EXCLUSIV Cristina Bâtlan: ”M-am logodit la Veneția, pe 28 aprilie, fix de ziua mea”
O spune „felina aristocrată“ de la Imperiul Leilor, cu cel mai larg zâmbet de femeie îndrăgostită, care și-a redescoperit focusul, dar și pofta de viață alături de un alt partener, de la care a primit și inelul de logodnă.
E ca un bulgăre de energie și toată numai un zâmbet. Asta chiar dacă ziua ei începe la niște ore imposibile, iar telefonul îi sună neîncetat. Înainte de-a intra pentru a treia oară în arena negocierilor din show-ul difuzat la Pro TV, am invitat-o pe Cristina Bâtlan de la Musette să ne vorbească despre succesul ei în business, pentru care, la un moment dat, a plătit cel mai scump preț, fericirea căsniciei ei. Numai că, după ce și-a analizat pierderile imediate și s-a recompus ca om, a descoperit că parteneriatul ei de-o viață n-a dispărut, ci a căpătat alte valențe. Iar iubirea, cea mai importantă resursă, a regăsit-o unde nici nu se aștepta.
OK!: Ești de la prima oră la fabrică, dar ești greu de prins. Care e prima oră a ta?
Cristina Bâtlan: Mă trezesc foarte devreme dimineața, uneori chiar de la 5, când am proiecte. Dar asta pentru că îmi place să am o oră sau două numai pentru mine și să-mi beau ceaiul chinezesc. Momentul ceaiului este momentul meu cu mine, este introspecție și setarea intenției, este meditație.
E vorba despre acel shot de ceai chinezesc?
Cristina Bâtlan: Da, acela. Îl fac într-un ceainic mic, care pare de păpuși, dar pentru că îl infuzez de minim 5 ori, până la de 20 de ori, cât permit cele mai „bătrâne“ ceaiuri, e ca o esență. Mi-am adus ceaiuri din fermele și din plantațiile sălbatice din Taiwan și din China, unde am ajuns când am descoperit Vipassana, o tehnică de meditație care se face într-o izolare completă.
Poate un om ca tine să stea în izolare?
Cristina Bâtlan: Da, pentru că am înțeles că am nevoie de asta. E o purificare, o împăcare cu tine, pe care o dobândești stând în liniște completă, fără să citești, fără să meditezi, fără să faci yoga, câte 13 ore pe zi, timp de 11 zile. Practic, acolo nu te bruiază nimeni și nimic, pentru că ești undeva în pădure, într-un loc unde nu intră nimeni.
Când ai căutat această purificare?
Cristina Bâtlan: Într-un moment în care a trebuit să mă vindec, dar și să mă înțeleg, după ce căsnicia mea cu Roberto a luat sfârșit. Noi am creat împreună firma Musette și am muncit de copii, de la 18 ani. Am pornit cu 700 de dolari și am construit tot ce avem astăzi împreună. Dar, în timp, am evoluat diferit și, când oamenii încep să facă și alte alegeri, ajung să se despartă. Iar eu am înțeles că vina despărțirii nu e a mea sau a lui, ci a amândurora, dar că partea mea de vină trebuie să mi-o rezolv eu și că trebuie să încep să lucrez cu mine, să văd ce lucruri s-au întâmplat și eu nu le-am observat. Pentru că Roberto își schimbase stilul de viață, dar eu eram prea implicată în business ca să văd asta.
Dar înțeleg că se „schimbase“ de patru ani…
Cristina Bâtlan: Da, probabil că nu voia să mă rănească, poate voia să amâne, poate nu era sigur, nu știu... Oricum, n-a fost corect nici față de mine, nici față de a treia persoană care apăruse, nici chiar față de el. Iar, în momentul în care am aflat, ne-am despărțit pe loc, n-a existat momentul doi!
Totuși, încă lucrați împreună la colecții noi.
Cristina Bâtlan: Pentru că suntem oameni moderni și pentru că avem încredere unul în celălalt – vorbesc de încrederea care apare atunci când toate măștile cad și ne vedem vulnerabilitățile.
Mai ai încredere după acei patru ani?
Cristina Bâtlan: Roberto e chiar un om valoros și foarte bun, foarte generos. Între timp, și el a învățat să se poarte altfel și a înțeles că dacă ascunzi, dacă minți, dacă eviți adevărul, îl faci pe celălalt să sufere. Acum nu mai avem ce să ne ascundem.
Între voi s-a creat o relație de dependență?
Cristina Bâtlan: În primul rând, noi lucrăm foarte bine împreună, suntem imbatabili ca echipă, pentru că ne completăm foarte bine. Eu mă ocup de partea de comunicare și de creație, Roberto se ocupă de dezvoltare și de producție, iar asociatul nostru, Alin, se ocupă de vânzări și de producție – adică, undeva, toți ne intersectăm și fiecare dintre noi poate să-i țină locul altuia. Și împreună conducem o echipă de 650 de oameni în patru fabrici, ceea ce nu e ușor.
”Nu există om de neînlocuit”
Ți-a trecut vreun moment prin gând să renunți la tot, să pui o pauză în viața ta?
Cristina Bâtlan: Păi, când am ajuns în „acel“ moment în viața mea, am pus o pauză de vreo doi ani, când m-am ocupat foarte puțin de companie.
S-a simțit lipsa ta?
Cristina Bâtlan: Nu imediat, dar s-a simțit. Nu există om de neînlocuit și am văzut asta atunci. Da, la un moment dat, a dispărut mâna, stilul meu în partea de creație, dar am văzut și că stilul noii echipe, care era formată din tineri italieni, a adus un vibe nou și chiar a fost un succes. Iar azi lucrăm toți împreună și putem mixa stilul meu cu al lor și să facem o linie autentică de încălțăminte, așa cum sunt obișnuiți clienții noștri de 30 de ani încoace, cu diversitate, avangardism și modele unice.
Înțeleg că și fiul vostru vă calcă pe urme.
Cristina Bâtlan: Da, Adi a moștenit spiritul antreprenorial și astăzi, la doar 19 ani, are firma lui. A început prin a cumpăra la licitație niște pantofi sport exclusivi, dar a realizat că nu avea acces la mărimile de care aveau nevoie clienții lui în timp util. Acum a dezvoltat un proiect pe care inițial l-a prezentat ca temă la Școala Britanică, unde a studiat business-ul ca specialitate. E un proiect de concierge și de personal butler pentru un club de membri, Beyond Membership Club. Se „antrenează“ acum, comunică foarte bine, e de încredere, oamenii îl cunosc, ne cunosc și pe noi – adică suntem o garanție pentru el…
Aveți și discuții în contradictoriu?
Cristina Bâtlan: Bineînțeles că eu și Roberto avem părerile noastre și la orice acțiune a lui credem că există o variantă mai bună. Dar el vrea să demonstreze că poate să facă ceva singur de la zero.
Și-l lași să greșească?
Cristina Bâtlan: Cum să nu? Greșește, învață, dar ăsta e cel mai bun antrenament. Adi a intrat la trei facultăți și a ales, până la urmă, să meargă în Anglia, la facultatea cu ciclul cel mai scurt și cu un an online, pentru că a înțeles că el e cea mai importantă piesă din afacerea lui. A gândit totul de la zero, iar acum se orientează spre Inteligența Artificială, mai curând decât spre foarte mulți angajați, și i-am spus că, dacă tot face asta, să integrăm ideea și în afacerea familiei. Că, până la urmă, avem nevoie de el aici.
Ai fost o mamă strictă?
Cristina Bâtlan: Da, pentru că voiam ce e mai bun pentru el. I-am zis că obligația mea e să-i arăt și să-l învăț cum se fac lucrurile. Și i-am oferit, zic eu, o educație completă, cu pian, karate, tenis. Și Adi chiar a învățat bine.
Contează diplomele, premiile?
Cristina Bâtlan: Contează în ochii celorlalți. Oamenii te evaluează inițial după o diplomă, un CV, însă proba eliminatorie e practica, ce știi concret să faci.
Tu știi să faci pantofi și planuri de business. A câta oară ajungi la Imperiul Leilor?
Cristina Bâtlan: A treia oară.
Ce te atrage la proiectul ăsta?
Cristina Bâtlan: În primul rând, am vrut să văd cum s-a schimbat zona de antreprenori tineri și în ce direcție se duce, pentru că mă așteptam să vină foarte multe start-up-uri. Azi poți să fii partener în mai multe companii, să le ajuți să se dezvolte, iar oamenii performează doar dacă lucrează unii cu alții. Companiile one-man-show nu mai funcționează la fel de ușor, piața e mult prea grea. Un parteneriat e mult mai eficient. Totuși, trebuie spus că, după Imperiul Leilor, toată lumea se așteaptă să luăm un proiect azi și mâine să performeze. Nu există așa ceva, pentru că trebuie să faci anumiți pași, pe care trebuie să-i integrezi organic. Alftel, lași goluri și, la primul impas, ți-a picat compania. Iar eu nu cred decât în dezvoltările organice, făcute pas cu pas, pas cu pas.
Apropo de pași, te văd mereu purtând pantofi roșii cu toc de 10 cm. Sunt preferații tăi?
Cristina Bâtlan: Da, au fost gândiți pentru apariția la Imperiul Leilor, iar roșul este culoarea zodiei mele, Taur. Și cu pantofii mei, care sunt modelul Christine (deci îmi poartă și numele), pot umbla toată ziua. Am fost de curând la Veneția și am mers cu ei de dimineața până seara, pe drumuri pietruite, dar n-am simțit niciun disconfort. Și cel mai mult mi-a plăcut faptul că toți se uitau după pantofii mei. (zâmbește)
A câta oară ai ajuns acolo?
Cristina Bâtlan: A doua oară. Prima dată am fost cu Roberto și cu fiul nostru, Adi, când era mic, iar acum am fost cu partenerul meu. Am stat la splendidul St. Regis, ne-am plimbat și am avut senzația că timpul stă în loc. Nu e trafic, nu sunt semafoare, nu te presează nimic, totul se întâmplă lent. Și două zile a fost superb! (zâmbește)
”Mi-am dorit să intru într-o relație cu un om de care să fiu îndrăgostită în fiecare zi”
Deci mai crezi în iubire.
Cristina Bâtlan: Un creativ nu are cum să nu mai creadă în iubire, pentru că viața fără iubire nu există.
Cum v-ați găsit?
Cristina Bâtlan: Pe Instagram! (zâmbește) Petru e din Bucovina, face tot business și mi-a scris pe contul companiei, după ce tocmai își cumpărase niște pantofi de la noi. M-a felicitat că, în sfârșit, a găsit un brand care încă produce pantofi cu talpă de piele – un detaliu pe care nu se mai pune preț azi. După care mi-a mai scris, am mai vorbit, a durat vreo șase luni până când ne-am văzut față-n față. Deci a fost treptat, dar s-a întâmplat într-un moment în care am simțit că am nevoie de cineva care să mă iubească și să aibă grijă de mine.
Tocmai tu ai simțit asta?
Cristina Bâtlan: Tocmai eu, care am grijă de toți! Da, îmi place că există cineva care poate face lucrurile împreună cu mine și, uneori, în locul meu. Și cred că am găsit omul perfect pentru mine, pentru că simt că mă respectă și mă iubește.
Văd că ai pe deget și un inel de logodnă.
Cristina Bâtlan: Daaa! (zâmbește) Cred că a fost cel mai impresionant moment pentru mine. Ne-am logodit la Veneția, pe 28 aprilie, fix de ziua mea, și a fost foarte emoționant. Nici nu mă așteptam! Trăiesc o nouă experiență și pentru că mi-am dorit să intru într-o relație cu un om de care să fiu îndrăgostită în fiecare zi.
Te gândești deja cum va arăta nunta?
Cristina Bâtlan: Încă nu și nici nu contează. Pentru noi, cel mai important e legământul, nu petrecerea.
Adi ce-a zis?
Cristina Bâtlan: E încântat. Și Roberto la fel. Mă bucur că au primit vestea asta cu bine, pentru că, cumva, căsnicia mea a fost prețul succesului. Însă acum mă gândesc cum să pun împreună cariera și familia.
Dar diminețile bucovinene cum sunt fără ceaiul de-acasă?
Cristina Bâtlan: Îmi place foarte mult în Bucovina. Oamenii sunt buni, spiritualitatea e la ea acasă, mă inspiră mult locul acela. Acolo poți să creezi, să scrii, să meditezi. Ca vibrație, seamănă cu locurile în care am fost în Asia, în tot parcursul meu de vindecare și de transformare.
Pentru ce ai lăsa definitiv business-ul?
Cristina Bâtlan: Aș putea să-l las, pentru că mereu m-am antrenat să pot să fac și altceva, pentru că oricând poate apărea o criză, o pandemie, un război. La modul ideal, m-aș muta undeva la munte, aș scrie, aș putea să mă ocup de o grădină… Dar într-un loc cu apă, cu pădure. Pentru mine, asta înseamnă acum perfecțiunea și luxul: libertatea, simplitatea și timpul meu cu mine și cu cei dragi.
FOTO: Sorin Stana; locație: Mulțumim Ibis Styles Bucharest by Erbas