EXCLUSIV Randi a lansat o piesă inspirată de restricţiile vremurilor pe care le trăim: "Se produce o trezire la realitatea care contează"
A lucrat exclusiv în studioul de acasă, iar rezultatul este un material video nu doar despre izolarea de acum, ci despre depărtarea dintre oameni, în general.
Randi dovedeşte încă o dată că inspiraţia, creativitatea şi iubirea nu cunosc restricţii nici măcar în vreme de pandemie. Artistul Famous Production a lansat o nouă piesă, „Suflete în carantină”, al cărei mesaj este centrat pe ideea că iubirea şi emoţia pot supravieţui în orice condiţii, că „suntem uniţi de radăcini invizibile care se numesc sentimente şi care ne fac să realizăm acum, mai mult ca niciodată, că nu suntem singuri şi ne putem ajuta”, spune Randi.
OK!: Cât timp ai lucrat la piesă „Suflete în carantină”? Randi: M-am apucat de lucru exact în momentul în care am realizat că ce se întâmplă e real şi că viaţa se poate schimba într-o secundă. Atunci am fost inspirat să scriu şi, după ce mi-am luat tot ce aveam în studio şi le-am pus la mine acasă, unde am improvizat studioul, a mai durat o săptămână. Noi avem şi un clip foarte cool la această piesă şi jumătate din el e făcut tot în regimul ăsta de izolare, cu un telefon şi un proiector! În total, a durat cam 3 săptămâni!
Fac de toate: sport, gătesc, muzică, content pentru online, yoga, mă uit la seriale! Încerc să îmi fac fiecare zi cât mai diferită, pentru a evita rutina şi plictiseala care vin inevitabil.
Aşa e, fac mult sport şi mănânc fix cât am nevoie! Mă trezesc şi fac cardio, alergare sau Hiit, după care lucrez seara cu greutăţi pentru grupele musculare.
Să trăiască sănătos, să gândească sănătos şi să nu uite că lucrurile simple sunt cele care ne sunt vitale!
Lucrez la o altă piesă în izolare, în colaborare, şi va suna foarte, foarte fresh! Urmează să vă povestesc cât de curând cu cine şi despre ce e vorba.
Mai avem, de asemenea, de lansat o piesă pentru care am filmat un clip în Chişinău şi apoi o să urmeze lansări de la Morandi.
Pentru mine, pe lângă părţile evident negative, sunt multe, mai multe părţi pozitive în această situaţie! Oamenii realizează cât de simple şi umane sunt lucrurile care le lipsesc acum şi asta înseamnă că se produce o schimbare şi un fel trezire la realitatea care contează. Îmi doresc mult să nu uităm de ce ne-a fost dor şi ce ne-a lipsit şi să nu ne lăsăm duşi iar de superficial.
O să mă duc în locurile pe care le-am ratat anul acesta, din motive evidente. Adică Thailanda şi Bali! Pe data de 12 martie aveam plecarea către destinaţiile astea şi fix în ziua plecării s-a anulat tot... tragedie peste care am trecut şi uite cât de inspiraţi suntem!
Randi şi-a început cariera muzicală în anul 2005, ca solist şi compozitor al proiectului Morandi, cu care a lansat hituri care i-au adus succesul atât în România, cât şi în Europa. Din 2012 Randi şi-a început cariera solo şi a pus, de asemenea, bazele propriei case de producţie muzicală, Famous Production, devenind astfel producător şi pentru alte proiecte muzicale de succes, precum JO, Nadir & Uddi.
Randi este compozitorul, textierul şi producătorul muzical al unora dintre cele mai îndrăgite şi ascultate piese din peisajul muzical românesc, printre care „Ochii ăia verzi” (Randi), „Ipotecat” (Delia feat. Uddi), „Până vara viitoare” (JO feat. Randi), „Prietena ta” (Randi feat. Uddi & Nadir), „Dansăm” (Randi), „Te iubesc” (Loredana feat. Nadir) şi „Aseară ţi-am luat basma” (Uddi).