Interviu cu Maria Gabriela Isler, Miss Universe 2013

29 noiembrie 2013   Interviu

Află în exclusivitate cine este fata din spatele preţioasei coroane cucerite recent la Moscova. Exotica sud-americancă a stat de vorbă cu OK! Venezuela, revista oficială a celebrului concurs de frumuseţe, şi ne-a împărtăşit experienţa unică pe care a trăit-o. Maria Gabriela s-a născut în oraşul venezuelean Valencia, dar numele său de familie provine de la rădăcinile sale elveţiene.

Exotica sud-americancă a stat de vorbă cu OK! Venezuela, revista oficială a celebrului concurs de frumuseţe, şi ne-a împărtăşit experienţa unică pe care a trăit-o. Maria Gabriela s-a născut în oraşul venezuelean Valencia, dar numele său de familie provine de la rădăcinile sale elveţiene. Acum mai bine de un an a simţit pentru prima dată gustul succesului, atunci când a fost aleasă Miss Venezuela. Tânăra de 25 de ani a reprezentat pe atunci statul Guarico şi, deşi nu era favorită, la final a avut şansa ei. Dar asta e deja istorie.

OK! Te-am auzit spunând că, atunci când ai participat la Miss Venezuela, aveai vârsta maximă de intrare în concurs. Cum te-ai simţit când ai câştigat?

Cuvântul care poate descrie cel mai bine starea mea e „satisfacţie“. Senzaţia aia puternică, dată de faptul că ai muncit mult să-ţi atingi scopul şi ai făcut tot ce-ţi stătea în putinţă, iar

recompensa a fost pe măsură.

Ai visat dintotdeauna să devii o suverană a frumuseţii în Venezuela?

A fost ceva ciudat, pentru că în copilărie râdeam mereu când urmăream concursurile de frumuseţe. Le vedeam pe fete suferind şi mă gândeam: „Nu voi fi niciodată în această ipostază“. Conform zicalei „Niciodată să nu spui niciodată“, şansa mea a venit când mă aşteptam mai puţin, dar la momentul potrivit. Când am pornit pe acest drum, mama îşi dorea mai mult decât mine să reuşesc să câştig un titlu. Dar am fost crescută în stilul ăsta, mi s-a inoculat acest vis şi iată că, în cele din urmă, munca mea nu a fost zadarnică.

Spuneai că a fost visul, dorinţa mamei tale. Ea trebuie să fie foarte fericită acum...

Ca să te prezinţi foarte bine la acest gen de concursuri, trebuie să fii foarte echilibrată din punct de vedere emoţional, asfel încât suportul familiei a fost esenţial pentru mine. M-au vizitat mereu, dar nu m-au supus niciunei presiuni care să îmi afecteze moralul.

De mai bine de doi ani eşti logodită cu Alberto Figueroa. Te-a sprijinit în demersurile tale?

Da. Am luat această decizie împreună cu el şi cu mama. Din momentul în care am fost aleasă, el m-a sprijinit şi mi-a ridicat moralul. M-a înţeles şi a înţeles ce înseamnă să lupţi pentru un vis.

Agenda ta plină nu v-a afectat relaţia?

Cred că toată povestea asta a fost o probă pentru relaţia noastră. Şi am reuşit să tolerăm perioada asta grea pentru că ne iubim cu adevărat. Ne iubim frumos şi sincer.

V-aţi gândit să vă căsătoriţi?

Încă nu. Cred că e cam prematur să vorbim despre nuntă, pentru că acest premiu mă va solicita încă un an de acum încolo. Pentru moment, rămânem doar logodnici.

Cât de pregătită ai fost înainte să reprezinţi Venezuela la Miss Universe?

Am fost foarte pregătită. La acest nivel, emoţiile, dorinţa de a câştiga, adrenalina şi dorinţa de a dovedi tuturor ce poţi sunt greu de descris în cuvinte. Vrei să le demonstrezi tuturor că tu eşti cea mai frumoasă şi meriţi să câştigi, vrei să îi faci să zâmbească, să aprecieze munca ta. Eu sunt convinsă că la Moscova m-au vegheat doi îngeri.

Ce crezi că-ţi lipseşte pentru a fi perfectă?

Nu cred că există candidata perfectă pentru acest gen de concurs. Toate avem defectele noastre şi punctele noastre forte. Nu căutăm perfecţiunea, vrem doar să demonstrăm că am muncit mult ca să ajungem acolo, vrem să se vadă ce avem de oferit. Mai am multe de învăţat, pentru că, tot timpul avem ceva nou de asimilat şi descoperit.

Ce părere ai despre protestele anumitor organizaţii ce reprezintă minorităţile sexuale, conform cărora finala nu ar fi trebuit să se ţină la Moscova, Rusia fiind o ţară homofobă...

E un subiect delicat, dar dacă organizatorii Miss Universe au ales aceast oraş spectaculos, au avut

motivele lor. În plus, aceasta este o dovadă de toleranţă. Pentru că, până la urmă, mereu vor apărea comentarii, indiferent de opţiuni.

Care sunt valorile tale cele mai de preţ, ce te-a îndreptăţit să ne reprezinţi ţara acolo?

Cea mai mare calitate a mea este sinceritatea faţă de persoanele care şi-au câştigat drumul spre inima mea. Şi, odată cu asta, vin firesc şi celelalte virtuţi esenţiale: respectul, o ierarhie clară a valorilor şi respectarea drepturilor celor din jur. Juriul caută pe cineva care să respecte firesc toate

aceste lucruri, să merite să le promoveze acolo unde e nevoie.

Te-a schimbat acest titlu?

Da, dar în bine. Cine mă ştie cu adevărat poate să vadă asta. Mi-am dat seama că am multe lucruri de îndreptat la mine. Până acum îi lăsam doar pe cei foarte apropiaţi să îmi vadă adevărata faţă. De azi înainte, voi împărtăşi cu ceilalţi toate experienţele mele, voi fi mai bună şi mai dedicată visurilor mele şi ale celorlalţi.

Ai absolvit facultatea de management şi comerţ. Te-a ajutat în vreun fel acest lucru în concursul Miss Venezuela?

Da, cu siguranţă! Faptul că am studiat comerţul m-a făcut să fiu mult mai analitică, m-a ajutat să mă dezvolt, să apreciez lucrurile la adevărata lor valoare.

Vrei să începi o carieră în acest domeniu sau te vei focusa pe activitatea artistică?

Cred că e o decizie influenţată de mai mulţi factori. Şi celelalte câştigătoare ale titlului au demonstrat că se descurcă pe mai multe planuri. Mi-ar plăcea să continuu cu proiectele umanitare, să cunosc oameni noi, pentru că asta îmi place cel mai mult, să fiu în mijlocul oamenilor.

FOTO DUMONT & REGALADO, HEPTA

Mai multe