Escapadă OK! c-o vedetă: Albertina Ionescu și Constantin Opriș, prima ședință foto ca soț și soție
OK! a mers la munte cu vedeta TVR și cel care-i este soț din luna mai, iar impresiile se afișează în aceste pagini simpatice.
Se zice că cel mai bine cunoști un om atunci când mergi cu el la drum. Sau fie, într-o scurtă escapadă la munte, așa cum s-a întâmplat în cazul nostru și-al soților Albertina Ionescu și Constantin Opriș, cu care-am împărtășit impresii timp de două zile minunate petrecute la hotelul Elexus din Predeal.
Spuneți-i nou proiect, dacă vreți, Escapadă OK! c-o vedetă, o experiență în care interacțiunea noastră cu personalitățile aduse în paginile acestei reviste nu se rezumă la un interviu și la un shooting. Cu Albertina și Constantin am povestit on și off the record, la un pahar de vin în peisajul cochet al restaurantului Noir, și așa am reușit să-i cunoaștem și să-i îndrăgim pe cei care-au fost aduși împreună de... alergia la ambrozie.
Aveți vibe-ul ăsta de proaspăt căsătoriți. Parc-ați fi într-o continuă lună de miere. Tehnic vorbind, ați fost în luna de miere?
Constantin Opriș Nu, încă n-am fost în acea lună de miere clasică, dar, oricum, noi trăim ca-ntr-o lună de miere.
Albertina Ionescu Da, cam din a treia zi de relație noi suntem așa cum ne vezi. Veșnic în luna de miere. A fost complicat până ne-am găsit, dar când ne-am găsit a fost totul atât de firesc, fluent și natural, încât a rezultat ceea ce vezi și tu.
De ce atât de complicat?
Albertina
Cred că în viața fiecăruia este așa până-și găsește perechea pe lumea asta. Eu cred cu tărie că fiecare individ în parte trebuie să lucreze cu el mult și să fie stăpân pe el însuși și pe viața lui, ca, mai apoi, în momentul în care întâlnește pe cineva, să nu aștepte ca partenerul să-l facă fericit. El să fie deja fericit. Iar în momentul în care se întâlnesc, să fie împliniți și fericiți fiecare separat, astfel încât să devină și mai împliniți și fericiți împreună.
Deci erați împliniți singuri când v-ați întâlnit. Cum s-a întâmplat întâlnirea?
Constantin
Ne știam de la evenimente, lucrând în media amândoi, ne-am văzut ocazional, dar n-am vorbit prea mult. Apoi, am reluat legătura pe Instagram, imediat după pandemie, atunci când începeau să se redeschidă localurile, să funcționeze cu program limitat. I-am scris pe Instagram în perioada alergiilor la ambrozie, de care sufăr și eu.
Albertina
Eu nu le răspund domnilor la mesajele de pe Instagram, dar în momentul în care este vorba despre ceva care are legătură cu sănătatea sau pot să dau un sfat sau o recomandare de un doctor, atunci dau curs întrebărilor. Constantin a primit răspunsul meu exact în luna septembrie, acum trei ani, când m-a întrebat în legătură cu tratamentul pe care-l iau împotriva alergiei la ambrozie. I-am recomandat alergologul la care am mers eu și de-acolo a început totul.
Aveți atâtea în comun... Din păcate, chiar și această alergie. Cum o țineți sub control?
Albertina
Amândoi suntem alergici la ambrozie, însă în stadii diferite. Atunci când îmi este mie foarte rău, el este Ok. Și invers, când se simte el mai rău și strănută foarte mult, eu sunt bine. Ne putem susține unul pe celălalt.
Spuneai că lucrați amândoi în media. Tu, Constantin, ești jurnalist de business mai exact.
Constantin
Da, eu am început să lucrez în 2008 în trustul Intact, apoi am trecut la Money Channel, pe economic. Apoi s-a făcut platforma de business Profit News și am început un format în parteneriat cu cei de la Bloomberg. La bază sunt jurnalist de business, care, la noi, este un jurnalism de nișă. Prezint și conferințe sau evenimente corporate, dedicate doar comunității de business din România. Poate că de-aia ne-am întâlnit mai greu, eu și Albertina.
Albertina
Sau poate că nu eram încă pregătiți, niciunul dintre noi.
Constantin
Dar când ne-am întâlnit, într-un final, am fost pe deplin pregătiți. Din a treia zi de când ne-am cunoscut, ea a zis că vom forma o familie și că va fi soția mea. Eu știam asta din prima zi (râde). Dar am zis să n-o sperii...
Albertina, cum ți se pare domeniul soțului tău? Înțelegi ceva?
Albertina
Este un domeniu atât de exact, precis și este fascinant pentru mine pentru că este zona pe care eu n-am accesat-o niciodată în domeniul jurnalismului. Îl ascult cu plăcere, ca un copil care se uită la desene animate. Vorbește cu atâta patos despre bani, despre Robor, inflație, previziuni. Ascult totul cu plăcere și nu-nțeleg nimic. (râde) Sau mai nimic, fie. În același timp, eu sunt BNR-ul familiei. În orice familie, există un membru mult mai atent cu finanțele familiei, iar în a noastră eu sunt acela.
Constantin
Da, recunosc. La capitolul management financiar personal nu sunt bun. Când e vorba de cel al unei companii, cum ar fi compania care-mi poartă numele, Constantin Nautics, sunt foarte calculat și bine așezat, însă.
"Gătește mai bine decât mine. N-a fost ușor să recunosc asta!"
Foarte interesant, nu știam că tu ești acel Constantin din spatele brandului de brățări nautice. Dar știm de la soția ta că gătești demențial.
Constantin
Sunt pasionat de mic, am fost nevoit și-n același timp mi-a făcut și plăcere să gătesc. Iar acum, amândurora ne place să experimentăm, în călătoriile pe care le facem, foarte multe elemente gastronomice noi. Îmi place un preparat pe care-l mănânc la un restaurant, văd cum a fost gătit, mă întorc acasă și-l fac și eu. E o pasiune pe care-o cresc și datorită ei, căci mă stimulează și mă încurajează să gătesc, fiind încântată de gust.
Albertina
El nu doar că gătește foarte gustos și arătos, ci are grijă ca, de fiecare dată, preparatele să aibă un loc anume în farfurie, încât să le mănânci într-o anumită ordine și să lași timp papilelor gustative să savureze fiecare preparat în parte. Vine și cu recomandări: încearcă mai întâi salata și apoi piureul de conopidă cu broccoli etc. Iar eu sunt un spectator cuminte, cu camera tot timpul în mână, ca să pot să relatez pe Instagram, pe contul @elgatestemaibine. Numele a venit de la faptul că el gătește mai bine decât mine. Nu a fost ușor să recunosc asta. (râde)
Probabil că mesele delicioase preparate de Constantin se savurează mai bine în casa și curtea cea nouă din Corbeanca.
Albertina
Da. Noi cunoscându-ne în timpul pandemiei și având acest of al dorinței de a călca pe iarbă și de a sta afară, căci pe vremea aceea fiecare dintre noi locuia la bloc, am zis: gata, vrem la casă! Zis și făcut. În câteva luni, aveam creditele luate, avem proiectul de la arhitect făcut și totul a decurs atât de firesc. Ne-a luat, apoi, destul de mult până am reușit să achiziționăm tot ce aveam nevoie, dar cumva este normal pentru orice cuplu aflat la început de drum. Și să nu uităm că amândoi am plecat de la zero și am clădit totul placă cu placă. Casa era deja construită, noi am renovat-o, dar suntem atât de încântați că am făcut-o exact așa cum ne-am dorit. Am stat foarte multe luni fără mobilier de bucătărie, de exemplu, și a fost foarte drăguț că fiecare etapă ne-a făcut să ne iubim și mai mult.
Și cum e acasă în afara orașului față de acasă în București?
Albertina
Este liniște, atât de liniște încât nu doar că-ți auzi gândurile, dar auzi și vecinii de la cinci case distanță cum vorbesc. Și pe lângă liniște, avem și mulți pomi fructiferi: gutui, smochini, meri, struguri, cireși. Am pus patru cireși anul ăsta și toți patru s-au prins. Constantin are și o mini grădiniță cu zarzavaturi și plante aromatice.
Constantin
E și curent european pe care l-am observat în ultimii ani și anume că lumea navighează către zonele astea periurbane și se mută acolo, astfel încât centrul orașului rămâne mai mult al celor care-și închiriază apartamentele. Și al agitației, traficului și al costului de viață ridicat.
Pare idilic la voi acasă, s-ar potrivi foarte bine un copil în peisaj.
Albertina
Da, ne pregătim încă din primul an de relație pentru asta. Și suntem convinși că o să fim aleși de bebeluș atunci când o să decidă el să vină.
Cum a fost nunta religioasă din Grecia. În poze, totul a arătat de vis. Ceva detalii de culise?
Albertina
Am făcut nunta în mai. Prima noastră vacanță de cuplu a fost în Grecia și cererea în căsătorie tot în Grecia. Cununia civilă am făcut-o în țară, pe 15 octombrie anul trecut, de ziua noastră, ziua în care ne-am întâlnit prima dată, dar am decis ca în mai să facem nunta religioasă în Grecia. Ne leagă atât de multe de această țară și oamenii de acolo sunt atât de buni, de calzi, de săritori. Au fost până în 50 de persoane și a fost perfect așa. Iar la ceremonia religioasă a fost atât de profund totul, că ne-au dat lacrimile tuturora. A fost cum nici nu am sperat, slujba a avut o încărcătură foarte puternică.
Constantin
Au trecut cinci luni de la nuntă și nouă ne dau lacrimile chiar și-acum. Îți dai seama ce-ncărcătură a fost acolo? Și noi am fost cei care au construit-o, practic.
Albertina, numele tău este sinonim cu cel al TVR-ului. Ce emisiune prezinți la postul public?
Realizez și prezint Sâmbăta cu Albertina, o emisiune de lifestyle difuzată pe TVR Info, televiziunea noastră de știri. Se difuzează în fiecare sâmbătă, de cele mai multe ori live, durează 40-50 de minute. Oamenii care vin în platou sunt profesioniști în domeniul lor, demni de a fi prezenți în acea emisiune.
Mai simți iubire pentru acest post, după atâția ani? Mai ții minte prima zi de muncă la TVR?
Am împlinit 23 de ani în această instituție și, în fiecare zi în care intru pe poarta instituției, sunt recunoscătoare că ajung la un loc de muncă atât de primitor și cu oameni atât de buni, din foarte multe puncte de vedere. Prima zi de muncă aici a fost fără pic de emoție pentru că eu terminasem Informatica și intrasem la Drept și mă pregăteam pentru o cu totul altă carieră. Eram ferm convinsă că partea de jurnalism o să dureze până termin facultatea. La început am lucrat în redacția de Știință-Cultură, apoi am dat examen și am intrat la Știri. După ce m-am îndrăgostit de televiziune, am început să am emoții când intram în direct. Lucru care se întâmplă și azi, iar asta înseamnă că îmi place încă foarte mult și sunt îndrăgostită de ceea ce fac.
Putem spune că sunt și 23 de ani de prietenie cu Malvina, cu care ai făcut tandem la TVR.
Pe Malvina am invitat-o să facă echipă cu mine la Meteo acum 20 de ani. Eu eram deja de trei ani acolo. Așa a început prietenia noastră. Ea a renunțat câțiva ani mai târziu și și-a dorit să facă altceva. Acum este designer de bijuterii și cea care ne-a făcut verighetele la nuntă. Iar inelul de logodnă este tot semnătura Malvensky, după cerințele soțului. În momentul în care m-a cerut în căsătorie, eram în Grecia pe o insulă pustie, într-o livadă de măslini, într-o casă fără apă, fără electricitate. M-a cerut când apunea soarele, am zis Da imediat și am început amândoi să plângem.
Constantin, pare că ești cel mai romantic ziarist de financiar.
Da (râde). Înainte cu un an, când am mers în același loc, în colțul ăsta uitat de lume, am cerut-o inițial de soție cu un inel din sârma de la șampanie. Era un înlocuitor de inel. Un an mai târziu, am mers în același loc, în aceeași cabană, ne-am așezat pe aceeași piatră, doar că de data aceasta am avut inelul potrivit.
Wow, îmi și imaginez cadrul. Parc-ar fi o scenă din filmul Mamma mia!.
Albertina
Da, când întâlnești omul potrivit, nimic nu este complicat. Totul este fluent, frumos, natural. Îți umple sufletul cu totul. Din prima zi în care i-am acordat o oră din viața mea, cinci ore mai târziu nu mai voiam să plec de lângă el. Asta-i realitatea.
Foto: Sorin Stana, Make-up: Laura Perian, Hair: Catrinel Stoian, Vestimentație: Laura Hîncu, Pinko, Ginissima Shoes, Tudor Tailor, Mulțumim Hotel Elexus, Strada Muncii 6, Predeal