Simona Semen & Alin Gălăţescu: „Nu voiam să se ştie că suntem împreună“

Un cuplu discret, dar echilibrat, care trăieşte în ritmul prezentărilor de modă şi, mai nou, în pas cu transformările micuţei lor, Elida Elena

foto: Sorin Stana

Pe Alin Gălăţescu (47) îl ştiam drept tipul sobru, condescendent, mereu îmbrăcat în negru, care analizează moda cu ochiul specialistului şi care păstrează distanţa în ceea ce priveşte viaţa personală. Pe Simona Semen am descoperit-o treptat, întâi din ţi­nutele purtate de vedete şi, mai nou, din co­lecţiile ei tot mai elaborate. Acum, aflu că e fiica unui preot din Craiova, educată în mar­keting, la Iaşi, şi care are şi un masterat la Sorbona. Iar, de anul trecut, e soţia şi mama copilului lui Alin. Despre cum i-a adus viaţa împreună, în cele ce urmează.

Păreai un burlac convins, uşor scorţos şi, dintr-o dată, te vedem soţ şi tată.

Alin A venit timpul. Dar nu contează vâr­sta. Când apare, înseamnă că atunci e mo­mentul.

Simona Noi, când ne-am întâlnit, era singur pentru prima oară după foarte mulţi ani.

Aşa e, la 40 de ani, a fost prima oară, de la 12 ani, când eram complet singur, ceea ce părea destul de straniu.

Noi ne cunoşteam de vreo doi ani, dar eram doar amici, iar eu aveam o altă re­laţie atunci.

Cum te-a convins să fiţi împreună?

Totul s-a întâmplat firesc şi a evo­luat de la o simplă prietenie. Iar ironia face ca noi, la început, să nu fi fost în cele mai bune relaţii. Eu, la vremea aceea, lucram cu cineva şi aveam un blog de fashion, iar el mi-a scris pe contul blogului să ne felicite, fără să ştie cine e în spatele creaţiilor de acolo. Iar, la prima noastră întâlnire, chiar m-a enervat, mi s-a părut a fi foarte încre­zut şi multă vreme nu ne-am înţeles, pen­tru că tot timpul mă critica.

Şi cum s-au cizelat lucrurile între voi?

M-a sunat de la Paris chiar când renunţasem la colaborarea mea profesio­nală şi pusesem punct şi relaţiei personale pe care o avusesem până atunci. Noi doi lu­cram deja împreună, ne apreciam profesio­nal, dar atunci a fost prima dată când i-am vorbit despre problemele mele sentimenta­le. Din acel punct, am devenit şi confidenţi, apoi eu m-am mutat de la Iaşi la Bucureşti, iar lucrurile au evoluat.

Am avut multe proiecte împreună, apoi am devenit buni prieteni şi parteneri. Ne leagă foarte multe lucruri, avem multe puncte în comun, multe teme de discuţie...

Oricum, eu nu voiam să se ştie că suntem îm­preună, pentru că nu voiam să se spună că eu profit de relaţia cu el ca să reuşesc în modă. Şi eram atât de stre­sată de asta încât, atunci când ieşeam împreună, nu ne ţineam de mână, iar când eram întrebată dacă suntem un cuplu le spuneam că suntem doar foarte buni prieteni. Nici despre nuntă n-aş fi vrut să se afle, dar cel care ne-a făcut aranjamentul floral s-a bucurat atât de mult, încât a postat o fotografie pe Instagram şi ne-a dat tag amându­rora şi aşa a aflat toată lumea. Altfel, n-ar fi ştiut nimeni.

Am avut doar 40 de invitaţi la nuntă şi vreo 20 la botez, pentru că am vrut ca totul să fie intim, doar pentru noi şi pentru cei foarte apropiaţi nouă.

Dar acum, că eşti atât de fericit în postura asta, ţi-ai fi dorit ca lucrurile astea să ţi se întâmple mai demult?

Alin Nu. Eu, de altfel, sunt un tip care nu are regrete sau nostalgii. Noi, când ne-am dorit să avem un copil, ne-am pus pe treabă şi s-a şi întâmplat.

Cum te-a schimbat pe tine Alin?

Simona M-a schimbat foarte mult în bine şi m-a ajutat să scap de multe complexe pe care le aveam, mai ales că eu, ca fată de preot, toată viaţa am fost mai reţinută. Nu-mi place să ies în evidenţă, ci să demonstrez prin mun­ca mea cine sunt. Cu Alin, de-asta cred că şi lucrurile au mers foarte repede, pentru că ne-am potenţat reciproc.

Şi înţeleg că i-ai umplut şi frigiderul.

(

) Da, se poate spune şi asta. Pentru că, atunci când ne-am cunoscut, avea frigiderul gol. N-am să uit ni­ciodată că, în prima seară în care am mers la el, i-am spus că mi-e foame şi mi-a arătat ce avea: nişte iaurt, nişte lap­te şi un dulap de biscuiţi.

Ştiu să gătesc şi mi-am gătit multă vreme, dar ajunsesem să nu mai am timp pentru asta. Şi, dacă tot mâncam la restaurant, de ce să-mi mai umplu frigiderul? Acum sunt un răsfăţat, pentru că Simona găteşte foarte bine. Motiv pentru care, pe nesimţite, am ajuns să nu mai mănânc atâta carne ca înainte, pentru că am descoperit că îmi plac preparatele vegetariene pe care le face ea – ea fiind ovo-lacto-pesco-vegetariană.

Numai la negru nu te-a convins să renunţi.

De ce? E culoarea care mă defineşte, o port de la 17 ani. E adevărat că eu nu îi mai am pe părinţii mei, dar n-am asociat asta cu doliul şi nici nu port numai negru. Am hai­ne de la cenuşiu închis până la gri şi bleumarin. (

)

Familia ta ştia cine e Alin sau l-a cunoscut prin tine?

Îl ştia de la televizor. Dar, uite, mama a fost îm­potriva lui, la început, pentru că i se părea că e un înfu­murat şi bănuia că, activând într-un asemenea domeniu, e şi foarte jucăuş sentimental. Nu voia ca eu să sufăr.

Eu am zis: mamele fie ajung să mă iubească, fie să mă urască. (

)

Mama, din fericire, a ajuns să-l iubească, pentru că şi-a dat seama că e total diferit faţă de cum lăsa el să se vadă.

Şi cu socrul cum te împaci?

Perfect. E un om extraordinar, e preot şi profesor universitar, scrie năucitor, citeşte ore întregi în fiecare zi, e poate ultimul dintre cei care mai traduc din ebraica ve­che. E un personaj complex, cu mult umor şi deschidere. Şi, în afară de Simona, mai are două fiice, una specialistă în limba fran­ceză, iar cealaltă medic. Soţia e profesoară... Deci Simona vine dintr-un mediu elitist. Ea însăşi a făcut marketingul, pentru ca ulte­rior să se reprofileze pe modă, are şi studii la Sorbona...

Ce diferenţă de vârstă este între voi?

De vreo 12 ani.

S-a simţit vreodată asta?

Dimpotrivă.

Eu sunt mai copilăroasă şi la înce­put a contat, dar cu timpul s-a disipat. Cred că problemele apar atunci când între par­teneri este o diferenţă mai mare de 15 ani, acolo unde intervine încă o generaţie între ei. Ştiu că eu eram mică la Revoluţie şi că el avea 20 de ani, dar am trăit amândoi cam aceleaşi lucruri.

Trebuie să-ţi spun că eu am avut re­laţii şi cu femei mai mari decât mine, una dintre ele avea chiar cu 14 ani mai mult. Şi ţin minte că a fost distractiv, la un moment dat, pentru că trebuia să-i explic nişte lu­cruri fiului ei de 18 ani (eu având doar 21 de ani atunci), din postura de părinte.

Şi acum eşti tată de fată.

Ceea ce e foarte bine!

Numele cum l-aţi ales?

Alin Elida vine de la numele mamei mele, care nu mai este printre noi de mulţi ani, iar Elena este numele mamei Simonei.

Ia să te văd eu peste câţiva ani, când vor veni şi peţitorii!

Tunuri, chestii... Mă pregătesc de pe-acum. (

)

Am avut şi o discuţie, la un mo­ment dat, când i-am zis: „Să ştii că nu se va face model!“. „Cum să nu se facă model?“. „Păi, ia gândeşte-te tu cum e la şedinţele foto, în culise show-urilor...“ „Da, ai drepta­te, o facem designer.“ (

)

Oricum, va fi bine îmbrăcată.

Trebuie să aibă gust crocodilul ăsta mic! Va fi şi bine îmbrăcată, şi peste tot plimbată... Deja, după o săptămână, am lu­at-o cu noi la Iaşi. O să meargă cu noi şi la Londra, la Paris...

Dacă eu nu am stat acasă nici la o săptămână după ce am născut, nici copilul nu va sta acasă. O iau peste tot cu mine. Iar cât e foarte mică şi doarme tot timpul, chiar pot să-mi fac treaba foarte bine la atelier.

Atunci, pe când următorul?

Nu acum, anul viitor.

Am vrea să fie cam de aceeaşi vârstă.

Aţi vrea un băiat?

Nu, tot fată.

Eu nu mă văd mamă de băiat şi, oricum, am vi­sat, înainte s-o nasc pe Elida Elena, că voi avea două feti­ţe. Deci cred că vom avea tot o fetiţă. (

)