Exclusiv! Iuliana Marciuc: "Primii bani i-am câştigat făcând felicitari"
A trăit prima iubire în adolescenţă, iar primii bani i-a câştigat făcând felicitări şi mărţişoare. Iuliana Marciuc nu poate uita acele vremuri memorabile, când visurile erau atât de multe. Prezentatoarea de la TVR 2 a povestit pentru OK! lucruri mai puţin ştiute din viaţa ei.
OK: Care este prima imagine care îţi vine în minte când te gândeşti la copilărie?
Iuliana Marciuc: Am avut o copilărie foarte fericită, petrecută în Parcul Herastrău şi în faţa blocului, minim zece copii ne adunam şi ne jucam de-a v-aţi ascunselea, şotron, elastic. Iarna mergem la derdeluş în Parcul Moghioroş şi stăteam până îngheţam de frig. Îmi amintesc cu mare drag că prezentam toate serbările sau recitam poezii, ca în fotografie. Nu existau costume de închiriat, ca acum, iar mama se agita mult să-mi coasă rochiţe sau improviza accesorii speciale, cum ar fi aripile de fluture, din tifon întins pe sârmă, pe care aplica steluţe de staniol.
Adolescenţa a fost o perioadă complicată?
Cele mai mari boacăne le făceam la şcoală. Mama era mereu chemată de învăţatoare, nu pentru note, pentru că eram prima din clasă , ci pentru „disciplină”, pentru că nu stăteam în bancă în timpul orelor. Mai le dădeam băieţilor cu cartea în cap, când ei mă trăgeau de codiţe.
Cea mai cruntă pedeapsă a fost de un Moş Nicolae. Am primit doar o nuieluşă cu folie de aluminiu în capăt. Toţi colegii povesteau ce dulciuri au primit, iar eu nu aveam ce povesti.
Primii bani i-am câştigat făcând felicitări de Paşte şi de Craciun. Am mai confecţionat şi mărţişoare .
Evident că am avut iubire o adolescentină, a fost cea mai frumoasă şi nu se uită niciodată. Primeam câte un trandafir în fiecare dimineaţă, era lipit frumos cu scotch pe
apartamentului sau pe geamul Daciei mele galbene.
Una dintre marile probleme din timpul regimului comunist a fost lipsa libertăţii de a circula peste hotare. Dar eu am fost o norocoasă şi am participat ca pionier fruntaş în tabere internaţionale în Bulgaria, RDG, Cehia ceea ce îmi amintesc că era wow.