Ilinca Vandici: ”Fără compromisuri nu există victorie”

Pe Ilinca am cunoscut-o prima dată acum 10 ani. Eram colegi la o emisiune. Acum stăteam de vorbă după o serie de ani şi evenimente care vin şi trec într-o dinami­că descurajantă. Am trecut-o printr-o se­rie nemiloasă de întrebări

Pe Ilinca am cunoscut-o prima dată acum 10 ani. Eram colegi la o emisiune. Acum stăteam de vorbă după o serie de ani şi evenimente care vin şi trec într-o dinami­că descurajantă. Am trecut-o printr-o se­rie nemiloasă de întrebări, să văd cine mai este. Iar la final i-am făcut un compliment, că am înţeles că e aceeaşi.

Ilinca Vandici. Are rezonanţă.

Ilinca: Once you go Ilinca, you never go back.

La ce te gândeşti?

Acum?

Când te gândeşti la ale tale, la ce te gândeşti?

Mă gândesc că trece timpul. Mi-au apă­rut câteva fire de păr alb. În momentele mele de introspecţie la asta mă gândesc. Că trece timpul. Şi ce am realizat până la vârsta asta? Ştii, aveam o prietenă însărcinată şi fetiţa ei acum are şase ani. Mă gândesc ce s-a întâmplat la mine în cei şase ani...

Aici trag femeile linie. La postura de mamă.

Încă nu mă gândesc la asta. Am do­rinţa, dar nu mă presează.

Unei femei frumoase îi e frică de timp?

Mie nu. Semnele de îmbătrânire, ridurile şi părul alb sunt dovadă a maturităţii. A lucrurilor prin care sau peste care ai trecut în viaţă. Sunt pri­etenă cu timpul.

Cum ţi-ar plăcea să te ştie publicul? Când se gândeşte la tine, cu ce să te asocieze?

Mi-ar plăcea să fiu cea care sunt.

Păi cine eşti în ochii publicului?

Eu vreau să cred despre mine că sunt o tipă harnică şi muncitoare.

Crezi că aşa se gândesc oamenii: uite-o pe Ilinca Vandici, o tipă harnică şi muncitoare?

Cred că se gândesc că sunt o femeie frumoasă. Şi cred că sunt familiari cu mine. Au trecut deja zece ani de când sunt la televizor. Întodeauna mi-a plăcut să cred că am ceva de învăţat de la interlocutori. Am avut ocazia să intervievez oameni de toate nivelurile intelectuale şi sociale.

Ai mai făcut compromisuri.

Se spune că fără compromisuri nu există victorie. Cel mai mare compromis pe care l-am făcut a fost că am plecat de lângă familie la o vârstă fragedă. N-am avut o adolescenţă normală. A trebuit să mă descurc singură de foarte devreme.

Când ţi-a plăcut cel mai puţin de tine?

Când moderam emisiuni în care nu mă regăseam.

În timp ce te întâlneai cu oameni bizari şi te gândeai ce cauţi acolo.

Întotdeauna mi-a plăcut să cred că am ceva de învă­ţat de la interlocutori. Am experimentat, e adevărat, şi dialogul cu oamenii de un anumit nivel social.

Îţi era jenă?

Nu-mi era. Am învăţat din lucrurile respecti­ve. O dată, de două ori, apoi părea că bat pasul pe loc. Mă plafonasem la un nivel al discuţiei din care nu mai ieşeam.

Se putea şi fără asta.

Vreau să cred că suma acestor experienţe…

Duce la înţelepciune?

Duce la omul care sunt azi.

Tu fiind interlocutoarea mea, eu ce am de învăţat de la tine?

Să fii natural!

Eşti naturală?

Sunt. Avem tendinţa de a purta măşti socia­le. Unii dintre noi nu suntem mulţumiţi cu ce avem în interior. Sau am vrea să fim altcineva. Să le vindem altora imaginea pe care am vrea noi s-o avem. Asta nu mai e naturaleţe.

Şi tu ai vrea să fii cineva. Ai un proiect. O devenire. Vrei să devii Mihaela Rădulescu?

Nu. Am încercat mereu s-o iau pe drumul ne­bătătorit. Am vrut să fiu eu.

Să mergem şi pe partea cealaltă. Când ţi-a plăcut cel mai mult de tine?

Când aveam o emisiune cu invitaţi. Când eram liberă să fac ce vreau. Puteam să dan­sez sau să plâng.

Ce îţi e cel mai greu acum, Ilinca?

Vrei să râdem? Îmi e cel mai greu să ajung acasă seara de la un eveniment monden. La plecare, am întodeauna o pri­etenă care să-mi încheie rochia, dar îmi e foarte greu când mă întorc şi n-are cine să mă ajute s-o desfac.

Da! Cine dă rochia jos!

Nu cine o dă jos. Cine o desface. Am avut o situaţie în care m-am pus în fund în mijlocul casei şi am început să plâng. 12 jumate noaptea şi nu puteam să-mi dau rochia jos.

Este ruşinos pentru bărbaţii din ţara asta ce-mi povesteşti.

Am râs, am glumit, dar greu e altceva. Să mă gândesc că aş vrea să fac nişte lu­cruri şi să n-am cu cine. Vreau să constru­iesc alături de cineva care ar putea să-mi fie soţ.

De bărbatul acela se leagă şi problema rochiei.

Da. M-ar putea ajuta în mai multe pri­vinţe. În ultima perioadă îmi e din ce în ce mai greu singură. Să fac diverse lucruri, de exemplu, să-mi iau o casă mai mare.

Şi un motiv pentru mai mult spaţiu, de exemplu, un copil.

Până acolo, la copii, deocamdată am ne­voie de mai mult spaţiu pentru haine. (râde) N-am nevoie să mă ajute financiar cineva. M-am descurcat singură până acum. Dar e important să ştiu că e cineva acolo care să mă ajute dacă se întâmplă ceva. Până acum şase ani, era tata. Nu exista să fie un lucru să vreau să-l fac şi să nu fie el acolo. N-am stat să mă gândesc prea mult la asta, pentru că am trecut printr-o traumă interioară destul de mare atunci. De ceva vreme încoace mă gândesc: e greu să fii femeie, să ai 28 de ani şi să te descurci singură. Oamenii au pretenţii de la mine. Publicul mă judecă.

Ilinca, publicului îi place eşecul. Vrea să te vadă eşuând.

Dacă e real ce spui, de la mine nu vor avea parte de aşa ceva.

Uite-o pe Ilinca Vandici, în ce hal a ajuns îmbrăcată!

Sunt o învingătoare. O luptătoare. N-o să port aceeaşi rochie de două ori (

).

Te-am întrebat când ţi-a plăcut mai mult sau mai puţin de tine. Mi-ai răspuns doar cu emisiuni TV. Pare că trăieşti doar la televizor. De aceea te întreb…

Normal, păi nu vii tu să mă întrebi? (

)

Când ţi-a plăcut cel mai mult de tine în viaţa ta de acasă?

Când am trecut printr-o situaţie care a pre­supus iertare, mult altruism. A presupus pu­nerea mea ca om pe locul doi. Când am reuşit să iubesc un om din toate punctele de vedere, mai presus de mine, de familia mea sau de carieră. Atunci mi-a plăcut cel mai mult de mine. Mi-am dat seama că sunt un om bun. Şi nu sunt mulţi aşa, cel puţin în jurul meu.

Şi cel mai puţin, ţi-a plăcut de tine când ţi-ai dat seama că ai greşit făcând aşa.

Exclus! Chiar dacă n-a ieşit cum am sperat. Mă bucur că am trăit momentele respective. Cel mai puţin mi-a plăcut când am povestit viaţa mea personală la televizor. Şi s-a făcut tărăboi pe subiectul acesta. Eu am fost since­ră şi naturală făcând asta.

Să-i dăm un nume băiatului care te-a tre­cut prin toate stările astea. Să-i zicem, „fic­tiv“, Ciprian Marica.

Da. El este. Dar nu numele e important. E omul lângă care am stat cinci ani şi jumătate. E clar că în timpul acesta s-au întâmplat mul­te. Nu persoana e importantă. E important timpul. Ne transformăm şi singuri. Ce să mai vorbim de atunci când suntem într-o relaţie care, din punctul meu de vedere, a ajuns des­tul de departe!

Ce a lipsit? De ce nu e el cel care rezolvă problema rochiei?

Pe timpul relaţiei a fost plecat din ţară. Cred că momentul n-a fost bun. A venit prea repede relaţia asta, cu trăirile ei. Poate că dacă ne cunoşteam acum era altfel.

Alt om care a trecut prin viaţa ta. Alin Cocoş. Trece prin nişte situaţii complicate acum.

Spun şi eu ce spune toată lumea. E urât că un băiat de 28 de ani trece prin aşa ceva. Nu ştiu cât a făcut din ce se spune sau cât e din cauza numelui pe care-l poartă. M-a şocat asta, dar şi ţie dacă ţi s-ar întâmpla aş gândi la fel.

De la mine te mai aştepţi.

De la tine mă aştept la alte lucruri.

Şi stau şi mă gândesc ce le lipseşte ăstora de nu rămâne niciunul?

Păi stai, măi Radu, că sunt tânără. Ştii câţi ani am? 28! La ce vârstă se căsătoresc femeile în ziua de azi?

Dacă se mai căsătoresc vreodată.

Poate trebuia să trăiesc nişte lucruri îna­inte.

Repet: Ilinca Vandici singură, o palmă dată bărbaţilor români.

(

) Îmi place să am o părere bună despre mine.

Şi mie îmi place să am o părere bună despre zâmbetul tău şi una proastă despre cei care-l strică.

Ah! Mulţumesc, Radu. Mare dreptate ai.

Foto: Sorin Stana. Stilist: Madena Pasăre.

Vestimentaţie: Diane von Fürstenberg - magazin Sport/Couture, BCBGMax Azria, H&M