EXCLUSIV Daniel Nuță, de la telenovele la Netflix: „Nu vreau să mi se urce la cap“

De la maleficul Lucian din serialul „Adela“ la portretizarea lui Vlad Țepeș în cea mai nouă serie istorică Netflix, actorul a făcut un salt spectaculos către rampa internațională. Unul pe care îl ia ca atare, cu pragmatismul celui care țintește și mai sus.

Timp de câțiva ani, l-am văzut evoluând la Antena 1 în seriale de televiziune ca „Sacrificiul“ ori „Adela“, în care producătoarea și regizoarea Ruxandra Ion l-a provocat să-și activeze latura dark și să-și construiască un personaj memorabil, perfid, demn de disprețuit în cel mai romantic mod. În paralel, Daniel Nuță și-a exploatat și alte laturi și calități, inclusiv acel look de cavaler modern, lăsându-și pletele libere pentru un alt personaj controversat, deopotrivă iubit și blamat: Vlad Țepeș. Și, trebuie să recunoaștem că imaginea fostului domnitor pare să-și fi găsit cea mai bună variantă ecranizată, Daniel jucându-l nu doar în una, ci în două producții de mare amploare: în seria românească „Egregora“ și, ulterior, în seria Netflix „Rise of Empires: Ottoman“ – care a creat o adevărată isterie în mediul online.

OK!: M-a frapat să aflu că nu ai nici 30 de ani...
Daniel Nuță: Mai am puțin și trec pragul de 30 de ani. (zâmbește) Mai precis, pe 14 iulie, odată cu Ziua Franței.

Simți ceva legat de această coincidență?
Daniel Nuță: Nu neapărat. Dar îmi place Franța, ca spirit, ca patriotism, bineînțeles, ca istorie și cultură. Filmul franțuzesc e minunat, comediile lor sunt excepționale. Da, am o mică atracție față de Franța, dar mai mult înclin spre Italia.

Auzisem că îți place Paolo Sorrentino...
Daniel Nuță: Exact, e visul meu să lucrez cu Sorrentino.

„The Young Pope“, asta te-a atras?
Daniel Nuță: Nuuu, eu l-am descoperit în „La grande bellezza“, „La giovinezza“, „Le conseguenze dell’amore“, „Il divo“, adică niște filme serioase. Și „The Young Pope“, normal, dar acolo deja e un Sorrentino mult mai comercial decât în filmele astea de la începutul lui în cinematografie.

Dar cum se face că un băiat născut după ’90, în apropiere de București, cu televizor și gadget-uri în față, a vrut să facă film?
Daniel Nuță: Pasiunea a venit treptat, nu a existat dintotdeauna. Într-adevăr, în subconștient, toate filmele cu Bruce Lee, Jean-Claude Van Damme și Jackie Chan văzute la VHS pe video-ul de acasă probabil că au contat, că mai făceam și tot felul de scheme de lupte prin casă. Dar am fost un adolescent obișnuit, cu un tată polițist și cu mama care avea un salon de înfrumusețare – deci nimeni nu avea legătură cu industria asta.

Poate pe filiera polițistului, că acolo era mai multă acțiune.
Daniel Nuță: Păi, dacă nu intram din prima la UNATC, a doua zi îmi luam dosarul și mi-l depuneam la Academia de Poliție. Dar am tras cât am putut de tare să-mi iasă – deși inițial aveam o puternică susținere să plec în Statele Unite, la New York Film Academy. Ai mei m-ar fi sprijinit financiar, e și o bursă pe care academia o oferă studenților internaționali...

A rămas pe lista ta de dorințe?
Daniel Nuță: Poate, la un moment dat, o să mă duc, dar foarte mulți au mers și au făcut cursuri la Lee Strasberg, la Stella Adler Studio ș.a.m.d și mare diferență nu e. Singura barieră între noi și Statele Unite sau Marea Britanie este de limbă, atât. Nu-s cu nimic mai talentați decât noi și viceversa. Sunt alte oportunități. Dar, cum mai nou se caută personaje cât mai autentice, dacă vrei un român iei un român, dacă vrei un neamț îl iei din Germania...

În cazul serialului „Rise of Empires: Ottoman“, erai un vorbitor de engleză la fel de bun ca și colegul turc.
Daniel Nuță: Da, dar acolo a fost o decizie luată pentru autenticitatea personajului.

„„Rise of Empires: Ottoman“ mi-a setat un standard“

Ai avut o mare șansă, și tu, și Radu Micu, să fiți doi actori români într-o mare masă de actori turci.
Daniel Nuță: Da. Bineînțeles că ar fi putut găsi, printre ei, un actor cu părul lung și ascuțit la față, dar a fost șansa noastră. Am profitat de ea cât am putut de mult, și eu, și Radu, ne-am dus acolo, am lăsat loc de bună ziua, toată lumea ne-a adorat și ne așteptăm să mai lucrăm cu ei.

Tu deja aveai temele făcute pe platourile de la „Egregora“, înainte de „Ottoman“.
Daniel Nuță: „Egregora“ e mult mai spiritual. Tema nu e povestea lui Vlad Țepeș, ci e doar prezentată prin ochii lui, în primul sezon. E povestea spirituală și comoara spirituală pe care noi, ca români, și astăzi am putea s-o atingem. Dincoace, la Netflix, lucrurile au fost mult mai concrete.

Cum ai ajuns la Vlad Țepeș, după rolul negativ din „Adela“?
Daniel Nuță: Când ai partitura unui personaj negativ e atât de bine, pentru că poți să dai totul. Mie mi-a rămas în minte felul în care a jucat Joaquin Phoenix în „Gladiatorul“, un rol negativ în care l-am văzut când aveam vreo 12-13 ani și despre care el a spus că îi era atât de frică de el, pentru că era cel mai mare rol primit până în momentul ăla, încât din frica lui a ieșit tot acel personaj fascinant. Mie mi-a rămas pe retină și, până la urmă, ăsta e farmecul, să-l faci în așa fel încât să vrei să-l mai vezi.

Dar ție ți-a fost frică de Vlad Țepeș? În „Ottoman“, cel puțin, s-a apăsat tare pedala pe rolul tău și regizorul a stors totul din tine.
Daniel Nuță: Bineînțeles că mi-a fost, și de măreția producției, de grandoarea ei. În momentul în care am dat castingul și, pe lângă scenariu, am primit și trailerul sezonului întâi și am văzut cât de bine e făcut, mi-am spus: „Wow, vreau să fiu aici! Trebuie să fac cumva să fiu aici!“. Mi-a setat un standard. Apoi, înainte să începem filmările, când ne pregăteam de repetiții și stăteam la o țigară cu Cem Uzümoglu (Mehmet) și Ali Gözüsirin (Radu cel Frumos), Cem ne-a zis: „Nu vreau să punem o presiune suplimentară pe noi, dar toată lumea abia așteaptă să vadă acest al doilea sezon“. Și am simțit atunci un fior pe șira spinării, pentru că da, a fost foarte multă presiune. De la prima secvență pe care am filmat-o, care era un cadru fără replici, în care doar mă uitam peste Dunăre.

Câtă „școală“ ai făcut în acele trei luni?
Daniel Nuță: Multă, dar școală eu cu mine și lucrul eu cu mine, în apartamentul în care am stat acolo. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării.

Îți place de tine mai mult în tușele dark?
Daniel Nuță: Mă simt mai bine, pentru că întotdeauna personajele negative sunt mai cărnoase, mai suculente, au o arie mai largă de exploatat.

Te-am văzut călare, te-am văzut bătându-te...
Daniel Nuță: M-a ajutat foarte mult și perioada petrecută la filmările pentru „Egregora“, pentru că acolo am lucrat constant cu cascadorii, cu caii, călăresc și fără șa ori scărițe. La un alt proiect, Eroii de la Podul Jiului: Gata oricând, personajul meu călărește. Inițial, voiam să-mi aduc calul pe care îl foloseam și în „Egregora“, pe Aramis, au zis că nu au cu ce să îl aducă și că îmi dau un alt cal. Numai că, la Târgu Jiu, unde am filmat, Jandarmeria nu avea cai, iar cei pe care i-am găsit erau căluți de trăsură. Și, din vorbă în vorbă, am găsit un domn care avea patru lipițani superbi, negri, mari, musculoși, obișnuiți să fie încălecați fără șa ori scărițe, ce-s fițele astea?! Și mi-a dat-o pe iapa Mary, care era cea mai cuminte, m-am urcat pe ea fără nimic și am petrecut vreo trei ore cu ea pe câmp și la apă, ca să ne împrietenim. După care am luat-o și la filmare.

Și pe Aramis unde îl ai?
Daniel Nuță: Din păcate, nu-l mai am, pentru că a avut un accident foarte grav la picior și a trebuit eutanasiat. Am suferit foarte tare după el, după ce l-am călărit trei ani. Avea 15 ani, ar mai fi putut trăi bine cel puțin cinci ani. Eu vara, mergeam la el cel puțin de două-trei ori pe săptămână, îi duceam morcovi și mere, era un cal foarte simpatic.

La herghelia unde antrenează Denis Ștefan ai ajuns?
Daniel Nuță: Cum să nu? Dar nu am lucrat cu caii lui Denis, ci cu caii lui Sultan, niște pur-sânge arabi care, deși sunt mai micuți, sunt „rachete“. (zâmbește)

Cât ai stat la turci, cum ai văzut Istanbulul din unghiul celui care trăiește acolo?
Daniel Nuță: Devenise și casa mea, făceam parte din orașul ăla. Nu mai eram un turist care voia să meargă prin bazar. Aveam locurile mele în care mâncam, mergeam cu metroul, mă duceam pe Bosfor să-mi beau cafeaua, să mănânc o baclava și să mă mai gândesc la lucruri, să mai învăț textul – că e o atmosferă foarte faină. Aveam traseele mele foarte clare. Trei luni de zile, Istanbul a fost casa mea și eram unul dintre cei 16-17 milioane de locuitori ai lui.

Locuiai cu Radu?
Daniel Nuță: Chiar în același hotel, în două apartamente diferite. Și, când nu aveam filmare sau antrenamente cu cascadorii, ne plimbam prin oraș, mâncam ceva, mai descopeream restaurante faine și apoi ne întorceam la hotel, învățam textul, mai vedeam filme...

Radu ți-a gătit vreodată, că doar a fost la „Chefi la cuțite“?
Daniel Nuță: Nu, dar mi-a zis de-atâtea ori c-o să-mi gătească! (zâmbește) Acolo n-avea unde, că stăteam la hotel. Dar, într-adevăr, el descoperea tot felul de restaurante. M-a dus odată la Gia, în partea asiatică a Istanbulului, unde se gătește după rețete vechi, medievale, pe care le-au integrat în meniul de zi cu zi.

„Am dat probe pentru „Clanul“!“

Acum ești în pauză?
Daniel Nuță: Nu, eu nu am niciodată pauză. De pildă, aici, unde ne-am întâlnit, la Academia Studiourile Buftea, predau cursuri de actorie și de film copiilor și tinerilor.

Tot aici l-ai avut elev și pe David, fiul lui Adrian Enache?
Daniel Nuță: Exact. A fost la grupa mea și, la final, au avut o proiecție specială, în decembrie, iar filmele lor probabil că vor fi vor intra în primăvară în cinematografe.

Și în teatru?
Daniel Nuță: Am turneu prin toată țara cu colegii din Adela, cu Mara Oprea, Oana Moșneagu, Anca Sigartău și Alecsandru Dunaev, plus spectacolele de la Teatrul Bulandra din București, de la Toni Bulandra din Târgoviște, „O noapte furtunoasă“ și „Bolnavii închipuiți“ în care joc la Sică Alexandrescu din Brașov, încă două comedii în care joc la Teatrul Elisabeta...

Un casting nou?
Daniel Nuță: Momentan nu pot să spun nimic. Abia se dezmeticesc lucrurile, am primit niște propuneri, o să vedem.

Cât timp liber ai și ce faci cu el?
Daniel Nuță: Dorm! (râde) Gătesc uneori. Cred că fac cele mai bune paste din lume. Rar mă ia vria să gătesc, dar îmi place să combin tot felul de chestii, nu fac ceva standard, clasic.

Îi și gătești cuiva anume?
Daniel Nuță: Iubitei mele, care e tot actriță.

Și, la cât de mult îți plac copiii, faceți pași și în sensul ăsta?
Daniel Nuță: Toate la timpul lor. Muncesc mult pentru cariera mea, dar în rest, în viața mea personală, lucrurile au un alt ritm, pentru că trebuie să fie un echilibru. Nu planific nimic în viața personală, nici măcar vacanțele. Când am timp, plec. În rest, petrec atât de mult timp în București, și la filmări, și la teatru, și cu copiii... Nu-mi place să-mi fac așteptări, nu-mi place să aștept să se întâmple lucrurile, îmi place să le creez eu.

Te-a lovit într-un fel celebritatea asta?
Daniel Nuță: Nu m-a lovit. Am trecut un prag, se deschide un nou drum pe lângă celelalte. Mă bucur că oamenii apreciază ce am făcut, am primit mii de mesaje, dar rămân cu picioarele pe pământ și continuu să fac alte proiecte. Nu vreau să mi se urce la cap, abia am trecut un prag și, de-aici mai departe, trebuie să lucrez de zece ori mai mult.

Cea mai recentă laudă de la ai tăi cum a sunat?
Daniel Nuță: Mama mă felicită mereu, e cel mai mare fan al meu. Și tata e foarte mândru, bunica sună mereu... Sora mea, Andreea, e la Regie-Film la UNATC în anul întâi, urmează și ea calea filmului.

La „Lia“ te uiți?
Daniel Nuță: De obicei, am cursuri joi seara și nici la Adela“ nu prea apucam să mă uit.

Dar la „Clanul“ te-ai uitat? Că doar lucrezi aici cu Silviu Mircescu.
Daniel Nuță: Da, m-am mai uitat, când am avut timp, mai ales că mă cunosc cu majoritatea oamenilor de acolo. Cu Anghel Damian mă înțeleg foarte bine, suntem amici, vorbim.

Ai fi fost în tiparul acelui serial.
Daniel Nuță: Chiar am dat probe pentru „Clanul“!

Foarte tare!
Daniel Nuță: Da, să vedem ce se întâmplă, habar n-am. Sunt deschis, o să muncesc și pentru celelalte proiecte, dacă nu chiar mai mult.

Te vezi mai curând în producții de acțiune sau istorice, ți s-a dezvoltat un gust pentru ele?
Daniel Nuță: Tot timpul mi-au plăcut filmele istorice, am crescut cu „Braveheart“ cu Mel Gibson. Nu mă văd neapărat numai în astea. E o perioadă acum, cu părul ăsta lung, când poate că oamenii mă văd mult mai potrivit pentru genul acesta. Dar poate o să am și un rol care o să ceară un personaj cu păr scurt și fără barbă. (râde)

FOTO: Sabina Costinel