Exclusiv! Rachetele de aur ale României

Bronzaţi, înalţi, enervant de calmi şi in­trigant de asemănători. Chiar dacă au schimbat de curând soarele generos din Miami cu cel încă mult prea timid din Bucureşti şi meciurile din turne­ele ATP cu cele, la fel de grele şi mult mai pa­sionale, pentru Cupa Davis

Bronzaţi, înalţi, enervant de calmi şi in­trigant de asemănători. Chiar dacă au schimbat de curând soarele generos din Miami cu cel încă mult prea timid din Bucureşti şi meciurile din turne­ele ATP cu cele, la fel de grele şi mult mai pa­sionale, pentru Cupa Davis, tenismenii noştri au acceptat o întâlnire atipică cu revista OK!. O în­tâlnire fără rachete, mingi, serviciu, dreaptă sau rever. O întâlnire în urma căreia am putea spune că Horia şi Victor s-au lăsat „dezbrăcaţi“ atât de clasicul echipament, cât şi de secrete.

Victor Hănescu (Locul 58, Simplu)

„Viaţa de tenisman e mai uşoară în doi“

Cum este să mergi la turnee însoţit de soţia ta, Andreea?

Victor Hănescu E bine. Viaţa este mai uşoară în doi. Suntem împreună, nu mai trebuie să stăm să vorbim pe Skype sau la telefon, să ne potrivim la fusul orar. E mult mai sim­plu aşa, mult mai plăcut. Putem să luăm micul dejun împreună, chiar dacă eu joc la Miami sau în altă parte.

Viaţa e frumoasă aşa.

Este, da!

Bănuiesc că şi tu eşti mai relaxat pe teren, de când o ai alături. Mai senin.

Normal. Am avut perioade când am mers foar­te mult singur. N-am avut nici sprijinul ei, nici antrenor, şi-au fost moment grele. O persoană apropiată te ajută, dacă nu eşti într-o stare prea bună, să-ţi revii. Mergi la o plimbare, discuţi. Aşa, când eram singur, trebuia să ţin în mine toa­te sentimentele acelea, bune sau rele.

Pe de altă parte, se spune că, atunci când eşti însoţit de parteneră la turnee, nu poţi fi cu gândul numai în teren.

Este vorba mai mult despre o relaţie care este la început, când este posibil să-ţi muţi mintea de la ce faci tu, deoarece eşti absorbit foarte mult de acea persoană. Cred că atunci este puţin dificil. Dar după şapte ani împreună, noi suntem la un alt nivel al relaţiei.

Soţia ta s-a împrietenit cu alte soţii de tenismeni sau cu jucătoare de tenis?

S-a apropiat foarte mult de Sorana Cîrstea, se înţeleg foarte bine. Şi mă bucură lucrul acesta pentru că sunt momente când nu am timp să stau cu ea şi atunci profită de timpul ăsta să meargă cu Sorana să viziteze locuri, să facă nişte cum­părături, să povestească. Şi cred că şi pe Sorana a ajutat-o asta, să aibă o prietenă mai matură, să înveţe anumite lucruri, să se inspire de la ea.

O Sorana foarte bine văzută în turnee, nu-i aşa? Mai ales din punct de vedere al fizicului ei.

Da, este apreciată, este o fată drăguţă, tânără, joacă şi bine acum. Şi mulţi bărbaţi se uită la te­nisul feminin şi datorită faptului că sunt atraşi de jucătoare. Au fustiţe scurte, mai sare fustiţa... (râde)

Tu ai o căsuţă frumoasă aici, în Bucureşti. De ea cine are grijă când tu şi Andreea sunteţi plecaţi cu săptămânile?

Cred că asta a fost una dintre cele mai lungi călătorii împreună a mea şi-a Andreei. Am stat cinci săptămâni plecaţi. Mai merg părinţii mei, mai merge fratele Andreei să mai verifice. Nu sunt totuşi prea multe lucruri de făcut. Până la urmă, încui casa şi asta e.

Miami sau Los Angeles sunt frumoase. Dar nu vi se face, de la un timp, dor de casă?

Ni se face, mai ales când călătorim mult, când trecem de la un hotel la altul, cu bagaje şi zboruri lungi. Am făcut de la Dubai la Los Angeles 16 ore, direct, fără pauză. Şi când am ajuns în Los Ange­les, am mai mers două ore cu maşina până la ho­tel. Dar, până la urmă, astea fac parte din meserie şi din viaţa mea.

Pentru tine e obişnuinţă. Dar soţiei tale nu i-a fost greu să ţină pasul cu tine?

Ba da, îi este. Mai ales cu fusul orar se adaptea­ză mai greu. Şi pentru mine este greu, dar face parte din rutina de sportiv. Ei îi trebuie mai mult timp să se acomodeze, iar organismului ei să în­ţeleagă prin ce trece.

De Revelion am văzut că aţi avut şi o mică vacanţă exotică.

Nu, am făcut eu o pregătire în Insulele Mau­ritius cu echipa mea din Franţa. A fost un can­tonament de două săptămâni. Pentru mine a fost muncă, destul de multă, pentru Andreea a fost vacanţă. Dar am putut şi eu să îmbin munca cu vacanţa, în cele câteva zile de pauză. Am profitat să merg şi eu la plajă sau să vizitez.

Anul trecut spuneai că anul acesta vei deveni tătic. Ai ceva veşti să ne dai?

Încă nu sunt veşti, tot la stadiul de proiect sun­tem, dar probabil că o să fie când o să fie. Nu ne stresăm, nu ne dorim neapărat acum un copil. Când se întâmplă, atunci va fi.

Am aflat de la Horia Tecău despre un obicei aparte al tău. Că porţi cu tine, la toate turneele, o mică farmacie, o gentuţă plină cu vitamine. Pentru ce-ţi trebuie atâtea?

Da, dar n-o mai am. N-am mai fost de mult în turnee cu Horia şi se observă lucrul acesta. În alţi ani, aveam cu mine o pungă cu foarte multe vitamine, minerale, energizante şi medicamente, pentru că, umblând singur, la un moment dat se întâmplă să te accidentezi, să răceşti, să te doară burta. Fiind pe drum, n-ai ce să faci dacă nu le ai cu tine. Şi-mi făcusem, aşa, un pachet în care aveam de toate.

Vă mai confundă lumea, pe tine şi pe Horia?

Da, mi s-a mai întâmplat să mă strige lumea Horia. Cred că şi lui i se întâmplă asta. Şi semă­năm într-o măsură, suntem bruneţi, înalţi. Şi acum mi se întâmplă să surprind pe cineva care mă priveşte, mă recunoaşte că sunt tenisman, dar nu ştie sigur: e Tecău, e Hănescu... Bine, cine ştie tenis, face imediat diferenţa.

De când e şi Horia cu Andreea lui, s-a întâmplat să ieşiti împreună, în patru?

Nu, mai ales că eu şi Horia nu prea ne-am vă­zut pe acasă. Dar probabil că acum, dacă va veni şi el cu prietena lui mai mult la turnee, ne vom vedea mai des.

Vezi şi interviu cu Horia Tecău!