Exclusiv! Ela Crăciun, despre relația cu soțul și cu copiii: „Mutarea mea într-o nouă casă rămâne pe lista dorințelor”

3 ianuarie 2023   Interviu

Ela Crăciun a început anul tocmai în Africa. Înainte de marea evadare, vedeta și-a deschis sufletul pentru OK! Ne-a vorbit despre familie, relația cu soțul și provocările care i-au marcat viața.

 OK: Ela, ce îți dorești de la anul care a început?

Ela Crăciun: Mi-ar plăcea să pot evita acel clișeu  în care tot ce ne dorim cu toții este sănătate, liniște și pace, însă nu o pot face, pentru că cel mai mult eu chiar asta vreau. Liniște, să am familia sănătoasă și să fim fericiți. În plus, aș spune doar că îmi doresc ca Moșul să fi vorbit cu Iepurașul și să îi spună să ne mutăm pe Paște în casa noua.

 OK: Care e preparatul cu care nu ai  dat greș de Sărbători și pe care soțul tău îl adoră?

Ela Crăciun: Soțului meu îi plac foarte mult sarmalele făcute de mama, așa că eu am scăpat de gătit. De obicei mama se ocupă de toate preparatele de sărbători, iar noi suntem cu toții foarte încântați și deopotrivă recunoscători pentru asta.

 OK: Călătoria pe care ai bifat-o de curând și a reușit să te impresioneze?

Ela Crăciun: Am fost de curând în Austria, unde m-am bucurat de celebrul târg de Crăciun și m-am delectat cu preparatele lor tradiționale, în special deserturile, pe care nici de această dată nu am reușit să le refuz. Am vorbit cu oamenii de acolo, am întâlnit chiar și români care mi-au spus că sunt foarte fericiți cu viața pe care o duc în Austria.

 OK: Care a fost cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat anul trecut . În general, cum a fost 2022 pentru tine?

Ela Crăciun: Nu m-am gândit niciodată care este cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat într-un an și nici nu am obiceiul să îmi canalizez de obicei energia spre asta. Aș prefera mai mult să contabilizez lucrurile bune care s-au întâmplat și pentru care sunt recunoscătoare. Atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. În sfârșit am lansat cea de-a treia carte care a fost foarte greu de realizat. Foarte mult am muncit la ea. Cursurile ,,Mami Zen”, emisiunea ,,Numai de bine” și nu în ultimul rând debutul meu în cinema, cu un mic rol în filmul de familie ,,Lilu Lilu Crocodilu'”. Pe plan personal, cel mai important proiect al familiei noastre: casa visurilor noastre. Chiar dacă nu ne-am mutat în ea, acum spre final de an, ea începe să prindă contur, așa că acesta este cel mai important proiect.

 OK: Ai o familie frumoasă și, după cum se vede de afară, foarte bine sudată? Cum reușiți să treceți peste momentele grele? Cum a fost în pandemie?

Ela Crăciun: Foarte simplu. Noi nu am stat extraordinar de mult timp împreună, pentru că soțul meu a mers la muncă, el lucrând într-un domeniu care a necesitat prezența lui fizică. Spre deosebire de alte cupluri, noi nu am stat non-stop împreună. La început a fost și cazul nostru și mi-ar fi plăcut să stea și el mai mult acasă, însă pe termen lung nu se poate spune că a fost cazul.

 OK: Cine cedeaza primul atunci când apar discuții?

Ela Crăciun: De cele mai multe ori soțul meu este cel care cedează.

 OK: Ați fost vreodată aproape de o despărțire?

Ela Crăciun: Eu tot timpul când mă mai supăr mai spun ,,Ne despărțim, gata! Divorțăm!”. Noroc că soțul meu este mai temperat și înțelegător.

 OK: Obișnuiește soțul tău să te surprindă?

Ela Crăciun: Soțului meu din păcate nu prea îi place să mă surprindă. Este un soț și un tată deosebit, însă trebuie să recunosc că aceste cadouri spontane nu sunt punctul lui forte.

 OK: E complicată viața cu trei copii? Mai aveți timp pentru voi?

Ela Crăciun: Da, este foarte complicată viața cu trei copii, mai ales atunci când sunt mari și pe măsură ce cresc parcă odată cu ei și dimensiunea problemelor e alta. Au din ce în ce mai multă nevoie de atenția noastră și atunci trebuie să joci foarte frumos și inteligent, astfel încât să îi mulțumești pe toți. Încercăm să mai avem timp și pentru noi, cu toate că ne rămâne de obicei destul de puțin timp la dispoziție, ce e drept. Să știi că una dintre rezoluțiile pentru anul 2023 este asta: să petrecem noi doi mai mult timp împreună și să ne focusăm mai mult pe relația noastră.

 OK: Ai avut vreodată o boală sau o dependență pe care sa nu o poți controla?

Ela Crăciun: Cine mă cunoaște știe că eu sunt dependentă de zahăr, că nu pot trăi fără el. Dulciurile ocupă o parte importantă din viața mea.

 OK: Care a fost primul tau job?

Ela Crăciun: Primul meu job a fost după facultate, la o editura care activa în domeniul economic.

 OK: Ai vreo îmbunătățire estetică? Ce părere ai despre intervențiile estetice?

Ela Crăciun: Despre intervențiile estetice, câtă vreme sunt proceduri care te înfrumusețează și nu te urâțesc, am o părere foarte bună. Fiecare este liber să ia decizia pe care o consideră, astfel încât să se simtă bine în pielea lui. Sunt intervenții estetice extraordinar de frumoase, care acoperă un defect sau ceva care nu ne place și atunci rezultatul este unul foarte frumos. Mai sunt și altele care din punctul meu de vedere mai mult urâțesc. Eu, de exemplu, am tot încercat diverse tehnici de slăbit, am fost și în Bulgaria, unde am încercat un aparat de slăbit foarte performant, însă acum sunt foarte împăcată cu mine. În afara vizitelor destul de dese făcute surorii mele, care se ocupă tot timpul de calitatea tenului meu și tot ea este cea care îmi administrează tot timpul diverse tratamente de înfrumusețare, nu prea fac altceva.

 OK: Depresia te-a încercat vreodată?

Ela Crăciun: Nu aș putea spune că m-am luptat neapărat, însă am fost la un moment dat într-o astfel de cumpănă, după nașterea fiicei mele Alesia. Din fericire, mă documentasem din timp și am identificat problema încă de la debutul ei, în așa fel încât am reușit să iau măsurile utile și să combat asta.

 OK: Care ar fi regulile pe care cineva ar trebui sa le respecte ca să arate ca tine?

Ela Crăciun: Să meargă constant la sora mea, Dr Ana Crăciun Douglas (râde). Nu aș putea numi ceva anume, nici măcar pilates nu fac constant, poate și genele au o contribuție aici, iar pentru asta îi mulțumesc mamei mele. În general, însă îmi place să cred că am grijă de mine și că nu fac excese. Rezultatul este de fapt un cumul de grijă față de alimentație, puțin sport și proceduri de înfrumusețare minim invazive.

 OK: O dorință pentru 2023?

Ela Crăciun: Doar mutarea mea într-o nouă casă rămâne deocamdată pe lista dorințelor care nu au fost până acum îndeplinite.

Mai multe