Interviu Stana Katic, vedeta din "Absenţa": „Toţi colegii mei din serial arată bestial!“
Dacă ţi-au plăcut serialele Blindspot şi Dexter, sau chiar How to Get Away with Murder, o să iubeşti noul thriller TV Absenţa (en. Absentia), difuzat de AXN în fiecare luni, de la ora 22:00. Povestea de la care pleacă cele 10 episoade ale acestui sezon ţi se poate părea familiară. Personajul principal, în cazul nostru agentul FBI Emily Byrne, dispare în timp ce investighează cazul unui criminal în serie, este declarată moartă, dar, după şase ani de la dispariţie, este găsită în viaţă într-o cabană părăsită. Odată întoarsă acasă, descoperă un univers cu alte coordonate: soţul ei s-a recăsătorit, copilul ei nu o mai recunoaşte şi, peste toate acestea, Emily nu îşi poate aminti ce i s-a întâmplat în tot timpul în care a fost răpită.
Pe Stana Katic (39), eroina noului serial original Sony Pictures Television, o ştii graţie rolului ei din serialul ABC
acolo unde a jucat-o pe detectiva Kate Beckett. Actriţa canadiano-americană, cu părinţi sârbi originari din Croaţia, care este şi producător executiv al serialului
, este considerată una dintre cele mai plăcute prezenţe feminine de pe micile ecrane, fiind inclusă de cititorii CNN în topul personajelor feminine de pe TV care i-au inspirat cel mai mult.
Stana Katic, în rolul lui Emily Byrne, şi Patrick Heusinger în rolul lui Nick Durand
În distribuţia serialului îi mai întâlnim pe actorii Patrick Heusinger (agentul special Nick Durand şi soţul lui Emily), Neil Jackson, Angel Bonanni, Cara Theobold sau Ralph Ineson.
OK! a avut prilejul să stea de vorbă cu Stana Katic chiar pe platourile serialului
, în apropierea oraşului Sofia (Bulgaria), într-un moment în care filmările se aflau la debut.
Absenţa este difuzat de AXN în fiecare luni, de la ora 22:00
Stana, ce este atât de special în povestea serialului Absenţa?
Emily Byrne e un agent FBI care a fost răpit cu şase ani înainte ca povestea noastră să înceapă. Toată lumea o credea moartă, dar povestea începe cu ea întorcându-se, cumva, din morţi. Se descoperă că a fost torturată cât timp a fost răpită. Odată întoarsă, descoperă că lumea ei s-a schimbat. Soţul ei s-a recăsătorit, copilul ei a crescut şi îi spune „mamă“ unei alte femei şi cam aşa începe acţiunea în primul episod. Este vorba despre un film independent pentru televiziune, iar filmele independente au unele dintre cele mai interesante subiecte. Iar eu, în calitate de producător executiv, sunt mult mai atentă la detaliile filmului, decât dacă aş fi fost doar în distribuţia lui.
Cum ai reuşit să intri în pielea unei femei care a fost ţinută captivă atâţia ani?
Emily este o supravieţuitoare, pentru că a trecut printr-un lucru atât de extrem, iar să fii în stare să depăşeşti asta este extraordinar. Îmi place că personajul meu este o luptătoare. Nu ştiu dacă aţi auzit de cazurile reale ale unor tinere răpite şi ţinute în captivitate timp de zece ani sau chiar mai mult. Am vorbit cu oameni care erau familiarizaţi cu aceste cazuri, am citit cât se poate de mult despre asta, pentru a conferi personajului meu cât mai multă credibilitate. Este interesant că am filmat serialul în Balcani, zonă care cunoaşte foarte bine ideea de a supravieţui unor aspecte extreme. Am păşit pe un teren care a văzut atât de multă istorie zbuciumată. Este o energie care m-a ajutat în procesul acesta al creionării personajului meu.
Stana are 39 de ani şi este născută în Canada
Ce-ţi place cel mai mult la personajul tău?
Tocmai asta. Îmi plac oamenii care luptă pentru supravieţuire. Este interesant să priveşti un luptător, un om care nu renunţă. Nu am vrut să joc un personaj care se limitează la a fi o victimă. Este un lucru care se regăseşte la multe personaje de tipul mamă-soţie. În schimb, Emily este mamă, soţie, dar şi o luptătoare. Ca o paranteză, în fiecare zi mă întorceam la hotel, de la filmări, cu vânătăi noi. Şi nu am unghii lungi dintr-un motiv foarte întemeiat. Este un rol foarte activ. Cât despre hainele purtate de personajul meu, ele sunt cool, dar nu la modă. Poate în sezonul viitor, cine ştie.
Distribuţia serialului pare destul de eterogenă, cu actori din ţări şi cu experienţă diferită în TV. Cum vă înţelegeţi?
Ce mai interesant la acest serial este că lucrez cu un grup de actori care sunt foarte implicaţi, vin cu idei extraordinare, arată toţi bestial şi tot ce propun ei reuşeşte să dea un plus de calitate scenariului şi poveştii. În plus, ne simţim ca şi cum am filma pentru un lungmetraj. Nici măcar nu am filmat episoadele în ordinea lor. Până acum, am filmat scene din cinci episoade diferite. Am vrut să profităm de locaţia din Bulgaria. Este un pic neobişnuit. Este ca munca pentru un film.
Cum este pentru tine să fii parte din lumea asta strălucitoare a Hollywood-ului? Să trăieşti în Lala Land?
Este destul de normal. Avem numeroase restaurante vegane, încercăm să mergem prin împrejurimi în maşini prietenoase cu mediul. Altfel, nu este deloc ieşit din comun să dai peste celebrităţi într-un restaurant. Dar pentru noi, care lucrăm în aceeaşi industrie, acest lucru nu capătă mari proporţii. Întâlneşti, pur şi simplu, o altă persoană. Asta nu înseamnă că n-aş fi emoţioantă dacă m-aş întâlni, din întâmplare, pe undeva, cu Daniel Day-Lewis. Dar asta pentru că îi admir munca foarte mult. Există o versiune a Hollywood-ului destul de normală. Există şcoli, oamenii merg la întâlniri, la muncă, în fiecare zi. Doar pentru că lucrăm în lumea filmului nu înseamnă că este o lume atât de strălucitoare pe cât ar părea de la distanţă.
Foto: Nino Munoz, AXN