Poze cu copiii şi soţia lui Wilmark!„Vrem să ne trăim bătrâneţea în Columbia“

Singura legătură între un anumit parc bucureş­tean şi poveştile cu parfum caraibian despre Columbia lui Will a fost soarele arzător sub care ne-am desfăşurat şedinţa foto. Spunem arzător şi nu caliente, pentru că acest cuvânt se pronunţă firesc doar în legătură cu exotismul şi poezia Bogotei lui natale

Singura legătură între un anumit parc bucureş­tean şi poveştile cu parfum caraibian despre Columbia lui Will a fost soarele arzător sub care ne-am desfăşurat şedinţa foto. Spunem arzător şi nu caliente, pentru că acest cuvânt se pronunţă firesc doar în legătură cu exotismul şi poezia Bogotei lui natale, cu suspansul poveştilor cu traficanţi de droguri şi mai puţin cu asfaltul încins de pe la noi. Poate că-şi găseşte locul şi-n Vama Veche, căci, dacă nu ştiaţi, Wilmark era vamaiot, înainte ca aceasta să se fi „stricat“.

Wilmark, pe cine avem aici, lângă tine? Prezintă-ne familia, în ordinea numerelor de pe tricou...

Wilmark Începem în ordine cronologică. Soţia, Ioana, apoi Loukas, care are şase ani, şi Joakin, de doi ani.

Familia Hernandez, aşadar.

Wilmark Familia se numeşte Rizzo Hernandez. Cât despre prenumele meu, Wilmark, e moştenit de la pă­rinţii mei: Wil, de la Wilton şi Mark de la Martha. Şi-aşa au compus un singur nume, Wilmark.

Pe cei mici cum îi simţi: mai mult sud-americani sau mai degrabă europeni?

Wilmark Sincer, eu nu prea fac o diferenţiere de genul ăsta. Dar, ca esenţă, i-aş împărţi în felul următor: unul seamănă mai mult cu mami, iar celălalt mai mult cu tati. Şi culmea e că-i complet invers: cel care arată mai latino este Joakin, cel mic, dar, ca şi caracter, seamănă mult cu mami. Şi invers, Loukas, care seamănă fizic cu mami, la temperament este ca mine. Nu, mami?

Văd că vorbiţi mult între voi în limba spaniolă. Wilmark Ne-am impus o regulă, astfel încât băieţii să înveţe ambele limbi. Şi am hotărât ca Ioana să vorbească cu ei numai în română, iar eu, în spaniolă.

Iar copiii în ce limbă vă răspund?

Wilmark Turceşte (râde). Cel mai mult, în româneşte. Loukas vorbeşte spaniola, dar Joakin nu e încă la vârsta la care să reţină prea multe. Repetă şi el câteva cuvinte.

Ioana Este normal să răspundă în limba pe care o aud cel mai mult în jur.

Le-ai făcut cunoştinţă tuturor cu ţara ta natală, Columbia? Bănuiesc că pe tine, Ioana, te-a dus acolo.

Ioana Da, acolo m-a şi cerut de nevastă, că era sigur că n-o să zic nu! Îmi place foarte mult Columbia. Chiar ne gândim ca, la bătrâneţe, să avem o căsuţă a noastră, undeva în Cartagena. Este o zonă care ne place foarte mult. Şi vrem să ne trăim acolo bătrâneţea, să ne mân­căm pensiile româneşti. (

)

Wilmark Până atunci, mai ai multă mămăligă de mân­cat, aşa că stai liniştită.

Chiar aşa, Wilmark, cum de rezişti departe de locurile acelea exotice?

Ioana El e mai român decât mine. Nu zic că eu aş pleca din ţară, sunt naţionalistă, dar mă gândesc la unele fa­cilităţi şi în primul rând la climă. Nu îmi place frigul. Iar acolo e o vară eternă. Totul este roz, lumea se distrează, nu vezi oameni trişti. Tristeţea urâţeşte omul. Acolo, toată lumea este veselă, deşi au şi ei grijile lor, ca şi noi. Trăiesc aşa, într-o fericire continuă. Pe Loukas l-am dus în Columbia, dar avea doar 11 luni. Pe Joakin încă nu.

Wilmark Sunt multe zone frumoase şi aici, în Româ­nia. Mie îmi plac locurile liniştite precum Gura Portiţei. Vama, pe vremuri, îmi plăcea foarte mult.

Să înţeleg că n-aţi făcut o reuniune de familie.

Wilmark Am făcut, dar în Europa. Tatăl meu este scri­itor şi a citit foarte multe despre România, poate să ţi-o descrie şi cu ochii închişi. El a fost ghidul turistic al tuturor celor din familia mea, le povestea des­pre istorie, despre clădirile şi monumentele din România. Prietenii lui români au fost surprinşi de cât de multe lucruri ştie despre România. Cât despre mama, ea s-a bucurat mai mult de copii, de Loukas, de Joakin. Eu am trecut pe planul trei.

Wilmark, tu ai copilărit în Bogotá, aşa-i?

Wilmark În mai multe locuri. Am copilărit şi-n Ecuador, şi într-o localitate din sudul Columbiei. Şi, într-adevăr, în mare parte, în Bogotá.

Cum este cu siguranţa pe străzi acolo? Am citit multe despre criminalitatea crescută din ţara ta.

Wilmark Da şi nu. Sunt acele stigmate pe care le au ţările sud-americane. Însă, în acest moment, ţările periculoase din America Latină sunt exact pe colţurile continentului: Venezuela, într-o par­te, sus, Mexic, jos, Argentina. Cam acolo nu tre­buie să te duci, în acest moment. Columbia s-a ridicat enorm din punct de vedere economic. În­tr-adevăr, este considerată o ţară periculoasă, dar contează foarte mult unde te duci. N-o să te duci în junglă, să te baţi tu cu paramilitarii, sau în car­tierele mărginaşe, să te lupţi cu traficanţii de dro­guri sau de arme. Oraşele sunt foarte civilizate.

Ioana Da, am fost şi eu în Columbia şi am fost atât de liniştită, am ieşit noaptea pe stradă. În schimb, în Mexic, nu mi s-a dat voie să ies ziua pe stradă decât însoţită. Ne-au certat ca pe nişte copii orga­nizatorii de la Televisa când am ieşit amândoi în parc, ziua, la cinci minute de hotelul amplasat în­tr-o zonă foarte scumpă. Şi, cu toate acestea, Mexi­cul nu este văzut atât de rău precum Columbia.

Cum te primesc columbienii când te văd străin?

Ioana Sunt mai primitori decât noi. Noi ce-avem în frigider scoatem, de obicei, pe masă. Cu o mică diferenţă. Aşteptăm ceva în schimb. Ei nu aşteap­tă nimic. Şi sunt puşi mereu pe distracţie.

Se vede asta şi la tine, Wilmark. Dar când erai copil, cum te distrai, cum erau jocurile la voi?

Wilmark Îmi plăcea să mă închid în dormitor şi să fac invenţii, astea erau jocurile mele. Mă jucam cu nişte jucării care seamănă foarte mult cu Lego. Demontam totul şi încercam să fac tot felul de ceasuri, avioane, maşini, reinventam lucrurile. Pe chestia asta, mi-o luam pe coajă foarte mult, pentru că distrugeam jucăriile care existau ca să creez altele. Părinţii mei nu înţelegeau că este ceva care ţine de creaţie.

Eu aveam o altă imagine despre tine, mai romanţioasă. Că vă adunaţi toţi copiii pe străzi şi dansaţi salsa sau cântaţi.

Wilmark Chestia asta este reală, pentru că, în pe­rioada sărbătorilor, copiii se joacă foarte mult în­tre ei şi au multe activităţi comune, asemănătoa­re cu cele ale adulţilor. Când vine sfârşitul anului, de exemplu, fiecare copil creează o păpuşă numită Anul Vechi. Ea trebuie îmbrăcată, plimbată prin cartier. Iar seara, pe 31 decembrie, se adună toate păpuşile din cartier, în care se îndeasă artificii, se pune benzină şi li se dă foc.

Şi de aici vi s-a dus vestea de ţară periculoasă.

Wilmark A, nu, asta e distracţie nevinovată.

Tu ai ritmul în sânge. Copiii tăi, însă?

Ioana Loukas are o reticenţă către dans. Cel puţin deocamdată. Nu îi place să fie privit, deşi are ritm. Dansează foarte bine, mai ales pe muzica rock.

Apropo de copii şi de veleităţile lor artistice: în noua emisiune de la Kanal D, „KidSing“, jurizezi vocea şi nu dansul, aşa cum erai obişnuit…

Wilmark Foarte bună întrebare pentru că, iată, nu jurizez vocea! (

) Noi căutăm în această emisiune artistul complet, acel copil cu talent vo­cal, dar şi cu prezenţă scenică. Trebuie să ştii să interpretezi o piesă nu doar vocal, ci şi prin miş­cările şi trăirile tale. Căutăm artistul complet.

Tu cu vocea cam cum stai?

Wilmark Prost. Mi-ar fi plăcut să cânt, dar n-am încercat. Poate şi faptul că nu pronunţ foarte bine în română mă ţine locului.

Dar vorbeşti foarte bine. De câţi ani eşti aici?

Wilmark De aproape 20 de ani.

Ţi-a fost uşor să înveţi limba română, că se zice că seamănă cu spaniola? Suntem latini şi noi.

Wilmark Există o asemănare, pentru că la rădă­cină sunt foarte multe cuvinte din latină şi mi-e foarte uşor şi mie să le asociez. Însă, sunt şi fone­me foarte puţin folosite de noi, cum sunt ş, ţ, î sau ă. Mi-e foarte greu să le pronunţ.

Will, vreau să te întreb ceva şi despre fosta emisiune. Cât de mult te-a durut despărţirea de „Dansez pentru tine“?

Wilmark Mult. Dar sunt genul de om care ştie să treacă peste astfel de lucruri. A fost un pic ciudat, pentru că a fost decizia unui om care avea pute­rea să o facă, însă nu cred că a fost cea mai bună decizie pentru trust. A preferat să sacrifice emi-siunea din orgoliu. În schimb, am găsit o gaşcă de prieteni şi o familie care se numeşte Kanal D.

Foto: sorin stana. Styling: Adi Popescu. Vestimentaţie asigurată de DON şi BSB.