Interviu Catrinel Sandu: "Am fost de la început o echipă"

3 septembrie 2015   Interviu

Este fraza simplă, dar cu un cuvânt cheie atât de greu de atins de alte cupluri, prin care îmi explică succesul căsniciei sale cu Gabi Trifu. Am revăzut-o după doi ani, mai înfloritoare ca oricând şi cu noutăţi neaşteptat de bune despre cariera ei în America

M-am bucurat s-o revăd pe Catrinel Sandu strălucind la 38 de ani, poate în cea mai bună formă şi perioadă din viaţa ei, alături de fiicele Sara şi Lara, cea care, la şedinţa noastră foto din 2013 avea doar câteva luni. Acum este o mini-versiune feminină a lui tati. Atât de serioasă, încât misiunea noastră principală când am făcut pozele a fost să-i vânăm zâmbetul. Este opusul blondei Sara, care pozează cu mare plăcere şi lejeritate – şi care, de altfel, a şi jucat într-o reclamă în America. „Ce mai, Sara e mami şi Lara e tati“, punctează Catrinel. Şi apropo: tati, adică fostul tenismen şi actualul antrenor al echipei României de Cupă Davis, a lipsit din peisaj, aflându-se în America, pentru a se ocupa de clubul său de tenis. Acolo unde a plecat şi Catrinel la scurt timp după întâlnirea noastră şi unde o aşteaptă nu mai puţin de trei joburi!

După un an. În ultimii ani am venit cam din aprilie, rămânând peste vară. Acum, de când Sara a terminat grădiniţa şi a început clasa întâi, trebuie să fim şi noi la un program cât de cât de şcoală, aşa încât am plecat doar cât are ea vacanţă. Şi aşa va fi şi de-acum încolo. Dar vom continua să venim. Pentru că toată lumea ne întreabă de ce nu facem vacanţe

şi în alte destinaţii. Prefer să le aduc în ţară, chiar dacă vara aş putea să merg oriunde în altă parte cu ele în America – şi asta pentru că mi-e dor de ţară şi nu vreau să le rup nici pe ele foarte tare de România.

Da, n-am avut bone nici la primul, nici la al doilea copil. De obicei, pleacă soacra mea cu mine şi stă până la sfârşit de noiembrie, apoi face schimb cu ai mei, care vin spre sfârşit de noiembrie-început de decembrie şi stau până în martie-aprilie în America. Deci avem cât de cât ajutoare. Dar e greu, iar asta şi pentru că eu fac foarte multe lucruri acolo, m-am apucat de treabă serios…

În primul rând, de când ne-am văzut, business-ul nostru a luat cu totul altă întorsătură. Tot în zona de tenis, doar că, pe lângă academia de tenis cu copiii care fac performanţă, am achiziţionat un club de tenis. Avem 22 de terenuri, un country club, deci ne-am extins, ceea ce pe mine m-a implicat mai mult decât înainte. Asta pentru că, având un club cu 200 de membri, în afară de copiii academiei, eu organizez pentru ei tot felul de evenimente. Mă ocup de tot ce înseamnă marketing, PR, petreceri cu tematică, evenimente speciale pentru diferite sărbători. Organizez turnee de tenis pentru juniori…

Da, am avut 300 de oameni la turneul de tenis din mai, de exemplu, şi n-a fost foarte uşor. Dar în afară de aceste turnee, le organizez evenimente speciale. Sunt mulţi tenismeni

cunoscuţi care stau în zona noastră, fiindcă acolo e lumea acestui sport, vizavi de clubul nostru e cea mai mare academie din lume. Iar cum Gabi e prieten cu marea lor majoritate, încercăm să facem câte o seară demonstrativă cu un tenisman cunoscut, care vine şi joacă. Au venit, de exemplu, Max Mirnyi, Horia Tecău, Tommy Haas. Dar avem şi seri în care joacă membrii contra antrenorilor noştri, mulţi dintre ei foşti jucători profesionişti. Iar peste toate, clubul nostru e un loc de socializare, e locul în care se adună oamenii, iau prânzul, seara vin, joacă tenis, rămân la cină sau pentru un pahar de vin.

Nu, am învăţat multe. Bine, faptul că am lucrat în media, că am organizat şi prezentat multe evenimente, m-a ajutat mult. Spre exemplu, eu sunt şi un fel de MC la evenimentele respective. Mai mult, pentru membre, am înfiinţat nişte clase de zumba de care mă ocup.

Am renunţat la ideea de-a avea propria şcoală de dans. Pentru că avem deja un business al familiei care ne implică sută la sută. Uite şi acum, Gabi lipseşte pentru că trebuie să fie acolo, sunt mulţi copii care depind de el şi atunci vacanţele noastre sunt fie în ţară, fie tot în America, dar doar pentru câteva zile. Iar el poate fi cu noi în ţară doar dacă se leagă de Cupa Davis, fiind antrenorul României de Cupa Davis, sau de câte un turneu de tenis. Deci văzând deja ce înseamnă chestia asta, n-aş fi vrut să mă înham şi eu la un proiect care să mă ţină legată trup şi suflet de locul respectiv. Dar am reînnodat relaţiile cu unul dintre cele mai mari studiouri de dans din Sarasota, cu care am colaborat înainte de a rămâne însărcinată cu Sara. Şi am început să predau din nou part time. Şi uite cum se întâmplă lucrurile: am ajuns şi în televiziune. E un alt proiect, despre care vorbesc în premieră în OK!. Am vrut să ţin secret, pentru că n-am intrat încă pe post, pe 15 septembrie va fi on air emisiunea. Am lucrat cu o casă de producţie, am făcut nişte reclame cu ei, iar ei pun bazele unui proiect TV: Home and Castle TV. Este o firmă care produce o emisiune difuzată pe două canale TV (Channel 6 şi pe Channel 9, în funcţie de furnizorul de cablu de acolo). Dar acum au făcut oficial chiar ei că eu voi fi co-host al show-ului... Tia Castle, cea care are această firmă şi produce acest concept, este şi prezentatoarea. Iar în cadrul emisiunii respective, eu voi avea segmentul meu, The Luxury Living and Secret Escape. Mai exact, voi vizita toate iahturile frumoase care vor apărea în portul Sarasota şi voi intervieva proprietarii. Ăsta e un exemplu, dar segmentul meu include bijuterii, restaurante, tot ce înseamnă luxury lifestyle. Apoi voi avea live-ul în studio, pentru că va trebui să prezint materialele...

Eu sunt genul care nu se aruncă aşa, oricum. Am muncit foarte mult pentru ceea ce am făcut şi aici, şi în România. Şi tot timpul am luat-o de la zero. Etapă de la etapă şi ştiu ce-nseamnă şi munca din spatele camerei de luat vederi. Ştiu toţi paşii. Iar implicarea mea vizavi de emisiunea asta va fi dincolo de segmentul meu. Tia chiar se bazează pe mine că am experienţă în televiziune şi vrea s-o ajut mult mai mult în producerea întregului show. E un proiect frumos, pe care mi l-am dorit foarte tare.

Gândeşte-te că nu pot renunţa nici la studioul de dans, fiindcă oamenii aceia nu-mi dau drumul pentru nimic în lume, după ce doi ani de zile m-au căutat ca să reluăm colaborarea... În plus, această companie de dans, Soul Studio, participă la toate Festivalurile din Sarasota. Eu le semnez coregrafiile, dar n-am fost niciodată cu ei în competiţii. Ei, acum vor să merg şi în competiţii alături de ei. Nici nu mai trebuie să menţionez afacerea noastră. Când anunţăm un party, membrii clubului spun: „Catrinel vine? OK, atunci venim şi noi, pentru că o să fie fun!”. (râde)

Nu şi să-ţi spun de ce. Voi încerca să profit la maximum de ai mei şi de soacra mea, iar când nu sunt ei, spun eu că am fi singuri doar câteva luni pe an. Sara deja e mare, are foarte multe activităţi, face tenis, golf, pian, dar toate foarte aproape de clubul nostru. Plus că ea e copilul clubului, acolo mănâncă, acolo-şi face lecţiile, deci am încredere s-o las la club. Lari va începe grădiniţa şi o voi lăsa la program lung până la 17-18.00, aşadar voi încerca să jonglez cu toate.

Îmi place foarte tare ceea ce fac! La studio predau dansul clasic şi contemporan, aproape toate genurile de dans, iar eu când predau, nu stau pe scaun. Mă mişc non-stop şi am elevi de la 7 la 18 ani. Şi mă întreabă şi puştoaicele mele: „Dar dvs. mai puteţi?!” (râde)

El e foarte încântat, cu el m-am consultat, mai ales că am filmat şi un demo pe care lui i l-am arătat mai întâi.Am un pic de emoţii când mă gândesc că voi vorbi într-o altă limbă în faţa camerei, eu oricum sunt extrem de critică cu mine. Şi mă gândesc că nu va fi atât de uşor. La interviuri pe teren totul va fi OK, dar am un pic de trac în proba studioului, mai ales dacă va fi live.

Gândeşte-te că am plecat în Statele Unite de opt ani, iar eu în ultimii şase am avut proiect în fiecare vară aici, în România. Ultimul proiect a fost Dansez pentru tine, acum doi ani de zile, pentru care am stat şase luni aici. Şi Gabi m-a lăsat mereu să mă ocup de proiectele mele. Fiindcă mie mi-a plăcut întotdeauna să am, pe lângă ceea ce construim împreună, şi felia mea profesională.

Să ştii că toată lumea mă întreabă care e cheia...Nu e uşor. Nicio relaţie, nicio căsnicie nu e tot timpul roz. Dar ne-a unit foarte tare şi ne-a schimbat faptul că suntem doar noi doi acolo şi ne ocupăm de acest proiect. Mai mult decât soţ şi soţie sunteţi o echipă. Asta am fost de la bun început.

Citeşte continuarea interviului în noul număr al revistei OK!, de azi la punctele de difuzare a presei.

Foto: Sorin Stana, Hair: Gett's Hairs Studio Downtown (Calea Victoriei 63-81), Make-up: Ana-Maria Oprea (www.abacademy.ro), Stilist: Madena Pasăre, Vestimentaţie: Avant Premiere (Galeria Mariott), Elisabetta Franchi (Icon), Guess, Zara, Next, Mineli Boutique. Mulţumim pentru sprijin Complexului Phoenix Cernica (www.phoenixcernica.ro)

Mai multe