EXCLUSIV Cum este Cristina Ich în rolul de mamă. Noah are deja un an. De ce nu-şi postează copilul pe reţelele de socializare
E fericită atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal. Cristina Ich ne-a dezvăluit în exclusivitate cum e ea în rolul de mamă!
Pe lângă activitatea solicitantă în online, eşti iubită şi mamă. Cum este Cristina Ich atunci când nu postează? Cât de implicată eşti în viaţa de familie?
Viaţa de familie reprezintă o muncă continuă. Cu sau fără online, aceasta rămâne una dintre priorităţile mele, iar mulţi probabil nu admit asta, tocmai pentru că încerc să-mi ţin viaţa personală cât mai departe de camere. Credeţi-mă, Noah nu este un copil lipsit de atenţie, este înconjurat de foarte multă iubire. În afară online-ului sunt o iubită şi o mamă care are aceleaşi priorităţi ca toate femeile: să-mi dezvolt o relaţie fericită şi să asigur un viitor cât mai frumos copilului meu. Evident că am parte şi de ajutor atunci când este nevoie.
Pentru aceasta, le mulţumesc părinţilor mei, prietenilor şi lui Alexandru, că sunt mereu lângă mine.
La un moment dat ai declarat că nu-ţi vei posta copilul pe reţelele sociale. Îmi pari fermă de cele mai multe ori şi chiar sunt curioasă ce te-a determinat să-ţi schimbi decizia.
Într-adevăr, la un moment dat l-am postat pe story. Noah avea deja câteva luni şi simţeam presiunea comunităţii şi dorinţa acesteia de a-l vedea. Mi-am dat seama că nu e corect faţă de cei care mă urmăresc şi mă susţin de atâta timp să îmi ascund copilul, care este deja parte din viaţă mea. Îmi susţin, însă, părerea că trebuie respectată intimitatea copiilor şi nu mă veţi vedea prea des postându-l pe Noah.
Viaţa Cristinei Ich. De ce a renunţat la Facultatea de Medicină: „Poate nu tot ce mi-am dorit am realizat, însă nu regret nimic“
Este una dintre cele mai cunoscute figuri din social media, iar premiul obţinut, recent, la nivel internaţional îi confirmă statutul de vedetă online. Femeile o urmăresc şi o admiră, bărbaţii o urmăresc deopotrivă şi fie o apreciază pentru ce are de spus şi pentru frumuseţea ei, fie se revoltă împotriva feminismului promovat. Însă un lucru e cert, Cristina e o voce în social media, creânduşi o comunitate care îi e fidelă şi căreia ea îi e fidelă la rândul ei. Aprecierea urmăritorilor ei a ajutat-o să câştige, luna trecută, premiul Romanian Social Media Star of 2020, în cadrul celebrei gale E! People’s Choice Awards din L.A. OK! a stat de vorbă cu ea despre cum e Cristina în online, dar şi în offline, atunci când îşi dedică timpul liber iubitului ei, Alexandru Piţurcă, şi fiului lor, Noah.
Într-un interviu povesteai că ai simţit gustul celebrităţii fără voia ta. Totuşi, ce lucruri pozitive şi negative a adus în viaţa ta această notorietate dobândită pe reţelele sociale?
Într-adevăr, toate lucrurile de care am avut parte până acum mi s-au întâmplat, nu le-am planificat, însă mă bucur foarte mult că datorită activităţii mele am reuşit să adun o comunitate care îmi demonstrează zilnic aprecierea şi sprijinul. Aspectele negative vin la pachet, orice ai face, nu ai cum să-i mulţumeşti pe toţi. La început nu ştiam cum să reacţionez la critică, la comentarii negative, la articole de presă eronate, acum, însă, mi-am dezvoltat o imunitate la toate. Evident, mai sunt momente când reacţionez, dar este doar din instinct de autoapărare şi din dorinţa de a-mi susţine punctul de vedere.