INTERVIU Michael Douglas: ”Filmările mă ţin în viaţă”

13 iunie 2015   Interviu

Fără urmă de resemnare, ca un fel de pasăre Phoenix, actorul ne-a vorbit despre noua perspectivă asupra vieţii după lupta cu cancerul esofagian.

Fără urmă de resemnare, ca un fel de pasăre Phoenix, actorul ne-a vorbit despre noua perspectivă asupra vieţii după lupta cu cancerul esofagian.

Să ni-l imaginăm pe Gordon Gekko ple­când la vânătoare în deşertul Mojave, in­trând din întâmplare în bucluc şi făcând orice pentru a evita închisoarea. Cam aceasta este imaginea pe care ţi-o lasă filmul al cărei protagonist este. Magnatul Madec, însoţit de un ghid local pe nume Ben, manevrează prin satelit transferul unei mari sume de bani. Când, într-un in­cident banal, acesta ajunge să omoare un geolog, singurul lui scop devine înlătura­rea martorului Ben, sperând ca acesta să moară de sete sub soarele arzător al de­şertului. Thrillerul, bazat pe romanul din 1972 a lui Robb White, Deathwatch, este regizat de Jean-Baptiste Leonetti şi poate fi urmărit doar pe DVD.

Michael, arăţi foarte bine. Cum te simţi?

Michael: Mă simt minunat, mulţumesc de întrebare. Merg la control în mod regulat, totul e OK până acum, greul a trecut. Mă simt în formă, merg la sală, nu e chiar rău pentru un vulpoi bătrân ca mine.

Îţi vine greu să crezi că ai deja 70 de ani?

Ca să fiu sincer, sunt norocos că am ajuns până aici. A fost o perioadă în care nu mai credeam că o sa prind aceas­tă aniversare. Când supravieţuieşti cancerului, ai o nouă perspectivă asupra vieţii. Sunt recunoscător pentru fiecare pas pe care îl fac pe această planetă.

Şi cu toate astea, pari mai ocupat ca niciodată. De ce lucrezi atât de mult?

Îmi place foarte mult ceea ce fac. Îmi dă energie, filmări­le mă ţin în viaţă.

Ai declarat recent că fiul tău, în vârstă de 14 ani, este interesat de actorie şi ar vrea să ducă tradiţia mai departe.

Da, Dylan este foarte talentat şi vrea să fie actor cu orice preţ. Mă roagă să îi găsesc un rol. Îţi imaginezi, mă roagă să îi pun o pilă!

Nu te îngrijorează că va fi tot timpul comparat cu tine şi cu tatăl tău?

Toţi copiii mei au crescut în casă cu celebritatea. Ştiu ce înseamnă acest statut, ştiu să se descurce la fel cum am ştiut şi eu, dezvoltându-mă ca fiul lui Kirk Douglas. Deci nu mă tem în această privinţă. Sper, însă, ca fiul meu să îşi găsescă identitatea ca actor, asta va fi marea provocare.

Ai avut momente de glorie şi momente mai puţin bune la Hollywood. Cu experienţa ta, ce sfaturi poţi să le dai celor care se visează în lumina reflectoarelor?

Indiferent ce faci, trebuie să fii 100% dedicat şi să nu uiţi că nu poţi face totul singur în viaţă. Şi mă refer aici şi la profesie, şi la viaţa personală. Viaţa nu e niciodată un drum cu un singur sens. Toată lumea trece prin momente dificile, face parte din marea călătorie a vieţii. Scopul e să le depăşim cu succes şi să nu ne dăm bătuţi. Asta e lecţia mea personală şi acesta este sfatul meu.

Ai jucat roluri de oameni bogaţi. Ce este special la acest gen de personaje?

În filmul The Game, personajul principal este negativ de la început. Ajungi, la un moment dat, să îţi placă să îl urăşti. Majoritatea personajelor de acest gen ajung victime în final. Acesta este motivul pentru care o fac, e vorba de a mă pune în pielea altcuiva care, până la final, tot om este. Mă gândesc acum la Crima Perfectă şi, bineînţeles, la Gordon Gekko din Lupul de pe Wall Street, şi pot spune că e bine să fii rău. (râde) Trebuie să-ţi placă, altfel nu îţi iese. Îţi dă senzaţia că eşti deasupra tuturor, că poţi să faci ce vrei. Nu ai niciun barometru al moralei.

Îţi place şi aventura sau cel puţin aşa laşi să se înţeleagă...

Da, încă îmi place. Să fim serioşi, sunt al naibi de norocos. Cine mai primeşte un Mercedes de 600.000$, trimis special din Germania, să se plimbe cât vrea cu el? A fost cool, m-a făcut să mă simt din nou ado­lescent.

În cel mai recent film, personajul tău îşi achiziţionează o maşină scumpă şi porneşte în jocul deşertăciunilor. Cum se răsfaţă Michael Douglas?

Luxul meu sunt ambarcaţiunile. Îmi plac iahturile, velierele, îmi place să-mi iau fa­milia şi să mergem pe insule la scuba di­ving. E pasiunea mea.

Cum e să ştii că nu mai trebuie să munceşti pentru bani?

Lucrul acesta îţi conferă o anumită liber­tate. Aleg ce să fac, fac doar ce vreau. Dacă îmi atrage ceva atenţia, mă focusez pe acel lucru. Şi daca nu mă interesea­ză un lucru, îl ignor. Şi mă simt minunat!

Mai multe