INTERVIU Colin Farrell: "Nimic nu e mai important pe lumea asta decât copiii mei!"

Duse sunt vremurile când cel mai sexy irlandez îşi trăia viaţa fără discernământ. A renunţat la droguri şi alcool pentru a-şi lua în serios rolul de tată de băieţi. Mai ales că fiul lui cel mare suferă de un sindrom rar

Viaţa lui Colin Farrell poate fi împărţită în două mari etape: perioada nebună, cu petreceri-monstru şi substanţe interzise şi perioada liniştită, cu o casă frumoasă în L.A, unde îşi creşte singur copiii. Sunt aproape 14 ani de când actorul nu a mai pus gura pe alcool şi nu a mai consumat droguri. Irlandezul a recunoscut greşelile tinereţii şi a admis că îi este ruşine cu trecutul său. Fostul bad boy al Hollywoodului se concentrează acum pe rolul de tată, având doi fii: pe James (17), din relaţia cu modelul Kim Bordenave, şi pe Henry (11), din relaţia cu actriţa Alicja Bachleda-Curus. Farrell ştie ce înseamnă succesul, dar şi durerea de tată, întrucât băiatul său cel mare suferă de Sindromul Angelman, o condiţie neuro-genetică rară. Cel mai recent film al lui Colin Farrell este Voyagers, un thriller sci-fi unde joacă rolul unui psiholog-astronaut ce coordonează un grup de adolescenţi a căror misiune e să salveze omenirea. INTERVIU: WENN

Cum ai abordat rolul din Voyagers, unde personajul tău este singurul adult într-un grup de oameni aflaţi în proces de maturizare?

Totul petrecându-se la bordul unei nave spaţiale. Colin A fost o provocare interesantă. Richard e singur, adică asta e ideea în film. Se află în spaţiu şi e singurul membru adult al unei echipe care se îndreaptă spre hău. El nu are cu cine să se sfătuiască.

Grea misiunea personajului tău, care trebuie să fie figură paternă pentru nişte adolescenţi fără părinţi…

Richard are pregătire psihologică şi sociologică, face sesiuni de terapie. Misiunea îi dă sarcina de a gestiona şi îndruma comportamentul emoţional al acestor tineri.

Pare că în ultimii ani ai făcut alegeri contrastante, jucând atât în filme de studio, cât şi în producţii mai mici. Îţi aduce mai multă satisfacţie acest melanj?

Mă animă mai mult să fac lucruri diferite. Speranţa e aceeaşi la ambele tipuri de filme: că oamenii vor avea curiozitatea să vadă munca ta. Când faci filme ca The Lobster sau Ondine sau The Killing of a Sacred Deer, te aştepţi să ai un public mai nişat. Când am făcut Dumbo, nu m-am aşteptat la o producţie aşa amplă, la o poveste atât de colorată, luminoasă şi dătătoare de speranţă, am realizat pe parcurs. Mă interesează să fac parte din proiecte de calitate, care să le placă oamenilor şi să nu le dea impresia că au cheltuit banii aiurea. Vreau să lucrez cu cei mai tari şi interesanţi regizori şi actori, care să mă inspire şi să mă facă să dau ce am mai bun în mine zi după zi. Asta e cea mai mare satisfacţie a unui actor: să ajungă la starea de extaz creativ şi împlinire.

Ai avut vreun moment anume când ai simţit că nu mai vrei să lucrezi la blockbustere, cum a fost cazul filmului Alexander, care a fost îngropat de critici?

După Miami Vice mi-am dat seama că mi-am pierdut bucuria de a juca. Treceam printr-o pasă proastă atât personal cât şi profesional, era clar că trebuie să fac o schimbare majoră. Comparativ cu acea perioadă din cariera mea, acum mă simt cu adevărat liber. Din momentul în care am decis că o să accept doar filme unde pot juca personaje interesante, mi-a revenit acel entuziasm pe care nu îl mai simţisem de la începutul carierei.

Ai avut parte vreodată de momente periculoase în timp ce filmai? A fost ceva ce te-a speriat?

Munca alături de regizorul Yorgos Lanthimos m-a dat peste cap, de exemplu, pentru că el creează un univers bizar, unde parametrii şi hotarele normale nu se aplică. De asemenea, am ajuns să asist la o intervenţie chirurgicală adevărată, într-o sală de operaţie, pe când fimam la Killing of a Sacred Deer, cu Yorgos. M-a traumatizat experienţa, a fost teribil. Cred că eram livid la faţă când au deschis pieptul omului, aproape am leşinat. Singurul lucru bun a fost că dacă vreodată o să ajung pe masa de operaţie, o să fiu mult mai calm, ştiind câtă precizie şi atenţie implică.

E de notorietate faptul că ai avut o viaţă cu suişuri şi coborâşuri. Care a fost cea mai mare revelaţie a ta în urma experienţelor trăite? 

În primul rând, am încetat de mult să mă definesc în funcţie de meseria mea de actor. Rolul meu principal e acum de tată, de bărbat, de prieten. Mă concentrez pe viaţa reală. Pe primul loc este familia, sunt băieţii mei, apoi vine jobul. Poate de aceea acum îmi place actoria mai mult ca niciodată, pentru că m-am mai detaşat. Am realizat că nimic, dar nimic, nu e mai important pe lumea asta decât copiii mei.

Care e cea mai importantă misiune a unui tată?

Trebuie să fii acolo! Cred că cel mai mult contează să fii prezent în viaţa copiilor tăi. Chiar dacă nu eşti perfect, chiar dacă o mai dai în bară câteodată. Trebuie să îi asculţi, să te joci cu ei, să le faci dimineaţa cereale cu lapte, să dai stingerea seara. Pentru copii, sentimentul că sunt susţinuţi şi protejaţi este esenţial. Îmi place să-i am cât mai mult în preajmă, lumea lor mă deconectează. Să fiu prezent în viaţa lor m-a ajutat să fiu mai prezent ca om, în general, mai atent la lumea din jur.

Cum te relaxezi într-o zi de duminică?

Stau în pat până târziu. Apoi merg să iau brunch-ul la un restaurant din vecinătate. O iau încet, uneori citesc o carte. Copiii mei sunt cu mine, se uită la un film, iar în casă nu se aude nici ţipenie. Avem toţi o oarecare stare de lene, care durează toată ziua. Cam aşa arată duminica.

Ţi-a rămas în cap un sfat anume primit pe când erai un actor la început de drum?

Păstrează-ţi curajul, îndrăzneşte! Nu zic că mi-a ieşit mereu, dar a fost un sfat bun.