INTERVIU Mihaela Cernea: “Viaţa cu doi adolescenţi este cu mai multe griji”

Cântăreaţă, profesoară de canto, mamă de puşti cool. Este tripla ipostază în care am revăzut-o pe Mihaela, la o şuetă de toamnă cu ea şi cu copiii ei.

Cu solista trupei Class ne-am tot întâlnit în decursul anilor. Îi ştim familia, îi ştim casa, îi ştim pe cei doi copii ai ei şi-ai pictorului Costin Craioveanu. Dar orice nouă întâlnire cu vedeta acum în vârstă de 44 de ani este prilej de noutăţi. Ştiaţi că fratele ei mai mare, Vlad Cernea, este tăticul unei fetiţe de un an şi jumătate? Sau că fiul ei, Leon, în vârstă de 16 ani, este un toboşar de excepţie, precum bunicul lui, Mişu Cernea, ce a activat, odată, în formaţia Sfinx? Ori că mezina familiei, Leia, de 13 ani, este leită Mihaela Cernea din perioada în care aceasta cânta şi dansa la “Şcoala Vedetelor”? Anii vin cu multe noutăţi pentru o familie dinamică cum este cea a Mihaelei, iar despre toate astea şi altele în plus am vorbit la ceas de seară, adunaţi în sala de fitness de care se ocupă tot cântăreaţa. Viaţa nu e deloc plictisitoare în Cotroceni…

Te-am nimerit bine. În noiembrie se împlinesc 27 de ani de la înfiinţarea trupei Class. Pregătiţi ceva special, sărbătoriţi într-un fel?

Mihaela Cernea Noi avem un fan care-şi aduce aminte pentru noi. Tot timpul, pe 27 sau pe 28, ne sună să ne spună "La mulţi ani". Şi atunci ne dăm noi seama că a mai trecut un an, nu reuşim să ţinem minte. Nu pregătim nimic special, pentru că noi oricum suntem activi, tot timpul reuniţi. Începuse un val foarte mişto cu Nostalgia, concerte remember anii ‘90-2000, dar a venit pandemia şi s-a oprit totul. În pandemie, am avut doar două concerte mai mari.

Oricum, această activitate devenise una secundară pentru tine, din ce ştiu eu. Tu eşti concentrată acum pe lecţii de canto, compui… N-am putea spune că te-a afectat prea mult pandemia.

Nu, nu. Fiecare dintre noi face altceva acum. Eu, în ultimii zece ani, am început activitatea la studio, la Class Music Studio, unde făceam înregistrări. Apoi, treaba asta cu cursurile de canto a venit foarte firesc. Eu nu mi-am făcut reclamă pe chestia asta cu şcoala de muzică, dar a început să se ducă vorba din om în om, iar acum am peste 30 de elevi care vin în fiecare săptămână. Sunt elevi de toate vârstele. Cea mai micuţă este o fetiţă de opt ani, Ilinca. Vine deja de 2-3 ani şi cântă fantastic. Şcoala de muzică a venit foarte natural pentru mine. Simţeam că am atâtea informaţii strânse în mine după atâţia ani de muzică, încât voiam să dau mai departe. În ultimul timp, am început să fiu invitată şi la workshopuri, să vorbesc despre canto, şi de-atunci a început să se afle mai mult despre mine. M-au sunat apoi de la o şcoală europeană din Berceni că vor neapărat să ajung, măcar o dată pe săptămână, să fac educaţie muzicală cu copiii mari. Am avut emoţii prima data când am mers, dar am făcut nişte lecţii atât de mişto, iar puştii au fost atât de interesaţi, încât nu voiau să se mai termine ora. Mi-am dat seama că eu ştiu ce-i interesează pe puşti, am şi copii adolescenţi.

Apropo de puştii tăi, ştiu că Leon este un mic star. Eşti peste tot pe internet, ai o trupă nouă, nu-i aşa? Te ştiam în formaţia Alarma, odată.

Leon Da, am trupa nouă de vreo zece luni, se numeşte NvM. Ne facem treaba, cântăm la concerte, facem melodii, ne distrăm. Eu sunt toboşar. Avem şi o piesă, se numeşte “Always Mine”, are aproape 2.000 de vizualizări pe YouTube. E ok. Acum pregătim o piesă nouă şi sperăm să meargă bine.

Leia, îţi place piesa fratelui tău?

Leia Da, e super mişto. Şi au făcut-o şi singuri, fără niciun ajutor.

Dar cum de nu eşti şi tu în trupă?

Leia Eu nu sunt atât de talentată ca el sau ca mama sau ca majoritatea familiei.

Mihaela Ea e mai mult cu ştiinţele exacte.

O, deci îţi place matematica. Sau materiile de profil real?

Nu. (râde) Sincer, nici eu nu ştiu încă ce-mi place. N-am nicio idee despre ce-o să fac în continuare.

Tu, Mihaela, cum îi vezi pe puştii tăi? E clar că Leon îţi aduce aminte de anii tăi de început, cu Class.

Da, el are traseul corect format. Are ani în spate de muzică şi educaţie muzicală, care încep să se concretizeze acum. El ştie de mic cum trebuie să se poarte în meseria asta, să fie un om de echipă. Este foarte important în muzică să te înţelegi bine cu colegii de trupă, să ai acelaşi limbaj cu ei, să te înconjori de oameni profesionişti. S-a auzit de ei că sunt foarte buni instrumentişti şi sunt puştoaice din astea talentate, care sunt pe val acum, YUKA sau Alexia, care i-au contactat să facă un live act pe scena mare de la The Artist Awards.

Când ne-am întâlnit acum, m-a frapat asemănarea dintre tine şi Leia. Chiar şi vocea o aveţi la fel.

Leon Mie nu mi se pare.

Eu am văzut-o pe mama în înregistrări, cum arăta la 15-16 ani. Doamne ajută să arăt şi eu ca ea la vârsta aia!

Da, ne-am uitat în două seri la Şcoala Vedetelor. Era curioasă cum arătam eu la 17 ani. A râs mult de tot, dar îi plăcea cum arătam şi cum mă mişcam. Nu-i venea să creadă că lumea se uita la genul ăla de montaje video. Iar noi am luat premii pentru emisiunea aia! (râde)

Era vorba acolo şi despre vestimentaţie. Mai ai ceva din hainele alea de scenă, unele destul de cool pentru România şi pentru anii ăia?

Mihaela Le mai am pe unele dintre ele. Pe cele purtate în videoclipuri nu m-a lăsat inima să le dau.

Leia, tu intri în garderoba mamei tale? Mai veche sau mai nouă…

Da, uneori mai găsesc un top sau o bluză ceva. Dar şi ea mai ia din hainele mele.

Dacă tot ne-am strâns în sala ta de fitness, Limoncello, spune-mi cum merge treaba aici. Văd că ai un spaţiu destul de generos.

Da, noi avem o sală atipică, bazată foarte mult pe comunitate. E cam aceeaşi gaşcă tot timpul, rar apare câte o persoană nouă. E comunitatea din Cotroceni care s-a strâns în jurul acestei săli. Ne ştim toţi între noi. În plus, oamenii se testează tot timpul, la cel mai mic simptom. Nu stă nimeni cu stres.

Voi aţi trecut prin boală?

Da, eu da, Leia la fel. Şi cred că şi Leon a avut, dar nu ştie.

Cum e treaba la şcoală, sunteţi testaţi mereu?

Nu, e o bătaie de joc. Nu se poartă măştile în şcoală. Majoritatea regulilor nu se aplică, toţi stau în grupuri mari, se pupă între ei. La ore se mai respectă, avem spaţiu între bănci şi purtăm măştile, că suntem obligaţi. Dar odată ce sună clopoteţul, “La revedere!”.

Voi ce clase sunteţi?

Eu a zecea la Dinu Lipatti şi ea a şaptea la o şcoală din Cotroceni.

Cum este viaţa în comunitatea asta din Cotroceni? Pare alt oraş aici. Voi vă mai deplasaţi de-aici?

Nu prea. (râde) Eu toată ziua stau în studio, care-i în Cotroceni. Sala de fitness e la doi paşi. Cumpărăturile tot în zonă, spălătorii tot în zonă. Destul de rar ies din cartierul ăsta.

Leia, tu eşti mai mică. Ai oră de intrat în casă?

Eu când ies de la şcoală mă duc direct acasă şi mă pun să dorm. Şi mai ies câte 20-30 de minute, seara, cu colegii mei care stau tot pe aici, prin zonă.

Tu îmi pari o mamă permisivă, Mihaela, în sensul că nu le restricţionezi excesiv libertatea. Tatăl vostru (n.r. pictorul Costin Craioveanu) este mai strict?

Nu.

În cazul meu, da. Eu sunt fată şi e normal. Dacă ies afară, trebuie să zic exact cu cine, să dau share location, poza exact cu cine sunt. “Dacă nu răspunzi, vin după tine!”. Din astea.

Să nu te vadă cu vreun băiat...

Nu, aici intevin eu.

Da, odată a ieşit Leia cu doi prieteni despre care noi nu ştiam prea multe. Se duceau la un film, la Afi. I-am zis că venim şi eu şi Leon în mall, să-i cunoaştem pe băieţi. Leon a băgat o frică în băieţi, nu mai voiau să iasă din sala de cinema... I s-a părut că unuia dintre ei îi place de Leia. Dar şi Leon are prietenă. E un pic mai mare decât el, dă acum Bacul şi e mai ocupată. Încearcă şi ei să se vadă cum reuşesc. Că de-aia întârzie noaptea. (râde).

Nu pot să am şi eu o viaţă personală, că tu spui tot!

Grea viaţa cu adolescenţi, nu-i aşa, Mihaela?

E cu mai multe griji decât atunci când erau mai mici. Deja au început să aibă programul lor, pleacă singuri, vin singuri, stau cu prietenii. Sunt mult mai independenţi. Nu sunt genul care să stea în casă, ies foarte mult, au mulţi prieteni, sunt foarte sociabili. Stau cu inima cât un purice, de multe ori. Dar de mici am vorbit foarte deschis cu ei despre pericole precum drogurile, cu exemple clare, iar eu tot ce pot să fac este să sper c-o să am doi copii deştepţi şi responsabili. Doar ei pot să se ferească. Contează foarte mult educaţia pe care au primit-o până acum şi cum văd ei viaţa.

Tu, ca adolescentă, le dădeai bătăi de cap părinţilor?

Nu, aveau foarte mare încredere în mine. Bine, eram şi cu frate-miu (Vlad Cernea), când am început să plecăm în turnee, de la 17 ani. Eram tot timpul plecaţi de acasă. Şi când eram mai mică şi frate-miu intrase la liceu, iar eu eram a şaptea şi voiam să merg la discotecă, la Preoteasa, cu el, mă mai lăsau. Aveau încredere în mine. Mi-au dau încrederea asta pe mână şi am ştiu ce să fac cu ea. Dacă m-ar fi încuiat în casă, rupeam lanţul. Eram foarte reponsabilă, deşi mergeam în cluburi, discoteci, peste tot. Tot timpul am fost cu capul pe umeri, şi eu, şi prietenii mei. Că este foarte important şi anturajul.

Apropo de prieteni şi anturaj, trupa Class ai zis că mai activează.

Da, n-am pus-o niciodată în cui. Chiar mă deranjează termenul de “fosta trupă”. Dacă nu scoţi album după album şi hit după hit, asta nu înseamnă că eşti fost. Dacă mâine trebuie să cântăm undeva, ne prezentăm cu totul pus la punct. Muzica nu este o chestie din care să ieşi vreodată la pensie. E un microb care nu se duce niciodată.

Pe de altă parte, Vlad şi Florin s-au aşezat şi ei la casele lor, din ce ştiu.

Da, Vlăduţ are un copil mic, de un an şi jumătate. Noi ne luasem speranţa c-o să mai facă vreun copil. Rebeca, nepoţica mea, este foarte drăguţă. Iar Alina, fata lui Florin, este foarte mare, are 18 ani, a făcut majoratul. El a fost primul dintre noi care a făcut copil.

Cu ce gânduri începeţi toamna, în contextul pandemiei şi al situaţiei din ţară?

Pe mine mă enervează toate restricţiile astea, parcă suntem ca o turmă de oi: “Hai, intraţi în staul, ieşiţi din staul!”. Iar cel mai mult mă sperie toată vrajba asta dintre oameni. Situaţia asta scoate la suprafaţă nişte chestii foarte ciudate din noi. Să ajungă să spună un jurnalist că este mai bine aşa, că se face selecţia naturală, este odios. Se întâmplă nişte chestii revoltătoare. Începi să înţelegi toate războaiele şi toate atrocităţile din trecut. E ca un experiment pe oameni toată faza asta.

Foto: Sorin Stana