EXCLUSIV Cornelia și Miodrag Belodedici, prima apariție împreună ca soț și soție: „Căsătoria noastră a fost un eveniment intim”

„Aceasta e prima noastră apariție în presă și probabil singura”, spun la unison, în primul interviu oferit vreodată. OK! România are plăcerea și onoarea să vi-i prezinte, în exclusivitate, pe soții Belodedici!   

Atunci când, după două tentative eșuate de-a realiza un interviu cu Cornelia și Miodrag Belodedici, am reușit să ne întâlnim, aproape că nu-mi venea să cred. Fostul mare fotbalist român, singurul care a reușit să câștige de două ori Cupa Campionilor, este de-o modestie și-o discreție uluitoare, n-are conturi pe rețelele sociale și nu oferă inverviuri despre viața privată. Iar doamna Belodedici îi seamănă întru totul, după cum veți vedea în primul lor interviu împreună, în paginile OK! România, care este acum pe piață.

Carieră de excepție

În primul rând, trebuie să vă spun că mă bucur să vă întâlnesc în persoană, v-am urmărit în meciurile pe care le-ați jucat la Steaua. Vi se mai întâmplă și-n ziua de azi, la câțiva ani buni de când v-ați încheiat cariera, să fiți oprit pe stradă de suporteri?

Miodrag Belodedici: Mereu sunt oprit pe stradă, oriunde merg. Și în concediile din Europa mai sunt români care mă recunosc și care mă opresc pentru o poză și un autograf. Mereu le spun că pentru dinamoviști costă 10 lei poza și 5 lei autograful. (râde) Glumesc, ca să văd cum reactionează. Uneori sunt și puțin stânjenit, pentru că lumea mă laudă excesiv. Eu simt că lucrurile pe care le-am realizat sunt firești, mi-am făcut bine treaba, cum s-ar zice.

Cum e să aveți alături un campion? Cum e acasă Miodrag, vorbește numai despre fotbal?  

Cornelia Belodedici: Acasă nu vorbește despre fotbal. În diverse cercuri de prieteni, însă, devine un povestitor fabulos. Viața lui e o poveste extraordinară, iar cei din jurul nostru vor să afle cât mai multe picanterii de vestiar. Chiar dacă ne cunoaștem de când eram foarte tineri, când a fost în vârful carierei, la Steaua Rosie Belgrad, la Campionatele Mondiale și Europene, nu eram împreună, așa încât nu știu cum era pe vremea aceea, când era campion „în exercițiu”. Oricum nu se laudă niciodată cu ce a fost sau cu ce a realizat. Pentru el, totul a fost normal, de parcă e un fleac să câștigi Cupa Campionilor de două ori!

Domnule Belodedici, acum vă ocupați de juniori, la Federația Română de Fotbal. Cum sunt tinerii din ziua de azi în comparație cu dumneavoastră la vârsta lor?

Miodrag: Copiii de azi sunt diferiți față de cum eram noi la varsta lor. Noi stăteam foarte mult afară. Eram mulți copii în sat și ne jucam în continuu, nu erau alternative. Acum satele sunt aproape goale. Iar, în orase, ca să faci fotbal, trebuie să plătețti, să găsești un club, să își facă timp părinții să te ducă la antrenamente, etc. Eu m-am apucat de fotbal organizat destul de târziu, abia pe la 15 ani, dar deja simțeam mingea foarte bine.

Amintiri despre fotbal

În copilărie, băteați mingea pe cap de 100 de ori, în timp ce mergeați la muncile câmpului, în satul natal. Care e cea mai frumoasă amintire de când ați început să jucați fotbal?

Miodrag: Toată copilăria mea e o amintire frumoasă! Am avut o copilărie extraordinară, chiar dacă munceam din greu la munca câmpului. Un moment care mi-a rămas în suflet este cel de pe la 16 ani, când am fost selecționat în echipa de fotbal a satului. Jucam cu echipa dintr-un sat vecin, Belobresca, și am marcat două goluri. La finalul meciului, fotbaliștii mai în vârstă m-au luat pe umeri și m-au dus direct în birtul satului. M-au forțat să beau un pahar mic de vermut cu apă – a fost un fel de botez de maturizare. Mă gândesc cu mai multa emoție la această întâmplare, decât la câștigarea altor trofee.

Doamna Belodedici, nu aveți nicio tangență cu fotbalul. Ne spuneți în ce domeniu activați? Și, bineînțeles, dacă ați devenit expertă în fotbal între timp?...

Cornelia: Tangența mea cu fotbalul este el. (râde) Nu am fost și nici nu am devenit expertă în fotbal, deși știu regulile de bază. Mică fiind, pentru că am locuit în Drumul Taberei, mergeam des pe stadionul din Ghencea cu tatăl meu, să vedem echipa Steaua. Tatăl meu este un mare microbist și stelist. Eu, însă, nu prea am fost pasionată de sport. Am făcut Liceul Gheorghe Lazăr din Bucuresti și apoi am fost studentă la ASE, la Facultatea de Comerț. Imediat dupa facultate, am lucrat la Ministerul de Finanțe și apoi, aproape 30 de ani, în banca. Mă pasionează consultanța financiară și tradingul investițional.

Dar i-ați acordat vreodată soțului cartonașul galben, după o neînțelegere în cuplu?

Cornelia: Simpatică întrebare! Avem o viață frumoasă, simplă și liniștită. El este cel mai calm, echilibrat și onest om din lume. Și nu este deloc conflictual. Avem și noi situațiile noastre de cuplu, dar nu le-aș numi neapărat probleme. Ne mai tachinăm, ne mai înțepăm, ne mai încontrăm, dar nu de cartonaș galben, poate doar avertismente ușoare, care țin, în principal, de imposibilitatea lui de a spune „Nu” oamenilor care îl solicită. Deseori, alege să-și sacrifice timpul liber, decât să refuze pe cineva. Eu, însă, am o problemă cu oamenii intruzivi. Dacă ar răspunde tuturor solicitărilor, cred că nu ar mai ajunge acasă deloc.

Începutul unei povești frumoase

Totuși cum a început povestea soților Belodedici, când și unde v-ați cunoscut?

Cornelia: Principalul lucru pe care ar trebui să îl stie lumea despre noi este că suntem foarte discreți și nu ne place ostentația. Intimitatea vieții de cuplu este esențială. Aceasta este prima noastră apariție publică în presă și probabil singura. Apropo de discreție, m-am amuzat că anul trecut, când am mers împreună la dineul Generației de Aur, presa m-a numit „iubita lui Belodedici”. M-am simțit ca-n tinerețe. (râde) Soțul meu încă este privit ca un „tip” cu iubită, nu ca un bărbat cu nevastă. (râde) Bravo lui!

Așa e, nimeni nu știe că sunteți căsătoriți!

Cornelia: Căsătoria noastră, atunci când a avut loc, a fost un eveniment foarte intim și nici după aceea nu au știut decât cei foarte apropiați. Oricum, nu a schimbat mare lucru, tot noi eram. Amândoi suntem născuți în Caraș Severin și suntem foarte legați de Banat. El, în zona Dunării, eu, în Banatul de munte. Familia, tradițiile, rădăcinile sunt foarte prețioase pentru noi. Nu e nicăieri mai bine ca-n Banat, la noi acasă! Și, ca să vă răspund tot în grai bănățean la întrebarea „de când vă cunoașteti”, aș spune că ne știm „de când lumea”.

Suntem împreuna de mulți ani și cred că ce ne leagă cel mai tare e că ne admiram unul pe altul. Ne uităm unul la celălalt nu doar cu drag, ci și cu admirație. Nu știu dacă există suflete pereche, dar cred că există oameni care sunt sortiți să fie împreună, la un moment dat. Atunci când trebuie, atunci când sunt pregătiți. Probabil sună a clișeu, dar eu așa simt că s-a întâmplat cu noi. Ne-am întâlnit din nou la vârsta maturității depline, când cred că disponibilitatea lui de a se implica în viața de cuplu a fost mai mare decât în perioada când era jucator activ.

Cea mai mare realizare

Domnule Belodedici, sunteți cel mai titrat fotbalist din istoria României, singurul român care a câștigat de două ori Liga Campionilor. Trăgând linie, care este cea mai mare realizare a dvs.?

Miodrag: Toată lumea vorbește despre trofee, despre Cupele Campionilor, Supercupa Europei, Cuba Intercontinentală, campionatele și cupele câștigate cu Steaua și Steaua Rosie Belgrad, despre faptul că în 1992 am fost votat în primii 10 jucători de fotbal din Europa, dar, pentru mine, cea mai mare realizare rămâne faptul că am jucat pentru Echipa Națională a României.

Ați ajuns prin Spania, chiar Mexic. Cum de ați ales să vă întoarceți în România și n-ați rămas prin alte țări? Vă întreb asta pentru ați fugit din țară în timpul comunismului...

Miodrag: Au fost mai multe contexte. Am vrut să fiu aproape de mama și de locurile natale. S-a întâmplat să primesc și o ofertă de lucru de la FRF și așa m-am întors. Cât despre fuga din țară... chiar nu am fugit. Am plecat frumos, cu pașaport. E drept că... nu m-am mai întors. În România, m-am simțit foarte urmărit, fiecare mișcare ne era controlată. Cu un an înainte de a pleca, am fost ales în selecționata de fotbal a Europei, care urma să joace un meci la Londra. Am fost foarte emoționat când m-a anunțat nea Puiu Iordănescu de acea convocare. Eu, singurul român, printre cei mai buni 11 din Europa!

Până la urmă, însă, nu mi-au mai dat voie să plec. Presupun că le-a fost teamă că nu mă mai întorc. Dar pentru mine, acel moment a fost un declic. O imensă frustrare. Și nu doar profesional m-am simțit încorsetat. Aveam unchi, mătuși, verișori în Iugoslavia și eu nu puteam să-i vizitez, pentru că pașaportul meu era ținut la club și nu voiau să mi-l dea. Într-un final, nu știu cum, i-am convins să mi-l dea și am ajuns la o altă Stea a inimii mele. În copilarie, la mine în sat, noi ne uitam la televizor doar la sârbi. Am aflat mai întâi de Steaua Rosie din Belgrad și abia apoi de Steaua București.

O vară de vis

Cum arată acum vacanța ideală, cum ați petrecut vara aceasta, ce destinații de vis ați avut?

Cornelia: Pentru el, vacanța ideală e la Socol, in satul natal, pe malul Nerei, sau undeva pe lângă Dunare. Când vede Dunarea e transfigurat: pulsul e mai rapid, iar el e numai emoție. Și mie îmi place mult în zonă. Ar fi fost tare complicat ca lui să îi placă în Banat și mie în Dubai, nu crezi? Ne ajută mult faptul că am fost crescuți în același spirit, cu aceleași valori, în aceeași zonă și mereu ne gândim cum să mai dăm o fugă până acolo.

Cât despre destinații de vis, nu prea contează unde mergem atât timp suntem împreună. Noi mergem în vacanță doar în doi. Nu suntem genul care să ne facem vacanța în gască, ne suntem de ajuns. Uite, mi-au plăcut mult un loc din sudul extrem al Peloponesului, Monemvasia se numește. orașelele baroce din sudul Siciliei, Notto, Modica și Ragusa, sunt muzee în aer liber. Un vis!

Miodrag: Eu nu mă implic prea mult în organizarea concediilor. Planifică ea totul la secundă și uneori ne întoarcem mai obosiți decât am plecat. Dar am avut vacanțe foarte frumoase împreună și în țară, și în afara țării. Pentru că sunt foarte legat de Dunăre, mi-ar plăcea să ne organizăm un concediu în care să mergem de-a lungul Dunării, de la izvor și până aproape de vărsare, să vedem cum crește încet, încet, de la toți afluenții care se varsă în ea. 

În formă maximă

Bănuiesc că sunteți amândoi destul de activi, de reușiți să vă păstrați silueta din adolescență. Faceți sport, sunteți atenți la dietă?

Cornelia: Ha, ha! Soțul e la o permanentă cură de îngrășare. Este de pe alta planetă! Planeta oamenilor fericiți, care mănâncă orice, oricât și nu au probleme cu greutatea. (râde).

Miodrag: Avem o moștenire genetică fericită. Eu semăn cu mama. Mai joc și fotbal ori de câte ori sunt solicitat undeva. Anul trecut, la meciul Generației de Aur, am stat 94 de minute pe teren și nu mai voiam sa ies. (râde) Dar, a doua zi, dupa ce fac efort intens, am dureri peste tot.

Restul interviului poate fi citit în ediția revistei OK! România care se află acum pe piață.

Interviu – Alexandra Rotărescu

Foto – Sorin Stana

Make-up – Iolanda Huma

Hair stilist – Cătălin Sandulachi Jovsky Studio

Vestimentație - AvantPremiere

Locație - JW Marriott Bucharest Grand Hotel

Mulțumiri Press Book Media!