EXCLUSIV Liana Stanciu: „La radio poţi să te şi duci desculţ, la televiziune trebuie să fii impecabil“
Cea mai recognoscibilă voce feminină din radioul românesc cochetează şi cu televiziunea, simţindu-se magic şi în lumina ei.
O ştim dintotdeauna de la radio. Acea voce feminină care a răsunat pe radio-ul modern, după anii ’90. Desigur, nu e singura, dar e unică, guturală şi inconfundabilă. De altfel, Liana Stanciu (50) e considerată cea mai bună voce feminină de pe radio şi, în ultimii ani, se confundă cu brandul Magic FM. Dacă o întrebi ce-a fost constant în viaţa ei va spune că muzica. Şi da, totul pare că gravitează în jurul acestei magii, de vreme ce muzica i-a oferit şansa acestei cariere, tot ea l-a adus şi pe Mihai (Miţă de la Bere Gratis) în viaţa ei, iar fiica lor, Teodora (16), nu putea decât să le moştenească talentul şi pasiunile.
OK!: Cum a început povestea ta cu radioul?
Liana: A început la Radio Contact, în octombrie 1990. Aveam 18 ani, ratasem
admiterea la Medicină şi m-am dus la un concurs pentru un post la radio – deşi
aveam o voce „defectă“ –, pentru că trebuia să fac rost de bani să mai dau o
dată admiterea. În primă fază, concursul s-a ţinut în aula de la Arhitectură,
unde erau vreo mie de candidaţi, iar următoarea probă a avut loc într-un studio
de radio. Când am intrat acolo, cineva mi-a întins o copertă de disc pe care
scria „My, my, my!“ – Johnny Gill, despre care trebuia să spun ceva interesant.
Şi, când s-a deschis microfonul, am spus: „Salut! Sunt Liana. Nu ştiu dacă e
noapte sau zi, ştiu însă că aici e muzică bună şi, uite, ţi-am pregătit o piesă
al cărei titlu sună onomatopeic şi posesiv. Ascultaţi Johnny Gill, daţi mai
tare radioul!“. După ce s-a închis microfonul, s-a deschis uşa la studio şi a
intrat un domn care a strigat: „Cine a vorbit? Eşti angajată!“. Şi aşa am
intrat în radio. După aia, trei luni am învăţat să sortez muzică, am făcut şi primul
program de muzică
italiană, pentru că era
foarte multă muzică pe care nimeni n-o fo-losea. Apoi, au urmat cinci ani în
care aveam cel puţin o casetă în buzunar, pe care înregis-tram emisiuni de la
toate radiourile posibile, ca să învăţ ce fac alţii. Asta a fost şcoala mea de
radio.
Şi uite că „o voce defectă“ a devenit „o voce
perfectă“.
Da! Tipul la care
am intrat să dau primul test mi-a spus: „Tu ai o voce particulară“, la care eu
i-am spus: „Da, sunt puţin răcită, dar o să-mi treacă“. Și m-am făcut că-mi
dreg glasul. Acum vreo trei ani, când ne-am reîntâlnit, mi-a spus:
„28 de ani
mai târziu, nu ţi-a trecut răceala!“. „Şi nici n-o să-mi treacă!“. „Ce
bine!“. (râde)
Pe lângă asta, eşti cumva şi o enciclopedie a
radioului, pentru că mereu ai informaţii despre artişti, piese...
Eu seara citesc
ştiri. Toată lumea ştie că eu, între 19.00 şi 20.00, dispar într-un colţ şi mă
uit pe tot ce apare pe lifestyle, health şi selectez informaţiile care se
potrivesc cu ascultătorii mei – pe care, după 30 de ani, am început să-i cunosc
la nivel de preferinţe.
Şi televiziunea te-a captivat...
Televiziunea a
fost o extensie a radioului şi este de-a dreptul răvăşitoare, din momentul în
care ai păşit într-un platou de filmare, cu lumini, cu make-up, cu set up... La
radio poţi să te duci desculţ, într-o pereche de blugi pe care i-ai folosit şi
în curte şi cu părul prins într-un moţ şi nu e nicio problemă. Ai deschis
microfonul şi ai spus lucruri interesante, eşti perfect. La televiziune, poţi
să fii genial. Dacă nu arăţi cumva, nu prea contezi sau contezi foarte puţin. Sunt foarte puţine excepţiile care au reuşit să treacă în sufletele oamenilor, fără să fie
impecabile ca imagine.
Asta a fost un stres pentru tine?
Este! Nu a fost,
este în continuare, pentru că nu ai voie niciodată să fii altfel decât se aşteaptă
publicul. Pentru mine e un stres, pentru că eu nu am obişnuinţa poziţiei
corpului, a studiatului mişcărilor mâinilor – mâinile spun o poveste, totul
spune o poveste, totul este body language.
Ce e magic la a face radio?
Tot! Întreabă-mă ce nu e magic: trezitul la ora 05.00. În rest, totul
e magic.
Ce e magic la televiziune?
Imaginea, felul
în care oamenii te percep. Este magic cum poţi să fii
genial în viaţa ta reală şi, în lumina aia, să nu mai fii. Şi invers, să fii un
tip comun, dar să te iubească atât de tare lumina şi camera şi să devii un
extraordinar model pentru alţii.
Ai un nou proiect TV...
Da, se numeşte
Haştag de bine şi este un set de ştiri mai puţin difuzate, pentru că lipsesc
cei 3 S: sânge, scandal şi sex. Şi, evident, are şi muzică, pentru că este pasiunea
vieţii mele.
Între câte joburi te împarţi?
În afară de cel
de mamă sau cu el? (râde) Cu el, cinci: mă duc la televiziune, scriu nişte
chestiuni, sunt voluntar la Inima copiilor (un job fulltime), îl ajut pe Mihai
la şcoala de canto cu toate lucrurile de care el nu are timp...
Cum au fost, pentru tine şi soţul tău, Mihai,
ultimii doi ani?
Pentru Mihai a
fost foarte greu, mai ales în primele şase luni. O vreme, n-a putut nici să
predea la şcoala lui de canto, VocaSchool... A avut câteva luni în care,
realmente, n-a făcut decât să stea cu căştile pe urechi în mansar-dă, cu pianul
şi să compună. A învăţat să cânte foarte bine la chitară, ceea ce nu ştia prea
bine înainte de asta... Mie, una, perioada nu mi s-a părut a fi atât de grea,
pentru că m-am dus tot timpul la radio. Teama era să nu aduc Covid acasă, de pe
unde umblam.
Pentru Teodora cum a fost?
Pentru ea a fost
relaxant o perioadă, pentru că venea după examenul de evaluare naţională şi
avea nevoie de odihnă. După care a venit vacanţa de clasa a IX-a...
Cum e cu o adolescentă în casă?
Ne certăm, ne
împăcăm, ne iubim, ne certăm iar, ne strigăm: „Nu te mai suport!“, „Ba eu!“,
după care ne luăm în braţe: „Am greşit! Am spus o prostie!“, „Şi eu! Te
iubesc!“, „Şi eu! Pa!“. Teodora e mare acum şi are propriile-i păreri. Citeşte,
se informează, e într-o gaşcă de copii care cred că România trebuie schimbată
din interior. Face engleză la nivel de excelenţă, la 16 ani dă nivelul
Advanced. Mai face şi spaniolă, şi un pic de franceză. Probabil că o să meargă
pe limbi străine, ca mine, eu fiind de principiul că orice meserie de pe lumea
asta ai face, te ajută imens să ştii şi limbi străine.
A prins-o şi pe ea microbul muzicii?
Da, şi Teodora
cântă, dar după ce a văzut cât de greu i-a fost tatălui ei în ultimii doi ani,
nu cred că mai e atât de setată să cânte. Mai degrabă ar vrea să facă producţie
muzicală.
Cu toată „muzica“ lumii ăsteia, război, criză,
inflaţie, cum sună viitorul?
Ştii ce? „Viaţa e ceea
ce ţi se
întâmplă în timp ce eşti ocupat
să-ţi faci alte planuri“, spunea John Lennon. Hai să ne gândim la azi, să
zâmbim pentru mâine, poimâine e atât de de-parte