EXCLUSIV Raluca Moianu: "În anii '90, radioul era mai tare decât orice"
De la mega-producţia TVR care a făcut-o celebră, s-a întors la FM-ul cu muzică bună, de colecţie
Cei mai mulți o știu drept gazda emisiunii "Iartă-mă", din anii 2000, unul dintre cele mai de succes formate de televiziune. Dar Raluca Moianu (52) s-a format ca om de radio și, de ani buni, vocea ei se aude la Gold FM, unde timbrul ei cald și muzica veche fac echipă bună. Acasă, însă, e o altă muzică, pe ritmul căreia fiica sa, Mara (17), a ajuns aproape de majorat.
OK!: Povestea ta cu FM-ul a început la Radio Contact.
Raluca: Da. Unde eram colegă și cu Liana Stanciu.
Cum era să faci radio în anii ’90?
Foarte fain, pentru că radioul era mai tare decât orice. Atunci aveam o emisiune de vineri seara cu Alex Macavei, care se numea "Music by Request", şi veneau grupuri mari de puşti, care se aşezau în faţa radioului, ne aduceau tone de scrisori, ne ascultau în căşti, aşteptau să ne vadă... A fost un fenomen.
După care a venit fenomenul "Iartă-mă".
Da, în 2000, anul în care intrasem în televiziune. Mai făcusem "Şapte note fermecate", la TVR, şi încă o emisiune de copii. Am fost şi la SOTI împreună cu Andreea Esca, Andreea Berecleanu, Lucian Mîndruţă... Dar "Iartă-mă",conceptul lui Valeriu Lazarov, a fost, într-adevăr, momentul care mi-a schimbat viaţa, care m-a dus foarte tare în lumina reflectoarelor.
La Gold FM când ai trecut?
Am fost din 1994 până în 2003 la Radio Contact, din 2005 am revenit la radio, la Magic FM, şi din 2009 lucrez la Gold FM. Am lucrat în radio dintotdeauna și n-am făcut pauză decât atunci când am fost gravidă.
Dar ai mai luat în considerare formate TV?
Au fost nişte propuneri care nu erau de amploarea celui iniţial şi nici nu mi se potriveau.
Care a fost impactul celebrităţii tale asupra Marei?
Mara nu înţelegea, când era mică, de ce ne opreşte lumea pe stradă, apoi s-a obişnuit. Ea a crescut ştiind că Andreea Berecleanu este naşa, Eva este fata naşei...
Cum e Mara la 17 ani?
Foarte frumoasă. E deja mai înaltă decât mine, are alură de model. Seamănă mai mult cu tatăl ei. E sportivă, îi place să meargă la meciuri – m-a dus şi pe mine! –, a făcut balet... Şi câte emoţii am avut atunci când am văzut-o dansând la Brighton, la unul dintre concursuri! Anul trecut voia să facă Medicina. Acum vrea să facă Dreptul.
Ce găseşti cel mai greu de manageriat la vârsta ei?
Momentele în care reacţionează furtu-nos. Normal, doar e adolescentă, nu am cum să mă înţeleg cu ea tot timpul. Din fericire, am învăţat să trec peste momentele astea cu umor. Şi am auzit-o vorbind o dată cu o prietenă la telefon, căreia îi spunea: „Mama mă enervează uneori cu calmul ei. Dar dacă ea n-ar fi atât de calmă, nu ştiu ce ne-am face“. (zâmbeşte)
Dar lumina reflectoarelor îi place?
Nu, deloc, mai ales după moartea tatălui ei. Deja sunt patru ani de atunci. Acum reuşim să vorbim despre tati şi el rămâne în continuare în viaţa noastră.
În 2013, tu şi Marius Ancuţa aţi divorţat. De ce, dacă vă iubeaţi?
Cumva, cred că ne îndepărtasem un pic şi aveam nevoie de o pauză ca să ne dăm seama că, de fapt, ne iubim. A fost doar un break. Ne-am împăcat şi viaţa noastră a continuat și, deşi pare o poveste tip telenovelă, probabil că destinul meu era să am grijă de el până în ultimul minut. A fost foarte complicat momentul în care s-a îmbolnăvit şi lunile acelea în care Mara l-a văzut, practic, stingându-se.
Tu te-ai vindecat, măcar în parte?
Nu ştiu... Mi-a fost foarte greu, pentru că în 2017 a murit tata, care mă iubea foarte mult. El a fost ambasador şi mi-a dat un anumit tip de educație. Și, când simțeam nevoia să-mi acord timp să mă vindec, Mario (Marius Ancuţa, n.r.) a fost diagnosticat cu cancer şi, după fix opt luni, s-a prăpădit.
Îţi mai dai voie să iubeşti?
Nu ştiu. Nu cred... M-am înecat în muncă, aşa mi s-a părut mai simplu atunci. Dar acum sunt în echilibru, nu caut ceva. Sunt sociabilă, am prieteni, ies, sunt mare fană board game-uri şi am nişte prieteni cu care joc "Trenuleţe". Am o viaţă destul de plină, nu mă plâng de singurătate. Dacă e să mai vină cineva în viaţa mea, va apărea, nu trebuie să-l caut eu. Și tre-buie să fie un gentleman, altfel nu se poate.
FOTO: Sorin Stana; MAKE-UP: Laura Perian, Maria Marinciu; HAIR STYLE: Adriana Ilie, Gett's; STYLING: Madena; VESTIMENTAŢIE: Reserved, Marks&Spencer; LOCAŢIE: Mulţumim Delta Studio COTROCENI, str. Progresului 1-3, Bucureşti.