INTERVIU EXCLUSIV CU LORA, despre izolarea din Bali: "Unii oameni m-au jignit..."

Blocată în Bali de la începutul crizei Covid, alături de iubitul ei, Ionuţ Ghenu, Lora ne-a povestit cu sinceritate despre cum trăieşte pandemia pe acele meleaguri, unde totul pare o vacanţă nesfârşită.

Este cel mai îngrozitor an trăit de mine“, mi-a mărturisit Lora, de la 10.000 de kilometri distanţă de România. Cine şi-ar fi închipuit că va spune asta din mijlocul paradisului numit Bali? Dar adevărul este că pentru Lora, anul acesta a fost unul cumplit de greu, început cu decesul mamei ei, care a pierdut lupta cu cancerul. O suferinţă pe care a încercat s-o aline cât de puţin cu o călătorie pe acest tărâm spiritual, unde a plecat la începutul lui martie, împreună cu iubitul ei, Ionuţ Ghenu, cu speranţa că îşi va regăsi echilibrul. Planurile le-au fost, însă, date peste cap de pandemia care i-a blocat atât de departe spre casă, în nişte locuri care, atunci când nu mai sunt destinaţie de vacanţă, capătă nuanţe stranii. Invidiată, probabil, de mulţi pentru zona de vis în care i s-a întâmplat să trăiască această perioadă de distanţare socială, Lora ne-a povestit cum se văd cu adevărat lucrurile de acolo. Din fericire, însă, după o perioadă mai grea, acum cei doi se simt mult mai bine.

 V-a prins pandemia pe nişte tărâmuri mirifice. Dar voi trăiţi acum două pericole acolo: pe lângă Covid, febra Dengue, transmisă de un ţânţar. Şi am auzit că o cunoştinţă a fost diagnosticată cu acest virus. Care este atmosfera generală acolo?

Lora Acum suntem foarte fericiţi, ne-am adaptat foarte bine. Avem un loc nou, superb şi toată intimitatea din lume. Ne protejăm în continuare de ţânţari şi de virus, dar energia s-a schimbat mult. Însă toată această perioadă n-a fost uşoară. Localnicii sunt panicaţi, pe de-o parte din cauza lipsei turiştilor, pe de altă parte din cauza pandemiei. Pare vacanţă pentru că peisajele sunt superbe. Dar atât. E departe de a fi vacanţă şi, la un moment dat, ne-a fost greu să fim zen în condiţiile astea. Da, amicii cu care împărţim cazarea s-au externat din spital după ce au fost diagnosticaţi cu Dengue. Iar în privinţa asta am fost dezamăgită de lipsa de informare a autorităţilor. Dezamăgită că reprezentanţii noştri nu ne-au avertizat că e epidemie de Dengue.

Măsurile constau în mesaje către managerul locaţiei pentru a trimite oameni pentru dezinsecţie. Iar noi ne dăm cu creme şi spray-uri anti-ţânţari, ne întărim imunitatea, bem multă apă şi mâncăm multă papaya.

Aici lumea ascultă recomandările de distanţare socială. Unele locaţii au dat faliment, altele sunt deschise şi rotesc personalul la săptămână, dar plajele şi atracţiile turistice sunt închise. Aici, dacă te prinde poliţia fără mască, te pune să faci 50 de flotări şi să porţi apoi o pancartă în piept care spune că nu ai respectat regula şi ai fost pedepsit.

Suntem în zona Seminyak şi aici sunt mai relaxaţi localnicii. Folosim Airbnb pentru cazare şi nu mai e nevoie de certificat medical.

Am ales să ne mutăm pentru a nu mai depinde de alţii în ceea ce priveşte mâncarea, internetul, electricitatea. Plus că un şarpe foarte rar şi foarte veninos ne-a ajutat mult în luarea deciziei. Acest şarpe era ascuns într-un tufiş, iar prietenul nostru era să calce pe el. Am căutat pe net despre el şi am aflat că este în top 3 cei mai veninoşi şerpi din lume! Şi oricât am încercat, a fost greu să-l alungăm, pentru că nu prea se speria când aruncam spre el diverse obiecte, ba mai mult, venea cu viteză în direcţia noastră.

Suntem îngrijoraţi şi obosiţi psihic. Incertitudinea are acest efect.

Am avut câteva momente de panică, iar asta m-a consumat şi mai tare. Este cel mai îngrozitor an din viaţa mea.

Viaţa oricum ne testează pe toţi. Nu cred că ceva atât de extrem ca o pandemie este un test de relaţie, pentru că oamenii reacţionează diferit. Sunt oameni care chiar dacă nu se iubesc, se agaţă unii de alţii ca să depăşească momentul. Eu şi Ionuţ am trecut prin multe şi ne-am maturizat împreună. Suntem alături unul de altul de cinci ani non-stop, la bine şi la greu, ne cunoaştem punctele forte, dar şi slăbiciunile. În situaţia asta, pasăm optimismul de la unul la altul.

Eu am venit aici să mă vindec, tocmai pentru că este un loc spiritual. Apoi a lovit pandemia şi, odată cu ea, au lovit şi unii oameni care, neştiind situaţia mea, m-au jignit foarte tare. Trebuie să mă afecteze din ce în ce mai puţin răutatea celor din jur. Oamenii iubesc să urască. Punct. Trebuie să Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru inimă, minte, suflet şi talent şi să mă concentrez pe tot ce pot eu să fac pentru ca în lumea mea mică să fie bine.

Unii oameni m-au jignit şi mi-au reproşat că nu mă implic în bătălia anti-Covid cu donaţii către oameni şi spitale. Am fost făcută în multe feluri şi mi s-a urat chiar să mă îmbolnăvesc de acest virus. Iar când mi-am manifestat public îngrijorarea faţă de soarta artiştilor din România, au fost oameni care au spus că nu au nevoie de noi şi că putem să dispărem. Este foarte greu să nu ai idee ce va fi mâine. Să nu ştii în ce direcţie să o apuci. Şi peste toate, să te uiţi spre ţara ta şi să vezi atât de multă răutate.

Sper ca brandurile să-şi îndrepte atenţia către artişti pentru endorsement online, iar radiourile private să susţină artiştii români.

Nu ştiu cât mai avem de stat. Dar până pe 1 iunie nu se zboară de aici.

Da. Ultimul Crăciun cu mama este una dintre cele mai frumoase amintiri cu ea. Am povestit amândouă din copilărie şi am râs mult. Mi-e dor de ea în fiecare zi şi nu pot accepta că nu mai este.

Când se vorbeşte despre o pandemie şi despre stări de urgenţă, iar tu eşti la 10.000 km depărtare de casă, riscul să te îmbolnăveşti în drum spre casă şi să rămâi blocat la escale este imens. Deci consider că am luat cea mai înţeleaptă decizie.

Îmi plac ofrandele pe care le fac pentru zeităţile lor. Îmi place că sunt spirituali şi m-am îndrăgostit de masajul balinez.

Sunt foarte puţini turişti. E pustiu. Avem noroc cu cei câţiva români foarte optimişti, cazaţi aproape de noi, pe care îi mai vizităm.

Ghidul nostru este unul dintre ei, un om foarte bun, cu o famile minunată. El ne consideră acum şi pe noi parte din familia lui.

Când am ajuns la primul hotel la care am stat în Ubud şi am deschis poarta reşedinţei noastre, am avut o senzaţie pe care n-am mai simţit-o până atunci. Parcă ajunsesem în grădina Raiului. Primele două săptămâni au fost superbe. Tot ce am vizitat, elefanţii, grădinile cu fluturi, pădurea maimuţelor, grădinile cu orhidee, orezăriile, mersul cu bicicleta pe sârmă, leagănele imense... Totul a fost ca un vis frumos. Mi-am dorit atât de mult să ajung în Bali şi poate că într-adevăr suntem norocoşi că ne-a prins pandemia aici.

Mâncarea în supermarket este cam scumpă. În schimb, cazările s-au ieftinit, iar faptul că acum împărţim costurile la cazare cu încă un cuplu este o decizie înţeleaptă în perioada asta. În plus, mă bucur că am propriul business în skincare şi sunt fericită că Go Beautiful, crema mea, are succes. Lucrul ăsta chiar se simte acum pe plan financiar pentru mine. Mă ocup intens aici de crema mea, care se vinde incredibil de bine, am avut şedinţă pentru videoclip şi simt că nu stau degeaba.

Mi-e dor de fratele meu, de prieteni, de concerte... Mi-e dor de mama în fiecare zi şi mă doare că nu o pot suna pentru un sfat în perioada asta. Mi-e dor de motanii mei, de casa mea.

De aici am auzit că a fost la un moment dat haos în ţară, că amenzile au fost foarte mari, că au existat abuzuri ale autorităţilor, dar sunt şi oameni buni care îi ajută pe cei care au nevoie, care fac voluntariat, care se implică. Ca în multe ţări, nimeni nu era pregătit pentru o pandemie.

Nu am pe nimeni diagnosticat cu Covid.

Cred că ar trebui să purtăm toţi măşti şi mănuşi peste tot, cel puţin şase luni de acum încolo.

Habar nu am ce voi face... Sper că voi lansa videoclip nou. Muzica pe care urmează să o lansez este superbă şi spun asta cu toată modestia. Cred cu tărie că oamenii talentaţi cu care am lucrat sunt atinşi de Dumnezeu.

Foto: arhiva personală