INTERVIU Ana & Radu Sîrbu – „În perioada O-Zone, nu aveam timp să simţim fericirea“

Sunt împreună de 16 ani, dar jumătate din viaţa lor de cuplu au trăit-o pe furiş. Iar, de la destrămarea trupei în 2004, viaţa lor s-a schimbat spectaculos.

Sunt împreună de 16 ani, dar jumătate din viaţa lor de cuplu au trăit-o pe furiş. Iar, de la destrămarea trupei în 2004, viaţa lor s-a schimbat spectaculos.

Ne răsună şi-acum în urechi „Dragostea din tei“, hitul-fenomen cu care O-zone a spart toate topurile mondiale. Un uragan muzical care a adus cu el nu doar victorii internaţionale, ci şi furtuni interne, care au dus la destrămarea trupei basarabene. Între timp, Radu Sîrbu, alias micul Picasso, şi-a câştigat o identitate proprie. Un branding nou, proiecte muzicale diversificate, dar şi o mult râvnită linişte familială alături de Ana, artistă la rândul ei, care a aşteptat cuminte să-şi poată trăi dragostea şi în văzul lumii. Acum, muzica a devenit o afacere de familie, iar Anastasia Dalia (8) şi Eva Maria Victoria (1), cele două fetiţe ale lor, sunt cele care le decid programul.

OK!: Radu, cum te simţi cu atâtea fete acasă? Radu: Mă simt minunat, iubit şi răsfăţat. Cine nu s-ar simţi la fel? Atâta timp cât minunile mele mă aşteaptă zâmbind atunci când vin acasă obosit de la studio... Numai gândul la ele îmi dă o stare minunată şi îmi apare zâmbetul instantaneu.

Tu, Ana, ce spui, vă face faţă?

Ana: Da, cu siguranţă, da! E un tătic perfect şi un soţ iubitor, pot să mă bazez pe el în orice situaţie. Ştie să primească şi să ofere iubire, iar noi suntem complet topite după tăticul nostru.

Cum a fost să vă reapucaţi de schimbat scutece?

Ana: Deşi au trecut opt ani de la prima partidă de scutece, ne-am amintit imediat cum se face şi nu a fost nicio problemă. Ne implicăm amândoi în egală măsură, la acest capitol.

E mai greu pentru Anastasia, care era convinsă că asta va fi treaba ei atunci când se va naşte surioara ei, însa când s-a confruntat cu anumite probleme mai delicate ale scutecelor, şi-a cam schimbat parerea.

Observaţi la Anastasia o oarecare responsabilitate vizavi de Eva?

Radu: Da, clar, nu există seară în care Anastasia să nu-i citească Evei înainte de culcare măcar 20-30 de minute din cărticelele sale. Este foarte grijulie cu ea şi ştie că trebuie să fie un exemplu bun de urmat.

Anastasia e deja o domnişoară. Ce preocupări are, în afara şcolii?

Ana: Anastasia are o mare pasiune pentru lectură, a început să citească la patru ani şi acum este o abonată fidelă a bibliotecii şcolii. A citit aproape toate volumele „Harry Potter“ în mai puţin de 2 luni!

Şcoala este pe primul plan, însă activităţile extraşcolare nu lipsesc. Face dans, muzica, canto şi în perioada următoare va începe cursurile de pian.

Nu am insistat să o direcţionăm într-un anumit domeniu care ni l-am fi dorit noi neapărat. Am considerat că e bine ca ea să-şi aleagă şi am încercat mai multe: balet, tenis, baschet... Însă dorinţa ei tot spre artă şi muzică se îndreaptă şi, cu siguranţă, noi o vom susţine în orice domeniu va avea aptitudini.

Înţelege cât de celebru este tatăl ei?

Radu: Ştie şi fredonează toate melodiile mele şi a văzut mai toate apariţiile, înregistrările video şi da, este foarte mândră de mine... Nu ezită să se mai folosească de asta din când în când

. Zice ea că uneori asta o ajută să-şi facă mai uşor prieteni în parc şi se simte foarte mândră atunci când copiii mă recunosc şi ştiu melodiile mele.

Anastasia a moştenit talentul pentru muzică?

Ana: Acum doi ani, într-o zi obişnuită, după grădiniţă, făcuse o faţă serioasă şi ne-a spus tare şi răspicat: „Tati, mami, gata, m-am hotărât! Ştiu că voi vreţi să mai copilăresc, dar eu vreau carieră, vreau să fiu artistă... Vreau să înregistrăm o piesă...“

Evident că noi nu am ezitat şi am făcut o piesă pentru ea, „Departe“, care a fost difuzată şi la un post de radio pentru copii. Iar recent a spus că îi place să compună versuri şi melodii, exact ca mami.

Iniţial, nu am pus mare accent pe frazele astea, însă într-o seară când ne-am întors acasă de la studio, ea ne-a prezentat noua sa creaţie. Am fost plăcut surprinşi că prima ei compoziţie era una chiar reuşită pentru un copil de vârsta ei şi am decis să o orchestrăm. Şi, în scurt timp, piesa compusă cap-coadă de ea va fi disponibilă pentru toţi.

Mai încercaţi să faceţi încă un copil, poate vine un băieţel?

Ana: Ne dorim, cu siguranţă, însă ar trebui să mai treacă puţin timp ca să prindem din nou curajul necesar să ne aruncăm într-o nouă aventură de acest fel.

De cât timp formaţi un cuplu?

Radu: Suntem împreună de 16 ani. Wow, este uimitor cum au zburat anii! Şi de 13 ani suntem căsătoriţi. Mult!

După atâta timp de locuit în Capitală, vă consideraţi bucureşteni sau vă simţiţi tot „în vizită”?

Ana: De 11 ani de când suntem stabiliţi în Bucuresti putem spune că ne considerăm bucureşteni. Suntem domiciliaţi aici cu acte în regulă, tot aici avem studioul şi casa noastră de producţie muzicală, Rassada Music, aici s-au născut copiii noştri, aici merg la şcoală, aici ne e viaţa acum şi nicidecum nu ne mai simţim ca în vizită.

Cum percepeţi acum Chişinăul, văzut de la Bucureşti?

Radu: Pentru noi, Chişinăul este un oraş plin de amintiri frumoase din adolescenţa noastră. Chiar şi acum, când mergem în vizită la Chişinău, resimţim sentimente frumoase. Dacă e să facem o comparaţie, nu aş putea spune că unul este mai frumos şi altul mai puţin frumos. Sunt oraşe diferite şi ca arhitectură, şi ca atmosferă şi fiecare dintre ele are frumuseţea şi splendoarea sa. Văzut de la Bucureşti, Chişinăul îl vadem mult mai verde şi mai puţin alert, mult mai calm.

Vreţi să rămâneţi aici sau aveţi în plan să vă reîntoarceţi cândva acasă?

Radu: Chiar dacă atât noi, cât şi cunoscuţii, prietenii sau rudele noastre folosim fraza „când veniţi pe acasă“, acasă pentru noi acum este în Bucureşti. Dar Moldova va rămâne mereu plaiul natal şi ţara în care am copilărit şi locul unde sunt părinţii noştri. Iar acolo mergem de fiecare dată în vacanţe sau în vizită la părinţi cu mare drag.

Amândoi aveţi talent la muzică şi pare că faceţi echipă bună şi pe plan profesional. Cât de greu sau cât de uşor e ca ambii parteneri să fie angrenaţi în acelaşi business?

Radu: Bună întrebare.

În cazul nostru, nu este foarte dificil pentru că fiecare are profilul său de implicare. Eu mă ocup în mare de producţia muzicală, de sound şi de partea tehnică, iar Ana este specializată în compoziţia liniilor melodice şi de text – asta pe parte creativă. Iar la departamentul de afacere pentru casa de producţie, ne implicăm ambii mai mult sau mai puţin şi avem echipa care îşi cunoaşte bine meseria şi o fac bine ghidaţi de noi...

Se întâmplă să ne mai contrazicem pe plan profesional, dar când ajungem acasă şi ne jucăm cu cele mici, uităm de orice supărare.

Mai nou, ratingul unui artist se calculează în funcţie de numărul de vizualizări pe Youtube. Voi cum staţi la acest capitol, sunteţi mulţumiţi?

Radu: Da. Suntem în continuă creştere şi, odata cu parteneriatul încheiat de Rassada Music şi Youtube, lucrurile par să evolueze într-o direcţie favorabilă. „Ratingul“ unui artist nu cred că se poate calcula după vizualizările de pe Youtube sau oricare alt canal, poate doar pentru categoria online, care de altfel cred că este viitorul... Dar cel mai important rating este văzut în topurile oficiale. Mulţi artişti, chiar şi de la case mai mari, îşi cumpărau vizualizările pe Youtube ori Like-urile de pe Facebook, deci nu putem fi siguri care e tare şi prinde la public şi care e tare doar în portofel.

O vreme, v-aţi ascuns mariajul, pentru că managementul trupei O-zone considera că dăunează imaginii formaţiei. Când v-aţi pus problema că nu mai vreţi să vă ascundeţi?

Radu:

Management? Hm, dacă exista un managment adevărat la O-zone, lucrurile aveau o cu totul altă întorsătură. Nu era problemă că îmi era interzis sau nu, doar că eram oarecum îndemnat să mă abţin de la declaraţii de genul acesta. Când eram întrebat, spuneam doar că am iubită şi atât, nu intram în detalii. Am avut noroc că Ana este şi a fost mereu foarte înţelegătoare şi răbdătoare. De multe ori, era pur şi simplu dată la o parte de fane. Privind în urmă, nu cred că aş repeta această greşeală de-a asculta şi a face ce cred alţii că e mai bine pentru mine. Nu ştiu dacă altcineva ar fi îndurat asemenea chestii. Cred că cel mai greu i-a fost ei şi îi mulţumesc că a avut tărie şi răbdare, că a fost matură şi a păstrat dragostea noastră intactă, trecând peste obstacole şi greutăţi. Cred că am putea scrie o adevărată carte cu întâmplările şi peripeţiile prin care a trecut relaţia noastră în perioada O-Zone.

Ce-ai făcut imediat după destrămarea O-Zone? Când ai luat prima gură de „aer curat“?

Radu: Cred că Dumnezeu ştie cum să aranjeze lucrurile aşa cum trebuie! Eram pierdut în spaţiu, bulversat şi confuz, însă imediat după ce trupa s-a spart, a venit vestea mare că vom deveni pentru prima dată părinţi. Acest lucru ne-a făcut să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă şi ne-a făcut să fim mult mai calmi şi să vedem viitorul mult mai luminos. Din punct de vedere profesional, abia atunci am început să mă redescopăr cu adevărat ca artist, producător şi compozitor. Am avut multe încercări, unele mai de succes, altele mai puţin, câteva zeci de mii euro investiţi în videoclipuri, în studiouri etc... Şi aşa, urcând treaptă cu treaptă, practic de sub zero, pentru că toată lumea se aştepta de la mine să le dau din start hitul gata, în raport cu hitul O-Zone, am evoluat uşor-uşor şi am ajuns să deţinem un studio profesionist de înregistrări şi o casă de producţie de succes cu multe colaborări internaţionale de top.

Ţi-a rămas un capital financiar consistent după acea perioadă de glorie?

Radu: Bineînţeles, câştigurile au fost pe măsură şi m-au ajutat să depăşesc prima perioadă, „perioada de tranziţie“.

Însă nu m-am bazat pe acele câştiguri, care nu au fost mereu constante. Majoriatatea banilor a fost reinvestită tot în muzică.

În ce relaţii ai rămas cu Dan Bălan şi cu Arsenie Todiraş?

Radu: Relaţiile dintre noi sunt... Mai bine zis, nu sunt...

După ce drumurile s-au separat, de dragul timpului şi al momentelor de succes petrecute împreună, ignorând momentele mai puţin plăcute, eu am încercat să fiu cât se poate de OK cu foştii colegi, de Sărbători mai trimeteam câte un SMS sau chiar un apel de „La mulţi ani“, dar se pare că această iniţiativă o aveam doar eu. Foştii colegi de echipă nu s-au obosit să dea un SMS nici când s-a născut prima noastră fetiţă, nici la a doua. Şi normal că am renunţat. Cu Arsenie am mai vorbit ocazional, de două, trei ori în ultimii ani.

Anul trecut, Arsenie era foarte revoltat de un documentar făcut de Dan Bălan, „Între fenomen şi realitate”, şi spunea că „Dan nu ne poate ierta statutul de vagoane trase de o locomotivă legendară” şi-i dorea „să depăşească frustrările adolescenţei”. Crezi că a avut dreptate să că a fost prea dur la adresa lui?

Radu: Pe profilul meu de Facebook, atunci când a fost actual acest „documentar“, dacă se poate numi aşa, eu mi-am exprimat pe larg punctul meu de vedere. Revolta lui Arsenie este de înţeles. Când într-un material jurnalistic se aduc asemenea declaraţii calomnioase şi nefondate la adresa unei persoane doar de-o singură parte, fără ca în material să fie reflectată şi părerea celeilate părţi, miroase a propagandă şi a încercare de a-i denigra pe cei din jur pentru a apărea în faţa publicului pur şi nevinovat.

Oricum, subiectul este deja expirat şi nu merită atenţie din parte mea, mai ales că acel material nu a avut niciun impact asupra publicului larg şi asupra mulţimilor de fani comuni, care au împărtăşit poziţia mea.

Dan vorbea despre o trădare din partea voastră. Tu ştii ceva legat de asta?

Radu: Nu, chiar nu ştiu. O fi avut el altercaţii cu fostul manager (pentru care tot el a optat), dar asta nu înseamnă că are dreptul să facă asemenea declaraţii şi să mă bagă pe mine cu toţi în aceeaşi oală.

De ce crezi că nu rezistă trupele de băieţi şi că se destramă după ce au atins succesul maxim? Să fie vorba de orgoliu ori de lăcomie?

Radu: Presupun că situaţia este diferită la fiecare în parte, unii din lăcomie, alţii din orgoliu, alţii pur şi simplu nu doresc să împartă succesul cu colegii de trupă şi se consideră Dumnezei. Alţii de la fete, alţii din cauza divergenţei de opinii... Într-un colectiv, indiferent din câte persoane este format, trebuie să fie toţi cu capul pe umeri şi este suficient ca doar unul să o ia razna, ca să se spargă gaşca. E ca efectul de domino.

Tu cât de mult te-ai îmbătat cu acest succes internaţional?

Radu: Beat de succes nu am fost niciodată. Poate nu am reuşit să realizez, poate am fost cel mai cu picioarele pe pământ, poate dragostea m-a ţinut cu mintea mai clară. Nu găsesc o explicaţie, dar cert este faptul că am reuşit să rămân acelaşi om cu bună educaţie primită de la părinţi şi să nu uit de unde am plecat.

Nu putem uita nici de valul de fane care vă asalta. Ce s-a întâmplat cu el, ţi-a rămas, într-o măsură, fidel?

Radu: O mare parte din ele erau atunci copii, însă şi acum primesc scrisori de la ele, în care îşi exprimă mulţumirea că au crescut cu muzica mea şi transmit către copiii lor muzica lor favorită. Chiar şi acum, pe Facebook şi în spaţiul online, în general, sunt o mulţime de fani care încă sunt activi atât pe paginele de socializare, cât şi pe situl meu oficial.

Ce gust mai are muzica, după ce punctul culminant a fost deja atins?

Radu: Din punctul meu de vedere, punctul culminant încă n-a fost atins. Nu-mi pun limite niciodată şi ştiu că se poate şi mai sus, chiar dacă uneori trebuie să studiezi şi să munceşti mult mai mult şi uneori sunt factori care te împiedică să crezi asta. Eu merg înainte doar în sus şi ştiu că pot mai mult.

Ai păstrat în compoziţiile tale ceva din stilul O-Zone, pentru a fi mai uşor de identificat?

Radu: Stilul O-Zone a fost oarecum definit de timbrul meu vocal, în combinaţie cu cel al foştilor colegi, deci inevitabil, fără să o fac condiţionat, orice piesă interpretată de mine are ceva din stilul O-Zone, la fel cum orice piesă O-Zone are ceva din stilul meu. Altfel, noile compoziţii, linii melodice ori texte sunt diferite şi nu au nicio legătură cu vechea trupă.

Se mai cer piesele O-Zone, îţi mai aduc fonduri din drepturile de autor?

Radu: Da, nu la fel ca în perioada lor de glorie, dar sunt. Oricum, nu mă mai bazez de foarte mulţi ani pe veniturile din O-Zone, fac destui bani din muzica pe care o produc la ora actuală.

Tu ce piese ai voie să mai cânţi din vechiul repertoriu?

Radu: Nu am nicio restricţie, pot interpreta orice piesă din repertoriul O-Zone fără nicio problemă, nimeni nu poate interzice asta, mai ales că sunt interpretate în varianta originală de mine.

Puţină lume ştie că tu ai scris şi cântecul bunicuţelor care au participat acum doi ani la Eurovision, şi hitul lui DJ Layla. Cum e de partea cealaltă a scenei?

Radu: Chiar dacă nu ies în faţă şi nu sunt în prim-plan, sunt foarte fericit, stimulat şi împlinit atunci când creaţiile noastre sunt sus în top, sunt auzite şi apreciate de oameni. Asta este cea mai mare satisfacţie pentru un producător muzical.

Produci muzică şi pentru artişti ruşi? (

)

Radu: ...Shazoda, Korni, Liza Fox, Buranovskye Babuski, Aslan, Leona Avrelina, Sveta, Mariya şi mulţi alţii... Sunt artiştii internaţionali pentru care am produs şi am compus împreună cu Ana. Piesele lor au strâns milioane de difuzări radio şi pe YouTube şi au stat mult în topurilor muzicale. Rusia e o piaţă mare, care are mereu cereri şi oferă multe concerte, iar faptul că ştim limba rusă îndeajuns de bine ne ajută la o comunicare mai uşoara cu partenerii noştri de acolo. Dar lucrăm cu aceeaşi plăcere cu mulţi artişti de la noi de acasă, ca Dj Layla, Dee-Dee, Natalia Barbu, Lorina, Sianna (numele de scenă al soţiei mele) etc... Nu ne plictisim deloc.

Care piaţă muzicală e mai bună pentru voi, momentan, cea românească sau cea rusească?

Radu: Cea internaţională. Odată cu internetul, au cam dispărut graniţele, deci lucrăm cu orice piaţă şi fiecare în parte este bună, din punct de vedere financiar. Evident că piaţa din Rusia este mai profitabilă, însă am avut ocazia la începutul acestui an să lucram cu o artistă celebra din Los Angeles, care are la activ o piesă în topul Billbord, şi care a filmat recent cu o super echipă din Hollywood un videoclip pentru piesa noastră şi de-abia aşteptăm să vedem rezultatele.

În ce alte ţări eşti chemat să cânţi?

Radu: Sunt chemat să cânt peste tot. Din păcate, nu prea merg decât dacă merită efortul, pentru că nu-mi permite timpul. Sunt mai mereu prins în studio şi mereu e ceva urgent de finalizat. Aşa că am plecat doar la evenimente grandioase la care participă cel puţin câteva zeci de mii de oameni şi au acoperire mare (Europa Plus Live, Big Love Show). Sper să scot cât mai curând un nou single şi să-mi fac mai mult timp pentru apariţii şi în calitate de artist, în special pentru fanii mei care aşteaptă o nouă piesă.

Ce te face fericit în acest moment?

Radu: Muzica şi fetele mele.

Ai putea spune că eşti mai fericit acum decât în urmă cu 9 ani?

Radu: În perioada O-Zone, nu aveam timp să simţim fericirea. Dormeam în avioane, aeroporturi, maşini... Mâncam orice, oriunde, oricând... În lipsa unui management, eram total dezorganizaţi, dădeam mereu autografe şi aveam zeci de ore de interviuri fără pauze, vindeam milioane de albume, dar nu ştiam unde o să fim mâine. Trăiam un succes halucinant într-un haos distructiv. Şi singurul lucru care-mi dădea forţa în acele momente era bucuria şi fericirea pe chipurile celor care cântau şi împărţeau cu noi acele momente istorice, fericirea din ochii publicului. Acum, când am timp să conştientizez că am scris istorie, trecând graniţele cu singura piesă în limba română care a reuşit să devină hit mondial şi să înveţe milioane de oameni câteva cuvinte în limba română, sunt foarte mândru. Mândru şi fericit că am avut această şansă şi, mai mult de atât, sunt mândru că am o familie atât de frumoasă cu care să împart această fericire.

Foto: Sorin Stana