acel om. Inclusiv ca­lul cred c-a făcut cancer de la atâtea reclame. După cum vezi, nu m-am mai bărbierit de cinci ani, gropiţe n-am făcut încă, dar mă străduiesc, cal n-am, dar am o motocicletă care are 36 de cai (la 100 de kg cred că e suficient) şi scoate fum. Deci, tind spre a fi băr­batul Marlboro. Nu-mi plăceau băieţii Kent, ăia de intrau la „Dallas“. Aveau o sexualitate nedefinită şi trăiau o viaţă boemă. Erau mai pe Barbie, aşa.

Ai vizitat Dallas-ul din Slobozia?

N-aş fi putut să-mi ucid un vis. Mai ales că, pen­tru mine, societatea Hermes din Slobozia se tradu­ce prin cei ce îi dădeau televizoare lui Brenciu la Robingo. Mă uitam mult la el. Pe la 13 ani, în bucă­tărie, în timpul unei emisiuni, mama îmi zice: „Ur­mează un liceu greu. Trebuie să te hotărăşti ce-o să faci“. Zic: „Mamă, m-am cam hotărât. Aş vrea să fiu prezentator TV“. Mama: „Tu nu te uiţi la Horia Brenciu?! Prezintă, dar cântă şi la pian, şi cu vocea. Tu la ce cânţi?“. „La nimic!“, zic. „Păi vezi?!“ Grija lor era să nu neglijez şcoala. Şi karate am făcut ani la rând pe ascuns. Nu-şi dădeau seama că un copil nedat la sport şi nesocializat la timp pierde nişte ani, câştigă doar angoase şi probleme fizice. De asta umblu marţea prin licee, să le povestesc co­piilor despre importanţa sportului, plecând de la mine ca şi contra-exemplu.

Cui i-ai dăruit brânduşele mov pe care le-ai găsit în munţi, la 1.500 m altitudine?

Asta-i o poveste foarte intimă. Ai văzut, probabil, o poză pe blog. Mi-a spus cineva: „Ador brânduşe­le mov. Le-am primit odată la o emisiune şi nimeni n-a fost în stare să mi le mai ofere. Dacă vrei să mă dai pe spate, fă ceva ce n-a făcut nici un bărbat pentru mine!“. Două săptămâni mai târziu, trecând o coamă de munte, am dat de un lan de brânduşe mov. Trăiesc în lanuri şi apar o singură dată pe an, preţ de câteva zile, în anumite condiţii atmosferi­ce. Aparent, e imposibil să-i oferi unei femei brânduşe mov. Dar când le vezi acolo, în lan, cu miile, ţi se schimbă toată percepţia des­pre brânduşe. Întotdeauna iau câ­teva cu mine. Şi întotdeauna le-am oferit aceleiaşi persoane. În fiecare an. E o poveste la mijloc, ţi-am zis. Mi-e teamă că, până la sfârşitul vie­ţii mele, nu se va mai califica nici o altă femeie pentru a primi de la mine brânduşe mov.

La ce tipologii de femei ai priză?

Nu am mare priză. Cred că se uită la mine mai mult din curiozi­tate, pe modelul „Ce-o fi văzut la ăsta?“. Şi cam aici se opreşte tot. Plus că, de obicei, sunt cu Răzvan, despre care se ştie că e frumosul în emisiune; eu sunt ăla chibzuitul. Eu nu am avut niciodată succes la femei. Întotdeauna m-am chinuit. De asta am avut, o lungă perioadă din viaţă, relaţii scurte şi cu femei de un caracter îndoielnic. Am o statistică foarte proastă până de curând. Dacă vrei, îţi scriu un ghid de agăţat fără succes. Dar riscăm să nu-l citească nimeni.

Care e diferenţa dintre o fată şi o femeie?

Cred că lucrurile încep să difere încă de la mesajul ăla pe care ţi-l dă după-amiaza, când e-n drum spre tine. O femeie, chiar dacă nu este o gospodină desăvârşită, te întrea­bă: „Iau ceva de pe drum?“. O fată nu te întreabă nimic. Pe parcursul serii, lucrurile se aseamănă, dar, la finalul serii, o femeie te ţine altfel în braţe. Adică, ea şi ţine în braţe, nu aşteaptă doar să fie ţinută. În plus, fata, de obicei, îşi cheamă un taxi. Femeia, de obicei, îţi cheamă un taxi. Femeia, de fapt, încearcă să nu-ţi cheme şi să nu-şi cheme un taxi. Femeia încearcă să fie acolo, în zonă, în jur, când îţi sună dimineaţa, devreme, ceasul şi trebuie să pleci. Fata e ca femela ţânţar: şi-a luat ce-i trebuie şi, până la următoarea înţepare, trăieşte din ce a reuşit să încarce la ultima înţepare. Ţânţarii nu ţin în braţe, ştii? E imposibil pentru ei. Pentru că nu au braţe. Pe la 19 ani, am învăţat că e tare cînd femeia sună a doua sau a treia oară la uşă. Când sună prima dată, e aşa, o joacă de copii.

Câte femei ţi-au văzut anul ăsta patul suspendat din garsonieră?

Probabil ţi-ai pus mari speranţe în întrebarea asta, dar o să te plictisesc şi-o să-ţi dau iar răspun­sul ăla cu numărul care tinde spre 1…

Există pace în suflet fără o femeie alături sau în gând?

Nu.

Eşti pe pace?

Sunt liniştit. De ce eşti invazivă?

Te-ai supărat că ţi-a pus Mihaela coarne pe scenă, la Sărbătoarea Castanelor?

Nu, pentru că nu le-am văzut decât a doua zi, în ziare.

Ce ai simţit când ai auzit declaraţia ei, cum că nu poate numi un bărbat care să n-o fi înşelat?

Acela era un interviu care nu avea nicio clipă le­gătură cu mine. Nu m-am simţit nicio clipă vizat.

Când aţi vorbit ultima oară?

Cu două minute înainte să vorbesc cu tine.

10 lucruri pe care nu le ştiai despre Dani Oţil

1 Nu stă niciodată în Bucureşti în weekend. Weekend-ul trecut a plecat cu băieţii, pentru prima oară după mulţi ani, la un show de motoare.

2 Celebrii jeanşi cu falus şi i-a cumpărat singur dintr-un magazin Dsquared din Amsterdam. I-a mai purtat o singură dată de atunci.

3 Nu e sensibil la melodii. Nu-l face niciuna să tresară.

4 Predă un curs care se numeşte „De ce ne trezim dimineaţa“ la Intact Media Academy.

5 E supărat pe cei care văd în el doar un obiect sexual şi regretă că nu s-a inventat vibratorul Dani Oţil, să se îmbogăţească.

6 Urăşte nunţile. La nunta lui, o să apară pe un ecran mare şi o să salute invitaţii dintr-o ţară foarte îndepărtată, cu un alt fus orar şi cu o altă temperatură, urându-le o seară plăcută.

7 Îşi doreşte să se mute într-o casă pe pământ, să vadă Africa şi să facă un backroll complet cu kite-ul, până la 40 de ani.

8 Visează în mod constant că nu poate să ajungă în emisiune. E cel mai mare coşmar al lui.

9 A stat în 17 chirii de-a lungul vieţii.

10 Îşi doreşte de mult televizor în baie.

Foto: ANTENA1, MEDIAFAX, ARHIVAADH