Mădălina Ghenea: „Sufăr de singurătate“

A cucerit podiumurile de modă, a cu­cerit lumea filmului italian, a cucerit prima pagină a revistelor şi a tabloide­lor şi a cucerit o lume întreagă după ce l-a cucerit pe Gerard Butler. În um­bra zvonurilor legate de despărţirea de cel care părea un celibatar convins

A cucerit podiumurile de modă, a cu­cerit lumea filmului italian, a cucerit prima pagină a revistelor şi a tabloide­lor şi a cucerit o lume întreagă după ce l-a cucerit pe Gerard Butler. În um­bra zvonurilor legate de despărţirea de cel care părea un celibatar convins, actriţa ne-a vorbit despre iubire la trecut şi la prezent, despre cum a fost înşelată în dragoste şi despre cum s-a lă­sat prinsă în malaxorul lumii mondene. Şi, deşi e invidiată de milioane de femei, vei descoperi o Mădălina care se detaşează de propria senzuali­tate pentru a nu cădea pradă lumii în care tocmai a păşit. Cu dreptul, spunem noi...

În câte limbi ţi s-a spus până acum „Te iu­besc!“?

În toate limbile. Ştii site-urile acelea de unde poţi da copy-paste cu declaraţii de dragoste traduse în toate limbile? Am primit şi eu.

Îţi aminteşti când ai spus tu prima oară „Te iubesc!“?

De când mă ştiu spun „Te iubesc!“. Două vorbe pe care vreau să le aud des şi din suflet şi pe care le spun des şi din suflet. Dumnezeu m-a binecuvân­tat cu oameni minunaţi în 25 de ani, iar dacă aceşti oameni mă vor dezamăgi sau nu vor mai fi în viaţa mea, mă iubeşte Dumnezeu şi eu Îl iubesc pe El.

Ţi s-a întâmplat să spui „Te iubesc!“ şi să nu ţi se răspundă?

Da , mi s-a întâmplat.

Cred că poţi să ai, dând din gene, orice bărbat. Cum faci selecţia?

Nu vreau şi nu pot să am orice bărbat. Nu fac o selecţie, pur şi simplu mă îndrăgostesc. Sunt om, nu sunt robot. Câteodată, mi-aş dori să fiu robot, să apăs pe buton şi să îmi treacă îndrăgosteala; să pot face o selecţie, să îl aleg pe cel mai potrivit dintre pretendenţi. Numai că mie îmi plac băieţii răi, am magnet la băieţii răi. (râde)

Care au fost cele mai mari eforturi pe care ştii că le-a făcut cineva pentru a te cuceri?

După cum ţi-am spus, sunt atrasă de băieţii răi. Când un băiat rău zboară nouă ore să te vadă, după ce ţi-a vorbit doar câteva minute şi tu nu l-ai băgat în seamă trei zile, dar el vine oricum, merită să îi dai o şansă, chiar dacă are o reputaţie care ar speria şi cea mai puternică femeie din lume.

Câţi bărbaţi te curtează în acest moment?

Habar n-am! Nu îi număr şi mulţi poartă măşti. Unii bărbaţi rămân la comportamentul de ado­lescenţi; mă amuză teribil când un bărbat mă ia peste picior şi crede că aşa mă cucereşte. Îmi plac băieţii răi, dar să nu fie răi cu mine. (

)

Câţi bărbaţi au vrut să te ia de nevastă?

Mulţi. Mai în glumă, mai în serios, dar toţi mi-au cerut un copil. Poate pentru că, în ziua de azi, căsătoria nemaifiind o garanţie, un copil te leagă pe viaţă. Este un foarte mare compliment pentru mine.

Ai făcut vreun bărbat să plângă?

Pe fratele meu, că i-am stricat o maşinuţă cu telecomandă. Pe tatăl meu, pe iubiţii mei. Voi nu aţi plâns niciodată de fericire? (

)

Te afli într-un spaţiu public şi remarci un bărbat care-ţi place la nebunie. Te remarcă şi el, dar nu acţionează. Cum procedezi?

Nu pot face mare lucru, sunt de modă veche şi trebuie să aştept să facă el ceva. Deşi mi s-a întâm­plat să merg la un chelner să îi fac complimente. Eram într-o cafenea cu o prietenă, se tot uita la mine şi, când mă uitam la el, întorcea privirea. Un copil timid, nu avea mai mult de 20 de ani. M-am dus la el şi i-am spus că e tare frumos, după care am ieşit din cafenea. Câteva minute mai târziu, a ieşit în stradă după mine şi urla ca nebunul între­bându-mă dacă vreau să fiu soţia lui.

Care ţi se pare modul ideal în care o femeie poate aborda un bărbat de la care nu-şi mai poate dezlipi ochii?

Să îl întrebe de preocupările lui.

Cel mai haios compliment care ţi s-a adresat?

„Te iubesc!“-ul stâlcit de „străinii“ din viaţa mea. Nimic nu e mai haios decât un străin care încearcă să vorbească pe limba ta. Un american mi-a spus o poezie întreagă în română, a învăţat-o pe de rost. Un român mi-a spus că sunt „o olteancă dată nai­ba“. M-au bucurat foarte mult felicitările şi com­plimentele de la oamenii cu care am avut onoarea să lucrez recent: Allesandro Gassmann, Jude Law, Demian Bichir. Filmul „Dom Hemingway“, cu Jude Law şi Demian Bichir, a cărui protagonistă feminină sunt, este vândut deja în România, deci ne vedem în cinematografe în toamnă.

Eşti o femeie care inspiră. Te-a pictat cineva? Ţi-a scris poezii? Te-a pozat în somn? Ţi-a compus melodii?

M-au pictat, mi-au scris poezii, m-au pozat în somn, mi-au scris melodii şi, acum patru zile, am primit o veste extraordinară: un regizor din Italia a scris un scenariu pentru mine şi un regizor ro­mân vrea să scrie un scenariu despre mine.

Ai fost vreodată înşelată?

Da, am fost. Primul meu iubit a devenit tătic când noi ne făceam planuri de căsătorie. Eram copii, eu aveam 20 de ani. Am trăit o tragedie, dar a avut grijă Dumnezeu de mine. Acum văd altfel lucrurile.

Eşti la curent cu tendinţa femeilor din România de a se cupla cu bărbaţi de naţionalităţi străine, pe sistemul „Orice să fie, numai român nu!“. Cum percepi tu diferenţa dintre bărbaţii români şi bărbaţii din străinătate?

„Nu există mai multe rase, ci una singură – rasa umană“, cum spunea Albert Einstein. Eu mă consider un cetăţean al lumii, fără a face distinc­ţie de limbă, religie sau culoare. Mai puţin mă interesează aceste aspecte. Filmul în care apar, „Razzabastarda“, este un film despre românii din Italia, care, chiar dacă are un titlu care ar putea da naştere unei confuzii într-un context social atât de delicat, are ca mesaj exact opusul: nu tre­buie să facem diferenţe. Susţin această idee, deci nu văd diferenţe între bărbaţii din România şi ceilalţi bărbaţi ai lumii.

Ce le lipseşte, totuşi, bărbaţilor din România?

Reclama. Eu încerc să fac tot ce pot în acest sens.

Presupun că ştii cât de des se regăseşte Gerard Butler în preferinţele româncelor. E foarte la modă, li se pare multora cel mai sexy bărbat în viaţă…

Ştiu. Primesc sute de mesaje de ameninţare cu moartea şi jigniri, sunt mii de comentarii pline de invidie şi răutate pe cele mai importante site-uri de gossip, mii de discuţii în genul „ştiu de la o prietenă căreia i-a spus o prietenă că Mădălina este aşa şi pe dincolo“. Sunt foarte „nefemeie“ în privinţa aceasta, eu nu bârfesc, nu am treabă eu cu ce fac alţii, nu am timp să văd sau să analizez ce fac alţii decât dacă sunt un exemplu pentru mine. Dacă am timp, scriu un compliment, nu pierd tim­pul cu lucruri negative. Oare la ce ajută? Ce rău trăiesc unii oameni, ce groaznică boală e invidia! Mulţumesc Domului că nu m-a atins. Nu am com­petiţia în sânge, cred că e loc pentru toată lumea.

De regulă, femeile sunt cârcotaşe când vine vorba de frumuseţea altei femei. Pe tine te plac şi femeile, şi bărbaţii deopotrivă. Cine întoarce mai des capul după tine?

Cred că sunt multe persoane care nu mă plac. Sincer, de regulă, sunt destul de absentă, nu mă uit cine întoarce capul după mine. Am atâtea pla­nuri şi gânduri, responsabilităţi şi preocupări. De când mă ştiu, mă lupt cu timpul. Nu îmi ajunge niciodată.

Câte buchete de flori primeşti săptămânal?

Nu prea multe. Nu ştie nici mama de multe ori pe unde sunt prin lume. Câteodată, uit şi eu. Mă trezesc dimineaţa şi am nevoie de câteva secunde ca să realizez unde sunt şi ce trebuie să fac. Urâtă invenţie alarma de trezire! Oricum, iubesc flori­le, iar bărbaţii ar trebui să le ofere tot timpul.

Gerard ţi-a oferit?

De la prima întâlnire! (zâmbeşte)

Cum ai ajuns să fii atât de importantă pentru el, dintre toate femeile lumii, să se oprească tocmai la tine?

Doar el vă poate răspunde la o astfel de între­bare.

Unde exact eraţi în New York şi ce v-aţi spus când v-aţi cunoscut?

La o petrecere. A povestit el cu lux de amănun­te.

Ştiu că, trei zile mai târziu, a venit la Milano, la tine la uşă. Cum a aflat adresa?

M-a sunat din aeroport când a ajuns şi m-a în­trebat unde locuiesc.

Cum a decurs următoarea revedere?

Ne-am mutat împreună, practic, din prima zi.

Care e cel mai frumos lucru pe care ţi l-a spus?

Îl ţin pentru mine. Sunt amintirile mele. Ră­mân în sufletul meu.

Lumea îşi imaginează că staţi toată ziua numai pe covorul roşu sau prin localuri scumpe, nu-şi închipuie că un actor de talia lui ar putea sta pe canapea, în faţa televizorului, mâncând popcorn. Care au fost cele mai simple, cele mai fireşti momente din relaţia voastră, în care v-aţi bucurat împreună de viaţă?

Noi suntem simpli şi cele mai simple lucruri pentru noi sunt minuni. În a doua săptămână de relaţie, am mers împreună în Scoţia. Am închiriat o maşină şi am colindat ţara în lung şi în lat, fără re­zervări la hoteluri sau restaurant. În fiecare noap­te, am dormit în alt oraş, în cele mai simple pensi­uni. Într-o noapte, chiar am riscat şi am dormit în maşină. Eram într-un orăşel şi totul era ocupat.

Ţi-a cerut Gerard vreodată explicaţii pentru povestea fotografiilor în care ai apărut surprinsă alături de Leonardo DiCaprio? Sau pentru presupusa relaţie cu Eros Ramazzotti?

Da, ne-am făcut amândoi liste cu toate abera­ţiile care s-au scris despre noi şi ne-am luat la în­trebări. Dacă rezist în meseria asta cât a rezistat el, lista mea va fi la fel de lungă ca a lui când voi ajunge la 43 de ani, chiar dacă, poate, cu multe dintre persoanele de pe acea listă nu voi fi schim­bat mai mult de două vorbe.

Am sesizat că aveai lacrimi în ochi ori de câte ori Mihai Gâdea, în singura emisiune televizată la care ai participat de când ai venit în România, îţi adresa o întrebare referitoare la Gerard. Eşti îndrăgostită, topită şi fericită sau bulversată, dezamagită şi tristă?

Mi-e ciudă că plâng aşa uşor. Aşa sunt eu de când m-am născut: plâng de îndrăgostită, de to­pită, de bulversată, de dezamăgită sau de tristă. Plâng din orice.

Ce voiai să spui prin declaraţia făcută recent: „Aceasta este o perioadă dificilă din viaţa mea“?

Dumnezeu a vrut să călătoresc în cele patru col­ţuri ale lumii, dar să mă tot despart de oameni şi de locuri. Îmi e din ce în ce mai greu. La 14 ani, când am plecat de acasă, vedeam totul altfel. Nu vedeam răutatea, agresivitatea, suficienţa, lipsa de educaţie, prostia. Tot acest succes (vă rog să îmi permiteţi să îl numesc succes!) este rezultatul a 11 ani de muncă cinstită şi a stârnit multă invidie. Am satisfacţia că nu am făcut compromisuri, că nu am trădat credinţa mea şi tot ce am mai sfânt, că nu mi-am vândut sufletul. Este una dintre cele mai bune perioade de lucru din viaţa mea, perioadă în care am posibilitatea să aleg. Şi aleg frumosul şi ceea ce iubesc, nu banii. Şi te rog să mă crezi că nu e uşor! Este şi perioada în care petrec din ce în ce mai puţin timp cu cei dragi. Singurătatea este greu de suportat. Încă mă mai minunez când un prieten mă trădează, tot nu mă obişnuiesc. Zilele astea sufăr de singurătate. Aş vrea să îi am pe cei pe care îi iubesc mereu lângă mine. Îmi e teamă că o să îi pierd, că nu am stat cât merită cu ei.

Foto: Arhiva personală, Rex Features