EXCLUSIV Mihai Trăistariu: „Anul acesta, nimeni nu mai pariază pe noi la Eurovision, suntem la coada clasamentului. La semifinală au fost răzbunări“

De ce organizarea Selecţiei Naţionale a lăsat de dorit şi ce pronostic are pentru Marea Finală unul dintre artiştii care au adus cel mai mare punctaj României, în finala din 2006 de la Atena?

Într-un an şi aşa dificil pentru toată lumea, când pandemia nici nu s-a încheiat bine, că Europa se confruntă cu cel mai mare conflict armat din acest secol, ce şanse are muzica să ne mai aducă bucurie? La nivel de competiţie internaţională, aşa cum este Eurovisionul – organizat anul acesta la Torino, în Italia, între 10 şi 14 mai – lucrurile par să fie incerte. Cel puţin, pentru România, crede Mihai Trăistariu, care ne-a dus pe locul 4 în Finala Mare de la Atena din 2006, piesa „Tornero“ obţinând 172 de puncte – un record pentru ţara noastră. „Nu avem o piesă în acest an care să se califice în finala mare“, spune artistul care, anul acesta, nu a trimis juriului nicio piesă dintre cele 50 primite de la compozitori români şi străini. Şi, din păcate, după o semifinală în care au ieşit din concurs câteva piese cu priză la public, printre care şi cea a lui Cezar Ouatu, cotat ca favorit, ratingul primit de România în clasamentele pre-concurs şi la casele de pariuri este cel mai mic din istorie. „Eu pot să pun pariu că, din nou, pentru a patra oară, România nu se califică în finala Eurovision“, o spune cu tristeţe Mihai Trăistariu, care ne dezvăluie şi motivele supărării lui pe felul în care a fost organizată în acest an Selecţia Naţională, oferindu-ne câteva informaţii de culise.

OK!: Se spune că Eurovisionul creează un fel de dependenţă şi mă aşteptam cumva să concurezi şi anul acesta. Ce te-a oprit să mai participi? Mihai Trăistariu: Da, eu sunt dependent de Eurovision, sunt şi fan Eurovision. Încă de prin liceu urmăream fenomenul şi vedeam în asta o oportunitate de-a face o carieră internaţională. Şi mi-am zis că, dacă o să ajung acolo, când se vor uita la mine 500-600.000.000 de oameni de pe planetă la acest concurs, poate mă vede şi un impresar. Deci eu am gândit din timp o carieră internaţională prin acest Eurovision. Şi am avut bafta ca, în 2006, chiar asta să mi se întâmple, să am o mini carieră internaţională, când piesa „Tornero“ a intrat în topuri în vreo 30 de ţări, la radio, în cluburi şi am şi lansat album în 15 ţări. Am avut şi concerte, 32 numai în Grecia, în Malta vreo 9… În total, am avut peste 100 de concerte internaţionale. Chiar anul acesta am în Malta, în luna august – pentru maltezi, nu pentru români! – şi sunt bucuros că, iată, după acel Eurovision, care mi-a creat dependenţă, încă mai colind lumea. Desigur că vreau din nou să concurez, pentru că piesa „Tornero“ (care a luat 172 de puncte, ceea ce reprezintă deocamdată recordul de punctaj pentru România) ne-a adus şi mi-a adus senzaţia că eram cât pe ce să câştig. Şi vreau să câştig, de-aia mă înscriu an de an, pentru că sunt un tip ambiţios şi vreau să aduc acest Eurovision în România. Anul acesta nu m-am înscris pentru nu am primit o piesă cum trebuie. Au anunţat prea din scurt, în decembrie, şi după două săptămâni au închis liniile de înscriere, ori în două săptămâni nu am putut pregăti nimic. Am dat sfoară în ţară, compozitorii mi-au trimis ceva, dar nimic consistent. Şi nu vreau să mă mai înscriu doar ca să fac prezenţa, pentru că eu vreau doar să câştig Eurovisionul mare. Nu găsesc o piesă bombă, nu mă mai înscriu.

Eu primesc piese din 2006, de când am participat cu „Tornero“. Primesc foarte multe piese de la compozitori străini, din Irlanda, din Grecia, din Spania, anul acesta am primit din Israel… Şi mă trezesc, în perioada Eurovision, cu 50-60 de piese, ceea ce e fabulos. Partea neplăcută este că nu le primesc gratuit, decât dacă particip cu ele la Eurovision. Ori eu nu mă înscriu dacă piesa nu e bună. Deci am primit multe propuneri, ba pentru România, ba pentru Suedia, ba pentru altă ţară, dar nu am simţit piesa. Şi, de fiecare dată, am avut un soi de patriotism să mă înscriu pentru România. Recunosc, însă, că am fost tentat să fac altfel, în anul în care Roxen a fost desemnată din oficiu, fără să se mai facă concursul naţional. Atunci pregătisem o piesă care era bună şi, necăjit cum eram, am zis că mă înscriu pentru Azerbaidjan. Dar, când să mă înscriu, am răguşit foarte tare şi am avut o gripă urâtă, care m-a făcut să anulez tot. A fost, pur şi simplu, un ghinion, pentru că altfel m-aş fi dus în Azerbaidjan.

Nu mă percep nici măcar eu ca pe un guru, pentru că am senzaţia că, orice juriu ar fi într-un concurs Eurovision, este subiectiv. Părerea mea este că ar trebui să se renunţe la aceste jurii, pentru că un jurat este subiectiv. Ba e un compozitor şi îl depunctează pe unul dintre concurenţi pentru că nu i-a cântat piesa, ba îl cunoaşte şi sunt prieteni, ba nu-l suportă pe un artist şi nu vrea să-i dea 12 puncte sau poate nu-l vrea din nou la Eurovision – cum a fost cu Cezar Ouatu, pe care nu ai cum să nu-l bagi în Finala Eurovision! Totuşi, el a reprezentat ţara într-un an şi are o voce spectaculoasă.

Semifinala de anul acesta a fost catastrofală, cu multe gafe din partea TVR-ului (rămânea sunetul pornit şi se auzea ce vorbeau ei), prezentatorii se încurcau între ei, juriul care a fost foarte răutăcios, replicile tăioase („Nu-mi place nimic, zero din partea mea“). Au vorbit atât de urât cu artiştii debutanţi, încât i-a demoralizat total. Eu am o şcoală de muzică în Constanţa şi ştiu ce înseamnă să-ţi demoralizezi un elev, care vrea să răzbată şi, când porneşte la un concurs, tu îi tai aripile din prima. Nu se face aşa ceva! 

. Părerea mea de „guru“ 

 e că 

. Deci 

Da, am văzut tot pe forumurile Eurovision – unde m-am înscris să văd şi eu părerea oamenilor şi a fanilor Eurovision – şi acolo am descoperit că România e pe ultimul loc la pariuri. Ceea ce e foarte ciudat, pentru că nu sunt doar topuri unde îţi dai cu părerea, ci sunt oameni care dau bani şi pariază pe una dintre piese. Ori,

Eu, în 2006, eram pe locul 1, 2, 3 sau 4 la pariuri, prin rotaţie. Mă uitam în fiecare zi, mai coboram un loc, mai urcam, dar eram acolo, în top, şi iată că s-a adeverit. Deci am fost pe locul 4 la casele de pariuri, unde oamenii pariază pe bani şi care sunt cel mai aproape de adevăr. Ori, dacă acum noi suntem pe locul 41 din 41, înseamnă că e foarte grav. Înseamnă că ei au văzut semifinala şi nu le place nimic de la noi. Mie mi se pare categoric acest rezultat, dar şi intuiţia mea îmi spune că nu avem o piesă care să concureze în acest an la Eurovision. Avem piese de umplutură, copii talentaţi, Minodora cu Costi Ioniţă nu e de Eurovision – dar probabil ei vor merge, că sunt favoriţi, dar nu mi se pare ceva fabulos. Poate fi o variantă ca să atragă voturile din diaspora, pentru că piesa se numeşte „România mea“. Dar altceva nu prea văd.

E greu de spus pe cine aş fi văzut în finală. Şi eu sunt subiectiv, am gusturile mele. Eu cred în nişte voci foarte bune şi văd concursul internaţional Eurovision ca pe cel mai mare concurs de muzică de pe planetă – deci trebuie să trimiţi ce e mai bun în clipa aia! În concurs sunt acum nişte copii, care au fost pe la nişte festivaluri judeţene, despre care nu zic că nu ar fi buni, dar nu sunt pregătiţi pentru o competiţie internaţională. Sunt timoraţi, au piese bunicele, dar nu wow, vocea cea mai bună rămasă din concurs e a Dorei Gaitanovici – şi care e în sondaje pe locul 2-3 –, dar părerea mea este că piesa „Ana“, despre legenda meşterului Manole, nu e de Eurovision. Eu i-aş fi văzut în finală pe Aris, pe Cezar Ouatu, trupa E-an-na cu „Malere“ (cu piesa care a luat 10.000 de voturi din partea publicului) şi o italiancă, Eliza G, care a fost fabuloasă.

Deocamdată au apărut doar jumătate din cele 46 de piese, deci nu putem da un pronostic. Mie, de exemplu, nu-mi place melodia Italiei, care e pe primul loc şi care are în componenţă un artist care a mai fost la Eurovision – dar nu m-a impresionat nici atunci. Din Ucraina a picat o piesă, s-a retras pe criterii politice, înainte ca Rusia să declanşeze acest război de neînchipuit. Deocamdată nu am găsit nimic fabulos. Dar, de multe ori, apare un show care îţi ia ochii şi dă piesa câştigătoare.

Eu cred că Eurovisionul rămâne în continuare un fenomen, pentru că, iată, la final de februarie,

. Deci Eurovisionul a ajuns un brand atât de bine gândit, încât l-au luat americanii, în Asia probabil va fi la fel, de vreme ce

, unde toate cele 7 continente se vor uni. Acolo o să vreau să concurez din nou, la Mondovision, unde ar fi fabulos să-mi reprezint ţara în faţa a 2-3 miliarde de oameni. Acolo să vezi audienţă şi spectacol, pentru că vin chinezii, coreenii, americanii cu nişte voci şi nişte piese de bubuie! Acolo, dacă România se califică în primii 50, să fie fericită!

Finala Selecţiei Naţionale, prezentată de Eda Marcus şi Aurelian Temişan, va avea loc pe 5 martie şi va fi difuzată live, de la ora, 21.00 la TVR 1, TVRi, TVR MOLDOVA, TVR+ şi pe canalul de YouTube al TVR. Un moment special va fi oferit de Jamala, interpreta din Ucraina care a câştigat ediţia din 2016 a Eurovision Song Contest. Artista, refugiată din infernul dezlănţuit în patria sa, va interpreta piesa „1944”, care a dus Eurovisionul la Kiev.

FOTO: arhiva personală