Mircea Radu: „Până la urmă, o să mă căsătoresc“

Este cel care a făcut ca refrenul celor de la The Beatles, „All you need is love“, să devină insuportabil prin repetiţie. Este veşnicul bărbat greu de căsătorit. Mircea Radu (42) e mereu atent la de­talii, până când ajunge să se ia puţin prea în serios. Asta vine poate de la succesul pe care l-a avut din dragoste. Nu în dragoste.

Este cel care a făcut ca refrenul celor de la The Beatles, „All you need is love“, să devină insuportabil prin repetiţie. Este veşnicul bărbat greu de căsătorit. Mircea Radu (42) e mereu atent la de­talii, până când ajunge să se ia puţin prea în serios. Asta vine poate de la succesul pe care l-a avut din dragoste. Nu în dragoste. Pentru că nu-şi asumă nicio femeie dintre cele care l-au aşteptat acasă. Succesul lui la femei e deocamdată teoretic. Televizual, murise. Pro­babil că va învia. Vom trăi şi vom vedea.

OK! Care sunt certitudinile tale până acum?

Mircea Radu Prima care-mi vine în minte e că lucrez la TVR. Că mă duc dimineaţa acolo şi că plec seara. Că-mi iau banii de două ori pe lună.

Bani mulţi?

Bani... româneşti. Mai am certitudinea că acasă mă aşteaptă doi câini care mă iubesc.

Ca un personaj cu succesul tău în rândul femeilor să fie aşteptat acasă doar de cei doi câini mi se pare puţin.

Pleci de la o premisă greşită. Dacă nu spun nu înseamnă că nu există. E o chestiune la care trebuie să mai lucraţi.

Văd că nu vrei să-ţi asumi nicio relaţie. Dacă ea există.

Eu am venit să dis­cutăm despre proiec­tul de la TVR.

Eşti greu de prins şi, prin urmare, te întreb tot ce nu ai fost întrebat. Trecem prin toate subiectele.

Asta dacă vreau eu. Eşti un om foarte dibaci. Bravo! Viaţa intimă e cel mult o componentă, nu e o chestiune care să definească un prezen­tator. Eu sunt socotit bun datorită cifrelor de audienţă, nu pentru că am ştiut să mă exhib. Până la urmă, o să-mi şi asum relaţia şi o să mă căsătoresc. Acum vreau să mai copilăresc. Despre bărbaţi se şi spune că sunt nişte copii, indiferent de vârstă. Pasul pe care-l sugerezi va fi făcut când trebuie, nu când spune lumea.

Televizual, muriseşi.

Mi se pare cam dur.

Din cauza succesului anterior, emisiunea aceasta va fi supusă unor pretenţii mari, iar tu, până acum, ai avut succes cu un singur format.

Păi n-am avut vârsta să am succes cu altele. De la 25 de ani, am avut succes ca prezentator de ştiri şi de la 32 a venit domnul Lazarov şi mi-a propus formatul „Din Dragoste“.

Şi ce facem dacă rămâi doar cu acela?

Îmi place cum gândeşti. Care e întrebarea?

Nu ţi s-ar părea o dramă?!

Radu, eu fac profesia asta gândindu-mă la succes. Dar nu în primul rând la succes. Este ca şi cum ai spune că vreau să fac o casă şi un prieten m-ar întreba dacă mă gândesc că poate să iasă urâtă. Da, mă gândesc, dar eu o fac încercând să iasă frumoasă.

Sunt unii care nu se mai apucă de a doua, de frică să nu pară urâtă în comparaţie cu prima.

Între bărbaţi, când unul vine cu o prietenă nouă în cercul său de amici, ceilalţi o compa­ră cu fosta. Formatul acesta de emisiune a luat Oscarul de televiziune în Italia. Pe unde a fost a avut succes. Am încredere în el. „În trecerea anilor“ e o competiţie între decadele timpului. În prima ediţie, vor fi anii ’80 contra anilor ’90. E vorba despre „bătălia dintre generaţii“.

Ne întoarcem puţin în timp. Nu ţi-au şifonat imaginea cei de la Antena 1 în deznodământul relaţiei cu ei? Că ai dat o probă. Că n-ai luat-o. Şi tot aşa!

Ba da. A fost o neînţelegere venită de-acolo. Nu ştiu dacă imaginea clădită în timp se dărâ­mă cu nepriceperea unui serviciu de PR. Am dat nume clare. Camelia Voiculescu şi Sorin Oancea m-au rugat să intru în studioul de ştiri pentru a mă întâlni cu nişte specialişti brita­nici care voiau să vadă cum s-ar potrivi un băr­bat la pupitrul ştirilor. Nu pentru o probă.

Ce oferte ai refuzat până acum?

După ce am terminat „Din Dragoste“, An­tena 1 a venit cu două propuneri. Nu mă re­găseam în niciuna. Rezultatul a fost că nu am mai făcut nimic. Am fost ofertat şi de cei de la Kanal D, cu care am avut discuţii pe nişte proiecte interesante.

Şi de ce nu s-au concretizat? Oameni neserioşi?

Nu, nu, nu. Pur şi simplu discuţi până se împotmo­leşte discuţia.

Şi atât?

Da. Mă amuză tare copiii aceştia, care, după un semieşec, îţi povestesc cât sunt de curtaţi. Că nu poţi intra pe strada lor de-atâtea televiziuni. E multă ipocrizie pe ecranele astea...

Acum mă gândeam că eşti bărbatul din showbiz căruia îi stă cel mai bine părul. Contează asta în starea ta de spirit?

Da. Dar să ştii că nu dorm în picioare ca să nu mi se strice coafura. Mă spăl de ani de zile cu acelaşi şampon.

Mircea, ce fel de tată ai fi?

Cred că aş fi un tată la extreme. Mama copi­lului ar trebui să fie o femeie care să echilibre­ze lucrurile.

Nu planifici lucrul acesta?

Ba da. Dar îl planific în doi, iar cea de-a doua persoană nu eşti tu.

Dar am ratat întrebarea care închide cercul. Mama copilului există?

Există.

Ţi-ai construit o casă. Cât a costat în final?

Câteva, nu multe, sute de mii de euro.

Lumea te tot asociază cu expresia „bre“. Mi se pare că te deranjează.

Dacă un om se apu­că şi reţine din 300 de episoade, cât a avut „Din Dragoste“, că într-o singură emisiune, cu un singur om, am folo­sit un tic verbal, mi se pare o răutate. Şi mie nu-mi place să fiu simpatic cu proştii.

Aveai o poartă care se deschidea şi pe ea intrau sau nu intrau oameni. Care sunt cei din trecutul tău pe care tu i-ai chema pe acea poartă?

Pe toţi aceia care mi-au marcat viaţa şi acum nu mai sunt.

Dă-mi două exemple.

Mama şi bunica mea.

Foto: Bogdan Botofei