INTERVIU Bromania, despre succes, dar şi partea nevăzută a comediei: "Am pierdut mulţi bani până să fac bani"

Şapte ani de celebritate şi succese pe bandă rulantă. Pe scurt, Bromania! Acum să nu credeţi că-i merge ca pe roate tot timpul! Câştigă destul, dar a şi pierdut mult, luptă cu acul cântarului de-o viaţă şi e destul de greu de suportat ca iubit, după cum ne-a dezvăluit chiar el cu mult umor, cum altfel?!

Chiar înainte de Anul Nou, l-am invitat pe Bromania să ciocnim un pahar de şampanie la un dialog spumos. Paharul a fost fictiv, dialogul şi personajul, în schimb, cât se poate de... autentice. Şi Bromania, pe numele său real Matei Dima, chiar are ce sărbători! După succesele cinematografice din ultimii doi ani, revine pe marile ecrane cu filmul Tabăra, în dublă ipostază: de actor şi producător. Să mai spunem că şi-n viaţa amoroasă traversează un moment bun? L-am luat, totuşi, la întrebări pe acest campion al umorului, care nu s-a ferit să ne dezvăluie şi partea nevăzută a comediei: eşecuri, lupte dificile, îndoieli, tristeţe şi anxietate. Chiar şi aşa, la final tot o să râzi, pentru că în asta stă puterea unui om de comedie.

Cum esti, Matei? Cum te prind ultimele zile din 2021?

Bromania Sunt bine, sănătos, sper că şi voi. Finalul anului mă prinde, ca de obicei, cu câteva kilograme în plus, stresat de cum o să le dau jos până la următorul film. De asemenea, mereu în săptămâna dintre Crăciun şi Revelion fac o analiză a anului care se încheie şi îmi updatez planul pe următorul an, apoi mă gândesc unde vreau să ajung în „urmăritorii“ cinci ani. Este un obicei care m-a ajutat mult şi îl repet negreşit. 

Ai emoţii pentru ecoul pe care îl va avea filmul Tabăra în rândul publicului? S-au creat deja aşteptări mari, după două succese ca 5Gang: un altfel de Crăciun şi Miami Bici.

Am emoţii la fiecare premieră, în mare parte pentru că încerc ca fiecare film pe care îl scot să fie mai bun decât precedentul. Cu acest film cred că am reuşit să realizăm un produs excelent pentru copii. Este o poveste interesantă, cu o pildă folositoare, livrată într-un mod distractiv.

 Din ipostazele tale de producător şi actor, de ce să cumpărăm bilet pentru a vedea acest film?

Pentru că suntem ROMÂNI DIN ROMÂNIA, ROMÂNULE! Mă gândeam să apelez la patriotismul expus de oameni de 1 Decembrie. Mi se pare că li se duce foarte repede dragostea de ţară, că ţine doar în ziua de 1 Decembrie, aşa că o să-i rog să ţină minte ce au zis şi să vină să susţină filmul românesc. Serios vorbind, avem nevoie de o industrie cinematografică tot mai vastă şi avem nevoie de filme cu target clar. 

Trailerul mă face să cred că s-a râs mult şi-n pauzele dintre filmări. Cum ai perceput toată experienţa, ne poţi povesti un moment?

E mereu trist, pentru că nu avem timp de joacă. Nu avem bani să pierdem vremea la filmări şi, dacă ne apucăm să râdem, deşi e distractiv ca actor, producătorul din mine zice că pierdem timp şi se duce lumina şi nu mai putem să filmăm cadrul aşa cum ne doream. Eu şi Vali Dobrogeanu (regizorul filmului) am ştiut cam ce vrem să obţinem din fiecare scenă, după care începeam să improvizăm. A fost în scena în care ceilalţi izbucneau constant în râs de câte ori mai adăugam ceva, e drept că şi personajele noastre de poliţişti erau foarte ofertante în acest sens. A mai fost un cadru pe care nu l-am putut obţine, în momentul în care mă apropiam foarte mult de faţa Cezarei (Cristescu) şi urlam la ea, ea râdea de fiecare dată, aşa că am schimbat acţiunea. 

Apropo de subiectul filmului: ce părere ai, în esenţă, despre „detoxul“ de telefon mobil?

Petrec prea mult timp pe telefon şi cred că generaţiile care vin din urmă sunt şi mai dependente de tehnologie decât noi. Asta nu înseamnă că trebuie restricţionat complet. Cred că cel mai sănătos este să îţi alegi un timp cu limită pe zi în care stai pe telefon pentru a vedea ce se mai întâmplă în social media. Eu vreau pentru anul viitor să îmi aleg o oră seara în care petrec timp de pomană, iar restul orelor să aibă un scop. Dar pentru asta cred că îmi trebuie un telefon vechi pe care să nu am aplicaţii. (râde)

Ce faci când rămâi în pană de idei? Ai avut vreodată o perioadă în care pur şi simplu să nu mai ai pic de creativitate?

Din fericire, nu mi s-a întâmplat să rămân în pană de idei până acum. Mă inspir din situaţii care se întâmplă în jurul nostru, merg pe idei generale şi comerciale şi alea se găsesc din plin şi se petrec în timp ce citim acest articol undeva în raza noastră vizuală, trebuie doar să ne antrenăm creierul să le observe.

Ne e clar cum gestionezi succesele, dar cum gestionezi eşecurile? Ştii să pierzi?

Am avut multe eşecuri. Nu mă pricep să pierd, sunt foarte competitiv şi ambiţios. Norocul a fost că mi-am dat seama de această problemă undeva în adolescenţă şi nu am lăsat-o să mă domine şi să mă transforme într-un om greu de suportat. La un moment dat, am produs un serial în care am investit mulţi bani şi multă muncă, înainte să am bani de pierdut, înainte să fac filme, şi am avut promisiuni de la o televiziune că o să-l producă. După care au urmat câteva luni în care nu am primit nicio veste şi a fost dureros. Preferam să îmi spună de la început NU. Când am aflat că fac, totuşi, un serial într-un context similar cu al meu, m-am ambiţionat şi l-am filmat în câteva zile şi i-am dat drumul pe Internet, unde a devenit într-un timp record cel mai popular serial de pe YouTube. Deci am gestionat eşecul, învăţând şi încercând să merg înainte. 

Profesional vorbind, ai reuşit cam tot ce ţi-ai pus în cap, dar ca om, ca personalitate, eşti mulţumit de tine? Simţi că ai evoluat şi din acest punct de vedere, ai timp să te asculţi?

Au trecut şapte ani de când m-am întors în România şi am devenit cunoscut. În timpul ăsta, caracterul meu a suferit anumite mutaţii de multe ori, fie că au venit din cauza oamenilor din jur, a influenţelor, din cauza succesului sau pur şi simplu din vina mea. Asta m-a făcut să încep să mă comport de multe ori diferit faţă de cum sunt eu. M-am decis să nu mai încerc să fiu altceva decât un băiat sensibil, aşa cum eram înainte de toată gălăgia asta. 

Se tot vehiculează prin presă nişte sume, cum că învârţi banii cu lopata... Până la urmă, când ai făcut primul milion de dolari?

Milionar în followeri poate. (

) Am pierdut mulţi bani, până să fac bani. O să mă prefac şi eu în speaker motivaţional/antreprenor (că şi aşa sunt sute acum) şi o să spun top 3-ul care cred eu că te duce la succes financiar major: munceşte într-o industrie de care ai habar, aliază-te cu oameni mai deştepţi decât tine în domeniu şi alege o industrie unde tavanul este cât mai înalt.

Faci atât de multe încât, sincer, simt că pierd şirul. Vlogger, actor, regizor, producător, scenarist... Cum ai sintetiza activitatea ta astfel încât să încapă pe o carte de vizită?

Visător. 

Ca influencer şi om de afaceri, Internetul e plin de articole la adresa ta. Ce ştire cu tine de pe Google ai scoate dacă ai putea?

Nu aş scoate nicio ştire. M-au filmat şi m-au dat de prea multe ori la coadă la shaorma, dar ce să fac dacă îmi place?! 

Toată lumea ţinteşte visul american, dar tu ai mers cumva invers. Ai debutat cu proiecte în America şi apoi te-ai întors acasă. Ce nu a mers în SUA ?

Am debutat cu proiecte studenţeşti, nimic de impact. A fost o decizie emoţională să mă întorc, dar şi cu multă logică financiară. Planul meu a fost să fac două filme în maximum cinci ani. Acum doi ani am făcut Miami Bici, în America, deci a funcţionat până acum, mai departe mai vedem. Am multe idei pe plan internaţional care cred că o să ajute foarte mult în a pune România în top pe harta lumii.

Şi acum, după ce am trecut în revistă cât munceşti şi cât câştigi, e cazul să te întreb şi asta: când ai avut ultimul weekend liber?

Am multe weekenduri în care nu fac absolut nimic. Stau pe canapea şi mă uit la fotbal american sau baschet. Ah, da, şi comand fast- food. Asta cred că este probabil activitatea mea preferată ever. 

Cum merge bătălia constantă cu greutatea? Aşa cum chiar tu ai numit-o. Sport, dietă, ce faci acum pentru a câştiga „bătălia“?

Haha! Aş putea să zic că nu mă aşteptam la întrebarea asta, dar probabil că nu m-ai crede. Este bătălia vieţii mele, sincer, cred că este mai uşor să câştig un Oscar decât să ajung să am pătrăţele. Dar m-am blindat cu un antrenor foarte bun, Ionuţ Tudorică, şi cu un nutriţionist, un tânăr foarte promiţător din Anglia, Andu Preda, şi stăm în discuţii despre ce şi cum mănânc ca să ne pregătim pentru Miami Bici 2. Un sfat foarte util pentru urmăritori: mergeţi minimum 10.000 de paşi pe jos, zilnic. 

Cât de greu a fost (şi este) să te protejezi în perioada pandemiei, având în vedere că, pe de o parte, ai avut atâtea proiecte şi prin urmare interacţiuni, iar pe de altă parte ai atâţia fani care vor să facă poze cu tine?

Am avut norocul să nu iau boala până acum, în schimb la filmări mereu a fost complicat. Am amânat deseori zile întregi şi a trebuit să cheltuim şi foarte mulţi bani pentru a respecta siguranţa noastră şi protocolul de COVID. Iar cu pozele, îmi este foarte greu să refuz, când văd cât de mult înseamnă pentru ei. În afară de 2-3 incidente, în trei ani, incidente în care oamenii nu au fost respectuoşi, am stat mereu la poze şi la poveşti cu persoane la întâmplare. Sunt sociabil, eram chiar exagerat de sociabil, însă o experienţă neplăcută te face să pui la îndoială următoarele zece. 

Dar cât de greu este să faci umor în vremuri politically correct?

Wow, cea mai bună întrebare. Este un subiect foarte sensibil, îmi este şi incomod să răspund ca să nu fiu political incorrect, atât de sensibil este acest subiect. Clar e momentul să ascultăm mai mult decât oricând care sunt problemele reale ale oamenilor, iar discriminarea este cât se poate de reală. Bineînţeles că sunt şi unii care profită în urma acestui trend către o corectitudine excesivă, însă noi trebuie să căutăm echilibrul. Sincer vă spun că nici oamenii care dictează de sus nu prea ştiu cum să pună problema. Am avut discuţii cu producători, pe tema scenariului, în care le ceream să ştiu care sunt regulile, cu ce putem face glume şi cu ce nu şi ziceau să fim atenţi, dar totuşi să nu ne lăsăm constrânşi din punct de vedere creativ. OK, am înţeles tot. 

Cum stai cu „hate-ul“? Interiorizezi vreun gând negativ din marea de mesaje? Te atinge ceva?

Aici intervine experienţa în domeniu. Înveţi când hate-ul este de luat în considerare, când nu, ce să faci cu el?! Pentru mine, reprezintă o motivaţie. Ce e mai plăcut decât să iei ura cuiva şi să te motivezi cu ea ca să ai şi mai mult succes? Asta, în prima parte a carierei, apoi efectiv ar trebui să nu îţi mai pese, nici de hate, dar nici de laudă. Aşa rămâi sincer cu tine.

Se ştie că orice om care face comedie are o latură tristă. Cum se manifestă la tine latura aceea?

Comedia vine din tragedie. La orice comedie te uiţi, dacă ţi s-ar întâmpla ţie lucrurile respective, nu ai mai râde. Comicii reuşesc să transforme tensiunea şi drama dintr-un eveniment tragic în ceva amuzant. În cazul meu, latura tristă se manifestă printr-o stare generală proastă, cu multe întrebări existenţiale şi momente scurte de anxietate, de cele mai multe ori indusă sigur şi prost de propria imaginaţie. 

Când erai mic, cine întreţinea atmosfera în casă la tine? Părinţii tăi au la fel de mult umor? Dar fratele, profesor universitar în America?

Tata are un umor sarcastic, mama are un umor empatic şi Vlad are un umor negru. Eu vreau să cred că le-am combinat pe cele trei cu succes. 

Ţi-a plăcut şcoala? Cum stăteai cu notele?

Nu am fost un elev de media 10. Aveam 10 doar la materiile care îmi plăceau, în rest supravieţuiam cum puteam. Am avut noroc de mulţi profesori înţelegători, deoarece eram foarte cuminte şi respectuos. Nu am chiulit, decât ca să joc baschet sau dacă muream de nerăbdare să văd un film la cinema. Nu am chiulit niciodată ca să pierd vremea sau să beau cafeluţă sau să stau la ţigară.

Cum arătau Revelioanele la tine în familie când erai copil? Te uitai la programul special de la TV?

 „Cu mânuţele astea două“, da, ne uitam la Florin Călinescu şi la artificii, apoi de obicei dădeau The Mask, cu Jim Carrey, şi aveam voie să stau să îl văd. Ca o mică paranteză, clar este un actor care m-a influenţat. Primul film de comedie pe care mi-l amintesc la cinema a fost Dumb and Dumber la Popular în Constanţa. Eram fascinat de cum râdea toată sala. 

Şi cum arată Revelionul tău anul ăsta?

Nu am planuri, mă lipesc eu pe undeva, aştept sugestii în mesaje pe Instagram.

2022 te prinde cu iubită sau fără? Cum îţi merge-n dragoste?

Da, sincer am prins ceva nou. E foarte greu să fiu cu cineva care mă suportă şi până acum se ţine bine pe poziţii, dar a trecut foarte puţin timp, sper să mai fim împreună până iese revista. Sărbători fericite la toată lumea!       

Şapte ani de celebritate şi succese pe bandă rulantă. Pe scurt, Bromania! Acum să nu credeţi că-i merge ca pe roate tot timpul! Câştigă destul, dar a şi pierdut mult, luptă cu acul cântarului de-o viaţă şi e destul de greu de suportat ca iubit, după cum ne-a dezvăluit chiar el cu mult umor, cum altfel?!

Chiar înainte de Anul Nou, l-am invitat pe Bromania să ciocnim un pahar de şampanie la un dialog spumos. Paharul a fost fictiv, dialogul şi personajul, în schimb, cât se poate de... autentice. Şi Bromania, pe numele său real Matei Dima, chiar are ce sărbători! După succesele cinematografice din ultimii doi ani, revine pe marile ecrane cu filmul Tabăra, în dublă ipostază: de actor şi producător. Să mai spunem că şi-n viaţa amoroasă traversează un moment bun? L-am luat, totuşi, la întrebări pe acest campion al umorului, care nu s-a ferit să ne dezvăluie şi partea nevăzută a comediei: eşecuri, lupte dificile, îndoieli, tristeţe şi anxietate. Chiar şi aşa, la final tot o să râzi, pentru că în asta stă puterea unui om de comedie.

Sunt bine, sănătos, sper că şi voi. Finalul anului mă prinde, ca de obicei, cu câteva kilograme în plus, stresat de cum o să le dau jos până la următorul film. De asemenea, mereu în săptămâna dintre Crăciun şi Revelion fac o analiză a anului care se încheie şi îmi updatez planul pe următorul an, apoi mă gândesc unde vreau să ajung în „urmăritorii“ cinci ani. Este un obicei care m-a ajutat mult şi îl repet negreşit. 

Am emoţii la fiecare premieră, în mare parte pentru că încerc ca fiecare film pe care îl scot să fie mai bun decât precedentul. Cu acest film cred că am reuşit să realizăm un produs excelent pentru copii. Este o poveste interesantă, cu o pildă folositoare, livrată

într-un mod distractiv.

Pentru că suntem ROMÂNI DIN ROMÂNIA, ROMÂNULE! Mă gândeam să apelez la patriotismul expus de oameni de 1 Decembrie. Mi se pare că li se duce foarte repede dragostea de ţară, că ţine doar în ziua de 1 Decembrie, aşa că o să-i rog să ţină minte ce au zis şi să vină să susţină filmul românesc. Serios vorbind, avem nevoie de o industrie cinematografică tot mai vastă şi avem nevoie de filme cu target clar. 

E mereu trist, pentru că nu avem timp de joacă. Nu avem bani să pierdem vremea la filmări şi, dacă ne apucăm să râdem, deşi e distractiv ca actor, producătorul din mine zice că pierdem timp şi se duce lumina şi nu mai putem să filmăm cadrul aşa cum ne doream. Eu şi Vali Dobrogeanu (regizorul filmului) am ştiut cam ce vrem să obţinem din fiecare scenă, după care începeam să improvizăm. A fost în scena în care ceilalţi izbucneau constant în râs de câte ori mai adăugam ceva, e drept că şi personajele noastre de poliţişti erau foarte ofertante în acest sens. A mai fost un cadru pe care nu l-am putut obţine, în momentul în care mă apropiam foarte mult de faţa Cezarei (Cristescu) şi urlam la ea, ea râdea de fiecare dată, aşa că am schimbat acţiunea. 

Petrec prea mult timp pe telefon şi cred că generaţiile care vin din urmă sunt şi mai dependente de tehnologie decât noi. Asta nu înseamnă că trebuie restricţionat complet. Cred că cel mai sănătos este să îţi alegi un timp cu limită pe zi în care stai pe telefon pentru a vedea ce se mai întâmplă în social media. Eu vreau pentru anul viitor să îmi aleg o oră seara în care petrec timp de pomană, iar restul orelor să aibă un scop. Dar pentru asta cred că îmi trebuie un telefon vechi pe care să nu am aplicaţii. (

)

Din fericire, nu mi s-a întâmplat să rămân în pană de idei până acum. Mă inspir din situaţii care se întâmplă în jurul nostru, merg pe idei generale şi comerciale şi alea se găsesc din plin şi se petrec în timp ce citim acest articol undeva în raza noastră vizuală, trebuie doar să ne antrenăm creierul să le observe.

Am avut multe eşecuri. Nu mă pricep să pierd, sunt foarte competitiv şi ambiţios. Norocul a fost că mi-am dat seama de această problemă undeva în adolescenţă şi nu am lăsat-o să mă domine şi să mă transforme într-un om greu de suportat. La un moment dat, am produs un serial în care am investit mulţi bani şi multă muncă, înainte să am bani de pierdut, înainte să fac filme, şi am avut promisiuni de la o televiziune că o să-l producă. După care au urmat câteva luni în care nu am primit nicio veste şi a fost dureros. Preferam să îmi spună de la început NU. Când am aflat că fac, totuşi, un serial într-un context similar cu al meu, m-am ambiţionat şi l-am filmat în câteva zile şi i-am dat drumul pe Internet, unde a devenit într-un timp record cel mai popular serial de pe YouTube. Deci am gestionat eşecul, învăţând şi încercând să merg înainte. 

Au trecut şapte ani de când m-am întors în România şi am devenit cunoscut. În timpul ăsta, caracterul meu a suferit anumite mutaţii de multe ori, fie că au venit din cauza oamenilor din jur, a influenţelor, din cauza succesului sau pur şi simplu din vina mea. Asta m-a făcut să încep să mă comport de multe ori diferit faţă de cum sunt eu. M-am decis să nu mai încerc să fiu altceva decât un băiat sensibil, aşa cum eram înainte de toată gălăgia asta. 

Milionar în followeri poate. (râde) Am pierdut mulţi bani, până să fac bani. O să mă prefac şi eu în speaker motivaţional/antreprenor (că şi aşa sunt sute acum) şi o să spun top 3-ul care cred eu că te duce la succes financiar major: munceşte într-o industrie de care ai habar, aliază-te cu oameni mai deştepţi decât tine în domeniu şi alege o industrie unde tavanul este cât mai înalt.

Visător. 

Nu aş scoate nicio ştire. M-au filmat şi m-au dat de prea multe ori la coadă la shaorma, dar ce să fac dacă îmi place?! 

Am debutat cu proiecte studenţeşti, nimic de impact. A fost o decizie emoţională să mă întorc, dar şi cu multă logică financiară. Planul meu a fost să fac două filme în maximum cinci ani. Acum doi ani am făcut Miami Bici, în America, deci a funcţionat până acum, mai departe mai vedem. Am multe idei pe plan internaţional care cred că o să ajute foarte mult în a pune România în top pe harta lumii.

Am multe weekenduri în care nu fac absolut nimic. Stau pe canapea şi mă uit la fotbal american sau baschet. Ah, da, şi comand fast- food. Asta cred că este probabil activitatea mea preferată ever. 

Haha! Aş putea să zic că nu mă aşteptam la întrebarea asta, dar probabil că nu m-ai crede. Este bătălia vieţii mele, sincer, cred că este mai uşor să câştig un Oscar decât să ajung să am pătrăţele. Dar m-am blindat cu un antrenor foarte bun, Ionuţ Tudorică, şi cu un nutriţionist, un tânăr foarte promiţător din Anglia, Andu Preda, şi stăm în discuţii despre ce şi cum mănânc ca să ne pregătim pentru Miami Bici 2. Un sfat foarte util pentru urmăritori: mergeţi minimum 10.000 de paşi pe jos, zilnic. 

Am avut norocul să nu iau boala până acum, în schimb la filmări mereu a fost complicat. Am amânat deseori zile întregi şi a trebuit să cheltuim şi foarte mulţi bani pentru a respecta siguranţa noastră şi protocolul de COVID. Iar cu pozele, îmi este foarte greu să refuz, când văd cât de mult înseamnă pentru ei. În afară de 2-3 incidente, în trei ani, incidente în care oamenii nu au fost respectuoşi, am stat mereu la poze şi la poveşti cu persoane la întâmplare. Sunt sociabil, eram chiar exagerat de sociabil, însă o experienţă neplăcută te face să pui la îndoială următoarele zece. 

Wow, cea mai bună întrebare. Este un subiect foarte sensibil, îmi este şi incomod să răspund ca să nu fiu political incorrect, atât de sensibil este acest subiect. Clar e momentul să ascultăm mai mult decât oricând care sunt problemele reale ale oamenilor, iar discriminarea este cât se poate de reală. Bineînţeles că sunt şi unii care profită în urma acestui trend către o corectitudine excesivă, însă noi trebuie să căutăm echilibrul. Sincer vă spun că nici oamenii care dictează de sus nu prea ştiu cum să pună problema. Am avut discuţii cu producători, pe tema scenariului, în care le ceream să ştiu care sunt regulile, cu ce putem face glume şi cu ce nu şi ziceau să fim atenţi, dar totuşi să nu ne lăsăm constrânşi din punct de vedere creativ. OK, am înţeles tot. 

Aici intervine experienţa în domeniu. Înveţi când hate-ul este de luat în considerare, când nu, ce să faci cu el?! Pentru mine, reprezintă o motivaţie. Ce e mai plăcut decât să iei ura cuiva şi să te motivezi cu ea ca să ai şi mai mult succes? Asta, în prima parte a carierei, apoi efectiv ar trebui să nu îţi mai pese, nici de hate, dar nici de laudă. Aşa rămâi sincer cu tine.

Comedia vine din tragedie. La orice comedie te uiţi, dacă ţi s-ar întâmpla ţie lucrurile respective, nu ai mai râde. Comicii reuşesc să transforme tensiunea şi drama dintr-un eveniment tragic în ceva amuzant. În cazul meu, latura tristă se manifestă printr-o stare generală proastă, cu multe întrebări existenţiale şi momente scurte de anxietate, de cele mai multe ori indusă sigur şi prost de propria imaginaţie. 

Tata are un umor sarcastic, mama are un umor empatic şi Vlad are un umor negru. Eu vreau să cred că le-am combinat pe cele trei cu succes. 

Nu am fost un elev de media 10. Aveam 10 doar la materiile care îmi plăceau, în rest supravieţuiam cum puteam. Am avut noroc de mulţi profesori înţelegători, deoarece eram foarte cuminte şi respectuos. Nu am chiulit, decât ca să joc baschet sau dacă muream de nerăbdare să văd un film la cinema. Nu am chiulit niciodată ca să pierd vremea sau să beau cafeluţă sau să stau la ţigară.

 „Cu mânuţele astea două“, da, ne uitam la Florin Călinescu şi la artificii, apoi de obicei dădeau The Mask, cu Jim Carrey, şi aveam voie să stau să îl văd. Ca o mică paranteză, clar este un actor care m-a influenţat. Primul film de comedie pe care mi-l amintesc la cinema a fost Dumb and Dumber la Popular în Constanţa. Eram fascinat de cum râdea toată sala. 

Nu am planuri, mă lipesc eu pe undeva, aştept sugestii în mesaje pe Instagram.

Da, sincer am prins ceva nou. E foarte greu să fiu cu cineva care mă suportă şi până acum se ţine bine pe poziţii, dar a trecut foarte puţin timp, sper să mai fim împreună până iese revista. Sărbători fericite la toată lumea!