Gabriela Cristea şi Tavi Clonda: "Căsnicia e o provocare în fiecare zi"

Am revenit în casa vedetei Antena Stars, Gabriela Cristea, şi a lui Tavi Clonda la patru ani de la prima vizită. Pe atunci Victoria abia venise pe lume, iar căminul lor era un proiect în plină dezvoltare. Acum, casa e gata de Sărbătoare...

Şi i-am regăsit în formulă de patru, fiica cea mică, Iris, completându-le tabloul de familie – unul cât se poate de dinamic. Pentru că, din clipa în care cele mici se trezesc, începe zarva. Unde mai pui când desfaci o cutie cu bomboane de Crăciun?! Dar agitaţia este la ordinea zilei pentru ei, fiindcă Tavi şi Gabriela şi-au asumat această misiune fără ajutorul unei bone. Despre experienţa de cuplu şi părinţi în pandemie ne-au povestit în cele ce urmează, într-o jumătate de ceas norocoasă, în care Iris şi Victoria pesemne că erau ocupate să mai adauge ceva pe lista Moşului.

Ce fac „victorienii“ în pandemie?

Gabi Suntem bine, stând la casă. Cred că dacă stăteam la bloc ar fi fost complicat pentru noi cu doi copii, obişnuiţi să alerge în aer liber. Am făcut foarte multe investiţii în perioada asta în spaţiul în care stăm, ca să ne facem viaţa cât mai frumoasă. La începutul pandemiei am amenajat spaţiul de joacă pentru fete. Dar perioada asta a venit şi cu reversul medaliei: s-au dus petrecerile noastre din curte, pentru că noi vara făceam în fiecare weekend petrecere cu prietenii. Azi, de exemplu, pregătim un ceaun şi deschidem murăturile. La noi aşa e şi tradiţia în decembrie. Dar ca invitaţi, vor fi doar 10% din câţi adunam înainte de pandemie.

Tavi Da, ne e dor de socializare. Chiar dacă noi ne-am mutat în Corbeanca şi nu mai ieşeam în cluburi decât atunci când aveam eu cântări, noi socializam chiar la noi acasă sau în vizite la prietenii noştri, care să tot fie vreo 40-50.

Acum prietenii vă văd şi pe vlog. Iar tu, Gabi, ai şi spus că vrei să-ţi obişnuieşti încă de pe acum fetele cu camera de filmat, pentru că poate vor lucra în showbiz.

Eu mi-aş dori ca ele să facă muzică, pentru că sunt şi foarte talentate.

Tavi, ce zici despre asta?

Dacă vor face o meserie din asta, mie îmi va fi mai greu. Pentru că cine crezi că va fi manager, tour manager, impresar?! (

) Eu! Va fi greu, pentru că va trebui să fac această parte care mie în carieră mi-a lipsit. Eu de-asta nu sunt acolo unde-mi doresc, pentru că nu am putut să fac şi această parte, de vânzări. La asta nu mă pricep. Fac content, fac muzică, dar vânzările sunt altă meserie. Însă dacă ele vor hotărî să facă muzică, voi fi lângă ele şi mă voi descurca cumva. Dar de sfătuit, nu le-aş sfătui.

Treaba ta, lasă că le sfătuiesc eu! (

) Dar noi nu le vom impune, serios vorbind acum. Va fi alegerea lor. Eu vreau doar să le dau ocazia să descopere lucruri pe care ar putea să le facă. Vom merge cu ele la balet, Victoria e disperată să o duc la “Lacul lebedelor“. Însă nu mi-aş dori să facă balet. Eu am terminat coregrafie – se munceşte foarte mult, rezultatele sunt pe termen scurt şi o accidentare stupidă, cum am avut eu la un deget la picior, te pune pe butuci. Şi trebuie să te reprofilezi. E adevărat, însă, că m-a ajutat mult liceul de coregrafie, pentru că am avut şi multe materii care nu se fac la liceele normale, materii legate de artă, şi am învăţat lucruri care ulterior mi-au folosit în cariera de televiziune. Revenind, pe lângă asta vreau să le ducem şi la sporturi – Victoria e talentată la sporturile cu mingea, de exemplu. La un moment dat Ronaldo a postat un filmuleţ cu băieţelul lui, cam de o vârstă cu Victoria, care dădea foarte frumos în minge. Doar că în aceeaşi perioadă am pus şi noi un filmuleţ cu Victoria, care dădea mai bine în minge decât fiul lui Ronaldo. Plus baschet: a nimerit la coş de la prima aruncare. Şi mai vreau să o duc şi la călărie şi la înot. Apoi vedem ce vor ele să mai facă.

Dar te întrebam, Tavi, dacă ai vrea ca fetele să facă muzică şi legat de perioada asta de pandemie – care în acest domeniu se resimte dureros.

Eu sunt un nebun visător şi nu am pus niciodată partea financiară pe primul plan. Nu m-am apucat de muzică pentru a face bani. Că au mai venit bani, normal că a fost OK, dar eu am făcut muzică pentru că aşa am simţit chemarea. Acum am 40 de ani, ar trebui să fiu mai cu picioarele pe pământ, dar tot cu capul în nori sunt. Însă recunosc că în perioada asta pandemică m-am simţit demotivat şi încă mai sunt. Am momente în care nu-mi mai vine să pun mâna pe chitară. Însă noi suntem, cumva, printre norocoşi, având şi colaborări în televiziune.

Dar poţi spune că perioada asta a ta, Tavi, în care simţi lipsa concertelor, şi-a spus cuvântul în cuplu? V-a afectat negativ?

Lucrurile nu mai sunt ca înainte din punctul ăsta de vedere – dar ne gândim întotdeauna: depăşim situaţia asta împreună? Am pornit împreună la bine şi la greu? Sau când e greu dăm bir cu fugiţii?! Pentru mine e simplu. Întreab-o şi pe Gabriela.

Evident că Tavi a fost mai afectat de pandemie. Dar nici la mine n-a fost mai uşor. Şi eu am avut o perioadă de vreo şase luni în care am stat. Pentru că atunci când a început pandemia, eu tocmai ce terminasem un proiect şi lucram la altul, dar televiziunile au stopat atunci tot. S-a simţit asta şi din punct de vedere financiar şi mai ales din punct de vedere psihologic, pentru că nu ştii încotro s-o apuci. Şi, practic, am rămas amândoi acasă cu doi copii mici şi cu ratele care veneau în continuare de la bancă. Aşa că a trebuit să ne scuturăm un pic şi să o luăm de la capăt. E adevărat că la mine lucrurile s-au întâmplat mai repede, dar şi la Tavi au mai apărut colaborări...

Da, am avut noroc cu „Te cunosc de undeva“ – e un proiect care pe mine m-a salvat şi psihologic, şi financiar, atunci când toată lumea stătea pe-acasă şi era doar o mână de oameni cântăreţi care puteau să cânte undeva. Dar ideea este că trebuie să găsim în noi înşine o motivaţie. În continuare cred că lucrăm cu toţii la chestia asta – să ne regândim traseul, să ne reinventăm. Eu anul ăsta, de exemplu, am făcut şi show-uri acustice, doar eu cu chitara, la nişte evenimente private. Înainte n-aş fi cântat fără band. Unii ar putea privi asta ca pe un compromis, dar poţi face şi lucrurile astea. 

Dar legat de ceea ce spuneai, cu problemele în cuplu, da, în pandemie a crescut numărul divorţurilor. Eu am trecut printr-un divorţ şi pot spune că divorţul e cea mai simplă cale. Nu, ideea e că atunci când ai hotărât să pleci la drum cu cineva, trebuie să te trezeşti în fiecare dimineaţă şi să faci ceva pentru chestia asta. Dacă spui „azi n-am chef de căsnicia mea“, ce facem? Căsnicia e o provocare în fiecare zi.

După şase ani de căsătorie, dacă vă întreb pe fiecare: un lucru care-ţi place la celălalt şi unul care te enervează...

Sunt multe lucruri care-mi plac la Tavi.

Unul singur, să nu stăm până mâine, că normal că-ţi place tot la mine!

Stai să mă gândesc...

Cât te gândeşti?! Înseamnă că nu-ţi place nimic, de fapt!

Îmi place căldura lui. Că e un om aplecat către familie.

Să ştii că mi-au mai spus persoane din jur că te percep ca pe un bărbat de casă.

Da. Şi în serialul în care joc, am rol de vagabond mafiot. (

)

(

) Dar în realitate, e genul acela: tată perfect, soţ perfect.

Nu perfect. Urmează să zici ce nu-ţi place.

Sunt două lucruri care nu-mi plac. Pot spune două?

Că-mi arunc ciorapii, nu?

Da! Şi doi: e cicălitor. Te pisălogeşte la cap. În rest, n-am nimic să-i reproşez, din contră: e wow.

Zi „merci“ că te bat la cap ca să-ţi amintesc ce ai de făcut. (râde) Mie îmi place la Gabi că nu e ipocrită. Şi a fost autentică de la bun început. Mulţi fac greşeala de a se înfăţişa altfel decât sunt, ca să-i descoperi pe parcurs... Fii natural de la început, ca să ştim cum stăm.

Tu ai mai spus, Tavi, reţeta relaţiei perfecte: comunicare, sex şi să nu te culci niciodată supărat. Voi chiar nu aţi mers niciodată la somn supăraţi?

Ba da. Bunicilor mei le-a ieşit asta. Nouă, nu. Şi asta nu prea e bine, dar a doua zi ne împăcăm cumva. Bine, avem şi patul foarte mare. Dacă te culci supărat şi mai întinzi o mână să-l iei pe celălalt în braţe, nu ajungi la el. (râde) Iar ce nu-mi place la Gabi: aş vrea să fie puţin mai iubăreaţă. Şi bărbatul, chiar dacă e un armăsar feroce, are nevoie de mângâiere. Îl baţi, îl baţi, dar după aia îl pupi.

Aici are dreptate.

Dar gelozie mai există?

Există maturitate. Ce-i aia gelozie?

Nu ai fost niciodată geloasă?

La primul concert la care am fost şi cânta Tavi, încă nu ştiau oamenii că suntem împreună, eram destul de discreţi. În faţa mea, stăteau două domnişoare, care vorbeau tare şi gesticulau. Discuţiile erau la modul „ce i-aş face lui Tavi“. Eu eram pe sub masă, dar mă amuzam în acelaşi timp, pentru că îmi venea să le bat pe umăr şi să le spun: „E luat“. Dar n-aveau nicio vină, pentru că ochii văd, inima cere. Iar Tavi nu mi-a dat niciodată motive de gelozie. Eu cred că ţine de respect reciproc. Dacă vrei să te duci în bălării, te duci oricum.

Eu aş putea fi gelos. Nici ea nu-mi dă motive, dar aş putea fi. Adică nu mi-am închis gelozia, la modul: „Gata, acum sunt matur“. Dar uite, dacă în serial m-aş pupa cu o fată? Aveam o scenă, dar s-a renunţat la ea. Dar dacă m-aş pupa cu Nicole Kidman? De exemplu, pe Hugh Jackman nu-l lasă nevasta să joace cu Angelina Jolie.

Adevărul e că nici eu nu cred că te-aş lăsa cu Angelina Jolie. Şi da, când am auzit că trebuie să se pupe cu o fată în serial, am avut o strângere de inimă. Nu mi-a convenit.

Dar despre ce serial e vorba?

E o producţie care va rula curând pe micul ecran. Eu pasiunea pentru actorie o am de mult şi întotdeauna îmi spuneam că vreau să fac şi chestia asta cândva. Când eram mic scriam scenarii şi singur jucam şi rolul pozitiv, şi pe cel negativ. Iar primul film, regizat, scris şi jucat de mine pe la 7-8 ani s-a numit „Răzbunarea lui Elvis“. Deci fanii lui pot sta liniştiţi: l-am răzbunat. Se spunea că mafia din jurul lui l-a omorât. Eu i-am omorât pe toţi. (râde)

Gabi, cum e maternitatea la peste 40? Ai născut al doilea copil la 44. Şi se spune că nu mai ai răbdare la această vârstă...

Eu mi-am dorit copii dintotdeauna. Dacă îi făceam mai repede, poate acum eram la al treilea sau al patrulea. La un moment dat, probabil că o să am discuţia asta cu fetele mele şi o să le sfătuiesc să facă copiii mai de tinere. Dacă au cu cine. Pentru că eu nu am avut cu cine, nu s-a legat treaba... Cu noi a fost o întâmplare fericită. Pentru că având vârsta pe care o aveam, am fost la medic şi am făcut cinci inseminări in vitro  într-un singur an (maximul admis) şi nu am rămas gravidă niciodată. Deşi din punct de vedere fiziologic nu aveam nicio problemă. După un an de zile în care a fost un tur de forţă - fizic, dar mai mult psihologic -, eu am clacat şi am zis: „Până aici“. Iar după trei luni, am rămas însărcinată natural. Pe mine nu m-a crezut multă lume. Şi pe medicul meu cu care am făcut cele cinci inseminări toată lumea o întreabă ce mi-a făcut şi nu o cred. Iar la şapte luni după ce am născut-o pe Victoria, am rămas însărcinată şi cu Iris, pentru că noi ne-am gândit că prima sarcină venind mai greu, ne putem relaxa total. Şi ne-am văzut de treabă fără să ne protejăm. Eu iniţial m-am speriat puţin la a doua sarcină, pentru că Victoria a fost un copil dificil cu somnul. Până la aproape doi ani, ea nu a dormit decât în cărucior şi stăteam şi legănam căruciorul toată noaptea. În schimb, Iris a fost cel mai cuminte copil până la un an. Dar de la un an şi-a dat arama pe faţă. (

) Iar ca o concluzie, da, mi-ar fi plăcut să fac copii mai de tânără pentru că într-adevăr aş fi avut un pic mai multă răbdare şi mai puţine panici. Cu cât înaintezi în vârstă, conştientizezi mai tare diverse pericole. Dacă fetele au puţină febră, eu fac nişte scenarii  teribile şi dau zece telefoane. Mai ales dacă sunt la serviciu şi Tavi rămâne cu ele.

Nu „dacă“. În fiecare zi rămân cu amândouă.

Deci nu vă ajută nimeni cu fetiţele?

Nu. Nimeni. Dacă nu era pandemia, am fi avut parte de mai mult ajutor şi din partea mamei mele, care vine foarte greu de la Braşov, şi din partea prietenilor noştri, Paula şi Gelu.

Dar la bonă nu aţi apelat?

Am fost deschişi la soluţia asta, am încercat-o două luni, dar nu a funcţionat. Prima bonă s-a ocupat foarte bine de copii, doar că nu am putut supravieţui cu ea în casă, practic pusese stăpânire pe casa noastră. Ea era şefa. Ea făcea regulile. A doua bonă: noi făceam tot şi ea stătea şi se uita la noi. Ulterior, când Iris a împlinit doi ani, am dus amândouă fetele la grădiniţă.

Paula şi Gelu, pe care i-aţi menţionat, sunt părinţii tăi adoptivi, Gabi, nu-i aşa?

Da, ei sunt ca un fel de bunici pentru fete. Iar pentru mine, da, au fost ca nişte părinţi. De când îi cunosc, de aproape 30 de ani, prin orice situaţie am fost, ei au fost lângă mine, indiferent de circumstanţe.

Ceea ce ţie ţi-a lipsit în familia naturală.

Da. Şi o prostie dacă am făcut, Paula şi Gelu au fost acolo. Asta înseamnă susţinere până la capăt. Aşa cum îmi doresc să fiu şi eu alături de fetele mele de acum încolo: necondiţionat.

Ce faceţi de aceste Sărbători?

De fiecare Crăciun stăm acasă. Va veni mama cu sora mea şi nepoţelul, vor veni şi Paula cu Gelu. Şi vom sta împreună, vom cânta şi ne vom bucura unii de alţii, pentru că ne lipseşte lucrul ăsta. Noi chiar am simţit că pandemia ne-a distanţat de cei dragi şi abia aşteptăm să ne revedem. Şi mai e ceva: anul acesta este prima dată când fetele i-au scris o scrisoare lui Moş Crăciun. Victoria îşi doreşte nişte role. „Iar pentru tati tot o pereche de role, ca să meargă cu mine în parc“. Aşa a spus. Şi ni s-a părut foarte drăguţ. 

Foto: Sorin Stana