Oreste şi Liliana Teodorescu: „Destinul ne-a dat un copil ca un părinte“

22 septembrie 2011   Interviu

Pe Oreste îl ştim de pe vremea când gestiona o relaţie cu Mircea Badea, noaptea târziu, la televi­zor. Îi urmăresc emisiu­nile acum, când gestio­nează relaţia lui cu Dumnezeu, aşa cum L-a înţeles el.

Pe Oreste îl ştim de pe vremea când gestiona o relaţie cu Mircea Badea, noaptea târziu, la televi­zor. Îi urmăresc emisiu­nile acum, când gestio­nează relaţia lui cu Dumnezeu, aşa cum L-a înţeles el. Bine sau rău, tot la televizor. Şi pentru prima dată a povestit despre cum şi-a gestionat relaţia cu oamenii apropiaţi lui. Cu soţia, Liliana. Şi fiica lor, Sabina. Uneori e greu să fii de acord cu el, dar de fiecare dată e uşor să-l pri­veşti cu simpatie.

OK! Vă cunoaşteţi de 20 de ani. Cum au fost?

Liliana Aş răspunde că frumoşi.

Oreste Uneori au părut mulţi. Al­teori puţini. Gândeşte-te că am mai mulţi ani petrecuţi cu ea decât fără. Nu mai ţin minte multe cadre din partea vieţii fără nevastă-mea.

Admir capacitatea unui bărbat de a se raporta atâţia ani la o singură femeie.

O. Nu m-am raportat la o sin­gură femeie. Din greşeală şi din păcate. Am înţeles târziu ceea ce Paleologu spunea şi mi-a spus-o şi personal. Adevărata virilitate a unui bărbat se exprimă doar când el trăieşte toată viaţa cu o singură femeie. O perioadă am crezut că e exact invers. Nu suntem ipocriţi...

Vă mulţumesc.

Am trecut prin tot ceea ce tre­ce un cuplu. Lucruri frumoase şi lucruri oribile. Am avut noroc, poate mai mare ca alţii. Pentru că ne-am iubit. Oricât de rătăciţi am fi fost şi am fost, pe rând, oricât de mult am tras şi am întins elasticul, nu s-a rupt. A fost dragoste. Când ne-am dat seama că e mai puterni­că şi decât orgoliul, şi decât sufe­rinţa, am devenit fericiţi.

Când aţi reevaluat lucrurile?

L. Acum şapte ani.

Atunci am început. În 2005 am închis procesul de reevaluare. Am luat-o, însă, de mai multe ori de la capăt. Miza a fost rămânerea în ceea ce simţeam amândoi că e iu­birea. Că plecare din iubire nu se face când nu mai iubeşti. Se face din orgoliu. Din ce-ţi imaginezi tu că ai ajuns sau eşti. Se contruieşte o lume artificială în capul tău. Noi gândim prin imagini şi, de foarte multe ori, ne manipulăm singuri.

Ce te-a convins să te opreşti la Oreste?

Avea foarte mult umor. Avea o nebunie care mi-a plăcut la el. Nici nu ştiu. De ce m-am îndră­gostit de tine?

De fraieră.

Atunci când l-am cunoscut avea 53 de kilograme. Mi-a plăcut că mama, după ce l-a văzut, m-a avertizat: „Să ştii că băiatul ăsta n-o să trăiască, o să moară!“. Re­venind la întrebare, el tot timpul se schimbă. E într-o metamorfoză continuă. Mă face să nu mă plicti­sesc de el.

E inconsecvent?

Nu, se schimbă formele. Fon­dul rămâne acelaşi. Eu nu sunt în­tr-o relaţie bună cu mine. Nu sunt un fan al meu. M-am şi plictisit foarte mult de mine, trăind atâta timp cu mine. Atunci ceea ce nu se schimbă niciodată e caracterul. Formele în care el se exprimă se mai schimbă.

A fost un moment public în care ai schimbat dramatic lucrurile.

Nu le-a schimbat. Oamenii nu-l cunoşteau.

Ceea ce am arătat o perioadă la televizor era o parte a experienţe­lor mele personale. Domeniul de care mă ocup acum l-am deschis la 15 ani şi l-am închis la 20, când m-am speriat.

Din ce-am văzut în emisiuni, mi se pare că vorbeşti într-un tip de siguranţă. Uneori poate că certitudinea asta e periculoasă.

Eu am luat în serios ce-a zis Apostolul Pavel: „Cercetaţi totul şi păstraţi cele de trebuinţă“. Am ales ce am considerat că-mi e folo­sitor. Mi-a plăcut să experimentez ce spun. De acolo siguranţa.

Încerc să spun că oamenii pot fi şi înşelători, şi înşelaţi.

Întotdeauna.

N-ai încercat să-l schimbi pe Oreste? Să-l modifici un pic?

Abia atunci m-ar fi pierdut.

Am fost un om liber şi n-aş fi încercat să-l schimb. Să-i iau li­bertatea. Cea care încearcă să ne schimbe este fiică-mea.

Da. Noi am avut nişte părinţi foarte toleranţi. Părinţi prieteni. Destinul însă nu te lasă să huzu­reşti. Băi, ne-a dat un copil ca un părinte. Ne-a dat un copil ca o mamă rigidă.

O soacră.

Băi, dacă nu ne pune la punct nu se simte bine.

Da, mama mea spunea: „Până la 18 ani mi-am educat eu copiii, după 19 ani m-au educat ei pe mine“.

Care a fost schimbarea esenţială care s-a întâmplat de când a apărut copilul?

Eram prea tineri ca să ne luăm prea în serios. Adică: „Bă, eu sunt tată şi din momentul ăsta...“. Sau: „Ea e mamă şi...“. Nu. Am fost nişte copii cu copil, care au cres­cut împreună. De-asta s-a întors roata cumva, pedepsindu-ne pe nedrept. Adică noi n-am fost ni­ciodată părinţi cu copilul nostru şi nu înţelegem de ce ea a devenit părinte cu noi.

Foto: Bogdan Botofei

Citeşte interviul integral în numărul de astăzi al revistei OK!, acum la chioşcuri!

Mai multe