Jake Gyllenhaal „Aş face orice pentru un copil, chiar dacă nu e al meu“

6 septembrie 2015   Interviu

După o transformare atât de dramatică în Nightcrawler, o dramă intensă, nominalizată la Oscar, actorul uimeşte cu un alt rol care l-a absorbit până la epuizare. O transformare pe cât de impresionantă, pe atât de riscantă

Dintotdeauna a fost atras de rolurile extreme. Ex­centrice, nevrotice, tulburate şi care solicită o rezi­lienţă ieşită din comun, ca o infatuare personală. De la Donnie Darko la Brokeback Mountain şi de la Nightcrawler la Southpaw, Jake a fluctuat între roluri dramatice, care n-ar fi putut fi jucate atât de sincer de altcineva. Privirea lui glacială, maxi­larul încleştat şi vocea calmă cutremură cu totul. De data aceasta, avem şansa să-l vedem din nou transformat radical, în rolul lui Billy Hope, un bo­xer talentat a cărui viaţă e dată peste cap brutal, riscând custodia fetiţei sale şi a carierei. Un rol care i-a încercat şi psihicul, actorul ajungând să se confunde cu personajul poate prea mult.

Puteai să mimezi foarte bine, doar eşti actor. De ce ai vrut să te antrenezi atât de intens?

Jake Am fost îngrozit de gândul c-aş putea arăta ca un idiot în ring. Nu ştiam să boxez înainte de film şi mi se dăduseră cinci luni să învăţ. Şi ştiu că mie îmi ia mult timp până învăţ ceva nou! Am simţit o re­zistenţă în mine, pentru că sunt foarte diferit de personaj. Dar asta m-a şi impulsionat, totod

O fi obsesia ta binecunoscută de-a te pierde complet în personaj, cum ai făcut de-atâtea ori?

Nu poţi juca rolul lui fără să te antrenezi. Chiar ai nevoie să trăieşti ca un boxer ca să poţi juca un boxer.

Cât te-ai antrenat ca să devii acest luptător incredibil de fit?

De două ori pe zi, timp de cinci luni. Mă gân­deam întruna cum să mă antrenez cât mai mult. Prima parte a zilei era dedicată tehnicii şi paşilor. A doua parte munceam să-mi intru în formă fizi­că pentru rol.

Care a fost cea mai grea parte?

Boxul cu „umbră“ (n.r. cu un adversar imaginar) a fost cel mai dificil pentru mine. Eşti singur şi pri­vit de toţi. E cea mai umilă experienţă, pentru că toţi văd ce ştii cu adevărat – şi ce nu ştii.

E-adevărat că ai filmat câteva scene de box înfiorătoare cu telefonul ca să le incluzi în film?

Da, ca să fiu sigur că intră. Una dintre ele arăta un pugilist cu un ochi înroşit de sânge. I-am ară­tat-o regizorului (n.r. Antoine Fuqua) şi i-a plăcut!

Ai fost un tată foarte bun pentru Leila (jucată de Oona Lawrence), deşi nu ai copii!

Aş face orice pentru un copil, indiferent că e parte din familie sau nu. Copiii sunt cei mai valo­roşi membri ai societăţii noastre.

Când lucrezi aşa mult cu un copil, pentru un film, nu ţi-ai dori şi tu unul?

Cum să nu? Vreau copii, la un moment dat. Dar nu mă stresez cu asta. Se va întâmpla la momen­tul potrivit, când voi fi şi eu pregătit.

Ai o reputaţie de-a suferi transformările astea nebuneşti. În

ai slăbit enorm. Acum eşti schimbat radical. Nu simţi nevoia să o laşi mai uşor, pentru că te afectează atât de mult?

Da, încep să-mi dau seama că fiecare film pe ca­re-l fac e un experiment şi o explorare. În acesta, am pierdut simţul realităţii, părea totul din ce în ce mai real.

Cum aşa?

Am început să devin el. Eram deprimat, dor­meam foarte puţin, deveneam Billy Hope. Asta mă sperie, pentru că filmele sunt doar imaginaţie. Billy e bătut tot timpul. Nu e vorba că uit de joc, dar era prea mult în capul meu. Eram în diferite locuri tot timpul: în ring, la sală, într-un apartament în­ghesuit. Şi când filmam la Centrul de plasament! Vezi copilaşii aceia din sistem, te afectează. Vrei să lupţi pentru ei. Vrei să le schimbi situaţia în care se află. Da, te dereglează la nivel emoţional.

Ce-ai făcut în ultima zi de filmări?

Am terminat la 5 dimineaţa. Eram în New York. Aveam proteze pe faţă. Le-am smuls prac­tic de pe faţă, ca Arnold Scwarzenegger în Total Recall. Apoi am mers acasă şi am dormit 14 ore.

Traducere şi adaptare: Andreea Enea

Mai multe