INTERVIU Maria Marinescu & Alin Petrache: „A fost dragoste la prima vedere“

27 mai 2016   Interviu

Există acest spaţiu public în care trăim şi care ne propune poveşti de tot felul. Vieţi ca nişte filme, filme ca nişte poveşti, mai talentat sau mai greoi scrise. Toate sub semnul celebrită­ţii şi dinamicii zâmbetelor lor. Noi vindem cadre fericite şi poveştile din spatele lor. Una dintre cele interesante e cea pe care o trăiesc de ceva timp preşedintele COR, Alin Petra­che, şi designerul Maria Marinescu, care s-au căsătorit la începutul acestui an.

Căminul lor este plin, datorită celor trei fete - Ecaterina, cea mică, Casiana, cea mijlocie şi sora lor mai mare, Daria - care au acum un „aliat“ de nădejde, pe Levyn

Ce s-a schimbat la tine în ultimii ani, Maria?

Schimbările intervin în viaţa unui om în sensul în care îşi doreşte să se formeze şi să se definească. Fundamental, omul nu se schimbă, tot ceea ce adaugă la baza persona­lităţii lui prin experienţe, relaţii, trăiri şi lec­turi nu face decât să-l ajute să ajungă unde îşi doreşte.

Ce lipseşte din viaţa ta şi ce e în plus?

Nimic! Iar în plus nu pot fi decât grijile şi kilogramele. Kilograme n-am în plus, dar de griji scapi mai greu.

Şi invers, ce nu-ţi place? Ce mai trebuie schimbat?

Nu sunt lucruri de schimbat. Dacă era ceva de schimbat, schimbam.

Dintre toate cele pe care le ai, ce-ţi place cel mai mult la viaţa ta?

Împlinirea pe care o simt datorită soţului meu şi a celor patru copii ai noştri.

Ce fel de mamă eşti, Maria?

Sunt o mamă iubitoare, disciplinară, mai dură când este cazul, sensibilă, corectă şi îmi ţin întotdeauna promisiunile pe care le fac. Am citit multe cărţi despre educaţia şi psiho­logia copiilor şi încerc cât pot să aplic acele metode pe care le consider potrivite. Copilă­ria este baza fiecărui om şi tot ce urmează el să devină. Acest gând mă responsabilizează enorm atunci când trebuie să iau împreună cu soţul meu o decizie în privinţa copiilor noştri. Aş vrea să îi ajut să devină cea mai bună variantă a lor, acum, când avem acces la mult mai multă informaţie decât aveau părin­ţii noştri. Cred că ne preocupă alte lucruri decât îi preocupau pe ei în privinţa noastră.

Alin are trei fete din fosta căsătorie. Cum e să fii mamă de fată, cum te-a schimbat această ipostază?

Cu fetele trebuie să ai altă abordare, alte jo­curi, alte preocupări. Datorită lor îmi aduc aminte de copilăria mea. Mă regăsesc în multe dintre manifestările, întrebările şi alinturile lor. Nu pot să spun că această nouă experienţă m-a schimbat. Cu siguranţă m-a îmbogăţit.

Maria şi Levyn

Mama ta, actriţa Ioana Pavelescu, ce fel de mamă a fost? Unde-i semeni?

Am simţit din partea ei dragoste necondiţi­onată, permanentă şi neobosită. Şi acum simt la fel. Iubirea este baza care îi dă copilului în­credere, putere şi sentimentul că este unic şi de neînlocuit. O admiram pe mama şi eram foarte mândră de ea, de meseria ei. Şi încă sunt mân­dră, pentru că mama e unică. Noi două semă­năm foarte mult. Mă refer la orgoliu, la bună­tate, la sensibilitate şi la dorinţa de a reuşi. Cu toate acestea, mama m-a lăsat să înving în toate „bătăliile“ pe care le-am avut cu ea, modelându-mi, astfel, personalitatea, dându-mi încredere în mine şi învăţându-mă gustul reuşitei.

Băiatul tău, Levyn, unde-ţi seamănă?

Îmi seamănă în tot! Aceeaşi încăpăţânare, ambiţie, personalitate, gusturi culinare şi, nu în ultimul rând, talent la desen.

Dintre lucrurile pe care ţi le-a spus fiul tău şi le-ai ţinut minte, zi-mi unul frumos.

Mă impresionează şi mă bucură sensibilitatea lui. Mi-a spus de curând, când l-am luat de la grădiniţă: „Mama, toată ziua mi-a fost dor de tine“... m-am topit!

Bunul gust, de care e nevoie în meseria ta, de unde l-ai dobândit?

Am avut norocul să mă nasc într-o familie în care bunul gust mă înconjura. Era, ca să zic aşa, normalul. Nu am realizat acest lucru decât mult mai târziu. Toate lucrurile se compuneau în ju­rul meu într-o armonie plină de graţie şi mi se părea că numai aşa poate să fie. Mai târziu, în facultate, la Parsons, am învăţat despre bunul gust şi despre stil, am început să conştientizez ce înseamnă. Şi anii de studiu care un aport important în definirea mea stilistică.

Cu Alin când te-ai cunoscut?

Poate părea un clişeu, dar simt că dintotdea­una.

Te-a cucerit greu? Că pari o redută greu de câştigat.

Ne-am cucerit reciproc de la prima privire şi am descoperit unul în celălalt visul inefabil.

A avut o dinamică specială povestea voastră, a părut că s-au întâmplat lucrurile repede.

Totul s-a întâmplat firesc, la viteza la care am simţit noi că trebuie să se întâmple

Ce ţi-a plăcut cel mai mult la nuntă, dacă ar fi să rupi un moment dintre toate, care e acela?

Privirea lui Alin şi emoţia cu care mă strân­gea de mână în timpul slujbei.

Unde vă potriviţi şi unde sunteţi diferiţi?

„Dragostea nu înseamnă să găseşti o persoa­nă cu care poţi să trăieşti, dragostea înseamnă să găseşti persoana fără de care nu poţi trăi“, un citat în care mă regăsesc şi care se potriveşte foarte bine poveştii noastre. Ne potrivim acolo unde suntem diferiţi pentru că, în fond, în iu­bire tocmai despre asta este vorba, despre pu­terea de a vedea în celalalt un partener dincolo de orice.

Citeşte interviul complet în noul număr al revistei OK!, acum la chioşcuri!

Maria, alături de soţul Alin Petrache

Foto: sorin stana

Mai multe