Lili Sandu: „Cine a zis că n-aş fi îndrăgostită?“ (Foto)

12 august 2010   Interviu

Face parte din showbizul românesc tentat să părăsească incinta. Primul pas l-a făcut deja: trăieşte la Hollywood. Poartă cu ea un tip de mister, ceea ce o face interesantă. Nu exagerez când spun că are un aer hollywoodian, la propriu. Locuieşte şi studiază acolo. A lăsat în spate ipostaza de Jennifer Lopez a showbizului românesc pentru a încerca marea cu degetul în inima industriei americane de film. Intenţia e bună, şansele sunt mici. „Probabil nu mi se va mai reproşa că nu sunt actriţă, că n-am făcut şcoala de actorie.“ În rest, poartă zâmbetul femeii îndrăgostite şi câteva supraestimări pe care, tocmai datorită zâmbetului, nu poţi să nu le treci cu vederea. OK! Ce eşti? Actriţă, prezentatoare TV, cântăreaţă, iubită de miliardar? Lili Sandu Mie îmi place să cred că Lili Sandu egal artist. Muzica, actoria şi faptul că am prezentat o emisiune TV, toate fac parte din artă.

Face parte din showbizul românesc tentat să părăsească incinta. Primul pas l-a făcut deja: trăieşte la Hollywood.

Poartă cu ea un tip de mister, ceea ce o face interesantă. Nu exagerez când spun că are un aer hollywoodian, la propriu. Locuieşte şi studiază acolo. A lăsat în spate ipostaza de Jennifer Lopez a showbizului românesc pentru a încerca marea cu degetul în inima industriei americane de film. Intenţia e bună, şansele sunt mici. „Probabil nu mi se va mai reproşa că nu sunt actriţă, că n-am făcut şcoala de actorie.“ În rest, poartă zâmbetul femeii îndrăgostite şi câteva supraestimări pe care, tocmai datorită zâmbetului, nu poţi să nu le treci cu vederea.

Vezi aici mai multe fotografii cu Lili Sandu

OK! Ce eşti? Actriţă, prezentatoare TV, cântăreaţă, iubită de miliardar?

Lili Sandu Mie îmi place să cred că Lili Sandu egal artist. Muzica, actoria şi faptul că am prezentat o emisiune TV, toate fac parte din artă.

Replica aici ar fi că Gheorghe Dinică e artist...

Tot respectul. Când voi ajunge la anii la care a ajuns domnul Dinică, poate voi fi şi eu catalogată aşa. Acum am 31 de ani.

Cum ţi se pare viaţa de femeie la 31 de ani?

Niciodată nu m-am simţit mai bine. Mă simt matură, mă simt mai sexy, mă simt femeie.

Spunea cineva că după 32 de ani îţi trebuie motive serioase să trăieşti.

La 30 de ani nu mai gândesc numai cu inima şi balanţa se înclină şi spre partea raţională.

Şi oamenii ajung să bănuiască femeile frumoase de materialism.

Nu văd legătura între raţionalism şi materialism.

Când ţi s-a părut mai grea viaţa?

Eu am început toată nebunia asta la 16 ani, când am fost cooptată în Şcoala Vedetelor. Atunci am plecat din Tulcea şi am ajuns în Bucureşti. În metropolă.

Ţi se pare că ai cucerit-o?

În niciun caz ea nu m-a cucerit pe mine.

În dragoste cucereşti sau te laşi cucerită?

E posibil să fac eu primul pas. Dar îmi place să fiu cucerită şi să simt ambiţie din partea bărbatului. Ambiţie înseamnă că nu sunt genul de femeie căreia când i se cere numărul de telefon, chiar şi când îi place persoana, îl dă. Prefer să-l afle din altă parte şi să mă surprindă.

Înţelesesem la un moment dat că ai fost cucerită de un medic britanic.

Da. Anul trecut am avut o relaţie cu el. Era cu un an mai mare. Nu mi-a plăcut niciodată să am relaţii cu... bine, n-am nimic împotrivă...

Dar nici în comun.

Exact! A fost o relaţie frumoasă, n-a fost să fie. Probabil distanţa. Se întâmpla anul trecut, când eu filmam mult pentru emisiune.

Apoi am citit că ai avut o relaţie cu un miliardar.

Facem un talk-show cu titlul „Cu cărţile pe faţă“?! Din punctul de vedere al unor ziarişti, viaţa mea s-a învârtit în jurul unor miliardari excentrici. Nu. Într-adevăr, am avut relaţii cu oameni care aveau o meserie, cu oameni care aveau afaceri, dar asta nu înseamnă că ar trebui să mi se pună ştampilă.

Când ţi se pare că te întorci acasă? Acum sau în august, când pleci?

A fost visul meu. Să am ocazia să ajung în America, să studiez actorie la o şcoală acolo.

Acolo ai o prietenă celebră. Pe Elena Băguci.

Da. Ea stă în New York. Eu stau în Los Angeles. M-am mutat de curând în West Hollywood, să fiu mai apoape de şcoala unde m-am înscris, care e destul de cunoscută. Se numeşte Ivana Chubbuck Studio. E şcoala unde sunt colegă cu Monica Bârlădeanu. Ne-am întâlnit acolo şi ne-am apropiat foarte mult. E un om extraordinar şi o actriţă foarte talentată.

Păi şi acolo ce prieteni mai ai?

Am o gaşcă de prieteni români. Una dintre prietenele mele e sora Claudia Pavel. M-am mutat acolo din ianuarie. Asta înseamnă cinci luni. Am fost puţin dezamăgită la început. Eram singură într-o lume mare rău. Avându-i pe ei lângă mine, îmi e mai uşor.

Mă gândeam... când ajungem să te vedem cu cineva la casa ta?

Cine a zis că n-aş fi îndrăgostită?!

Pari fericită, deci poţi fi.

Sunt OK. Există cineva care ocupă un loc aparte în sufletul meu.

Şi cum, n-ai găsit tu un român?!

Cine spune că nu e român?! Toate speculaţiile pe baza relaţiilor mele s-au făcut pentru că am evitat să vorbesc despre viaţa personală. E o lecţie pe care am învăţat-o când am trecut prin asta cu mult timp în urmă. M-am întrebat atunci dacă pot fi Lili Sandu doar dacă apar pe prima pagină alături de nu ştiu cine.

Ne referim la perioada aceea în care erai cu Bogdan Stelea.

Mă rog, am avut o relaţie.

Perioada aceea a coincis cu începutul celebrităţii tale.

Scuză-mă, dar când am lansat un hit care se numea „Aproape de tine“, când am jucat în „Numai iubirea“, crezi că a jucat sau a cântat Bogdan Stelea în locul meu?!

Aţi mai ţinut legătura?

Avem prieteni comuni. Dacă ne vedem, ne salutăm. Au fost şase ani între noi, nu văd de ce n-am face lucrul acesta. Relaţiile sunt destul de deschise şi nu tensionate, aşa cum unii şi-ar imagina. Mergem mai departe. Fiecare cu viaţa pe care şi-a ales-o.

O mare parte dintre prietenele tale din showbiz sunt „fugite“ din ţară. Îţi mai dau un exemplu: Ileana Lazariuc.

Da. Ea e prietena mea de zece ani. Chiar râdeam cu ea că ar trebui să ne dea un premiu pentru cel mai longeviv cuplu din showbizul românesc. Am fost împreună de la început, când am cântat în formaţia Trinity.

Nu e grea prietenia între două femei frumoase?

Depinde de cei şapte ani de acasă. Între noi nu s-a pus problema aşa.

Ce actori celebri ai cunoscut?

La seminariile lui Larry Moss l-am întâlnit de pildă pe Gerard Butler. Arată foarte bine şi era un om cu foarte mult bun simţ. Am vorbit la un moment dat cu Eva Mendes care, nemachiată, era o femeie extraordinar de frumoasă. Ea e studentă la facultatea la care merg şi eu. Am cunoscut-o pe Nicole Scherzinger, ne-am împrietenit într-o conjunctură. Am rămas uimită. Pentru că şi ea ar fi putut avea nişte aere. Şi chiar am putea face o posibilă colaborare, ea dorindu-şi foarte mult să devină şi producător muzical. Îşi produce multe dintre piese. Poate o să am şansa asta.

Ca stil de viaţă, cum îţi petreci timpul liber acolo, faţă de aici?

E o mare diferenţă. De când mă trezesc dimineaţa şi văd scris „Hollywood“ pe dealuri acolo, deja îmi încep ziua mult mai bine.

Ultima întrebare e una pentru care mă vei antipatiza.

De operaţii vrei să mă întrebi?! Că am auzit multe aberaţii pe tema asta.

Nici măcar. De cine eşti îndrăgostită acum?

Mi-a părut bine. Sper să fi ieşit frumos interviul.

Te-am întrebat în ideea în care nu-mi place să las oamenii curioşi.

Pot să-ţi spun doar că sunt foarte fericită. E bine să rămână curioşi, ca să rămână interesaţi de parcurs.

Atunci o să spună că am fost un prost intervievator şi nu te-am convins să-mi zici.

Nu. Spune-le că a fost doar vina mea.

Foto: Bogdan Botofei

Mai multe