Ştefan Floroaica: "Brad Pitt de Pitești? De ce nu?! Accept complimentul!"
S-a lansat în showbiz în reality show-ul Exatlon, difuzat la acea vreme de Kanal D.
Participarea lui în echipa Războinicilor a fost remarcată, iar Floroaica și-a creat un adevărat club de admiratoare. Apoi, a câștigat câteva medalii binemeritate în calitate de practicant al jiu-jitsu, iar acum pune din nou inima fanelor pe jar în serialul de pe Antena 1, Lia, soția soțului meu, lansat pe 12 ianuarie.
Într-o discuție complet degajată, care s-a petrecut chiar pe platoul de filmări de la serial, Ștefan a făcut dovada sincerității și a farmecului său incontestabil.
Cum a fost debutul tău actoricesc?
Ştefan Floroaica Întreaga experiență e în plină derulare. Filmăm de câteva luni bune deja la Lia, soția soțului meu. E primul meu astfel de proiect, sunt recunoscător că sunt aici pentru că mi-am dorit foarte mult să fac asta. Încă de când eram mic, îmi puneam fața pe pernă și vedeam imagini cu mine pe ecran. Am crescut ulterior și nu m-a mai interesat actoria. Dar, cumva, viața m-a adus în punctul acesta. Mi-am dorit foarte mult să-mi îndeplinesc visul actoricesc acum trei ani, m-am și apucat de cursuri de actorie...
Unde ai făcut cursurile, cât au durat?
Ştefan Floroaica După Exatlon, nu știam încotro s-o apuc. Dintr-odată mi-am dat seama că îmi doream mult să dau o șansă actoriei, s-o iau de la zero. Și pur și simplu, m-am dus la cursuri timp de doi ani, apoi am mers la castiguri și am fost refuzat. Când a venit pandemia, însă, m-am lăsat de actorie. Și m-am apucat de un sport – jiu-jitsu.
Chiar te-ai apucat recent de sport și deja ești multiplu campion?
Ştefan Floroaica M-am apucat de un an și jumătate de jiu-jitsu și am uitat de orice altceva. În scurt timp, a început să-mi placă mult acest sport, am ajuns să fac multe paralele între jiu-jitsu și viața reală. Iar, la câteva luni, am câștigat campionatul național, după aceea m-am antrenat pentru europenele de jiu-jitsu și am urcat pe podium, pe locul al treilea, pierzând în fața unuia cu o experiență de 10 ani. Planul meu era să devin campion mondial. Și, în timp ce mă antrenam, mi-a sunat telefonul ca să mă prezint la castingul pentru Lia, soția soțului meu. Mă sunase dorința mea veche de copil, cum să nu-i răspund?! (râde)
Cum a fost la casting, aveai emoții din cauza lipsei de experiență?
Ştefan Floroaica Aveam așa emoții că, odată ajuns în parcare, am zgâriat mașina. Ce semn „bun”, nu? Când am urcat, m-am întâlnit cu actorii pe care-i știam din tot felul de filme și m-a intimidat concurența. Am recunoscut un tip pe care-l știam de la sala mea de sport și, când l-am salutat, mi-a tremurat atât de mult vocea... mi-am zis că dacă nu pot avea o conversație scurtă, ce mai căutam eu pe-acolo?! Mi-am luat textele și le-am repetat până m-au chemat la casting. Culmea e că, atunci când am dat proba cu Ana Bodea, m-am liniștit. Cum mă uitam în ochii ei, mă linișteam și puteam să duc toată secvența până la capăt. A fost o chimie între noi din prima!
Și uite așa ai primit rolul principal masculin! Cum te descurci?
Ştefan Floroaica Nefăcând facultatea de actorie, simțeam presiunea asta, plus că nu mai filmasem nimic de acest gen înainte. Prima săptămână, mi-a fost dificil să mă ridic la nivelul de așteptări imaginat de mine, dar, după primul weekend, m-am resetat și m-am prezentat pe platouri mai pregătit, am început să evoluez. Am înțeles cât de importantă e relația cu oamenii din spatele camerei de filmat, de la cameramani, la sunetiști și costumieri. Ce să-ți zic?! Îmi place foarte mult, pentru că Petru trece prin multe lucruri prin care eu n-am trecut. Cumva prind experiență de viață de la el, înțeleg astfel o tipologie de om. Sunt atât de recunoscător că îmi trăiesc visul din copilărie!
Și ai renunțat la sport, te dedici numai actoriei?
Ştefan Floroaica N-am renunțat la sport chiar dacă filmăm 12 ore pe zi, aproape zilnic, eu având rol principal. Mă trezesc la 5 dimineața, ajung înapoi acasă la 8 seara și atunci am de ales – mă culc sau mă apuc de sport? De cele mai multe ori, aleg mișcarea. Nu mă interesează atât aspectul meu, ci faptul că în sport simt o anumită disciplină și, când pierd acea disciplină, se schimbă ceva în mine.
Tu ai terminat Marketingul, nu?
Ştefan Floroaica Da, am făcut Marketing la ASE. Am fost un student Erasmus, adică am făcut schimb de experiență, am plecat în străinătate și am stat acolo o vreme. Am fost în America cu programele stundețești, cu Work & Travel, de două ori. Am fost și salvamar pe-acolo...
Cum a fost experiența de salvamar, ai salvat vreo domnișoară?
Ştefan Floroaica Am salvat o indiancă... Eram salvamar într-un parc de distracții și această doamnă a ajuns jos, în apa unui tobogan, și efectiv lua apă, se îneca. Inițial credeam că e o glumă, dar am sărit când am văzut-o panicată. Și am salvat-o. Următorul an, am fost salvamar la o piscină și casier într-o benzinărie din Ocean City, Maryland. Lucram 16 ore pe zi, dar am și călătorit, am văzut Las Vegas, Los Angeles...
Și cum de n-ai rămas acolo? Hollywoodul era la o aruncătoră de băț...
Ştefan Floroaica Uitasem de actorie. În plus, aveam o anumită frică de așa ceva... Eu sunt din Pitești și acolo nu era nimeni încurajat să facă așa ceva. Nu cunoșteam pe nimeni cu asemenea ambiții și nici nu se punea problema să încerc să devin actor, n-am discutat asta niciodată cu ai mei, mi se părea ridicol să deschid subiectul. Oricum, am fost plecat cam un an și jumătate în studenție, în Istanbul și SUA, și, tot în studenție, am făcut și Exatlonul. M-am întors, mi-am dat restanțele, dar mi-era clar că n-o să profesez în domeniu.
Și atunci ce-ți veni să dai la facultatea asta?
Ştefan Floroaica Eu, fiind din Pitești, voiam să ajung în București. Căutam un motiv puternic și facultatea a fost exact așa ceva. Nu știam ce direcție în viață să iau, avusesem niște experiențe antreprenoriale și am considerat că am un anumit fler în afaceri. De la 16 ani am început să fac banii mei.
În ce domeniu?
Ştefan Floroaica Când eram mic, mă îmbrăcam tot timpul de la second hand, pentru că asta era situația la noi. Și, la 16 ani, am început să și vând haine second hand. Prima dată, am cumpărat un costum. Am dat 5 sau 15lei pe el, nu mai știu exact, era nepurtat. L-am luat acasă, l-am călcat, l-am pus pe mine și mi-am pus pozele cu el pe un site. L-am postat la 150 de lei și, a doua zi m-a sunat un avocat din București, care m-a întrebat de ce-l dau așa ieftin. L-am trimis prin poștă și așa am făcut primii mei bani. Cu banii respectivi, am cumpărat costume de branduri scumpe, pe care le-am vândut. În câteva luni, aveam clienții mei loiali. Și, într-un an și ceva, mi-am luat mașină.
Descurcăreț, am înțeles. Spune-mi ce ai făcut de ziua ta, care-a fost pe 27 decembrie!
Ştefan Floroaica Ziua mi-o fac tot timpul acasă, la Pitești, cu familia și prietenii.
Apropo de familie, tot văd online poze cu tine și diverși copii...
Ştefan Floroaica Nu sunt toți ai mei! De fapt, eu n-am niciunul.
Dar îți dorești?
Ştefan Floroaica Nu mi-am propus să devin tată, dar nici nu mă sperie gândul de familie. Am 29 de ani, simt că ajung la maturitatea de a fi pregătit pentru o familie, dar mai e mult până acolo...
Dar măcar primul pas e făcut, ai pe cineva special în viața ta?
Ştefan Floroaica Când ești câte 14 ore plecat de-acasă cu filmările și drumul, plus cele două ore de sport zilnic, nici n-ai timp să respiri. În plus, eu las viața să se întâmple. Dacă apare cineva în viața mea, minunat! Dar nu grăbesc nimic.
Cum trebuie să fie cea care i-ar stârni interesul lui Ștefan Floroaica?
Ştefan Floroaica N-am o descriere clară a femeii respective. Contează mult momentul în care ne întâlnim și chimia dintre noi. Dacă simți sau nu acea lejeritate de exprimare când stai cu cineva de vorbă. Când se întâmplă asta, e semn clar că poți avea cu acel om o relație sănătoasă, plină de iubire și altele. Prin urmare, nu știu cum să fie femeie pe care o caut!
Dar trebuie să arate bine, nu?
Ştefan Floroaica Daaa, normal! Dar eu fac sport pentru că-mi face bine, nu ca să arăt bine...
Nu-mi spune chestia cu frumusețea interioară, care e de preferat celei exterioare!...
Ştefan Floroaica Nu-ți spun! Dar există oameni considerați urâți, dar care, atunci când deschid gura, capătă o altă aură! Nu zic că asta îmi doresc, trebuie să arate bine, ai dreptate.
Știi că ție ți se spune „Brad Pitt de Pitești”?
Ştefan Floroaica Ferească sfântul! N-am auzit așa ceva până acum! (râde)
Fanele tale din online așa-ți spun! Ce părere ai despre asta?
Ştefan Floroaica Că Brad Pitt e blond și eu sunt brunet, ce să zic?! Mă bucură aprecierea asta vizavi de aspectul meu, pentru că la asta cred că se referă... dar prefer să fiu cunoscut pentru altceva decât fizicul meu.
Adică pentru ce?
Ştefan Floroaica Pentru determinarea mea, pentru alegerile pe care le fac, pentru realizări... Ba nu, sunt nebun! Brad Pitt de Pitești? De ce nu?! Primesc complimentul, mulțumesc fanilor mei din Pitești! (râde)
Ștefan, ce s-a mai întâmplat cu Lindsay din America?
Ştefan Floroaica Extraordinar! De unde știi despre ea?!
Sau cu englezoaica din Istanbul?... Pentru că ai făcut câteva cuceriri internaționale!
Ştefan Floroaica Uau! Nu se mai întâmplă nimic cu ele! Nu-mi vine să cred că știi despre ele! Cea din Istanbul era turcoaică, am avut o relație cu ea acum câțiva ani, când am ajuns în Turcia ca student. Apoi, am plecat în America și am avut o relație cu o americancă, Lindsay. Ce să-ți spun?! Viața s-a întâmplat, eu eram într-un cotext, într-o țară, și s-au legat lucrurile...
Ai fost vreodată îndrăgostit până peste cap, capabil să faci orice pentru persoana iubită?
Ştefan Floroaica Da! Prima dată când am fost îndrăgostit, a fost o dragostea foarte pasională, foarte impulsivă, eram total acolo pentru ea, la 16 ani. Mă visam toată viața alături de ea, dar destinul ne-a despărțit la 18 ani.
Și ce-ai învățat dintr-o relație în care ai pus atâta suflet?
Ştefan Floroaica Fără să vrei, din toate relațiile capeți o experiență emoțională. Trăiești ceva nou și apoi, pentru că ai un reper de cum se simt anumite lucruri, ajungi să sufli și-n iaurt.
Deci te-ai ars tu atunci, nu?
Ştefan Floroaica Da, eu m-am ars rău. Dar mi-a prins bine, m-a făcut bărbat. Orice fel de suferință te transformă...
Ai plâns vreodată din cauza unei femei?
Ştefan Floroaica Extraordinar de mult am plâns! Prima mea relație m-a consumat mult, am suferit și am plâns mult.
Și mai ești dispus să te deschizi vreodată așa mult?
Ştefan Floroaica Cum să nu?! E nevoie de-o notă de curaj ca să fii dispus să suferi din nou, dar tot trebuie s-o faci. Devii mai precaut, dar poți fii deschis în mod conștient, nu din pură naivitate, ca prima dată. Dacă nu te deschizi, nu te bucuri de atâtea, devii plat, ceea ce nu-mi doresc. Eu vreau să fiu fericit, să trăiesc din plin ce-mi rezervă viața!
Și ce crezi că-ți rezervă 2023?
Ştefan Floroaica 2023 e un an plin de muncă, voi acumula experiență, trăiri noi pe platoul de filmări, pentru că voi filma tot anul pentru serialul Lia, soția soțului meu. Doresc să mă extind în mai multe domenii, am planuri, atât cât îmi va permite timpul să mă ocup de ele, dar nu prea vreau să le divulg...
Dar nu însurătoare sau copii, nu?
Ştefan Floroaica Nu! (râde)
Brad Pitt de Pitești, ce mesaj le transmiți fanelor tale?
Ştefan Floroaica În cazul în care existați, vă mulțumesc din suflet că mă sprijiniți, că urmăriți serialul!
Foto: Antena 1, Kanal D