Sophia Loren: „Cary Grant a fost cel mai elegant şi încântător bărbat pe care l-am întâlnit“

La mulţi ani, Sophia! Pe 20 septembrie, legendara actriţă italiană a împlinit vârsta de 81 de ani, o vârsta care n-a arătat niciodată mai tânără. Şi trebuie să recunoaştem că, şi azi, Loren este întruchiparea senzualităţii all’italiana. OK! vă invită să descoperiţi o viaţă plină de pasiune, aşa cum doar o veritabilă fiică a sudului poate trăi, într-un interviu plin de sensibilitate al actriţei italiene.

„Viaţa mea n-a fost un basm şi mi-e greu chiar şi acum s-o povestesc“, mărturisea Sophia, în urmă cu trei ani, pentru „Vanity Fair“. Dar sirena cu ochi verzi, migdalaţi, a găsit tăria de a rememora capitole pe care le credea pe veci încheiate şi ferecate în cutia ei virtuală cu amintiri, în autobiografia publicată anul trecut, „Yesterday, Today And Tomorrow - My Life“, punctul de plecare al acestui interviu.

Doamnă Loren, aţi avut o carieră actoricească de invidiat. Cum aţi descrie această viaţă?

Sophia Loren: A fost minunată şi extraordinară. Dintotdeauna am privit lucrurile într-un mod pozitiv şi acum fac acelaşi lucru. Am fost mereu capabilă să depăşesc problemele din viaţa mea, să merg mai departe şi să mă gândesc la viitor.

Un astfel de moment dificil a fost decesul soţului dumneavoastră, Carlo Ponti, în 2007.

Încă mi-e dor de soţul meu, dar el este mereu cu mine. Vorbesc cu el. Când sunt în familie, ne uităm la scaunul pe care obişnuia el să se aşeze şi aproape că ne aşteptăm să intre în încăpere. Când am hotărât să-mi scriu autobiografia (n.r. „Yesterday, Today, Tomorrow: My Life“) a fost, de fapt, o încercare de a-mi păstra intactă dragostea pentru el. Am inclus în carte o fotografie din anul 1954, în care Carlo îmi mângâie părul. Vorbeşte mai mult despre iubirea noastră decât o pot face o mie de cuvinte.

Aţi aşteptat foarte mult până când aţi decis să vă publicaţi autobiografia. De ce?

Multe edituri mi-au cerut, în trecut, să fac asta, iar acum am simţit că a venit momentul să mă întorc în timp. Mai ales că, tot recent, am găsit o cutie cu scrisori, fotografii şi alte documente care m-au ajutat să-mi amintesc şi să scriu despre evenimentele din viaţa mea.

V-a fost greu atunci când aţi debutat ca actriţă şi toată atenţia s-a axat pe frumuseţea dvs.?

Este greu când eşti tânăr şi vrei să răzbaţi. Sunt atât de multe fete frumoase care încearcă să devină actriţe şi foarte multe personae care încearcă să profite de ele. Eu am fost norocoasă că am avut oameni buni, care m-au protejat când am început să lucrez în lumea filmului. Am mai avut norocul de a avea succes în anii ‘50, când frumuseţea avea o altă însemnătate decât are astăzi. În zilele noastre, orice actriţă tânără sau model devin celebre foarte repede şi nu au timp să-şi dezvolte personalitatea. Nu mai au o viaţă din cauza faimei, iar asta e periculos.

Cât de stresant aţi simţit faima?

Au fost nişte momente grele pentru mine când am ajuns la Hollywood şi am început să fac filme acolo, căci atât presa americană, cât şi cea italiană au început să scrie despre viaţa mea şi să-mi facă poze în mod constant. Când m-am întors în Italia, nu mai puteam ieşi în public fără să atrag sute de oameni pe urmele mele. Dar n-am să mă plâng din cauza faimei. Poţi duce o viaţă fabuloasă chiar şi atunci când pierzi din intimitatea ei.

Aţi fi putut sta la Hollywood şi avea o carieră doar acolo, în loc să vă întoarceţi în Italia.

N-am simţit că fac parte din Hollywood. Rădăcinile mele nu erau acolo. M-am simţit mai mereu ca o străină, deoarece mentalitatea americană este atât de diferită de cea italiană sau europeană. Ar fi fost diferit dacă aş fi debutat la Los Angeles şi m-aş fi obişnuit cu felul în care merge sistemul acolo.

După ce aţi filmat „Houseboat“ cu Cary Grant, s-a spus că vă veţi mărita cu el...

A fost o perioadă agitată din viaţa mea. Mi-era foarte greu să plec din America pe atunci. Cary Grant se îndrăgostise de mine şi voia să se însoare cu mine, dar asta ar fi însemnat să-l părăsesc pe Carlo (Ponti) şi să creez un scandal uriaş. Presa americană a fost foarte crudă cu Ingrid Bergman când şi-a părăsit soţul şi mi-a fost frică de reacţia lor, dacă aş fi părăsit Italia.

Cum era Cary Grant?

Era un bărbat minunat. Cel mai elegant şi încântător pe care l-am întâlnit. Extrem de chipeş. Genul de bărbat care-ţi făcea inima să stea, când intra într-o încăpere. Se mişca ca un dansator, ca şi cum dansa în aer. În plus, avea un simţ al stilului extraordinar şi era şi foarte romantic. Aşa cum poate fi cineva care îţi trimite sute de flori dintr-o dată.

V-aţi întrebat cum ar fi fost dacă aţi fi decis să vă căsătoriţi cu el şi să trăiţi în America?

Atunci, eram pusă într-o situaţie foarte dificilă. Dar, odată ce am decis să mă întorc în Italia şi la viaţa mea de-acolo, n-am avut niciun regret. Trebuie să faci nişte alegeri în viaţă şi să continui din acel punct. Nu-mi place să mă uit în urmă. Te-ar duce în pragul nebuniei şi n-ar avea niciun rost, căci nu poţi schimba trecutul. Nu mai există. Nu pot nega că sentimentele lui Cary Grant m-au făcut să fiu confuză, dar eram hotărâtă să-mi fac o familie cu Carlo... Decizia mea a fost cea bună, n-am niciun dubiu.

Încercările dificile de a deveni mamă au fost, de asemenea, o experienţă teribilă pentru dvs. ?

Da, acela a fost cel mai greu test din viaţa mea. Am fost atât de disperată să am copii, încât am căzut în depresie după ce am pierdut primele sarcini. Am văzut o grămadă de doctori şi am primit o mulţime de sfaturi diferite. Aşa că, atunci când fiul meu cel mare s-a născut, acela a fost cel mai fericit moment din viaţa mea.

O viaţă care, bănuiesc, este şi azi una activă...

Desigur. Nu sunt o femeie care să stea închisă în casă şi să citească. Trebuie să fiu activă, altfel o iau razna. De aceea, obişnuiesc să gătesc şi să încerc mereu reţete noi. Dar, dacă ar fi să aleg între bucătărie şi platoul de filmare, mi-ar plăcea mai degrabă să fac filme... (râde)

Interviu: Veronica Parker/FAMOUS. foto: guliver/getty images/rex features, photoland/corbisimages/album, hepta