Exclusiv! Iuliana Tudor, despre copilărie:"Mi-a tăiat nasul, am şi astăzi cicatricea. M-a marcat interdicţia dirigintelui meu de a spune Tatăl Nostru”

Anii copilăriei sunt cei cu care pleci la drum către viaţă.  Atunci se sedimentează cele mai frumoase trăiri, se nasc prieteniile adevărate. Atunci chiar şi dragostea se simte altfel.

Iuliana Tudor şi-a trăit copilăria în timpul regimului comunist, când mâncarea era raţionalizată şi banalele, dar şi sticlele de pepsi erau un lux, dar, chiar şi aşa, parfumul acelor vremuri nu poate fi egalat de nimic. Am făcut alături de Iuliana un popas în timp. Ok! a aflat de la vedeta TVR ce poreclă avea, ce amintiri frumoase, dar şi dureroase păstrează în suflet, la ce vârstă a trăit prima iubire.

OK!: Care este prima imagine care îţi vine în minte când te gândeşti la copilărie?

Iuliana Tudor: Pădurea de la bunicii mei, izvorul din spatele grădinii, figura bunicului cu oile pe strada din sat şi eu, desculţă, purtând în braţe un borcan cu mure, fântâna din faţa porţii, mirosul laptelui proaspăt muls... şi multe altele.

Cum au fost acei ani? Adolescenţa ta?

Copilăria a fost ca în poveşti şi mă simt foarte norocoasă că am trăit atât de frumos. Încerc să-i ofer şi lui Tudor asta. E cea mai importantă perioadă din viaţa unui om. Cât priveşte adolescenţa, eram cuminte, tocilară (râde), mai mult cu cărţile, mai puţin pe la distracţii. Tatăl meu era mai strict din perspectiva aceasta. Bine, nici eu nu pot spune că eram o fire rebelă... niciodată nu am fost.

Ai trăit şi vreo iubire în adolescenţă?

Prima dragoste, la 16 ani. A fost frumos.

Ai primit şi pedepse în copilărie?

Părinţii mei nu au folosit pedepsele în educaţia mea. Şi eu procedez la fel cu Tudor. Au vorbit întotdeauna deschis şi mi-au explicat tot, fără să-mi impună sau să mă pedepsească. Şi aceasta cred că e cea mai bună cale pentru a educa un copil, păstrându-i echilibrul emoţional.

Te-a afectat în vreun fel regimul comunist?

Nu pot spune că am simţit perioada aceea aşa cum a fost ea resimţită de către adulţii de atunci. Eram un copil. Revoluţia a venit când aveam 13 ani... Nu înţelegeam foarte multe. Pentru mine era un dat că mâncarea era raţionalizată, că tatăl meu reuşea să obţină „pe sub mână”, de Crăciun, portocale, banane şi o ladă de Pepsi. Erau un lux atunci. Dimineaţa, trebuia să merg la alimentară, să las sticlele de lapte şi borcanele de iaurt la rând, ca să mă asigur că prind, aşa că mă trezeam foarte devreme şi abia după aceea mergeam la şcoală.

Un episod care m-a marcat a fost interdicţia dirigintelui meu de a spune „Tatăl Nostru”. Mi-amintesc că a fost primul meu moment de revoltă publică. I-am spus că asta nu-mi poate interzice nimeni! Urmarea a fost că voia să-mi scadă nota la purtare, a venit tatăl meu la şcoală, a explicat că noi, în familie, facem şi vom continua să facem asta. Şi n-a avut ce să facă. M-a lăsat în pace.

Care este cea mai veselă amintire pe care o ai din copilărie?

Jocurile cu vecinii mei. „De-a v-aţi ascunselea”, ruble, sfoara etc.

Dar cea mai tristă?

Nu e tristă, dar e dureroasă: m-a muşcat un câine, destul de puternic, la 5 ani. Am rămas cu o cicatrice de atunci.

Ai avut parte şi de accidente în perioada aceea ?

Într-o iarnă, la săniuş, s-a rostogolit peste mine un băiat cu sania şi m-a aruncat într-un ciob de sticlă mare, care mi-a tăiat nasul. Am şi astăzi cicatricea.

Aveai vreo poreclă?

Girafa. Din cauza înălţimii, eram cea mai înaltă din clasă.