Silviu Prigoană – „Încerc să văd viaţa în roz“

7 iunie 2012   Interviu

E-un personaj plin de culoare în lumea gri a politicii. Glumeşte des şi vorbeşte clar şi răspicat, într-un limbaj cu multe nuanţe – aviz daltoniştilor!

E-un personaj plin de culoare în lumea gri a politicii. Glumeşte des şi vorbeşte clar şi răspicat, într-un limbaj cu multe nuanţe – aviz daltoniştilor!

L-am întâlnit pe Mr. P într-o perioadă importantă a vieţii lui: candidatura la primăria Capitalei. Pentru unii, Mr. P e un soi de Domnul Problemă. Numai că P vine, în cazul ăsta, de la Prigoană. Silviu Prigoană.

A intrat în gaşca politică portocalie, dar a trecut repede pe verde, când a intrat în cursa electorală pentru câştigarea fotoliului de primar general. În mod constant, se îmbracă în negru. Însă dacă-i vor ieşi jocurile, promite că se va da pe alb. În rest, preferă să privească viaţa numai în roz. Pare că avem de-a face cu o cromatică complicată, dar pentru Mr. P lucrurile sunt simple, indiferent de culoare politică sau de altă natură. Cert e că, oricum ai lua-o, nu ai de-a face cu un personaj incolor.

OK!: Aţi adus pliciul la rang de simbol. Silviu Prigoană: A fost un teaser cu care am început campania electorală. Am vrut să testăm populaţia dacă ştie ce înseamnă. S-au prins imediat. 75% din repondenţii din focus grup au zis că e vorba de Prigoană.

Rolul lui nu e să prindă muşte, ci să altoiască răul.

Ceva la modul ăsta. Dar campania cu pliciul am gândit-o altfel. Eu m-am referit la câini, la transport, la tot ce se întâmplă pe ban public. Mulţi primari nu sunt informaţi, nu ştiu care sunt prerogativele lor şi fac promisiuni pe care n-au cum să le ducă la îndeplinire. Ţinând cont că eu am o relaţie foarte bună cu guvernele, pentru mine nu e nicio problemă să nu le duc la îndeplinire.

Da. Inclusiv partidul meu mi-a eclipsat câteva idei pe care le-am avut, bune pentru populaţie, zic eu. Eu n-am venit cu proiecte legislative să dăm, ci să aducem. De exemplu, cea care privea Casa Poporului. Era foarte simplu să facem cel mai mare centru de entertainment de pe Planetă, cream şi 15-20.000 de locuri de muncă şi mai aduceam şi peste un miliard de euro la buget, pe an! De exemplu, şi la Las Vegas accentul se pune pe entertainment, pentru că s-a constatat că, în ultimii ani, numai 9% din cei care intră acolo mai joacă în cazinouri. Restul vizitatorilor vin pentru expoziţii, conferinţe, lansări de diverse, spectacole şi shopping. Prea puţini mai sunt cu gamblingul.

Eu când mă duceam la Las Vegas, mai mult de 10 dolari nu pariam, că nu mă duceam acolo să joc. Dar m-am dus la toate concertele lui Céline Dion. Am văzut şase ani la rând acelaşi concert. E fabulos! Şi identic! Nu s-a modificat absolut nimic, are aceeaşi coregrafie, acelaşi decor. Iar sălile erau full.

Păi, nu neapărat că-mi trebuia primăria, dar nu mai suport mizeria în care trăiesc în Bucureşti. Eu m-am săturat ca, de 20 de ani, să aud că se rezolvă problema câinilor vagabonzi – nu s-a rezolvat! M-am săturat ca, de câte ori ies din casă, să am un afiş înfipt pe stâlpul din faţă şi pe gard şi cei de la primărie să nu facă nimic. M-am plictisit să caut loc de parcare...

Nu ştiu, cred că amândouă. N-am făcut un secret nici din handicapul pe care-l am, aşa că multă lume ştie lucrul ăsta. Iar cu pliciul e o poveste pe care a scos-o soţia mea, într-o emisiune. Dan Diaconescu insista: „Bun. Te-a bătut. Cum te-a bătut?“. „Că m-a bătut“. „Cu pumnii, cu picioarele, cum?“. Iar nevastă-mea, nebătută fiind, dar scăpându-i porumbelul din gură cu „M-a bătut“ – c-aşa spun toate, înţelegi? – până la urmă a trebuit să dea un răspuns şi a zis: „Domne’, cu pliciul!“. I-a venit aşa ei, cu pliciul. Nu poţi să baţi o femeie cu pliciul! E păcat de plici. E inuman, nu poţi să jigneşti pliciul. (

)

Da. Face copii frumoşi, s-a demonstrat. (

)

Dar acum păreţi şi un cuplu mai stabil, mai aşezat.

Nu cred că suntem mai aşezaţi decât pe vremuri. Pe vremuri, Adriana, orice ziceam, se îmbrăca, se căra la mă-sa şi fugea la OTV, din lipsă de imagine, şi trebuia să spună la tot poporul că eu am bătut-o cu pliciul. Spune, tată, n-am nicio problemă! Ea pleca, ea se întorcea. Bine, se întorcea când i se adunau facturile. (

) Şi venea cuminte înapoi să-mi povestească că a greşit, dar şi cu dosarul de facturi spre achitare la ea.

Perfect. Perfect, că-mi creşte copiii, locuieşte cu noi. (râde)

Să aibă şapte ani de-acasă. Restul nu contează. Nu contează câte diplome ai, nu contează ce studii ai, nu contează ce ai realizat în viaţă. Dacă eşti un nenorocit şi un nemernic care sfidează pe toată lumea, lumea te judecă şi problema e că nu-i judecă pe ei, ci mă judecă pe mine. Le-am spus atâta:

. Şi eu cred că acum a înţeles acum, după ce-a dat cu capul de pragul de sus.

Da, foarte mult. Chiar dacă în societatea noastră valorile s-au răsturnat. E-adevărat însă că sunt şi oameni care se apucă de-o meserie fără a avea vreo înclinaţie specială pentru asta. Adică, unii visează să devină actori ori avocaţi, fără a avea dotarea necesară pentru asta.

Gunoier. Pentru că atunci când eram mic, gunoierii aveau nişte mănuşi lungi din cauciu, din care noi ne făceam praştii. Şi când mai venea maşina de gunoi, de căţăram toţi de ea şi ne plimbam prin cartier. Eu sunt de profesie avocat şi aş putea fi un bun pledat, dar uite, vezi, până la urmă am ajuns şi gunoier.

Cum arăta viaţa dvs. înainte să fiţi un om avut?

Avut n-am fost niciodată. Avuţia mea e sănătatea copiilor mei.

Atunci, cum eraţi înainte să aveţi tot ce deţineţi acum?

La fel ca şi astăzi. Identic. Nu s-a schimbat nimic.

N-aveau cum. Eu mănânc aceeaşi slănină cu ceapă, brânză cu roşii, fasole, varză, cartofi. Nu s-a schimbat nimic.

Eu nu arunc cu banii şi nici nu mi-am aprins vreodată ţigara cu bancnota de o sută de euro. Niciun om avut al lumii ăsteia n-o face, pentru că ştie cât de greu se obţin banii. Nu e bine să arunci cu banii, pentru că ei se pot răzbuna pe tine. Toţi ăia care au aruncat cu banii în stânga şi-n dreapta, fără noimă, doar ca să-i vadă lumea, acum scormonesc prin gunoaie.

E o lege a firii ca unii să fie bogaţi, iar alţii să scormonească prin gunoaie. Dvs. aţi reinterpretat-o. Câţi bani aţi făcut din gunoaie?

Nu atât de mulţi pe cât s-ar crede.

Evident, cel uman.

Am avut şi pierderi, dar la nivel de companie. Că preţul la slănină şi la ceapă nu prea s-a schimbat. A rămas acelaşi.

Câte telefoane aveţi?

Numai unul, dar şi la ăsta aş renunţa, dacă aş putea.

Ce-aţi face cu 10 lei?

Mi-aş lua fructe de sezon sau nişte roşii cu brânză.

M-aş muta la soacră-mea. E partea mea de moştenire. De-aia am şi luat-o de nevastă pe Adriana, pentru averea lu’ mă-sa, din Pantelimon. Şi am o cameră acolo, e dreptul meu. Mă mut la soacră acasă, cu tot calabalâcul, şi aş sta fără nicio problemă. Pentru că noi, de fapt, nu ne dăm seama, dar toată viaţa plătim confort. Vrând să avem confort, aruncăm cu banii pe fereastră. Dormi într-un pat. Dar tu mai pui pe lângă patul ăla tot felul de lucruri, care n-au nicio valoare. Ai aruncat banii pe fereastră. Pe tablouri, pe accesorii, pe tot felul, deşi tu dormi numai în pat. Cu toate că e cel mai periculos obiect de pe Planetă, pentru că 95% din cetăţeni mor în pat. Deci feriţi-vă de pat! Dormiţi în picioare! (

) Că cei mai mulţi mor în pat, nu în accidente de maşină, de avioane...

Nu. Chiar nu. Dar se potriveşte la orice. M-aţi văzut pe mine vreodată la secţiunea „prost îmbrăcaţi“? (râde) Despre asta e vorba, eu sunt pregătit pentru orice eveniment.

Aţi promis că o să vă îmbrăcaţi numai în alb, dacă veţi câştiga alegerile.

Da, am promis. Dacă ies primar general mă îmbrac numai în alb, până când Bucureştiul e bec. Şi trebuie să mă îmbrac în alb să se pună jegul pe mine instantaneu, să-mi dau seama cam cât de curat e oraşul şi cât mai am de curăţat la el.

Nu, viaţa e foarte colorată. Diferit e că eu încerc să privesc tot ce înseamnă viaţă, indiferent de eveniment, numai în roz.

Niciodată. Totul e roz. Şi am avut greutăţi în viaţă, am trecut prin momente absolut tragice. Alţii o luau razna. La 20 de ani să-ţi taie un picior nu e deloc simpatic, la 30 de ani să-ţi îngropi o nevastă, nici asta nu e simpatic. La 45 de ani să-ţi îngropi un copil e o şmecherică. E, tot cumulul ăsta – şi v-am dat doar câteva exemple – pe alţii îi dărâmau. Dar eu, cu toate astea, pot să văd viaţa în roz.

Nu.

Nu. E diferit. Eu încerc, când intru în casă, să las lumea în stradă. Vreau să fiu cu familia mea, cu copiii mei... Evit discuţiile politice acasă. Acasă mă joc cu plastilină, desenez, pictez, îmi retrăiesc copilăria şi recuperez perioada în care n-am fost alături de băieţii mei mai mari, Silvius şi Honorios. Că atunci eram prea preocupat să fac bani şi credeam că asta e toată şmecheria, să fac cât mai mulţi bani. Dar dup-aia ei mi-au reproşat că n-am fost acolo când au terminat clasa a VIII-a, că n-am fost acolo când au avut nu ştiu ce serbare sau au luat nu ştiu ce premiu. Pe urmă, am schimbat tactica şi îi luam peste tot după mine, numai ca să stau cât mai mult timp cu ei.

Da, să ai familie şi copiii şi să te bucuri de ei. Că nici nu ştiţi ce bine mă simt când vine copilul meu de la grădiniţă şi-mi zice „Tati, tati, mi-a fost dor de tine!“. Faptul că am mai obţinut un milion de dolari de nu ştiu unde nu e nicio chestie. Dar zâmbetul copiilor mei face totul.

Mai multe