EXCLUSIV Amalia Enache a dezvăluit cum a fost pentru ea anul 2018 şi ce aşteptări are de la 2019

28 decembrie 2018   Interviu

Peste câteva zile, anul 2018 se încheie şi lasă loc unui nou capitol din vieţile noastre, iar unele vedete spera ca 2019 să pară mai lung decât orice alt an.

Amalia Enache, perzentatoarea ştirilor de la Pro TV, ne-a dezvăluit cum se încheie acest an pentru ea, ce aşteptări are de la 2019 şi ne-a povestit cum erau pentru ea sărbătorile de iarnă în copilărie.

Ce amintiri ai din copilărie legate de sărbătorile de iarnă?

În perioada comunistă, era partea cea mai luminoasă a anului. Instalaţia de pom mi se părea cum îmi pare azi bradul din Rockefeller Center, bomboanele de zahăr fără pic de ciocolată mi se păreau delicatese, portocala şi banana pe care le gustam doar atunci, trufandale. Nu primeam mare lucru, pijama, cărţi, dar nu era despre asta. Moş Gerilă, cum ne fusese nouă prezentat, era oricum grozav că făcea lumină în casă.

Am mers şi la colindat în zăpadă în care mă afundam şi îmi amintes că răsplata supremă era căldura din casele de dincolo de uşi.

Acum mai mergi la colindat?

Oarecum. Merg în vizite. Deja profit de drăgălăşenia Almei, să colinde ea. E mai mare bucurie pentru toată lumea decât să-mi fac eu auzită vocea.

Cea mai frumoasă amintire legată de Crăciun care este?

Părinţii mei şi felul în care au ştiut să-mi facă copilăria frumoasă şi Crăciunul o sărbătoare în care să ador să fiu cu familia. Le mulţumesc în gând pentru că eram fericită.

Cum l-a primit Alma pe Moş Crăciun?

Alma îl simpatizează pe Moşul, a concluzionat că orice cadou luna asta e sigur de la Moşul, tocmai am văzut în Barcelona nişte prize pe aeroport acoperite frumos cu nişte cutii gen cadouri şi ea mi-a explicat că sunt de la Moş Crăciun, să le luăm.

Cum a fost anul 2018 pentru tine?

Plin. Am reînceput munca la ştiri, bebeluşul a trecut la etapa copil, eu... mers cu atenţie ca pe bârnă, am mai făcut câte un flic flac, aterizez oarecum în picioare la final de an.

Care a fost cel mai frumos moment trăit în acest an?

Când mi-a spus Alma, mergând cu mine pe stradă de mână, profundul „îmi place de mami".

Ce aşteptări ai de la anul care vine?

Să fie un an grăbit, să pară lung, cu timp destul, să fie liniştit şi când aduce vreo surpriză, să fie musai una frumoasă.

Mai multe