EXCLUSIV Anamaria Ferentz, despre fostul iubit: „A fost una dintre cele mai frumoase relaţii pe care le-am avut“

Artista stabilită de ani buni dincolo de Atlantic ne-a vorbit deschis despre viaţa ei în America, cea mai recentă relaţie a sa şi reacţia pe care a avut-o la aflarea veştii morţii fostului său soţ, Marcel Toader.

Aş spune că la 43 de ani ai săi, care par mai curând 23, e neschimbată. Doar că, cu fiecare an petrecut în Statele Unite, Anamaria Ferentz e tot mai sigură pe ea, mai relaxată şi mai fericită cu noua ei viaţă de peste Ocean. Una din care iubirea nu lipseşte, chiar dacă n-a mai ajuns la altar după divorţul de Marcel Toader. Şi una în care fiecare nouă relaţie, cum e şi cea cu românul Christopher Flores, vine cu învăţăturile sale.

OK!: Anul trecut, ne vedeam pe plaja din Malibu. Acum eşti tot în Los Angeles? Anamaria Ferentz: Da, locuiesc tot în L.A. Sunt îndrăgostită de zona în care stau. Interesant este că a fost construită în anii ’20, în perioada în care s-a născut şi bunica mea, şi tot timpul când merg pe străduţe şi văd casele astea superbe art-deco, nu mă pot abţine să nu fac comparaţia între cum trăiau bunicii mei la ţară, în 1924, şi oamenii de aici, care se plimbau cu automobile foarte fancy şi construiau case art deco şi magazine de lux. Tocmai de aceea mă simt, cumva, privilegiată să trăiesc în acest cartier select, care degajă un aer artistic, mai boem. Aici se merge mai mult pe jos, sunt mai toate muzeele importante ale Los Angelesului, sunt parcuri, mall-uri în aer liber, fântâni ca în Las Vegas – cei care au construit fântâna din faţa hotelului Bellagio din Las Vegas au construit-o şi pe cea de aici, din The Grove. Cel mai mare şi mai glamouros Starbucks e la colţul străzii mele, avem supermarket deschis nonstop, magazinul meu preferat, Trader Joe’s, este tot în colţ... Am tot ce vreau în zonă şi iubesc fiecare metru pătrat al acestui cartier. 

Aici, într-adevăr, te simţi ca într-o perpetuă vacanţă! Nu contează ce anotimp este, aici ai mereu ceva de făcut, de văzut, de experimentat. Stai în casă doar dacă vrei asta neapărat, în rest poţi avea milioane de posibilităţi de-a te distra. 

Da, lucrez în imobiliare, ca mai totdeauna de când sunt în America. Acum fac parte din echipa celor de la Pacific Holdings Group, dar e puţin diferit, în sensul că lucrez într-un birou, sunt office manager. Uneori plec mai devreme, alteori mai târziu, la 20.00 sau poate chiar mai mult. Dar e un program destul de flexibil şi îmi place că-l pot lua cu mine la birou pe Supai, căţelul meu. Cel puţin, de vreo lună încoace, e cu mine în fiecare zi la birou, nu mai stă singur acasă. Stau şi foarte aproape de serviciu, merg pe jos, nu stau în trafic – iar traficul din L.A. e printre cele mai aglomerate din America! – deci e perfect.

Nu, nu mi-am luat licenţa pentru California, pentru că aveam nevoie de un job stabil. Muzica nu-ţi aduce bani constant şi atunci aveam nevoie de ceva constant financiar, de aceea am ales jobul pe care îl am acum. 

Spectacolele au fost mai rare, pentru că efectiv nu am avut cum să mă împart. Dar am fost şi la New York, şi în Portland de vreo două ori, şi aici, în Los Angeles, am avut contracte. A fost o perioadă foarte faină, iar acum planific un show pe care o să-l susţin în New York, în luna septembrie. Muzica rămâne marea mea pasiune, dar n-o fac doar din pasiune – gratis nu cânt, ca să ştiţi! (zâmbeşte) Dar e bine să faci cât mai multe, să fii împlinit şi personal, şi profesional, şi financiar şi să-ţi duci viaţa aşa cum îţi doreşti – ceea ce mie-mi iese şi cred că acum mi-e mai bine ca oricând.

Extraordinară! Mi-am dorit s-o văd de mult timp, aşa cum îmi doresc să văd şi alţi artişti mari de aici, dar am tot amânat. Deşi Céline a cântat în Las Vegas timp de 16 ani, eu abia acum am ajuns s-o văd. Şi bine am făcut, pentru că acesta era printre ultimele sale spectacole. Unul sold-out! Dar un bun prieten al meu, Cătălin Bota de la Autentic, care colabora cu cei de la Colosseum, unde cântă ea, mi-a făcut rost de o invitaţie şi am avut loc chiar în faţă, mai bine nici că se putea! Am stat la o masă VIP şi de acolo am văzut-o ca şi cum îmi cântă doar mie în sufragerie! (râde) A fost foarte frumos, fără cuvinte! Oricine merge la Céline Dion spune acelaşi lucru. Este o artistă extraordinară, cu o voce minunată, iar spectacolul în sine este perfect. 

Da, şi-au deschis al doilea sediu, în Orange County. Am fost la ei la deschidere, le-am şi cântat. Bineînţeles că mi-au propus să mă întorc, dar chiar nu am cum. Ca să conduc zilnic câte două ore dus-două ore întors e inuman. Sunt oameni care, din păcate, nu au încotro şi fac asta în fiecare zi, unii chiar ani de zile, dar eu nu sunt în situaţia asta.

Sunt norocoasă că am gaşca mea de prieteni aici şi descopăr în fiecare weekend ceva nou. California e extraordinară, iar în zona Los Angelesului avem şi ocean, dar şi munte, deltă, lacuri, cascade, podgorii, zone extrem de pitoreşti. La distanţă de o oră este muntele, la 20 de minute de mine este oceanul – pe care îl văd şi de la birou, pe geam, pentru că am vederea de penthouse şi văd şi spre vest, unde este plaja, văd şi spre est, unde este Down Town, şi spre nord, unde sunt Beverly Hills, Hollywood Hills, terenurile de tenis... Este tare frumoasă zona asta în care şi lucrez, şi locuiesc. Posibilităţile sunt nelimitate pentru weekend: mă duc fie pe plaja din Malibu sau la vreo petrecere acasă la cineva, fie descopăr alte oraşe de pe coastă, total diferite unul de altul. Iar dacă vreau să fiu singură, doar cu Supai, îl iau cu mine şi merg, pur şi simplu, să descopăr un loc nou. Am tot călătorit în fiecare weekend şi sunt fericită că am posibilitatea să văd cât mai multe locuri. Rar mi se întâmplă să vreau să rămân acasă!

Nu-mi prea place să vorbesc despre relaţiile personale, pentru că de-aia se numesc personale, nu publice.

Ţine de fericirea mea şi s-au făcut atâtea speculaţii pe tema vieţii mele personale, încât m-am ferit să mai dau detalii. Plus că aici, în America, deşi posibilităţile sunt infinite, nu am avut relaţii multe şi cele pe care le-am avut au fost extrem de intense şi de importante, dovadă că am rămas prietenă cu foştii mei parteneri. Din punctul ăsta de vedere, am o viaţă echilibrată şi normală, deşi pentru unii normală ar fi să fiu căsătorită, cu vreo 3-4 copii. Dar, din punctul meu de vedere, e bine atunci când eşti echilibrat emoţional. Despre relaţia cu Christopher pot spune doar că a fost una dintre cele mai frumoase relaţii ale mele. Din păcate însă, din cauza meseriei pe care o are, el trebuie să fie ba 3 ani într-o ţară, ba 3 luni într-un oraş, 4 în alt oraş, 5 în altă ţară şi tot aşa – ceea ce nu se coordonează cu viaţa pe care mi-o doresc eu. Am fost prieteni mulţi ani înainte să fim împreună şi am rămas foarte buni prieteni, la fel cum am fost. A fost o poveste foarte frumoasă între noi şi am trăit momente fericite împreună. 

Pentru mine, această relaţie a fost o perioadă foarte relaxantă şi fericită, ca o continuă vacanţă, din care însă am şi învăţat foarte multe lucruri despre cum mi-aş dori să fie următorul partener sau cel cu care o să-mi împart viaţa. Asta mi se pare foarte amuzant, să-ţi împarţi viaţa cu cineva. E mult spus „viaţa“, pentru că niciodată nu ştii ce-ţi rezervă viaţa, dacă îţi găseşti partenerul potrivit cu care să întemeiezi o familie sau cu care să mergi împreună pe acelaşi drum – că asta e, trebuie să mai şi coincidă dorinţele amândurora.

Bineînţeles că am aflat imediat despre Marcel, pentru că a început telefonul să sune. Noroc că eu noaptea am telefonul pe modul silenţios, dar am văzut multe apeluri pierdute de la numere din România, de la presă, multe mesaje care mă anunţau... Vestea a fost şocantă, pentru că nu te aştepţi ca un om aşa să nu mai fie într-o zi. Sincer, m-a afectat. Nu ştiu de ce, probabil pentru că orice om care trece prin viaţa noastră, indiferent cum, lasă acolo o amprentă, lasă ceva din energia lui şi de aceea normal că mi-a părut şi-mi pare foarte rău. Condoleanţe familiei! Cred că pentru ei este îngrozitor. Nu vreau să-mi închipui cum e să treci prin astfel de tragedie. Ştiu cum e să-ţi pierzi o persoană extrem de dragă, dar să-ţi îngropi copilul, respectiv, unul dintre părinţi e teribil. Dumnezeul să-l odihnească în pace! Îmi pare rău pentru familia lui. Condoleanţe!

Normal, sunt la curent cu ce se întâmplă, pentru că mă informează prietenii. Aflu despre evenimentele tragice, despre întreg sistemul. Ştiu ce se întâmplă cu sistemul politic, cu cel poliţienesc, cu cel medical etc. – că doar de aceea am şi plecat, din păcate. Nu spun că totul e găunos şi rău. Am văzut că România a evoluat din unele puncte de vedere, că oamenii s-au mai deschis şi au început să-şi dorească să se dezvolte mai mult, dar sunt multe de îmbunătăţit. Mi-aş dori să se mai împrospăteze, de exemplu, sistemul politic, să vină cei cu idei noi, cei care într-adevăr îşi doresc să facă ceva pentru ţară şi să lase ceva în urmă. Nu zic că America este liniştită! La ora actuală, după câte vedeţi şi voi, sunt împuşcături în supermarketuri, la festivaluri, pe stradă chiar, pentru că sunt tot felul de oameni cu probleme mentale. Cineva sănătos la cap nu ia o puşcă şi omoară 20 de oameni sau nu merge la un concert şi începe să distrugă tot. Asta ţine de probleme psihice, dar ele pot fi eliminate în momentul în care există reguli şi trebuie să fie respectate, de la preşedinte până la ultimul cetăţean. Nicăieri nu este perfect, fiecare ţară are bubele ei, dar regulile trebuie implementate şi respectate. Oriunde!

Eu zic că am ajuns acolo unde a trebuit să ajung, înţeleg lumea altfelşi nu-mi pare rău nicio secundă că am plecat din România.

Sunt foarte mulţumită cu viaţa pe care mi-am ales-o. Eu sunt un spirit aventurier, în sensul că trebuie să descopăr mereu lucruri noi şi nu-mi pare rău nicio secundă pentru alegerea făcută.  De fapt, pentru nicio alegere pe care am făcut în viaţa asta – nici cele bune, nici cel rele, că n-am făcut numai alegeri bune! Sunt împăcată şi cu alegerile rele, pentru că am înţeles că a trebuit să trec prin anumite situaţii ca să învăţ ceva şi să ajung la alt nivel spiritual. Viaţa este minunată pentru că este aşa cum mi-o fac eu şi nu dau vina pe nimeni dacă ceva nu merge. Eu sunt cea care o fac să meargă aşa cum îmi doresc şi sunt şi zile, bineînţeles, în care nu este aşa cum îmi doresc, dar lucrez la asta. Lucrez la fericirea mea şi sunt foarte bine.

Aici e o vară continuă, aşa că întotdeauna sunt lucruri de făcut. Am prieteni, am multe invitaţii, sunt multe locuri pe care le vizitez. Pentru mine, California este o vacanţă perpetuă. Iubesc acest stat, mă simt aici ca acasă, în sfârşit. Mi-a luat ceva timp să mă simt ca acasă, dar sunt foarte bine unde sunt!

FOTO: Sorin Stana/OK! România, arhiva personală