Exclusiv! Silvia Lăuneanu, despre căsnicie, America şi suferinţa care a readus-o în România

A dus multe bătălii, dar a reuşit să învingă în fiecare dintre ei. Şi-a pierdut tată când avea mai multă nevoie de afecţiunea lui, iar astăzi îşi susţine mama care a fost diagnosticată cu o boală gravă.

Dincolo de toate astea, Silvia Lăuneanu are astăzi familia pe care şi-a dorit-o întotdeauna, o viaţă în America şi un partener de viaţă alături de care construieşte o poveste sinceră, despre dragoste şi dăruire. Frumoasa brunetă a rămas însă aceeaşi ''Fată cu vioara'', nu şi-a pierdut simplitatea şi continuă să împrăştie aceeaşi căldură în relaţie cu ceilalţi.

OK!: Silvia, te sperie pandemia cu care ne luptăm? Cum de te-a prins în România?

Silvia Lăuneanu: Nu sunt o persoană care să se panicheze repede. Nici în aceste momente (parcă desprinse dintr-un film) nu simt teamă, dar categoric respect măsurile de siguranţă impuse de situaţie. Sunt optimistă că lucrurile vor reveni la normal cât mai curând şi cred că tot ce se întâmplă acum este o lecţie pe care noi, umanitatea, trebuie să o învăţăm. Altfel decizia revenirii în România a fost făcută dintr-un motiv familial şi trist. Ambele noastre mame sunt foarte bolnave şi singure. Trebuie să rămânem aici o perioadă nedeteminată şi să le oferim sprijinul nostru.

Cum îţi ocupi timpul?

Nu am timp liber. În primul rând, băieţelul meu stă şi el acasă, grădiniţele sunt închise, aşa că sunt mamă full time. Apoi, eu predau muzică la International Premium School of Bucharest şi am propriu club de muzică, “Little Broadway Music Club”. Am activităţi online cu elevii mei, trebuie să le trimit materiale, îmi doresc să facem şi ore interactive pe internet. Sunt mai ocupată decât îţi poţi imagina:)

Cum arată viaţa ta din America? Unde locuiţi?

Viaţa noastră este cât se poate de decentă în Statele Unite. Locuim într-un cartier foarte frumos, Long Island City, într-un zgârie nori, la etajul 30. Este o zonă potrivită pentru creşterea unui copil, multe locuri de joacă, grădiniţe, mulţi căţei (aproape toţi vecinii au câte un patruped simpatic), multă verdeaţă şi o privelişte impresionantă. Suntem la o staţie cu vaporaşul de Manhattan.

Ai reuşit să îţi reiei activitatea? În ce proiecte eşti implicată acum?

Am stat acasă cu Alexandru aproximativ un an. A fost o perioadă dificilă pentru că nu am avut deloc ajutor şi creşterea unui copil nu e deloc uşoară. Sorin este şi a fost un tată incredibil de implicat. Amândoi ne-am luptat efectiv cu oboseala şi practic am “lucrat” în schimburi la creşterea lui Alexandru. Apoi... bineînţeles că mi-am reînceput activităţile. Sunt un om mult prea de acţiune ca să pot sta fără să gândesc ceva nou, fără să mă implic în tot felul de acţiuni sau provocări. Am lucrat pe partea de terapie muzicală într-o şcoală pentru elevi cu probleme speciale. A fost o adevărată provocare şi acolo am început să îndrăgesc partea de pedagogie, de lucru cu cei mici. Mi-a plăcut foarte mult, am învăţat foarte multe lucruri şi cred că a fost un adevărat episod de dezvoltare personală. În acelaşi timp am creat împreuna cu chimişti experimentaţi o linie profesională de produse pentru îngrijirea capilară. BHT1 (Biomineral Hair Technology) se numeşte şi sunt foarte mândră de fiecare produs care iese din laboratorul nostru.

Ai concerte şi în SUA?

Am avut turneele mele la momentul potrivit în USA. După ce l-am născut pe Alexandru  am decis să fac un pas înapoi şi să ies din viaţa publică. Practic mi-am selectat cu mare grijă concertele, am acceptat doar cele care erau mai aproape de casă. Din punctul meu de vedere, viaţa de familie nu este neapărat compatibilă cu cea de artist. Nu mă văd plecând la sute de kilometri, lăsându-l pe Alexandru singur acasă. Noi nu avem ajutor. Nu avem bunici, suntem practic singurii responsabili de creşterea în bune condiţii a băieţelului nostru. Cel mai de preţ lucru pentru un copil în plină dezvoltare este prezenţa ta alături de el.

Ce îţi place cel mai mult în ţara tuturor posibilităţilor?

În Statele Unite cred că cel mai mult îmi place simplitatea oamenilor. Eu sunt un om simplu. Nu am niciun strop de snobism în mine . Îmi place foarte mult că acolo nimeni nu te judecă după hainele pe care le porţi, maşina pe care conduci sau poşetele pe care le afişezi. Apoi mai e modul lor optimist şi relaxat de a vedea viaţa. Eu sunt o optimistă incurabilă, iubesc viaţa, iubesc să fiu fericită şi probabil că ăsta este scopul vieţii mele. Fercirea în toate felurile ei!

Ce te dezamăgeşte?

O întrebare grea pentru că răspunsul poate să fie tabu. Aş spune că este vorba despre discriminare sau mai degrabă despre exagerarea acestui subiect. Despre faptul că se doreşte o egalitate în toate ( sex, rase...etc), dar într-o societate atât de pestriţă cum este cea din USA, acest lucru nu este posibil. New York-ul (această frumuseţe de oraş) a fost invadat de cerşetori care locuiesc pe străzi şi devin violenţi, atât verbal, cât şi fizic. Nu cred că se îndreaptă America într-o direcţie bună în momentul acesta. Cred că este încă o dată nevoie de un Giuliani.

Mama ta a rămas în ţară?

Da! Mama mea a rămas în ţară, dar a fost în vizită la mine de câteva ori şi i-a plăcut foarte mult. În momentul de faţă ea suferă de o boală foarte gravă şi relaţia noastră este total schimbată din cauza acestui lucru.

Îmi spuneai de curând că îţi doreşti o casă la curte.

Eu am locuit la bloc toată viaţa. Mi-a plăcut să trăiesc în apartament alături de mulţi vecini, oameni cu care să intru în discuţie, oameni cu care să construiesc relaţii de prietenie, să mă simt aşa ca într-un fel de comunitate unită şi frumoasă. De când cu această carantină... îmi doresc foarte mult o curte. Este foarte greu să-l ţinem pe Alexandru în casă. El un băieţel energic, atletic, are nevoie de mişcare, de sport şi acţiune, aşa că varianta găsirii unei case este în planurile nostre de viitor.

Mai păstrezi legătura cu fostul tău coleg, Daniel Robu? V-aţi mai întâlnit?

Sigur că da! Relaţia noastră a fost una extraordinară. Daniel este cel mai bun prieten al meu. Am ţinut în permanenţă legătura, ştim întotdeauna unul despre celălalt şi ne întâlnim de câte ori avem ocazia.

Ai avut vreodată probleme financiare?

Sigur că da! Cred că cei mai mulţi dintre noi am avut momentele noastre de pană financiară . Eu nu provin dintr-o familie bogată. Ai mei au câştigat banii greu, au muncit , au făcut eforturi mari ca să-mi ofere educaţie. Se ştie că o şcoală de muzică este costisitoare. Probleme financiare categoric am avut şi am simţit de multe ori ce înseamnă greul.

Cât ai câştigat cel mai puţin din muzică?

Nu am câştigat puţin din muzică, pentru că am fost un artist diferit am avut posibilitatea să particip în concerte mari. Fiind înainte de toate şi violonistă, am cântat în cercuri selecte şi întotdeauna am ţinut la onorariul meu. Nu m-a interesat să am multe apariţii plătite prost. Am selectat evenimentele şi am mers acolo unde mi s-a oferit preţul cerut.

Revenind la dragoste. Ai ştiut din primul moment în care l-ai cunoscut pe Sorin că va fi soţul tău sau a mai trecut ceva? Ce ai gândit când l-ai văzut prima oară?

Am simţit din prima clipă ceva diferit atunci când l-am văzut pe Sorin. Prima întrebare care mi-a venit: <<Oare cum ar arăta copilul meu cu acest bărbat?>>A fost ceva straniu sau a fost destinul. Niciodată nu ma gândisem la varianta de a face un copil până în acel moment.

Cum te-a cerut în căsătorie? Unde eraţi?

Istoria noastră este lungă şi frumoasă. Prima dată ne-am văzut la Bucureşti, apoi a urmat o perioadă lungă de tatonări, de mesaje, de discuţii, de construcţie. Efectiv, noi am clădit relaţia noastră cărămidă cu cărămidă, cu multă răbdare. Cererea în căsătorie a venit în 2015, undeva pe o plajă minunată din Puerto Rico.

Aţi făcut şi căsătoria religioasă?

Nu! Nu am făcut căsătoria religioasă, nici nu excludem această posibilitate, dar nu a fost deloc o prioritate.

Obişnuiţi să vă faceţi surprize?

Cred că noi suntem un cuplu foarte unit în felul nostru şi din aceasta cauză nu prea reuşim să ne surprindem unul pe celălalt. Apoi nu ne plac absolut deloc aceste gogoşi umflate. Ne place să discutam orice idee surprinzătoare şi să o punem în aplicare. Cred că nici nu putem să ne facem surprize! Suntem atât de încântaţi de idee, că nici nu reuşim să o ducem la stadiul de surpriză şi imediat deconspirăm.

Cel mai greu moment pe care l-ai traversat alături de soţul tău?

Probabil că moartea tatălui său. A fost un moment greu pentru Sorin, dar l-a depăşit într-o manieră incredibilă.

E vreunul dintre voi mai impulsiv?

Din fericire noi avem o căsnicie foarte liniştită. Suntem amândoi echilibraţi, ştim să ascultăm, reuşim sa discutam clar lucrurile care trebuie rezolvate. Suntem doi oameni maturi (ne-am întâlnit la maturitate) , suntem analitici şi cu toată sinceritatea îţi spun că avem o căsnicie foarte reuşită. Eu chiar simt că Sorin este jumătatea mea.

În ce îţi investeşti banii câştigaţi?

În general, nu prea am ştiut să-mi investesc banii. Nu sunt un om de business, asta este clar, pentru că sunt mult prea pasională în tot ceea ce fac. În prezent ne dorim într-adevăr să investim bani într-o proprietate, atât în Statele Unite, cât şi aici, în România De asemenea, ne dorim să investim în educaţia copilului nostru. Este categoric cel mai important lucru.

Ai copil superb, care are nenumărate capacităţi. Cu ce te uimeşte mai nou?

Alexandru este într-adevăr special şi nu spun asta pentru că este copilul meu. Are într-adevăr nişte capacităţi fantastice. Mă uimeşte în fiecare zi cu memoria lui fantasmagorică . Probabil că ultimul lucru pe care l-a făcut şi m-a lăsat absolut fără replica...a fost un fel de calcul matematic de adunare şi scădere pe care l-a făcut efectiv din minte. Este un copilaş de doar 4 ani care are mari şi interesante pasiuni.

Vă mai gândiţi la un moştenitor?

Sinceră să fiu Sorin şi-a dorit foarte mult încă un copil, dar eu am fost atât de obosită după naşterea lui Alexandru încât am exclus această variantă din start. Acum simt că este puţin cam târziu. Am 44 de ani

Cel mai stânjenitor moment din viaţa ta?

Mi s-au întâmplat destule lucruri stânjenitoare, unele chiar pe scenă. Un pantof care a zburat direct în public în timpul unei coregrafii, o coardă de la vioara care s-a rupt fix în momentul unui solo, am mai uitat şi versuri. Toate aceste momente mi se par teribil de amuzante acum

Ce îţi mai doreşti şi nu s-a întâmplat până acum?

Îmi doresc să particip la o emisiune din categoria “ Dansez pentru tine” .Ador concursurile, sunt o persoană teribil de competitivă.