Şedinţă foto în eclusivitate cu familia lui CRBL: "Povestea noastră e atipică"

18 iulie 2014 Interviu

I-am spus de la început lui CRBL că nu l-aş fi văzut atât de devreme în postura de tătic şi cap de familie. A recunoscut imediat că nici el, dar i-a ieşit de minune. Şi savurează din plin acest rol, cu toate provocările care vin la pachet

Am întâlnit într-una dintre cele mai calde zile de vară de până acum, pe malul lacului Cernica, un CRBL mult mai matur, îndrăgostit la nebunie de fetele lui: soţia Elena şi fiica de 4 ani, Alesia. Poate cel mai cooperant copil la o şedinţă foto. Lucru interesant, având în vedere că părinţii lui au ales o viaţă de familie sănătoasă şi echilibrată, mai departe de mondenităţi – fără a-şi neglija, însă, carierele: Elena, la şcoala de dans, iar Edi în televiziune şi mai ales în muzică (a şi luat discul de aur cu primul lui album solo). La şase ani de mariaj, verdictul după întâlnirea noastră este, aşadar, limpede: şi neoficial le merge bine! Iar asta e cu-atât mai frumos cu cât parcursul relaţiei lor i-a luat puţin prin surprindere…

OK! Cât timp mai aveţi pentru o zi ca asta, la piscină?

Elena Nu prea mai avem. Eu mă împart între Alesia, care este prioritară, şi şcoala noastră de dans. E o şcoală pentru toţi cei care iubesc dansul, de la vârsta de 5 ani şi până când te ţin picioarele. Pe lângă asta, mi-aş dori să mă întorc şi la orele mele de dans cu Elvira, soţia lui Mihai Petre, pentru că vreau să-mi reintru în formă şi mi-e tare dor de dansul meu sportiv, la şcoala noastră predându-se doar street dance. Deci e greu, dar fac tot posibilul să menţin echilibrul între familie şi dans.

Edi (CRBL) Da, şi eu îmi doresc timpul ăsta, dar nu-l mai avem. Mie, cariera, atât în televiziune, cât şi în muzică, îmi ocupă destul de mult timp. Mai ales că acum am făcut şi trecerea de la formula de dansatori la cea de band live, acum am descoperit mai în profunzime ce înseamnă a cânta cu instrumente şi cu profesionişti. Dar încerc să petrec cât mai mult timp alături de familie, pentru că sunt zile când n-apuc decât să-i spun „Noapte bună!“ Alesiei. Vreau să am cât mai mult răgazul acela să stau de vorbă cu ea la prânz, să mai facem o boacănă împreună...

Te-ai maturizat în viaţa personală, la fel şi stilul tău muzical...

Edi Da, totul ţine de cum simţi. Se merge mână-n mână, într-o direcţie, şi numai într-aia mergem acum, indiferent cât de lung e drumul sau cum va fi de acum încolo.

Ce ştie Alesia, la vârsta asta, despre joburile lui mami şi tati?

Despre mami ştie că e cu şcoala de dans, pentru că mai vine pe acolo şi e fascinată de copii. Spre surprinderea mea, e atât de cuminte la sală, stă lipită de mine şi e cu ochii pe ei, le studiază mişcările.

După care vine acasă şi face şi ea câte-o schemă de dans...

Cred că abia aşteaptă să intre şi ea în rând. Pe tati l-a văzut la TV. Iar anul trecut am dus-o prima dată la un concert de-al lui şi era foarte încântată şi mă întreba mereu: „Dar, mami, de ce îl aplaudă toată lumea pe tati? De ce?“ „Păi uite, pentru că tati cântă şi dansează pe scenă.“ „Vreau şi eu pe scenă!“ Zic: „OK. Avem deja o problemă...” (râde)

Păi, a şi fost o dată cu mine pe scenă la „Te cunosc de undeva“. Am avut un moment cu ea, cu piesa „Fata mea este modelă“...

Dar presupun că vreţi să-i insuflaţi dragostea asta pentru dans şi muzică...

E prea mică deocamdată pentru cursuri. Dar, de felul ei, cântă, dansează, nu stă locului o secundă. Dacă vine cineva în vizită la noi, primul lucru pe care-l face: îşi aduce microfonul, îşi pune fustiţa şi începe spectacolul.

Eu sunt foarte atent să văd cât şi cum îi place zona asta, am dus-o pe la şcoala noastră de dans şi când repetăm noi cu bandul, ca să văd ce instrument muzical îi place. A bătut la tobe, a cântat la pian, care i-a plăcut mai mult, ceea ce mă bucură. Deocamdată, e destul de ruşinoasă, dar şi curioasă din fire să încerce din toate, însă nu văd să se fi ataşat de ceva anume până acum. În momentul în care o să dea vreun semn că-i place ceva, atunci o să încercăm şi eu, şi Elena s-o ajutăm.

Dar cum e meseria asta de tată? Mai grea decât te-ai gândit c-o să fie?

Spre surprinderea mea, da. Este mult mai greu! Bine, frumuseţea faptului că eşti tătic contrabalansează greutatea respectivă. Dar nu mă aşteptam să fie, totuşi, atât de greu, în sensul că limitează acţiunea familiei, atât a mea, cât şi a Elenei. Se schimbă priorităţile, trebuie să te organizezi cu totul altfel.

Avem o doamnă care ne mai ajută câte o oră-două cu Alesia. Dar ea merge la grădiniţă şi, în rest, încercăm să facem faţă cu ajutorul bunicilor.

Dar tu ce zici, Elena, cum e CRBL ca tată?

Haios! (râde) El şi Alesia fac toate nebuniile împreună. Ceea ce mami n-o lasă să facă aia fac ei doi...

Adică tu eşti părintele mai sever dintre voi doi?

Păi da, cam aşa sunt mămicile. Tăticii fac nebunii şi mămicile sunt cu organizarea.

Aveţi şase ani de mariaj. Eu nu te vedeam prea curând în postura asta...

Nici eu! (râde) De ziua mea, a venit Smiley şi se uita la Alesia, se uita la mine, se uita la el şi nu înţelegea cum a trecut timpul ăsta. Eu îi tot spuneam: „Păi hai, domnul viitor tătic!“ „Care tătic, de unde, că eu deocamdată sunt singur?!“

El încă mai copilăreşte...

Da, acum eu l-aş mai lăsa să copilărească, dacă mă întrebi pe mine, pentru că e foarte implicat în partea asta cu cariera şi eu ştiu ce înseamnă şi cât de solicitant este să te şi însori, şi să mai faci şi un copil în paralel cu cariera. Parcă poate să mai stea, că unchiul CRBL a trecut prin asta şi poate da sfaturile de rigoare.

De fapt, nici tu n-ai fi fost pregătit de schimbarea asta, dacă n-ai fi întâlnit omul potrivit. Pentru că ţie nu-ţi trecea prin cap însurătoarea.

Într-adevăr, nu eram pregătit şi ţine numai de asta, de a întâlni omul potrivit. Povestea noastră este atipică şi nu recomand nimănui să urmeze exemplul nostru. (râde) La noi a funcţionat pentru că e limpede că există acel ceva, care se numeşte dragoste sau soartă. Sau amândouă. Noi ne-am cunoscut la „Dansez pentru tine“, am fost două sezoane unul lângă altul, Elena fiind coregrafa mea. Acolo ne-am împrietenit, iar după un an, am cerut-o de soţie. Brusc, m-am trezit dimineaţă şi...

... şi am zis: „Azi fac asta!“. Apoi a mai trecut un an şi am devenit părinţi, nefiind nimic programat. Şi iată-ne acum, aici, cu Alesia, care aleargă fericită la 4 ani. Iar noi suntem în continuare în lumea dansului şi a muzicii. Asta am învăţat să facem, asta facem. De-asta îţi spun, nu ştiu dacă formula asta funcţionează şi la alţii, dar nouă ne-a ieşit aşa. (zâmbeşte)

Şi acum întrebarea de baraj: vă mai gândiţi la un copil?

Ne mai gândim, dar e foarte complicat cu programele noastre încărcate. Dacă o să fie şi o să vrea Dumnezeu, va mai fi unul. (zâmbeşte)

Cât de des ajungeţi la părinţii Elenei acasă, la Chişinău?

Cred că de un an de zile n-am mai fost. E destul de greu, pentru că ne ia ceva timp, indiferent dacă plecăm cu maşina sau cu avionul. Iar acolo dacă mergi, nu poţi să nu stai mai mult, fiindcă există o bucătărie şi o vinotecă a Republicii Moldova care chiar te ţin ocupat. (râde) Deci n-ai cum, trebuie să stai să şezi un pic, cum zic ei. Alesia a mers de mai multe ori, ea cunoaşte mult mai bine zona, deja are prietene acolo. Dar în vara asta sper să prindem şi noi, totuşi, o mică vacanţă peste graniţă.

Alesia are vacanţă de două ori pe an obligatoriu la Chişinău, iarna şi vara. Se simte foarte bine acolo şi încearcă să înveţe limba rusă.

Cum a fost primul drum acolo, Edi, ţi-l aminteşti?

Înainte să mă cunosc cu Elena, cântasem de două ori cu trupa Simplu la Chişinău. Şi când ea mi-a spus să mergem să-i cunoaştem părinţii, tocmai aveam un nou concert cu băieţii. Şi zic: „Să vezi ce-o să fie acolo, n-o să avem unde să parcăm...“ „Dar ce, vă cunoaşte cineva aici?“ Zic: „Măi, fetiţo, stai, că deja avem o problemă! Ce vrei să zici?!?“ (râde) Elena, fiind plecată foarte mult din ţară, nu ştia cât de cunoscută era trupa Simplu la Chişinău.

Dar pe ea o ştia lumea? Fiindcă şi ea a fost campioană acolo, dar şi în Danemarca...

Lumea dansului o ştie şi acum, dar lumea mea nu o ştia. Revenind, am ajuns acolo, iar concertul nostru era în centru şi tot oraşul fredona piesele Simplu. Elena fost un pic şocată. Apoi am fost cu toţii la ea acasă, iar Smiley a rămas traumatizat de această prăjitură-tartă făcută de mama ei. Mi-a cerut apoi reţeta, i-am dat-o, dar nu i-a ieşit. Nu merge dincoace de graniţă, doar acolo iese.

Păi şi mama soacră n-a fost şi ea traumatizată de tatuajele tale?

Ba da. La prima noastră întâlnire, am fost doar noi patru la masă: ai ei, eu şi Elena. Şi îţi dai seama: cercei, tatuaje... Golan, mamă!

Iar tu nici n-ai ascuns nimic, nu ţi-ai scos niciun cercel.

Nu, ăsta-s eu! Îţi dai seama că ăla era un test şi ştiam şi eu de la tata că, dacă te place soacra, e bine. Dacă nu, e cam trist. Aşa că am fost foarte atent când m-am dus acolo la cum mă port, la maniere. Pune linguriţa acolo, ridică-te, aşază-te, eram stresat... Plus că mama soacră, fiind din Sankt Petersburg, nu vorbea româna foarte bine. La masă, discuta cu Elena numai în rusă. Şi le-am zis: „Nu mai vorbiţi în rusă, că nu-nţeleg, vorbiţi despre mine sau cum?!?“ (râde) Până la urmă, am trecut cu brio testul, a văzut că, dincolo de caroseria asta tatuată, există ce trebuie şi s-a liniştit.

Şi ai tăi?

Ai mei: tata, ceferist, mama, educatoare. Când le-a intrat Elena în casă, aşa frumoasă cum e ea, tata i-a zis imediat: „Ia loc!“. Şi către mama: „Scoate vesela!“ (râde) Iar la separeu, mie mi-a spus: „Gata, ea o să fie, te văd deja!“. „Mă, tată, nu ştiu încă, stai aşa...“ „Bine, mai vedem noi!“.

În meseriile astea ale voastre care ţin de showbiz, e mai greu să ţii familia unită. Iar geloziile se nasc foarte uşor...

Edi De-asta nu ne găsiţi pe noi, familia Andreianu, în mondenităţile de zi cu zi! Pentru că partea mondenă nu ne-a interesat atât de mult, nu suntem prezenţi la toate evenimentele, nu ne place să mergem pe covorul roşu de fiecare dată, să ieşim mereu în evidenţă, ne îmbrăcăm cum vrem, cum simţim... Au fost şi multe cereri ca să apărem în diverse locuri cu Alesia, la evenimente şi emisiuni, noi alegem cu stricteţe unde mergem cu ea, pentru că Alesia nu e un instrument de marketing, plus că în general nu e OK supra-expunerea unui copil. Vreau să aibă o copilărie cât mai normală, de-asta suntem mult mai liniştiţi, e mai bine aşa. (zâmbeşte) Acum aştept să crească Alesia, să pot s-o învăţ şi pe Elena tot ce înseamnă role, skateboard, bicicletă, baschet, volei. Parcă mă văd cu amândouă fetele pe biciclete cu rotiţe ajutătoare prin parc!

Dar voi doi vreme să fiţi romantici mai aveţi, aşa, ca-n clipul tău, „Uşor, uşor”?

Încercăm, din când în când, să avem câte-o zi doar pentru noi. Avem mare noroc că lucrăm oarecum în acelaşi domeniu. Dacă aş avea un job normal, să merg de la 8 dimineaţa la muncă şi să vin acasă la 6 seara, nu cred că ar fi OK lucrurile pentru noi. Fiindcă jobul lui nu e unul normal, cu un program normal.

Unde mergeţi în vacanţă în vara asta?

Lângă Valencia, într-o zonă foarte frumoasă, Benicassim. Mergem în primul rând pentru Alesia, în alt doilea rând pentru Elena şi, într-un final, şi pentru mine. (râde)

FOTO Sorin Stana, make-up: marina chiorean; Stilist: madena pasăre; vestimentaţie: Just Cavalli/Sport Couture, BCBG Max Azria, Barbisio/Ego Men, Ralph Lauren/Collective, Diesel, Zara, Next, Musette;

Mulţumim Complexului Phoenix Cernica, www.phoenixcernica.ro, Telefon: 0724 550 829 / 0734 349 698