INTERVIU Actorul Mihai Rait, Dorel din Las Fierbinţi: „Trei ani am fost morar”
Actorul Mihai Rait (36 de ani) a dezvăluit într-un interviu pentru ziarul „Adevărul“ că familia lui este mândră de ce a realizat, însă are unele nemulţumiri, şi a povestit cum a ajuns în adolescenţă cel mai bogat om din sat.
Mihai Rait în rolul lui Dorel
Cum era de aşteptat, Mihai Rait e un om vesel şi pus mereu pe glume. De fapt, tot interviul ce urmează nu este altceva decât o succesiune de întâmplări vesele şi triste povestite cu un deosebit umor.
Mihai şi-a reamintit de copilărie, sinonimă cu întâlnirea cu Mihai Bobonete, care „din bătaie în bătaie“ i-a devenit cel mai bun prieten; de anii studenţiei, când s-a înscris la „vreo 4-5 facultăţi“ numai să scape de armată şi, deşi era student la Contabilitate, a făcut practică pe câmp, culegând cartofi; dar şi de adolescenţă, când a fost morar-şef şi a devenit cel mai bogat om din sat, apoi a plecat la mare unde s-a făcut instructor de jet ski sau cel puţin aşa a crezut.
Mihai a împărtăşit şi detalii ale perioadei în care s-a pregătit pentru admiterea la Actorie, iar la îndemnul lui Octavian Strunilă „a intrat în cantonament“, dar şi cum acesta a dat roade la examen, când a făcut-o pe Sanda Manu să plângă.
Şi mie mi-au dat lacrimile prima dată când l-am întâlnit pe Mihai. De la râs.
„Dorel nu e un personaj uşor, dar suntem cei mai buni prieteni“
„Adevărul“: Cum te înţelegi cu Dorel? Cum e Dorel din perspectiva actorului care îl interpretează?
Mihai Rait: Dorel nu e un personaj uşor. A fost o provocare, dar acum suntem cei mai buni prieteni, îl mai scot pe Dorel şi pe acasă. După 11 sezoane mi se pare foarte uşor, dar la început mi-a fost greu pentru că nici nu vorbeam, nu spuneam mare lucru în afară de „aha“, „mmm“, „da“ şi „nu“, Dorel era puţin autist, catatonic, până l-a lovit maşina. Mi-a zis mie cineva în perioada aia de „Rainman“, dar eu cred că nici măcar nu poţi să faci comparaţie între ce a făcut Dustin Hoffman şi ăsta. Toţi îmi ziceau să încerc să fac un Raynmond. „Bă, sunteţi nebuni!“, le ziceam. Dar uite că din aproape în aproape am reuşit să-l fac.
Au fost persoane care te-au inspirat?
Am trăit foarte mult timp la ţară şi am văzut tot felul de oameni pe la cârciuma lui Bobiţă, pentru că ea a existat şi în realitate, la bunicii noştri, la Giurgeni. Mă mai uit în jur, dar nu m-a inspirat cineva anume, Dorel aşa e din scriitură. Din ce a scris Mimi Brănescu la început până acum câteva sezoane nu ai cum să nu-ţi dai seama ce vrea de la Dorel, a fost direcţionat şi conturat foarte bine personajul şi mi-a fost uşor.
Improvizezi?
Da, reacţii, feţe, mie nu-mi place să mă duc peste scenariu, nu prea improvizez, deşi fac spectacole de improvizaţie de 14 ani, dar în serial foarte puţin, cât să nu stric scena respectivă.
Cum ai ajuns la Dorel sau, mai degrabă, cum a ajuns el la tine?
Serialul ăsta a început într-o zi de plictiseală. Stăteam şi ne beam cafeaua în studio la Dragoş Buliga, ne mai adunam pe acolo şi ne puneam mintea la contribuţie, să vedem ce proiecte mai putem face. La un moment dat am început să povestesc cu Bobonete, pentru că noi ne ştim din clasa a IV-a, am copilărit la ţară, la Giurgeni, despre ce mai fac oamenii prin sat. Leonid tocmai traducea un serial rusesc şi a zis: „Seamănă foarte mult cu ce fac eu acum.“ Şi atunci am început să ne gândim ce personaje ni s-ar potrivi. Giani a zis: „eu vreau să fiu şmecherul ăla.“ (Râde) Bobo a zis că e cârciumar negreşit şi eu am zis: „Eu tre’ să fiu...“ şi Bobo îmi zice: „Tu ce tre’ să fii? Tu o să fii fratele cârciumarului!“ Pentru că noi oricum am crescut de mici împreună, dar atunci nu ştiam că aşa o să se scrie şi că personajul meu rămâne prost făcut grămadă. (Râde) De fapt, nu prost, mai naiv, mai copilăros.