Interviu în exclusivitate cu Alina Puşcaş. Alexandru, cel mai frumos cadou al lui 2015

La două luni de la naşterea fiului ei, prezentatoarea TV ne-a acordat primul interviu în noua ipostază.

Daţi-mi voie să o prezint pe Alina Puşcaş aşa cum n-o mai şti­am: ca mamă. Alina şi momentul acesta al ei, în care viaţa i s-a aşezat frumos! Mamă de băiat. Alexandru îl cheamă. De fapt, Alina e aşa cum o ştiam, dar cu ceva în plus. Pentru că e ceva în felul femeii de a fi, care se schimbă când ajunge mamă. Despre asta şi despre drumul până aici am stat de vorbă o jumătate de oră din viaţă..

Ţi-o zic fără menajamente…

Alina Aoleu!

Eşti la fel ca înainte.

Nu sunt chiar ca înainte. Încă mai am patru kilograme de dat jos, bine ascunse acum sub această fustă. Chestia e că acum mă simt mai entuziasmată în legătură cu viaţa. Acum parcă am un scop mai clar în viaţă. (râde) Acum e sufleţelul acesta la care îmi vine să merg mereu mai repede acasă.

Dar şi la serviciu te-ai întors repede.

Trei săptămâni am lipsit, atât.

Spre dezamăgirea multora.

A cui a multora?

Păi, cred că sunt multe care ar fi vrut să-ţi ia locul.

Cred că şi-au făcut planuri degeaba. Nu pot să vă spun cine m-a înlocuit. Persoana care a făcut-o îmi este foarte dragă. Şi ştiu că avea foarte mari emoţii să fie, chiar şi pentru două ediţii, în locul meu. Şi mai ştiu că nici măcar prin cap nu mi-a trecut că, dacă nu revin repede, îmi pierd jobul. Nu se punea proble­ma. Până la urmă, eram aici de opt sezoane. Ne-am obişnuit. Ca şi în Narcisa Sălbatică, acum pot să spun că oricum s-a terminat demult. Eram personajul principal şi aveam nişte meciuri cu producătorul în mod constant. La un moment dat, i-am spus în faţă: „Ştii ceva, m-am săturat, înlocuieşte-mă dacă vrei!“. Eh, cum să înlocuieşti Narcisa Sălbatică după un sezon?

Acolo ai devenit celebră.

Da, mă rog… celebră. Să nu exagerăm!

De ce să nu exagerăm?!

Să spunem că acolo a fost debutul meu ca persoană publică.

Atunci ai devenit persoană publică. Acum ai devenit mamă. Ce-a fost cel mai greu în capitolul al doilea?

Să ştii că nu sarcina a fost cea mai grea perioadă, aceea a fost cea mai frumoasă, am avut tot felul de călătorii. M-am dus în stânga şi-n dreapta. M-am dat cu barca!

Însărcinată!

Da! În şapte luni m-am dat cu barca, m-am dus pe Snagov şi în luna a opta!

Şi ţi se pare normal?

Mă cerţi? Ştii care e chestia, mi se pare normal când ştii că ai o sarcină uşoară. Am fost tot timpul activă. Nu-ţi doreşti să stai într-un pat între patru pereţi. Atunci mi se pare normal. Poate năşteam, poftim, în lacul Snagov!

Deci n-ai fost o gravidă potolită.

Am fost agitată. Şi chiar petrecăreaţă. Nu, stai! În toată sarcina am ieşit de două ori în club, dar în aer liber, nu suportam fumul.

Şi atunci ce-a fost cel mai greu?

Cel mai greu a fost acum, această primă lună de la naş­tere. A trebuit să-mi readaptez tot programul. N-am ştiut cum se procedează. Am găsit soluţii, pentru că la început n-am avut niciun ajutor. Eram doar eu, Mihai şi atât. N-am avut pretenţia din partea mamei lui Mihai, pentru că, până la urmă, ultima dată când a pus mâna pe un copil mic a fost acum 41 de ani.

Nu s-a mai schimbat nimic de atunci.

Mă simţeam şi prost să mă apuc să oblig pe cineva să-şi schimbe viaţa după noi. Am zis că mă descurc eu şi între timp să găsesc şi o bonă. Mă crezi că m-am chinuit trei luni s-o caut, înainte să nasc?

Le plăteai prost sau de ce?

Numai asta nu mai era! Nu le plăteam nici prost, nici bine. Nu sunt nici milionară să dau 1.000 de euro pe o bonă!

Îmi dai o veste proastă!

Nu sunt. Ce să fac acum? Eu ştiu preţul pieţei, până în 2.000 de lei.

Dar pentru că eşti vedetă trebuie să dai mai mult.

Am păţit asta. Au fost două bone care m-au recunoscut, deşi mă îmbrăcasem de nerecunoscut. Nicio şansă! Dintr-o dată am văzut zâmbetul acela când a venit vorba de bani: 1.000 de euro. Până la urmă, am găsit o doamnă decentă şi blândă. De câteva săptămâni mă ajută.

Eu cred că tu eşti o mamă foarte agitată. Aşa mi se pare.

Cu copilul nu sunt aşa. Cu mine aşa sunt, cu el nu.

Care e primul lucru pe care i l-ai spus când l-ai văzut?

Nu i l-am spus, i l-am făcut. Am râs şi am plâns. Eram pe masa de operaţie şi, evident, nu vedeam nimic de la gât în jos. Am simţit când a fost scos. M-am mirat că n-a plâns. Şi din prima a început să ţipe. A fost şi filmat momentul.

Cine a filmat?

Mihai filma.

A asistat la naştere?

Eram cu nişte doctori prieteni. A fost emoţionant momen­tul, pentru mine cel puţin. Pe de altă parte, ne-a luat şi prin surprindere. Ne aşteptam să nasc un pic mai târziu. Copilul a venit când a vrut el, ceea ce a fost foarte bine, pentru că lu­crurile s-au comportat ca la o naştere naturală. L-au spălat, l-au înfăşat şi mi l-au adus aici, aproape de faţă. Am văzut că nici n-au vrut să-l atingă prea mult asistentele. Că trebuie să simtă imediat mirosul mamei. A fost foarte drăguţ aşa. M-am uitat foarte atent să văd ce trăsături are.

Se spune despre nou-născuţi că au trăsăturile tatălui, tocmai pentru ca ei să şi-i recunoască.

Aşa mi s-a şi părut.

Sper că ţi-ai făcut planuri cu copilul. Ştii ce meserie trebuie să aibă, cum va arăta soţia lui. Sper că nu laşi lucrurile la întâmplare.

Având în vedere că mi-a fost tot timpul teamă de chestia asta cu soacrele, eu sper să nu fiu aşa.

Cum vrei să fii ca mama ta? În ce fel să-i semeni ca mamă?

Ce întrebare alambicată!

Doar d-astea am.

Aş vrea să fiu şi eu la fel de focusată pe dorinţa de a reuşi în viaţă a copilului. Îmi doresc să moştenească deşteptăciu­nea, inteligenţa lui Mihai. Îl admir foarte mult pentru asta.

Şi de la tine ce să ia?

Păi, lasă, o să ia şi de la mine. Am şi eu partea asta.

Şi fizicul?

Mi se pare că Mihai este un bărbat bine, arată bine. Uite, ochii aceia albaştri, Doamne ajută să rămână cu ochii albaştri! În mare, îmi doresc să nu sufere de nimic. Astea sunt reminiscenţe din copilăria mea. Ştiu că şi eu mi-aş fi dorit mai multe. Mi-aş dori să facă schi, eu n-am avut ocazia asta atunci. Acesta e pri­mul plan, uite, de la trei ani vreau să-l dau la schi. Peste vreo lună îl dau la înot. Poate să facă şi muzică clasică. Să aprecieze muzica bună, tocmai pentru că şi eu, şi Mihai o ascultăm. Acum eu tot evit, dacă mă uit la televizor, să nu audă muzică proastă. Ştii că se tot spune că trebuie să le pui Mozart. Eu îi pun Mozart şi urlă ca la balamuc. Vivaldi şi Brahms l-au liniştit.

Cu Anda Adam ai încercat?

N-am încercat deloc muzică românească până acum.

Ai lua-o de la capăt?

Cu ce?

Cu tot.

Nu. De ce s-o iau de la capăt? Aşa trebuia să se întâmple. Tot ce s-a întâmplat a avut un scop.

Ai face totul la fel.

Da. Am învăţat foarte multe din tot ce s-a întâmplat. Proba­bil că aşa trebuia să se întâmple.

Adică repede.

Păi, acum, în noiembrie, facem un an de relaţie.

I-auzi!

Eu nu credeam că e posibil aşa ceva. Că se spunea că după 30 de ani o să vină momentul când îţi doreşti, pur şi simplu. Brusc am zis că nu se poate. Mi s-a întâmplat. De la 30 de ani începând, asta am simţit.

Eu m-am mai cunoscut cu Mihai. Ne plimbam câinii prin Herăstrău. Şi părea un băiat foarte calm, liniştit, în opoziţie cu tine, care ai un fel mai vioi de-a fi.

Să ştii că el e genul mai aşezat, dar, pe de altă parte, spontan şi energic. Dar nu e ca mine, într-adevăr. E mai calm, însă îi place să facă tot felul de sporturi.

Deci sunteţi fericiţi împreună şi vă completaţi.

Da. El are chestii pe care mi le-am dorit foarte mult la un partener de viaţă. Atunci le-am primit.

Mai eşti îndrăgostită de el?

Cum să nu mai fiu?!

Păi, acum ai alte probleme pe cap.

Doamne fereşte! Dacă s-a demontat mitul cu Mozart, mai demontez încă unul, cel în care dând mai multă dragoste copi­lului, îl laşi deoparte pe bărbat. Îţi jur, nu ştiu cum reuşesc, dar îi iubesc la fel de mult pe amândoi. Mihai e tatăl copilului meu.

Plânge mult copilul?

Plânge ponderat. Se trezeşte pe la patru, apoi pe la şapte.

Citeam acum despre un studiu conform căruia copiii plâng mult noaptea ca să-i împiedice pe părinţi să nu mai facă alt copil.

Cum era la Delia? Când se stinge lumina, oamenii fac oameni noi. Măi, nu cred!

Dar ai mai face?

Aş mai face un copil, dar aş mai aştepta un pic. Mă gândesc că mi-aş dori şi o fetiţă peste vreo doi, trei ani.

Te-am întrebat mai devreme ce ai face ca mama ta. Dar ce n-ai face, ce ai schimba în felul în care îl vei creşte pe cel mic?

Poate că n-aş fi atât de critică, aşa cum a fost ea. A fost o mamă destul de strictă, m-a ţinut mai mult acasă. Probabil îi era teamă să nu nimeresc în locuri greşite. Nu pot să spun că a fost de rău. Recuperam mult la bunici, în vacanţele de vară. Cred că mi-aş lăsa copilul mai liber.

Pe cine ai sunat prima oară după ce ai născut?

Nu-mi amintesc. Cred că pe Ruxandra, cea care mi-a fost şi naşă de cununie. Ne-am apropiat foarte tare una de alta după divorţ. Suntem ca o familie. Născuse şi ea de două luni şi deci era într-o situaţie similară.

Parcă nu te căsătoriseşi la biserică data trecută, deci putem

crede că nu te-ai căsătorit deloc.

Da, făcusem doar cununia civilă.

Şi naşa o păstrezi acum?

Păi, şi naşa a divorţat între timp.

Ce echipă grozavă sunteţi.

(

) Păi, asta spune şi ea. La un an după ce a divorţat, s-a recăsătorit şi a făcut un copil.

Atunci trebuie să vii şi tu cu o replică la gestul ei. Că văd că sunteţi în sincron.

Cu copilaşii, da. Cu restul, să vedem. Nu sunt nici căsătorită, nici cerută. Dar nici nu insist pe tema asta. Când va veni, tre­buie să fie din suflet.

Alexandru. Aşa i-aţi pus numele.

E în preajma zilei sfântului Alexandru. Am vrut un nume românesc, iar mama lui Mihai şi-a dorit neapărat să aibă în compoziţie un „a“ şi un „r“. Şi-au propus Alexandru. Eu am fost de acord. Plus că, la numele de familie al lui Mihai, să pui un nume străin, chiar nu se potriveşte.

Păi, cum îl cheamă?

Stoenescu.

Alexandru e un nume „extravagant“, pe toţi îi cheamă complicat acum.

Aşa e. Şi un singur nume. Acum toţi au câte două nume, noi am vrut unul singur. Să fie toată personalitatea lui concentrată într-unul singur.

Nu pari surprinsă de toate lucrurile acestea care ţi se întâmplă acum, de felul în care se aşază toate atât de bine. Nu eşti datoare undeva?

Mă gândesc că poate toate se compensează cumva cu peri­oada mai puţin frumoasă din viaţa mea. Sau asta sper. În cazul în care mai am ceva de dat, mi-ar plăcea să mi se spună, să nu rămân cu socotelile neîncheiate.

Ai de creştinat copilul.

Trebuie! Dacă o fi doar asta, ar fi bine. Trebuie să fie un high-price undeva. Cred că se compensează cu ce am trăit în tinere­ţe, când mi-am dorit multe şi n-am avut parte de ele. Viaţa abia acum, de vreo cinci ani, a început să-mi ofere ce-mi doresc.

Nu ţi-e frică să nu le pierzi? Când ai prea multe, mai intervine şi teama de-a pierde din ele.

Nu mi se pare că am prea mult. Televiziunea e o chestie vo­latilă.

Şi nu ţi-e frică?

Ba da, îmi e. De-aia spun, nu simt că am prea multe. Dacă va fi necesar să-mi schimb domeniul, o să-l schimb, n-o să stau să-mi plâng de milă.

Felicitări! Ştii de ce?

Pentru copil, bănuiesc.

Nu, în general.

Păi, mulţumesc.

Foto: Sorin Stana