Maria Dinulescu: ”Nu am plecat cu aşteptări la Hollywood”

Am regăsit-o pe Maria Dinulescu (35) la fel de luminoasă, energică şi cu chef de joacă în faţa aparatului foto. Dar şi mai organizată decât o ştiam... şi mai înţeleaptă cu doi ani şi jumătate de aventură hollywoodiană. Doi ani şi jumătate de explorări, întâlniri şi cursuri de perfecţionare profesională… De emoţii, audiţii şi replici învă­ţate cel mai bine pe plaja din faţa casei închiriate în Malibu, acolo unde n-a apucat să-şi vadă nici­odată vecinii. Doi ani şi jumătate în care şi-a în­ţeles mai bine rostul şi realitatea în care îi este, de fapt, dat să trăiască. Şi chiar dacă povestea ei de iubire cu L.A.-ul s-a dovedit imposibilă, expe­rienţa de acolo e una din care Maria a învăţat enorm.

Dacă ar lua-o de la capăt, ar face la fel, fiindcă Maria e una dintre cele mai libere femei pe care mi-a fost dat să le întâlnesc în periplurile mele jurnalistice. Îi plac la nebunie provocările, aşa cum a fost şi primul rol care i s-a oferit la întoarcerea în ţară – cel al Alinei, în pelicula Dublu, alături de Bogdan Dumitrache, Ştefana Samfira şi Dorian Boguţă, o producţie care va avea premiera pe marile noastre ecrane pe 17 iunie şi care va participa în competiţia „East of the West“, de la Festivalul de Film de la Karlovy- Vary, unde va avea şi premiera internaţională.

În luna iunie revii în forţă după o perioadă de absenţă, cu rolul din filmul

. Ce te-a atras la acest proiect?

Maria Da. După câţiva ani în Los Angeles şi o perioadă de studiu la Roma, m-am întors în ţară. A fost o bucurie ca în primul rând să filmez trei lungmetraje, un teatru TV, să prezint câte­va gale şi să am rolul principal pe scena mare a Teatrului Naţional. Filmul Dublu a fost prima ofertă. Regizoarea scrisese rolul cu mine în min­te, dar totuşi ne-am întâlnit la audiţii împreună cu actorul Bogdan Dumitrache. A fost o chi­mie excelentă între toţi trei şi ne-am zis „Let’s do it“. Acum vom avea premiera la Festivalul Karlovy-Vary, unde participăm în selecţia ofi­cială. Deci uraţi-ne succes!

Vă ţinem pumnii! Vorbim despre o peliculă în care interpretezi alter-ego-ul feminin al personajului jucat de Bogdan Dumitrache. Sună foarte interesant. Cum ai abordat rolul?

Îmi aduc aminte că mi-a plăcut atât de mult prin ce trece personajul masculin, încât mi-aş fi dorit ca regizoarea să îl poată schimba pentru mine. Bogdan a fost alegerea perfectă şi cred că este singurul care l-ar fi putut face – cel puţin dintre actorii invitaţi la casting. El a fost şi cel care m-a inspirat să îmi construiesc persona­jul. Am rezonat foarte mult cu tot ce a trăit el, încercam să îi fiu suport şi să îi susţin cât mai mult realitatea pe care o caută. Personajul meu a fost realizat la limita realităţii. Este o femeie despre care nu ştii dacă este o proiecţie a lui sau chiar există.

Cum te-ai înţeles cu Catrinel Dănăiaţă, o regizoare aflată la debut?

Au fost momente în care m-a cucerit şi mo­mente în care eram cu răbdarea la limită. Un proces normal prin care trecem atunci când colaborăm cu regizori care de-abia îşi formea­ză un limbaj de lucru. Mă bucur că a montat ca un regizor matur. A ales numai secvenţele care servesc poveştii. Erau secvenţe la filmare care din start erau lipsite de necesitate. Chiar atunci ne spuneau că nu vor apărea în film. Desigur că este foarte frustrant să fii la filmare şi să joci în secvenţe care ştii că nu vor fi folo­site, dar probabil că pentru ea era important să le experimenteze. Fiecare regizor este diferit. De fiecare dată it’s a different journey. Cel mai mult înveţi despre experienţa avută abia după ce s-a terminat. Este foarte important cu ce lu­cruri ai rămas, să le poţi folosi la următoarele proiecte. Ea m-a învăţat să nu mă grăbesc.

Filmul acesta pare că semnalează o revenire definitivă în România după perioada din Los Angeles. Ai abandonat visul american sau n-ai renunţat şi păstrezi legătura cu L.A.-ul?

Nu privesc America ca pe un vis american. A fost şi este o experienţă a unei vieţi cât se poate de reale, care m-a făcut să mă dezvolt enorm, să înţeleg mai bine imaginea de ansamblu, mi-a creat noi posibilităţi. Am investit foarte mult în creşterea mea acolo atât profesional, cât şi per­sonal. America este parte din inima mea şi me­reu caut motive să mă întorc acolo. Aşa cum am mai spus: un actor cu accent rusesc (aşa cum este cel pe care îl avem noi) primeşte roluri de mică întindere, foarte rar şi prost plătite. Deci nu exis­tă şansa de a crea o carieră sau de a-ţi susţine un trai acolo. Eu am muncit 15 ani ca să construiesc o carieră în România. Am filme care m-au dus la Cannes şi alte 14 premii de interpretare. Ca ac­tor, eşti foarte legat de limba în care te-ai format, iar România sau a fi actriţă est-europeană va fi mereu realitatea mea, constanţa mea în punctul meu de plecare al oricărui proiect. Dacă mi-ar fi plăcut să nu fiu limitată de accent şi să fi avut un accent american? Ei bine, răspunsul este da, dar aceasta nu este realitatea pe care o trăiesc. Pentru moment, mă bucur că filmele făcute în România mă ajută să primesc mai degrabă expu­nere în festivalurile prestigioase din lume şi mai puţin nivelul financiar la care aş fi putut ajunge dacă aş fi fost născută în America.

Deci ce te-a făcut să te întorci? Problema accentului…

Nu aş fi putut să stau toată viaţa jucând femei din est, care au apariţii scurte în filme. Este frus­trant, nu te simţi creativ, nu ajungi să creşti în dezvoltarea personajului. Viaţa mea era excelen­tă în Los Angeles. Locuiam în Malibu, mergeam când voiam în Hawaii, nu lipseam de la niciun eveniment cultural sau legat de cinematografie, aveam prieteni foarte apreciaţi în industrie – dar nu lucram aşa cum simţeam nevoia.

Ai urmat şi diverse cursuri de perfecţionare profesională în L.A. Cum ai reuşit să te susţii financiar? Ce proiecte ai avut acolo?

Nu am plecat cu aşteptări când am mers la Hollywood. S-a adeverit a fi o decizie foarte înţeleaptă, mai ales că nu ştiam nimic din ce înseamnă o fabrică de film. Sunt un autodidact excelent şi, în scurt timp, am mers la cursuri despre bussines in acting la prestigioasa univer­sitate UCLA, am mers la foarte multe cursuri de actorie, de reducerea accentului, de scenaris­tică, de audiţii. Am investit toţi banii pe care îi făcusem în România şi am primit mult suport de la cei care mă iubesc şi au încredere în mine. Recomand oricui să încerce această experienţă, dar le recomand să fie şi foarte realişti cu ceea ce experimentează. Decizia de a trăi mai mult în Europa şi a creşte cariera de aici a venit ca un răspuns natural faţă de realitatea industriei de film americane.

Mi-a plăcut ce mi-ai spus mai devreme, la shootingul nostru: că în L.A. e atât de obişnuit să cunoşti oameni excepţionali. Ce oameni excepţionali ai cunoscut acolo, care te-au impresionat într-adevăr?

În Los Angeles nu contează că ai luat Oscarul, ci când l-ai luat. Nu contează ce ai făcut, câte premii ai luat sau ce film faci acum, ci care este următorul tău film. Nu îmi place să mă laud cu oamenii pe care îi cunosc sau, cum ar spune americanii, cei care te cunosc. Căci este mai im­portant ca ei să te cunoască şi să vorbească des­pre tine. La Hollywood vin vârfurile din toată lumea. Deci este la ordinea zilei să te întâlneşti cu cei mai buni.

Ce audiţii la care ai participat ţi-au rămas în minte?

Îmi aduc aminte că prima audiţie am dat-o pentru Wolverine. Nu înţelegeam de ce fiecare dintre cele 10 actriţe care aşteptau să intre la casting erau exact tot ce admiram la o femeie. Îmi plăceau comportamentul, fineţea, look-ul lor, modul de a comunica, tipul de profesiona­lism pe care îl prezentau. La final, mi-am dat seama de ce mă simţeam atât de conectată cu ele. Eram toate una şi aceeaşi femeie. Acelaşi tip de look şi personalitate. Eram dublura ce­leilalte dintr-o altă parte a globului. Ştii când mergi pe stradă şi vezi pe cineva care seamănă perfect cu cineva pe care îl cunoşti? Ei bine, aşa suntem noi în L.A. Dubluri peste dubluri – nuanţate de ţara din care provenim, toate talentate, fiecare fiind alegerea perfectă. Nu suntem alese pentru că una este mai bună decât cealaltă. Pur şi simplu, nu stă în mâinile noastre posibilitatea de a influenţa alegerea producătorului. Fiecare poate fi opţiunea per­fectă – proiectul în totalitatea lui are sau nu nevoie de tine. Este mult de vorbit…

Cum te-ai schimbat după doi ani şi jumătate acolo? Ce ai învăţat din această experienţă?

Foarte multe lucruri. Am fost o norocoasă că am ales această şansă. Cel mai mult îmi ră­mâne în suflet capacitatea de a mă uita la oa­meni fără a mă opri la aspectul fizic. Este atât de puţin important! Acolo nimănui nu îi pasă cum arăţi, ci ce faci. Care sunt acţiunile tale şi cât efort depui să te transformi în mai bine.

„New look, new mood“, mi-ai spus, când mi-ai arătat noua ta tunsoare. What mood?

Mă simt eu. Este excelent să mă simt fresh, plină de vitalitate, mereu curioasă încercând tot ce este nou. Părul scurt mă face să mă simt şi extrem de sexy, dar şi feminină.

E o stare nouă, care se datorează şi unui nou bărbat în viaţa ta? Ai declarat că există cineva din Franţa, dintr-un domeniu adiacent ariei tale profesionale. Şi pentru că ziceai ceva de o plecare la Paris, nu mă pot opri să nu mă întreb...

Aş recomanda oricărei persoane ca nimeni să nu le schimbe starea profundă interioară. Dorinţa de a îmi trăi cu cât mai mult adevăr starea prezentă este motivul care mereu mă păstrează activă. Bărbaţii vin şi pleacă.

Crezi că bărbatul potrivit te-ar putea face să-ţi schimbi verdictul dat anul trecut, când ai spus că nu-ţi vei dori copii niciodată?

Nu. În mod obişnuit le spun din start că îmi doresc să adopt, aşa că nu au timp să-şi facă alte planuri.

Eşti cea mai organizată persoană cu care am avut un shooting vreodată – dar şi cea mai liberă, independentă, totodată. Te sperie ideea de căsătorie? Te întreb asta fiindcă ai declarat că ai refuzat multe cereri în căsătorie...

Da. Este cineva în jurul meu care îmi tot spu­ne că îmi va demonstra că pot avea toată liber­tatea care mă face să mă simt eu şi în acelaşi timp să rămână lângă mine. Eu nu cred nimic. Las timpul şi acţiunile lui să vorbească… Iar le­gat de organizare, atunci când lucrez îmi place să respect foarte mult munca echipei tehnice şi încerc să le fiu un partener loial şi de încredere. Nu întârzii niciodată, sunt foarte eficientă, iar în momentul în care creez mă bucur de toată li­bertatea posibilă. Îmi place să nu ştiu ce voi face în fiecare secundă, dar mă bazez foarte mult pe experienţa pe care am dobândit-o şi mai ales pe talentul şi munca echipei cu care lucrez. A mă surprinde în tot ce fac pentru mine este vital.

Pe 2 mai ai împlinit 35 de ani. Eşti unde ţi-ai dorit la acest moment din viaţă?

Mă simt excelent, mă bucur de multă maturi­tate şi libertate. Admir foarte mulţi oameni din jurul meu şi asta mă inspiră. Planuri de viitor nu mi-am făcut. Este atât de minunat momen­tul prezent!

Încurajezi regizorii tineri, implicându-te în proiectele lor. Ce relaţie păstrezi, însă, cu regizorii consacraţi de la noi? Ai primit oferte de roluri din partea lor când ai revenit?

Mă întâlnesc cu regizorii pe care îi iubesc şi sper să îi inspir pentru proiectele lor viitoare. E o relaţie de lungă durată, care de cele mai multe ori dă rezultate după mulţi ani. Până atunci, ne susţinem reciproc în fiecare proiect.

În ce alte proiecte urmează să te vedem?

Aşa cum ziceam, cu

mergem la Kar­lovy-Vary, unde suntem în selecţia oficială, cu personajul din

cred că am să amuz foarte mulţi tineri. Mai este şi filmul regizoru­lui austriac, care o să apară mai spre toamnă şi încă nu ştiu dacă titlul rămâne

, iar scurtmetrajul regizoarei chineze,

îşi începe periplul prin fes­tivaluri. Piesa de teatru-tv J

apare în câteva zile la TVR, la Teatrul Naţional vă aştept să vedeţi

, voi filma un nou scurtmetraj, plec în America şi aştept să mă surprindă plăcut viaţa.

foto: sorin stana, styling: madena pasăre, hair style: daniel cristea - gett’s artistic team, make-up: elena ciftci - www.ciftcielena-makeupartist.ro, vestimentaŢie: nissa, guess, steve maden şi scotch&soda (magazin collective), aldo, mangano (magazin icon). mulţumim pentru sprijin showroom-ului Roche bobois (str. g-ral budişteanu 28C)