Monica Gabor: „Irina merită orice efort din partea mea“

Am surprins-o într-un moment de tandreţe maximă cu fiica ei, chiar înainte de a zbura înapoi în America, la Mr. Pink. Ne-am revăzut după zece ani de la primul nostru interviu şi senzaţia a fost că fata aceea frumoasă, pe care o vânau toate tabloidele, s-a maturizat şi a devenit femeie în toată puterea cuvântului. Fizic e neschimbată, cu aceeaşi siluetă şi picioare lungi pe care astăzi fiica ei, Irina (10), dovedeşte că le-a moştenit. Mental, însă, Monica Gabor (30) lasă impresia siguranţei de sine şi a maturităţii vârstei. Să fie vorba despre stabilitatea financiară pe care i-o oferă Mr. Pink în America? Nu neagă niciun moment asta. Dar liniştea ei de acum se datorează, în primul rând, relaţiei îmbunătăţite cu fostul ei soţ, Irinel Columbeanu, şi legăturii indestructibile cu Irina, care se construieşte zi de zi tot mai frumos.

De data asta, ai reuşit să stai mai mult în ţară. Monica Da, de regulă stau două-trei săptămâni. De data aceasta am decis să-mi prelungesc şederea şi i-am spus iubitului meu că vreau să mai stau cu Irina, pentru că simt că are nevoie de mine. Şi el mi-a spus: „E de înţeles, este normal, e copilul tău, ştii că eu te-am susţinut dintotdeauna.“

Nu, nu există gelozii de genul acesta, nu e nicio competiţie între ei doi, pentru că e vorba, oricum, despre iubiri diferite, iubirea pentru copil şi iubirea pentru partenerul de viaţă, şi Pink chiar m-a încurajat să am o relaţie strânsă cu fiica mea încă de când ne-am cunoscut. Datorită lui am putut să zbor de mai mult de o sută de ori spre România, să vin special la tribunal sau doar s-o văd pe Irina... Nu-l deranjează să facă orice pentru fericirea mea şi a ei. Iar când Irina a spus: „Aş vrea să vin la tine în vacanţă, dar nu ştiu dacă mă lasă tati“, am vorbit cu Irinel şi i-am spus: „Veniţi şi am eu grijă de voi, cu toate aspectele, inclusiv cu biletele de avion şi cazare“. Şi, sincer, pare futil să vorbeşti despre partea financiară, dar totuşi Pink a cheltuit vreo 50.000 de dolari pe venirea Irinei şi-a lui Irinel acolo – nu ştiu ce alt bărbat ar face asta pentru un fost soţ!

Ne dorim copii, la un moment dat. Vorbim despre asta destul de des, dar încă nu suntem hotărâţi cum şi prin ce metodă, pentru că ne gândim să avem gemeni.

Două fotomodele. Aşa îi place Irinei să se viseze alături de mama sa.

Da, dar încă nu ne-am hotărât. Ştim doar că vrem să rămânem împreună pentru totdeauna, însă să ai copil în America, unde nu ai familia cu tine, unde nu ai susţinere emoţională, mi se pare mult mai greu. Eu, când am rămas însărcinată cu fetiţa mea, am avut tot sprijinul din partea familiei, mama a venit să stea cu ea...

Da, ne este greu să stăm una fără cealaltă, mai ales că sora noastră cea mare este la Bacău, iar Ramona este în Dubai, dar facem tot posibilul să petrecem cât mai mult timp împreună în vacanţe:

pe Ramona o aduc în America, Ramona o duce pe Alina în Dubai cu copiii, data trecută am fost eu cu Irina şi cu un nepot de-al meu la Ramona şi am stat vreo zece zile, timp în care Irina s-a hotărât să se mute acolo – i-am spus că n-are nicio şansă! I-a spus Ramonei: „Vai, ce-mi place viaţa ta şi faptul că eşti model!“. (râde)

Citeşte în continuare pe pagina următoare!

Ea se vede model şi chiar am făcut recent o şedinţă foto doar pentru noi două, ca să avem amintire, şi i-a plăcut foarte mult, o văd încântată de această carieră.

E fetiţă, dar tatăl ei nu prea vede cu ochi buni drumul acesta, pentru că ştie cât este de inteligentă şi o vede devenind femeie de afaceri. Irina este foarte bună la matematică, la franceză... Eu, una, cred că este capabilă să facă ambele lucruri. Dacă va vrea să facă modelling, are avantajul faptului că eu am făcut asta câţiva ani şi că tatăl ei ar proteja-o să nu cadă în anumite capcane din acest domeniu. Îşi doreşte foarte mult să facă reclame, să fie în prezentări… Dar hai să vorbim cu ea şi peste şase luni, că ea la fiecare şase luni îşi schimbă dorinţa. O lăsăm să viseze şi, într-un final, ghidată de noi, va decide ce este mai bine pentru ea.

Fiica lui Irinel Columbeanu e timidă, fragilă, dar şi foarte amuzantă.

Da, merge la dansuri, dar cu pictura a lăsat- o mai moale. Are nişte picturi superbe şi ar fi păcat să abandoneze, pentru că e talentată şi multă lume a fost impresionată de lucrările ei. Eu, bineînţeles, mă laud cu ce face ea şi mulţi nici n-au crezut că picturile acelea au fost făcute de un copil de opt ani. Dar are spirit artistic, iar tatăl ei i-a cultivat acest talent dând-o la cursuri de pictură. El fiind mereu cu ea şi dedicându-şi viaţa ei, a văzut ce înclinaţii are, la ce se pricepe, ce-i place şi, drept dovadă, merge la Liceul Francez, vorbeşte franceză perfect, vorbeşte engleză aproape perfect…

Da, asta încercăm să facem cu ea. Iar eu încerc să o fac să devină independentă. Îi spun: „Uite, la un moment dat, o să-ţi doreşti să locuieşti singură şi trebuie să fii capabilă să-ţi faci un mic dejun singură, să ştii să foloseşti maşina de spălat, să-ţi speli vasele singură, să fii curată, să arăţi bine întotdeauna…“ Când vin în România îi reamintesc toate acestea şi constat că şi-a însuşit unele lucruri.

Nu, n-o lăsăm să fie o mică prinţesă, pentru că dacă eşti în felul ăsta pierzi totul în viaţă, pentru că nimănui nu-i place să fie în compania unei persoane care vrea să aibă totul de-a gata. Iar dacă ea îşi va dori să lucreze cu oamenii, va trebui să fie cu picioarele pe pământ, să trateze pe toată lumea decent, frumos, iar noi, ca părinţi, trebuie să fim un exemplu pentru ea.

Eram mai copil decât ea, pentru că eu n-am trecut prin trauma unui divorţ. Mi-amintesc că mă jucam cu copiii în faţa blocului, că mergeam la cea mai nouă şi mai dotată şcoală din zonă, că mă simţeam cea mai norocoasă pentru că aveam biblioteca chiar în faţa scării, că încercam să mă ţin ocupată mergând la tot felul de cursuri, eram înscrisă la cenaclul literar... Mi-a plăcut întotdeauna şcoala, n-am fost niciodată un copil problemă şi-mi plăcea să-mi impresionez profesorii cu informaţii pe care poate nici ei nu le ştiau. Şi Irina e la fel ca mine. Ea dacă ia 90 de puncte din 100 crede că a luat un rezultat oribil. E o perfecţionistă! Mă bucur că ia şcoala în serios, dar nici nu vreau să facă o tragedie din cauza unei note.

Tot ea va decide lucrul acesta. Scopul meu este s-o fac să se descurce oriunde în lume.

În primul rând, m-am mutat din vila cu 13 camere de la Izvorani într-un apartament cu două camere. Am făcut acest lucru pentru că nu mai rezistam presiunii din România. Simţeam că, dacă nu plec, sunt în pericol de-a renunţa la tot. Eram pur şi simplu în depresie. Şi, ca să mă salvez, m-am gândit la Irina şi am zis că mai bine să aibă o mamă la distanţă decât o mamă cu probleme sau una care nu mai este.

Da. Nu mai rezistam, pentru că s-au spus atât de multe lucruri neadevărate despre mine, că pur şi simplu nu mai aveam putere să ies de fiecare dată şi să le contracarez. Aveam nişte bani strânşi şi am plecat în America să încep o viaţă nouă. M-am înscris la şcoală, am înscris-o şi pe mama la şcoală, am înscris-o pe Irina la grădiniţă… Deci toate eram ocupate de la 9 dimineaţa până la 4 după-amiază. Toate învăţam limba engleză, eu la nivel avansat, mama era la primul nivel, iar Irina învăţa la grădiniţă. Seara găteam, în weekend mergeam la Universal Studios. Ăsta era programul nostru şi, într-adevăr, la început, zburam o dată pe lună în România, unde mai aveam câteva contracte de imagine şi prezentări şi toţi banii pe care îi strângeam îi foloseam pentru ca eu, Irina şi mama să ne descurcăm foarte bine acolo. Apoi, după ce l-am cunoscut pe Pink, el m-a susţinut şi financiar, şi emoţional. Mi-a fost foarte greu când Irina a trebuit să rămână la tatăl ei, eram la pământ, pur şi simplu. Dar am avut noroc să am din nou un om bun lângă mine care să mă sprijine şi să-mi spună că totul va fi bine din nou. Şi, într-adevăr, acum sunt din nou foarte apropiată de Irina, totul este bine din nou, ba chiar mai bine decât înainte, pentru că am trecut şi prin momente în care mi se spunea la telefon: „Nu, nu vrea să vorbească cu tine“.

Da, acum mă înţeleg foarte bine cu el, în sensul în care ne putem suna oricând şi putem vorbi despre orice aspect legat de Irina, ca doi oameni civilizaţi. De când a fost în America şi a văzut că am o relaţie cu un om de bună credinţă, cu intenţii serioase, că sunt într-un mediu mai mult decât OK, că am o viaţă bună, s-a convins că nu am nicio intenţie s-o păstrez în America cu forţa şi că n-aş face niciodată ceva ilegal sau care să-mi pericliteze viitorul şi, implicit, viitorul Irinei. E-adevărat că i-au trebuit cinci ani să se convingă de asta şi că şi el a făcut unele eforturi. Dar şi eu le-am acceptat pe toate, pentru că Irina merită orice efort din partea mea.

Da, conştientizează foarte multe lucruri, vorbim deschis despre orice, ca doi adulţi. Am decis de la început să nu ne minţim frumos, că nu are rost, vom fi mamă şi fiică pentru totdeauna şi trebuie să rămânem apropiate şi să avem încredere una în cealaltă.

Da, de fiecare dată o găsesc mai înaltă. (râde)

Am găsit o pre-adolescentă.

Nu, pentru că şi ea e spontană ca mine. Cum va fi va fi şi o voi iubi aşa cum va fi, hippie, model, femeie de afaceri… Treaba ei ce vrea să facă. Dacă ea va fi fericită şi nu-şi va periclita viitorul, eu o voi lăsa în pace.

Ca celebritate, nimic. (zâmbeşte) Chiar mă bucur că acum pot ieşi pe stradă fără să mă recunoască nimeni, fără să se uite nimeni la cum m-am îmbrăcat, dacă m-am machiat sau nu. Drept dovadă, nici nu mă mai machiez. Înainte nu puteam sta nici măcar o zi fără machiaj, pentru că nonstop filmam, mergeam la prezentări şi la diverse evenimente. Acolo, oriunde aş merge, chiar şi la evenimente de red carpet cu vedete de talie internaţională, e o relaxare pe care în România n-am întâlnit-o decât atunci când sunt cu familia mea, acasă.

Da, promovez produsele lui Mr. Pink, în primul rând pentru că este minimum pe care-l pot face pentru tot ce a făcut el pentru mine şi familia mea.

Da şi mi-a spus recent că-mi va da acţiuni din iGoLive, aplicaţia de livestreaming dezvoltată de el.

Da, sunt fericită! Dacă mă întrebai acum zece ani poate nu ştiam ce să răspund. Eram fericită pentru că eram mamă, pentru că Irina a fost un copil dorit, plănuit, aşteptat. E clar că e cea mai mare realizare a mea şi a tatălui ei. Dar dacă e să vorbim despre sănătatea mea emoţională, sunt mult mai liniştită acum. Poţi să-i întrebi şi pe prietenii mei apropiaţi, toţi zic: „Wow, zici că eşti altă persoană!“.

Nu cred. Căsătorită da, mireasă nu ştiu. Am fost o dată mireasă şi am avut cea mai frumoasă nuntă din lume, iar dacă mă voi recăsători o voi face nu pentru a fi din nou mireasă, ci pentru că eu şi Pink ne iubim cu adevărat şi chiar credem că nu ne vom despărţi. El n-a mai fost căsătorit, dar eu da şi nu mai vreau să trec printr-un eşec – pentru că este un eşec să divorţezi.

Aş încuraja-o, pentru că poate ar fi iubirea vieţii ei. Cine sunt eu să-i decid destinul?

Perseverenţa, determinarea, să rămână o persoană reală şi să nu lase pe nimeni s-o schimbe în rău. Şi sper să aibă norocul să găsească persoane bune, ca mine, care l-am cunoscut la 18 ani pe tatăl ei. Nu regret nimic, m-a învăţat foarte multe lucruri bune, a fost perfect pentru acel moment din viaţa mea. Acum îl am pe Pink în viaţa mea, care mă face, cred, o persoană mai bună, mai modestă, mai umană… Asta îmi doresc şi pentru Irina.

Aş vrea să învăţ să fiu mai răbdătoare cu mine însămi. E cea mai grea lecţie, pentru că tu îţi poţi fi cel mai mare duşman sau cel mai bun prieten, iar eu încă lucrez cu mine, pentru că mintea încă mi-e cel mai mare duşman. O să reuşesc. Am doar 30 de ani, am timp să mă îmbunătăţesc şi să evoluez spiritual. E cel mai important lucru pentru a fi fericit.

Foto: Sorin Stana; Stilist: Madena Pasăre

Vestimentaţie: Next, Marc Jacobs-Magazin Sport Couture, Musette, Prénom G

Make-up: Cristina Drăgan, abacademy.ro, Hair Style: Cristi Pascu Exclusive

Locaţie: British School of Bucharest