Exclusiv! Legendele micului ecran
Pe vremea televizoarelor alb-negru, aceste doamne colorau puţin din griul perioadei comuniste. Am crescut cu vocea şi cu chipul lor şi, pentru noi, ele erau vedetele acelei epoci.
Pe vremea televizoarelor alb-negru, aceste doamne colorau puţin din griul perioadei comuniste. Am crescut cu vocea şi cu chipul lor şi, pentru noi, ele erau vedetele acelei epoci. Chiar şi acum, continuă să facă istorie în audiovizual, graţie felului în care au bucurat generaţii întregi de telespectatori.
Citeşte continuarea pe pagina următoare!
Carmen Movileanu: „Nu ştiu să fiu percepută ca o vedetă“
În adolescenţă, se visa evoluând pe scenele teatrului românesc, dar destinul i-a îndreptat paşii spre televiziune. Sfătuită de familie să urmeze Facultatea de Drept, Carmen Movileanu (54) şi-a găsit „refugiul“, după terminarea liceului, în cabina de montaj a TVR. Dintre cei 35 de ani de carieră de până acum, 10 i-a petrecut pe sticlă. „În ’90, Sanda Ţăranu m-a trimis să dau probă de crainică“, povesteşte cu nostalgie. „Noi n-am avut modele. Nu se ocupa nimeni de imaginea mea, nu-mi scria nimeni textele şi nici nu mi se şoptea în cască. Eram singura responsabilă pentru cum arătam şi pentru ce spuneam.“
Expunerea de care s-a bucurat ca prezentatoare i-a adus notorietatea într-o vreme în care televiziunea naţională n-avea concurenţă, însă celebritatea n-a venit la pachet cu bunăstarea: „Nu ştiu să fiu percepută ca o vedetă. Am câştigat decent, dar extravaganţa n-a făcut casă bună cu mine. Nu provin din cea mai săracă familie şi asta m-a ajutat enorm. Nu stau cu chirie, nu merg cu metroul, dar nici nu mă îmbrac doar din Milano“.
Figură emblematică a TVR, Movileanu a fost curtată şi de alte canale TV în anii postrevoluţionari, dar a refuzat politicos propunerile primite. „Tentaţii au fost, cu proiecte mari şi bani mulţi. Dar nu m-aş fi simţit ca acasă. Din păcate, fidelitatea mea n-a fost răsplătită şi nici măcar preţuită“, spune cu tristeţe. Acum, trudeşte cu drag la realizarea „Teleenciclopediei“ şi priveşte cu uşoară îndoială spre anii ce urmează: „Vreau să ies la pensie din televiziune, dar ameninţări grele plutesc în aer şi nu se anunţă vremuri bune“. Momentele de relaş le petrecere în compania fiicei sale, Maria (26), şi-a nepoţelului, Bogdan (3). Divorţată încă de la 30 de ani, Carmen evită cu eleganţă întrebările despre viaţa sa privată: „Să fii bunică e un dar. Mai presus de asta mai e doar fericirea Mariei şi convingerea că relaţia mea cu telespectatorii nu va înceta chiar mâine. Şi ştii de ce? E singura «relaţie» pe care o am!“.
Romica Jurca:
„Meteorologia a fost o provocare, un destin şi o pasiune“
S-a născut la Câmpulung Muscel şi a copilărit cu pădurea şi muntele aproape. Se visa profesoară de matematică-fizică, dar în facultate şi-a schimbat optica şi, printr-o întâmplare, a ajuns să studieze Meteorologia şi Fizica atmosferei. Mai mult din curiozitate. „Meteorologia a fost pentru mine o provocare, un destin şi a devenit o pasiune.“
Romica Jurca (57) e cea mai longevivă „fată de la Meteo“, singura cu studii de specialitate şi printre puţinele prezentatoare care nu folosesc prompterul. Şi asta poate pentru că oricum, înainte de 1989, jurnalul meteo arăta cu totul altfel decât acum: „o hartă, la care se arăta cu un «beţişor»“ şi cu magneţi în formă de soare sau de nori. Dar mai mult decât lipsa tehnologiei, incomoda cenzura: „Ni se atrăgea atenţia să nu ne îmbrăcăm prea... provocator, iar când în case începea să fie foarte frig, trebuia să prognozăm minimele «între -20 şi -10 grade, mai coborâte în depresiuni», fără a se preciza până la ce temperatură se cobora“.
Vremurile s-au schimbat, dar ştirile despre vreme prezentate de Romica Jurca păstrează un farmec aparte, chiar dacă în peisajul televiziunilor au apărut fete tinere, îmbrăcate sumar. Cumva, numele Jurca a rezistat şi promite să rămână în peisajul media şi prin Mihai şi Simona, cei doi copii ai familiei, care au fost şi ei atinşi de microbul mass-media: primul în televiziune (B1 TV) şi celălat în radio (Radio Zu). Cât despre soţul doamnei Jurca, cu care e căsătorită de 31 de ani, acesta este „un ardelean molcom, din Ţara Moţilor, şi lucrează tot în domeniul meteorologic. Cred că ajung trei membri ai familiei care au luat calea mass-media“.
Irina Margareta Nistor:
„Am transformat pasiunea pentru filme în profesie“
Recunoscută pentru vocea sa, care-a rămas imprimată în sufletele noastre şi pe cele 5.000 de casete video traduse între ’85-’96, Irina Nistor (55) a fost dintotdeauna fascinată de mirajul Hollywoodului: a mers prima dată la cinematograf la doi ani şi a tradus prima peliculă, „Pisica pe acoperişul fierbinte“, la 23 de ani. „De emoţie, mi se subţiase timbrul, dar n-am primit huiduieli din sala Cinematecii!“, povesteşte amuzată. „Cele mai dragi amintiri le am cu copiii patronului, care se cuibăreau în braţele mele când traduceam desene animate.“
Deşi afacerea era înfloritoare - filmele subtitrate de ea oferindu-le românilor o evadare din strânsorile comunismului - profitul său nu se cuantifica atât în bani, cât mai ales în satisfacţii profesionale. „Cine mă consideră bogată să aibă parte de banii mei din bancă! Adică 0 lei!“
Licenţiată în Limbi Străine şi cu un apetit insaţiabil pentru vizionarea producţiilor cinematografice (urmăreşte câte 5-7 pelicule zilnic), ea şi-a extins cariera după ’89: a petrecut 20 de ani în TVR, apoi şi-a împrumutat vocea unor piese de teatru şi scurtmetrajului „Healing TV“, a fost unul dintre personajele documentarului „Generaţia desenelor animate“, iar acum realizează emisiunea radiofonică „Vocea Filmelor“, traduce cărţi, filme şi piese de teatru, participă la selecţiile competiţiilor de profil, predă lecţii de cinema şi e nelipsită de la festivalurile de la Cannes şi Berlin.
Deşi e o mare admiratoare a legendarei Liz Taylor, nu invidiază stilul de viaţă tumultuos specific divelor. A fost căsătorită o singură dată, după care n-a mai luat în calcul mariajul şi nici maternitatea. „Am trăit marea iubire şi e irepetabilă! Am fost privilegiată şi din acest punct de vedere, nu numai pentru că mi-am transformat pasiunea în profesie!“
Citiţi restul materialului în numărul aflat acum pe piaţă!
Foto: Laszlo Raduly
Stilist: Madena Pasăre