Hugh Dancy: „Pe mine, Hannibal nu vrea să mă aibă la cină“

Într-o conversaţie deosebit de agreabilă, OK! a încercat să-l descoasă pe cel care pătrunde, doar pe micile ecrane, în gândurile criminalilor în serie. O discuţie cu tente canibalice, în urma căreia nimeni nu a avut de suferit.

Într-o conversaţie deosebit de agreabilă, OK! a încercat să-l descoasă pe cel care pătrunde, doar pe micile ecrane, în gândurile criminalilor în serie. O discuţie cu tente canibalice, în urma căreia nimeni nu a avut de suferit.

Un englez la Madrid. Este ipostaza în care l-am întâlnit personal în capita­la Spaniei, pe Hugh Dancy (37), unul dintre cei mai talentaţi actori din ge­neraţia tânără britanică, pe care mul­ţi critici îl văd călcând cu brio (şi poate chiar cu mai mult succes) pe urmele unui alt Hugh, ceva mai vechi în branşă. Grant. Un englez care te încântă încă de la primul „Hello“, spus c-un accent britanic fermecător, şi care, până la finalul discuţiei, ajunge să te cucerească ire­mediabil cu acel amestec de nonşalanţă tipic americană (doar locuieşte la New York, alături de soţia sa, Claire Danes, şi de fiul lor, Cyrus) şi umor distins şi inconfundabil de british. Şi, credeţi-mă, timpul se scurge prea repede când te afli în compania celui care a strălucit în fil­me precum „Elizabeth I“, „David Copperfield“, „Martha Marcy May Marlene“ şi „Hysteria“! Sau când aduci în aceeaşi discuţie splendoarea Hol­lywood-ului, crimele, colecţiile de mâini şi ca­nibalii. Căci în thrillerul „Hannibal“, difuzat de AXN în fiecare luni, de la 22.00, putem vedea o nouă faţă a lui Dancy. Nu mai puţin seducătoare.

Ce ţi s-a părut fascinant la psihologul criminalist Will Graham, astfel încât să accepţi rolul din „Hannibal“?

Am luat decizia într-un mod foarte tradiţional: am citit scenariul. Apoi, m-am întâlnit cu Bryan Fuller, producătorul serialului, l-am plăcut foar­te mult, mi-a plăcut şi munca lui, aşa că am sem­nat. Cât despre rol, m-au încântat două lucruri: ca personaj al lui Thomas Harris (n.r. autorul romanelor cu Hannibal Lecter), Will era deja fascinant. Combinaţia de exteriorizare şi izolare, faptul că poate intra în pielea altora, iar pentru un actor ăsta este un lucru interesant, căci asta facem şi noi. Nu neapărat în pielea unor criminali în serie... Şi, în al doilea rând, când Bryan mi-a descris traiectoria serialului, primul sezon şi ceea ce urmează, am ştiut că voi avea mult de muncă, căci periplul prin care trece Will este copleşitor şi dramatic.

Există şi ceva ce nu-ţi place la personajul tău?

Nu, îmi place Will foarte mult. Este, în general, o persoană de treabă, un om cinstit şi bun. În mod evident, îi este cel mai greu când este în pu­blic, căci are mereu garda ridicată, ca măsură excesivă de protecţie. Nu este un „animal social“, dimpotrivă. Dar este o persoană caldă. Problema lui este că nu se poate lega foarte uşor de alte persoane, dar când re­uşeşte să se deschidă în faţa cuiva, îmi imaginez că poate fi un prieten foarte fidel. Asta este ceea ce vede şi Hannibal la el.

Dar Hannibal îşi „serveşte“ prietenii la cină.

Nu, nu, pe mine nu vrea să mă aibă la cină. Singurele persoa­ne pe care Hannibal vrea să le gătească sunt cele care nu se ridică la aşteptările lui, mai puţin inteligen­te şi nepoliticoase.

Click pe urmatoarea!

Îţi seamănă Will Graham într-o anume măsură?

Păi, este de aceeaşi înălţime cu mine şi avem şi aceleaşi trăsături fizice (râde). Îi plac animalele... Nu ştiu, nu m-am gândit deloc la asta. Nu cred că aş putea să fac vreodată meseria lui, dar nici el nu poate s-o facă, de asemenea. Şi asta ar putea fi o asemănare. Nu m-am gândit la personajul meu din această perspectivă.

Hannibal Lecter mă duce iremediabil cu gândul la filmul „Tăcerea mieilor“. În ce fel este diferită relaţia Will-Hannibal de cea dintre Clarice şi Hannibal?

Nu este diferită într-o mare măsură. Hannibal o respectă pe Clarice şi are o oarecare afecţiune pentru ea, lucru pe care îl regăsim şi-n relaţia Will-Hannibal. Dar serialul este un prequel al filmului, înainte ca Hannibal să intre în puşcărie şi ca oamenii să ştie cu ce se ocupă. Inclusiv Will. Aşa că Hannibal este un om diferit.

Să înţelegem că Hannibal din serialul de pe AXN este un personaj mai plăcut decât cel interpretat de Anthony Hopkins?

Da. În două moduri. În primul rând, este des­tul de greu să placi pe cineva despre care ştii că-i canibal. În al doilea rând, în serialul nostru, Han­nibal este liber, poartă o mască şi este în interesul lui să fie plăcut. Nu cred că se preface şi-n pri­vinţa lui Will, cred că pe el îl place cu adevărat. Relaţia lor e sinceră. Dar, în general, ştie să fie foarte seducător cu toată lumea, pentru că este în avantajul lui. În închisoare fiind, ce rost mai are să se prefacă?

Într-un episod, criminalul îşi îngroapă victimele de vii şi le foloseşte ca îngrăşământ pentru o cultură de ciuperci. Nu ţi se par aceste intrigi puţin cam extreme sau deranjante?

Aşa şi trebuie să fie, deranjant. Nu trebuie să fie amuzant. Este o idee destul de ne­plăcută vederii, dar este şi foarte inte­resantă, în acelaşi timp.

Cum a fost să lucrezi alături de Laurence Fishburne şi Mads Mikkelsen?

Extraordinar. Am mai lucrat cu Mads în urmă cu opt ani, am devenit prieteni şi îl respect foarte mult ca actor. După ce am fost implicat în serial, se vorbea despre cine ar fi cel mai potrivit pentru rolul lui Hannibal, iar eu am pomenit numele lui.

Click pe urmatoarea!

De ce Mads? Poate fi înspăimântător ca Hannibal?

Da, dar este, de asemenea, cu­ceritor ca Hannibal, subtil şi are o personalitate puternică ca actor. Căci era nevoie de un actor care să nu fie intimidat de interpretă­rile anterioare ale lui Hannibal. Trebuia să fie cineva care să-l poată interpreta pe Hannibal într-un mod înspăimântător, dar care să ştie, de asemenea, să fie şi foarte amuzant, încântător, să se facă plăcut. Este o combinaţie interesantă, dar în acelaşi timp foarte dificilă. Dacă încerci să-l joci într-un mod prea dramatic, ar putea ieşi ceva de­zastruos. Trebuie să ştii foarte bine cum să abor­dezi acest personaj. Iar pentru a putea face asta, trebuie să ai o imaginaţie foarte bogată. Şi, după cum am spus, sunt un mare admirator al lui Mads şi nu m-am îndoit că va fi foarte bun în acest rol. Cât despre Laurence Fishburne, am fost încântat când am aflat că şi el face parte din distribuţie. Este un actor incredibil, unul dintre preferaţii mei, l-am văzut pe scenă, l-am văzut în filme. Este minunat să joc împreună cu ei.

Eşti un englez la New York, unde locuieşti cu soţia ta, Claire Danes. Îţi place Big Apple sau te simţi acolo ca un alien, ca în cântecul lui Sting?

(

) Nu, de fapt mă simt ca acasă acolo. Cred că toată lumea se poate simţi ca acasă în New York, ăsta este farmecul acestui oraş. Te întâl­neşti tot timpul cu englezi, dar te întâlneşti, tot­odată, şi cu oameni de orice naţionalitate. Atâta timp cât nu te deranjează agitaţia şi ritmul rapid al oraşului, n-are cum să nu-ţi placă. În plus, so­ţia mea s-a născut, a crescut şi a trăit acolo toa­tă viaţa ei. Evident, locuia în New York şi când eu am întâlnit-o. Şi să trăiesc pe Coasta de Est a Americii mi se pare mai convenabil, pot să ajung mai repede în UK, să-mi văd familia.

Suntem fascinaţi de strălucirea de la Hollywood şi de evenimente precum Premiile Oscar sau Globurile de Aur. Cum sunt aceste gale pentru un actor care le trăieşte în direct?

Cred că multora li se dă o atenţie exagerată. Dar trebuie să recunosc că să fii acolo face par­te din jobul tău. Unele mi se par mai distracti­ve, altele mai puţin. Globurile de Aur sunt mai amuzante, pentru că, uneori, poţi să stai la un pahar şi să vorbeşti cu cineva. Alteori, te simţi ca şi cum stai la coadă şi aştepţi să-şi vină rândul pe covorul roşu. Dar, da, câteodată este frumos să te îmbraci elegant, să ieşi în oraş şi să participi la aceste evenimente extraordinare. Iar, câteodată, nu ai chef. Bănuiesc că nu poţi să-ţi trăieşti viaţa numai la costum şi la gale. Nu e ceva real.

Nu pot să cred, nici măcar la Oscaruri?

(

) Nu, după cum am spus, îmi plac eve­nimentele astea. Dar n-aş putea şi cred că nimeni n-ar putea să facă asta în fiecare săp­tămână. Din când în când, nu mă deranjează să-mi pun un papion şi să ies în lume.

Şi să-i întâlneşti pe Angelina Jolie şi pe Brad Pitt...

Da, cu câte îmi mai spui, cu atât sună mai bine. Dar am nevoie de echilibru în viaţa mea. Şi cu cât faci lucrurile astea mai des, cu atât mai puţin poţi să pretinzi intimitate. Căci, dacă te duci la o petrecere în fiecare săptămâ­nă, atunci cum poţi să te plângi când cineva te fotografiază pe stradă? Iar dreptul la viaţa privată este important pentru mine.

Foto: axn, guliver/splash news