INTERVIU cu Denise Rifai: „Îmi doresc să fiu independentă financiar“

Din toamnă o vom vedea în prime-time, la Realitatea TV. Deocamdată am zis s-o cunoaştem puţin pe cea care a devenit celebră pe Facebook în ultima campanie electorală

Nu ţi-e uşor s-o iei în serios la început. Tratezi cu greu între amploarea subiectului, privirea ni-micitoare şi vârsta celei care o aruncă. O ajută şi numele, îi dă un şarm aparte. Nu ştiu când o să se oprească, ştiu când a început. Era la cafeneaua trustului de presă pentru care lucrez, citind cu se-riozitate nişte texte de pe o foaie, ca să nu-i spun document. Nu vezi des oameni cu mină serioasă într-o cafenea. Apoi urma să devină celebră şi să ne reîntâlnim la o cafea, de data asta faţă-n faţă. Cel puţin ea, la fel de serioasă. Deci, să vedem cine este această Denise Rifai.

OK! Ai apărut cumva brusc în spaţiul public. Nu?

Denise Nu am apărut deloc brusc şi tu ştii asta foarte bine.

Vorbesc ca telespectator.

Nu am apărut brusc deloc. Am avut cea mai aşezată evoluţie, din ce ar putea însemna ea pentru un om de presă la noi în ţară. Ştii foar¬te bine, am început ca editor prezentator la un post de radio, cumpărat apoi de un trust mare de presă, când am trecut pe TV-online. De acolo am ajuns reporter economic la o televiziune de ştiri. Şi, ulterior, am primit posibilitatea de a prezenta jurnalele de weekend ale televiziunii respective. Adică Realitatea TV, căci despre ea vorbim...

Eu când spun brusc mă refer la faptul că televiziunile de ştiri sunt nişate. Iar pentru public, în sensul lui larg, ai devenit cunoscută brusc, în urma emisiunii recente din campania electorală.

Înţeleg exprimarea ta, însă e una total neferi¬cită. Repet, am avut o evoluţie aşezată. Faptul că în această campanie am ajuns eu în atenţie, în loc să ajungă invitaţii şi calitatea lor, cred că e mai degrabă o problemă, decât e o realizare. Eu, dacă aş fi avut de ales între publicitate negativă şi zero publicitate, aş fi mers pe cea de-a doua. Pentru că sunt un om care a muncit foarte mult, care s-a pregătit şi care are o meserie la bază. Sunt eco¬nomistă, am făcut ASE-ul. Şi să ajung să fiu luată în râs şi desconsiderată, tăindu-mi secvenţe din emisiuni şi dându-le o notă diferită decât cea pentru care am muncit şi m-am pregătit, nu mi se pare în regulă.

Nu putem contesta faptul că au fost momente absolut ridicole.

Nu consider că a fost ceva ridicol. Ştii, în secun¬da în care interacţionezi cu politicienii şi vezi cât de jos merg pe linie de informaţii şi cunoştinţe, nu ai cum să nu-ţi vină să râzi de ei.

Denise spune că nu consideră că au fost momente ridicole în emisiunea Ora primarului.

Eu am înţeles de ce ai râs de ei, dar nu înţeleg de ce e important să fie şinele de tramvai curate.

Este foarte important să ştim că cel care va fi primar la sector ştie că asta nu ţine de competen¬ţa operatorului de salubrizare, ci de RATB.

Ai în prezenţă un tip de agresivitate. Când şi cum ţi-ai construit-o?

Nu mă percep ca fiind agresivă, aşa îmi este personalitatea.

Ai o personalitate agresivă.

Nu ştiu ce înseamnă agresiv în accepţiunea ta. Ce înţeleg eu prin „agresiv“ e foarte departe de ceea ce sunt eu, ca om.

Spre cine priveai cu admiraţie când te-ai apucat de televiziune?

Când eram mică, eram absolut fascinată de ra¬finamentul crainicelor de la televiziunea publică, de exemplu Iuliana Marciuc. După Revoluţie, mai mare fiind, mi-a plăcut mult Andreea Esca. Este wow! Ca atitudine mi-a plăcut întotdeauna. Are un tip de siguranţă de sine şi e un om expresiv. Apoi întotdeuna, ca imagine de femeie de ştiri, mi-a plăcut Adriana Muraru. Mi se pare şi o pre¬zenţă elegantă. Are un chip predestinat acestei meserii.

Niciuna nu seamănă ca stil cu tine.

Ar trebui să fie un compliment, nu? Eu sunt eu. Mie întotdeauna mi s-a părut important să transmit informaţia corectă. Mi-am dorit de mică să am puterea şi şansa ca ideile mele să ajungă la nivel de mesaj în spaţiul public. Am avut această dorinţă întotdeauna, dar nu m-am gândit nicio-dată că se va întâmpla.

Acum ai ajuns în punctul acesta. Cel în care văd oameni relevanţi, importanţi şi serioşi venind intimidaţi la tine în emisiune. Şi cred că e o reuşită atipică pentru cineva de vârsta ta.

Asta pentru că noi, şi aici te includ, facem parte dintr-o generaţie de oameni tineri care s-au pregătit. Eu nu sunt o tipă superficială.

În viaţa ta, cea de toate zilele, eşti la fel ca la televizor?

Sunt aceeaşi.

Dificil suportabilă.

De ce dificil suportabilă?

La televizor eşti intransigentă. Parcă ai vrea să ai lângă tine un om mai relaxat.

Sunt o femeie relaxată. Mă simt un om relaxat şi, cred, chiar sunt. Dar am pretenţii de la oa-meni.

Când ai plâns ultima oară?

Profesional?

La propriu.

De curând.

Nu păreai un om care face aşa ceva.

Am plâns de curând şi chiar am plâns sănătos.

Trebuie să te întreb şi de ce. Ce te poate dărâma pe tine?

Orice om are problemele lui, are sensibilităţile lui, are aşteptările lui de la alţi oameni.

Încerci să-mi spui că ai fi şi sensibilă?

Sunt! (râde)

Ce filme îţi plac? Vreau să înţelegem ce fel de om eşti.

Filmul Babel. L-ai văzut?

E cu Brad Pitt.

Da şi este un film foarte complex. Ştii, tatăl meu este arab, musulman, mama mea este ortodoxă, româncă. Eu sunt parte a două lumi. Babel e un film complex şi foarte actual, dacă ne uităm la ce se întâmplă cu organizaţiile acestea teroriste. Ba¬bel redă toate diferenţele culturale între societăţi.

Părinţii tăi sunt mândri de tine?

Cred că sunt.

Nu ţi-au spus.

Niciun părinte normal la cap nu cred că i-ar spune copilului „sunt mândru de tine“. Dar cred că din gesturi îi poţi da de înţeles. Am sprijinul familiei mele. Eu pentru părinţii mei întotdeauna o să rămân un copil. Şi sunt un om puternic acum datorită educaţiei bune pe care ei mi-au dat-o. E important să nu lauzi un copil şi să nu-l răsfeţi, e important să ştii să te poziţionezi ca părinte, ca în final să ai un produs bun.

Am tentaţia de a crede că ai părinţi foarte duri.

Sunt nişte oameni care au ştiut să-şi crească cei doi copii, că am şi un frate.

Tu eşti mândră de tine?

Sunt o femeie mândră de fel.

După ce pui un politician la punct, când te uiţi seara în oglindă îţi aduci aminte?

Niciodată! Eu sunt mulţumită că am avut şansa să pun în aplicare ce am învăţat şi ce mi-am dorit. Sunt mulţumită că trăiesc ce mi-am dorit să tră¬iesc. Mândră sunt ca fire, sunt o femeie mândră. Dar nu asociez trufia cu jurnalismul. Nu au ce că¬uta împreună.

Te-a invitat vreodată un politician în oraş?

Da, de multe ori. Când am avut interes profe¬sional, am acceptat. Când nu, nu. Şi de cele mai multe ori mi-am achitat nota.

Te-am văzut conducând o maşină bună înainte să faci televiziune.

Maşinile pe care le conduc sunt de la părinţii mei.

De aici deduc că vii dintr-o familie cu o situaţie financiară bună.

Da, tatăl meu este arhitect. Este un bărbat care a construit mult. Mi-ar plăcea ca atunci când voi fi la vârsta lui să pot să le ofer şi eu copiilor mei ceea ce el mi-a oferit mie. Pe de altă parte, îmi doresc ca, la un moment dat, să fiu independentă financiar, încât să-l ajut eu pe el. Ştii, e un ciclu firesc. S-a scris despre maşinile mele.

S-a scris?

Că eu conduc Mercedes, că nu sunt fată de tramvai.

Venind dintr-o familie cu o situaţie financiară bună, hotărârea de a face ceva în viaţă ar fi putut să fie scăzută.

Nu, e şi mai mare. Asta voiam să spun apropo de educaţia pe care trebuie s-o dea părinţii co-piilor. Fiecare dintre noi avem rostul nostru. Şi trebuie să-l ducem la bun sfârşit. Fiecare dintre noi trebuie să lăsăm ceva în urmă, trebuie să fim pe picioarele noastre. Este singurul fel în care lumea asta poate să meargă mai departe.

Să-şi ducă fiecare corect viaţa.

Trebuie să-şi merite viaţa.

Ce-mi spui acum ştii de la tatăl tău?

Aşa am fost crescută. Mi s-a oferit un cadru, de mică mi-am dorit să ofer altora ceea ce eu am avut. Nu e meritul meu faptul că eu conduc o maşină scumpă. Azi, când vorbim, este meritul tatălui meu. Trebuie să ajung în ziua în care am să conduc o maşină ca aceasta, dar care să fie din munca mea.

FOTO SORIN STANA